Duminica slabanogului

Duminica slabanogului

Iisus a zis slabanogului: "Iata ca te-ai facut sanatos, de acum sa nu mai pacatuiesti, ca sa nu-ti fie tie ceva mai rau! (Ioan V, 14)

       Frati crestini,

       Cine nu este cuprins de mila si de compatimire cand vede un bolnav paralizat zacand intr-un pat de multi ani? Cum sa nu-ti inspire mila cand vezi o fiinta omeneasca sfarsita de puteri, cu ochii dusi in fundul capului, galben la fata si tot trupul lui numai pielea si osul, un om care asteapta de la altii o mangaiere, o incurajare, un pahar cu apa sau putina mancare.
       Sfanta Evanghelie de astazi ne-a istorisit vindecarea unui astfel de slabanog care zacea de 38 de ani. In Postul Pastelui am auzit despre vindecarea altui slabanog, care fusese adus inaintea Domnului Hristos de 4 oameni, cu patul. Slabanogul de astazi insa astepta de 38 de ani si nadajduia ca se va gasi un om care sa-l arunce si pe el in scaldatoarea Vitezdei si sa se faca sanatos. Dar de atatia ani nu s-a gasit nimeni sa-l ajute.
       Iata ca intr-o zi cu soare si frumos, o zi senina si plina de lumina, se opreste in fata lui un om frumos si minunat, cu chipul bland si dulce, care-i zise cu blandete: "Voiesti sa te faci sanatos? Cine era acest om? Era Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Vazand Iisus cum il chinuia boala de multa vreme si cunoscand ca un Dumnezeu pacatele acestui slabanog, caci pentru pacatele lui se chinuise 38 de ani, a voit sa-l aleaga din aceasta multime de bolnavi si sa-l vindece.
       Bietul slabanog, buimacit si intimidat, caci se vedea in fata unei persoane atat de impunatoare si uimitoare, a inceput sa-si planga necazul inaintea Domnului, zicand: "Doamne, nu am pe nimeni sa ma arunce in scaldatoarea aceasta cand se tulbura apa, iar pana cand merg eu altul se coboara inaintea mea. Iata deci ca din atatia oameni care se aflau in acel loc, nu se gasea nimeni ca sa-i ajute acestui slabanog. Aceasta ne arata ca erau foarte impietriti oamenii si atunci, egoisti si fara omenie.
       Scaldatoarea aceasta numita Vitezda - ceea ce inseamna "Casa Milosteniei - se afla in Ierusalim la Poarta oilor, careia i se zicea asa pentru ca aici erau spalate de maruntaie oile care erau aduse jertfa la templu. Imprejurul lacului Vitezda erau cinci pridvoare sau foisoare, in care se gaseau multi bolnavi ce asteptau miscarea apei, caci un inger se cobora din cand in cand in scaldatoare si tulbura apa, iar cel care intra intai dupa tulburarea apei se facea sanatos ori de ce boala era cuprins.
       Dar pentru ce se vindeca numai un singur bolnav dupa tulburarea apei? Pentru ca scaldatoarea de la Poarta Oilor inchipuie scaldatoarea cea tainica a Sfantului Botez care este in Biserica noastra Ortodoxa, stiind ca un singur botez este valabil. Pogorarea ingerului in scaldatoare inchipuia venirea Harului Sfantului Duh in apa botezului, ca nu apa singura spala pacatele, ci Harul dumnezeiesc.
       Acest slabanog de la Poarta Oilor a trebuit sa astepte 38 de ani ca sa poata plati canon pentru pacatele facute de el, iar acum s-a implinit vremea ca sa se arate Mantuitorul Cel ce a ridicat pacatele lumii ca sa-l tamaduiasca. Dar pentru ce-i zise Mantuitorul: "Voiesti sa te faci sanatos? Nu stia oare Domnul cat de mult voia el sa se faca sanatos? De la alti bolnavi am vazut cum Domnul cere credinta, acestuia vedem ca ii cere vointa, dar vointa pe care o cere este aceea de a se face sanatos si cu sufletul.
       Aceasta o cere si de la noi Domnul, ca sa ne vindecam sufletul de patimi si de pacate si sa nu ni se intample ceva mai rau, adica sa fim osanditi in chinurile iadului, in vecii vecilor. Dupa ce nenorocitul slabanog termina de spus necazul lui inaintea Domnului, bunul si iertatorul Iisus ii zise: "Scoala-te, ia-ti patul tau si umbla! La porunca lui Iisus, venele trupului slabanogit au prins puteri si s-au intarit cu totul, iar el incepu sa mearga. Toti s-au mirat vazand cum pleaca sanatos pe picioarele lui acela care era anchilozat, cum a inceput sa-si stranga salteluta pe care zacuse si paturica lui cea saraca, si cum a pornit vesel pe picioarele lui acasa.
       Mare le-a fost mirarea oamenilor care l-au vazut. Dar nu s-a gasit nici unul sa aduca slava lui Dumnezeu; fiindca Dumnezeu era Acela cu chip de om si numai Dumnezeu a putut sa faca o astfel de minune. Slabanogul nu stia cine este doctorul lui. Dar dupa putin timp Domnul Hristos l-a gasit in biserica si i-a zis: "Iata ca te-ai facut sanatos, de acum sa nu mai pacatuiesti, ca sa nu ti se intample ceva si mai rau!
       Ziua aceea cand a facut Iisus aceasta minune era intr-o sambata. Evreii cei pizmasi si plini de invidie, cand au vazut pe slabanogul vindecat si cu sarcina patului in spate, au strigat la el cu rautate: "Nu-ti este ingaduit sa-ti ridici patul in ziua sambetei! Invidia din inima lor i-a orbit cu totul, caci n-au mai vazut nici binele savarsit, nici pe Dumnezeu care si-a facut mila cu acest nenorocit. Acesti carturari fatarnici, farisei, tineau legea de forma, tineau la litera si nu puteau sa vada in aceasta minune puterea lui Dumnezeu, pentru ca ei ziceau ca a fost calcata sambata si deci acest om nu poate fi de la Dumnezeu.
       Iata invidia, zavistia aceasta a diavolului care face pe oameni sa vorbeasca de rau minunile lui Dumnezeu si pe oamenii lui Dumnezeu. Aceasta fiara otravitoare are 7 capete. Din ele arunca otrava purtatoare de moarte. Cel dintai cap este mandria, al doilea este iubirea de argint, al treilea lacomia, al patrulea lenea, al cincilea desfranarea, al saselea mania si a saptea este invidia. Din toate aceste capete se varsa otrava aducatoare de moarte pentru suflet. Otrava invidiei este insa mai puternica decat celelalte.
       Toate celelalte pacate de moarte sunt savarsite de om pentru cate un folos, dar invidiosul este chinuit de otrava invidiei, in suflet si in trup, fara nici un folos, lui parandu-i rau de fericirea aproapelui, de binele vecinului, de progresul altuia si mai ales de darurile pe care le au unii de la Dumnezeu. Invidiosul se bucura numai atunci cand aude de nenorocirea aproapelui, atunci cand a cazut in pacate, iar daca mai e si la inchisoare, atunci are o bucurie si mai mare.
       De aceea cand vede ca-i merge bine si sporeste in cele bune, invidiosul cauta sa-i puna tot felul de piedici, sa-l vorbeasca de rau, sa-l cleveteasca, sa-i zica ratacit, sa-l desconsidere in fata lumii ca nimeni sa nu-l mai iubeasca. E prea mult de vorbit de acest cap al invidiei. Dar sa-i lasam acum pe cei ce sunt otraviti de el si sa-i compatimim, fiindca o pedeapsa mai mare ca aceasta nici ca se poate, distrugandu-le sufletele si trupurile.
       Sfanta Evanghelie de astazi nu ne spune ca slabanogul i-ar fi multumit Domnului pentru ca l-a tamaduit. Dar ne spune ca s-a dus si a spus iudeilor ca Iisus este cel ce l-a facut sanatos. Poate si el, ca si altii, a fost nerecunoscator, a uitat indata de binefacatorul sau si nu L-a urmat ca sa-I asculte sfintele invataturi. De aceea Domnul Hristos a stiut cu cine sta de vorba si i-a zis: "Vezi sa nu mai pacatuiesti si celelalte.
       Stia Iisus, ca un Dumnezeu ce era, ca acel slabanog va starui in pacate ca si inainte si va face chiar un pacat mai grozav, putin mai tarziu. Din traditie si dintr-o carte veche a Bisericii se spune ca acest slabanog vindecat de Iisus se numea Isac Lachedem. I se mai zice si evreul ratacitor. Cand Mantuitorul urca cu Crucea pe dealul Golgotei, hulit si batjocorit, insetat si nemancat, s-a oprit in dreptul casei acestui Isac Lachedem, caci pe acolo ducea drumul spre Golgota. Atunci Isac a iesit si el la poarta impreuna cu vecinii, iar Domnul vazandu-l l-a rugat sa-i dea putina apa. La refuzul acestuia, Iisus l-a rugat sa-I dea voie sa se odihneasca pe banca de la poarta lui; dar acesta ii zise cu asprime: "Nu-ti dau voie sa stai, mergi de aici!
       Atunci Domnul Hristos se intoarce catre el si-i zise: "De acum incolo sa mergi si tu mereu, pana la a doua Mea venire. Se spune ca si astazi acest evreu nerecunoscator, care s-a asociat cu ceilalti hulitori, traieste si umbla neincetat, strabatand pamantul in lung si-n lat fara sa i se intample ceva. Merge prin pustietati, prin jungle periculoase si s-a aruncat chiar in vulcanul Vezuviu din Italia, pentru ca el vrea sa moara, dar nimic nu i se intampla pentru ca blestemul dumnezeiesc este asupra lui.
       Animalele salbatice vin pana langa el, il miros, dar sunt cuprinse de o asa scarba, ca nu se pot atinge de el. Iata ca se apropie 2000 de ani si el merge, merge mereu pe pamant. Acum nu mai vrea sa se faca sanatos, ci doreste sa scape de povara vietii, dar in zadar, caci lucrurile neinsufletite nu-l primesc, ci totul si toate ii spun si-i repeta cuvintele Mantuitorului spuse la poarta casei lui: "Mergi, mergi! Iar el merge pana va veni Domnul sa judece viii si mortii.
       Blestemul dumnezeiesc a cazut peste el ca si peste toti carturarii si fariseii, in frunte cu Anna si Caiafa, caci toti, impreuna cu Pilat, si-au sfarsit viata lor in diferite chinuri, ducandu-se in focul iadului. Blestemul dumnezeiesc a cazut peste toti cei care au cerut rastignirea Domnului, caci au fost imprastiati pe toata fata pamantului, cazand in grea sclavie, chinuiti in diferite feluri, arsi de sete, de foame, ramasi fara tara, si aceasta, iata, aproape de 2000 de ani.
       S-a Implinit tot ceea ce au cerut ei cu gura lor cand au zis: "Sangele Lui sa cada asupra noastra si asupra copiilor nostri. Spunand Domnul slabanogului sa nu mai pacatuiasca, s-a gandit la toate oile cele ratacite ale casei lui Israel, precum si la noi, si sa nu ni se para lucru de gluma, caci daca ne tinem tot mereu de pacate, blestemul dumnezeiesc apasa asupra noastra, a casei si a copiilor nostri. De altfel, pentru pacatele grele pe care le facem si nu le marturisim la timp, vin peste noi fel de fel de necazuri, greutati si boli, neintelegeri si despartiri intre soti.
       Pe toti cei care nu se lasa de insultele si hulele aduse lui Dumnezeu, de luarea numelui Sau in desert, de injuraturi, dracuieli si blesteme, pe toti acestia ii urmareste blestemul dumnezeiesc ca si pe toti rastignitorii Lui. Si apoi, daca i-apuca moartea asa, in tot felul de pacate, se duc si-n fundul iadului, acolo unde se chinuiesc crestinii care si-au lepadat credinta, botezul si care s-au lepadat de Sfanta Biserica. Acolo merg toti cei care s-au facut pricina de sminteala altora, ca fariseii si carturarii cei fatarnici.
       Acolo se chinuiesc parintii care nu-si invata copiii rugaciuni, n-au grija sa-i spovedeasca, sa-i impartaseasca, ii lasa sa traiasca necununati, si astfel cresc ca niste buruieni otravitoare. De aceea copiii de astazi otravesc sufletele parintilor lor pe pamant, iar la sfarsitul vietii vor mosteni cu totii suferintele iadului. Vai, grozav trebuie sa fie iadul acesta, cand ma gandesc la o istorioara vrednica de amintit, tot despre un bolnav care se chinuise si el vreo 30 de ani.
       Suferintele acestui bolnav erau mari si totdeauna se ruga lui Dumnezeu, ori sa-l faca sanatos, ori sa-i ia sufletul. Pe cand se ruga el cu incredere si evlavie ii apare un inger si-i zice: "Iata, omule, ti-a auzit Dumnezeu rugaciunea, dar pentru pacatele tale ai mai avea de suferit inca trei ani pe pamant de aici inainte. Dumnezeu ma trimite sa te intreb ce preferi, sa suferi inca trei ani aici, in lumea aceasta, sau trei ceasuri dincolo, in iad? El spuse ca prefera trei ceasuri in iad; ingerul indata i-a luat sufletul si l-a dus in iad, lasandu-l in foc. Dupa un ceas se intoarce sa vada ce face sufletul. Acesta cand l-a vazut a strigat cu mare glas: "Vai, sfinte ingere, nu credeam sa fie nedreptate la Dumnezeu, ai spus ca ma lasi numai trei ceasuri si a trecut atata amar de ani, ca nu credeam sa mai vii.
       Taci, omule, zise ingerul, n-a trecut decat un ceas si mai ai de suferit inca doua ceasuri. Cand a auzit, l-a rugat pe inger sa-i duca sufletul inapoi in timp sa se chinuiasca nu 30 de ani, ci toata viata, si-i va fi mai usor decat acele chinuri ale iadului.
       Vai, fratilor, adevarat este si stim cu totii aceasta, ca numai o noapte te doare o masea si ti se pare un an, dar sa stai in chinurile iadului? Acolo, spun sfintii parinti ca nu ramane nici o particica a sufletului sa nu sufere. Aici te doare o masea, un ochi, o mana, dar in iad sufletul intreg sufera dureri nemaipomenite. Grozav loc este iadul!
       Unul dintre ucenici a intrebat pe Domnul sa-i spuna cat de adanc este iadul. Domnul a raspuns ca daca o piatra de moara va fi in cadere timp de trei ani si jumatate, abia daca ajunge la fundul iadului. "Doamne - a zis Sfantul Ioan Teologul - daca un pacatos se duce in fundul iadului si n-are pe nimeni sa se ingrijeasca de el pe pamant cu sarindare, pomeni si parastase, va mai iesi de acolo? Domnul a raspuns: "O pasare mare de se va duce o data pe an la o stanca de piatra sa-si ascuta ciocul de ea, atunci cand s-o toci stanca va iesi un astfel de pacatos de acolo, adica niciodata.
       Stiinta ne descopera ca dedesubtul pamantului este foc, smoala, pacura, apa clocotita. Stim ca acestea ies din fundul pamantului si ne dovedesc existenta iadului. Diavolul nu are nimic frumos pentru noi, ci numai suferinta, plangere si tanguire. El n-are ce sa ne dea. Cine face voia lui, acela se face partas la chinurile iadului, cu el la un loc, fiindca dedesubtul pamantului este iadul cu suferintele lui, iar sus in ceruri este locasul dreptilor si odihna tuturor facatorilor de bine.
       Aici pe pamant suntem la mijloc intre bine si rau, intre fericire si nenorocire. De aceea vedem o zi buna si zece rele; aici binele este amestecat cu raul, aici este o parte din rai, dar si o parte din iad. Trandafirul este frumos, are miros placut, dar are si tepi usturatori. Fructele sunt dulci, frumoase, dar au si coji care trebuie aruncate. Aici binele este amestecat cu raul, asa cum e trupul cu sufletul.
       Omului i-a randuit Dumnezeu sa treaca prin doua vieti si sa ramana in a treia. Prima viata este cea din pantecele maicii noastre, timpul celor noua luni pana la nastere. Desi nimeni nu stia ce-l asteapta in aceasta viata, totusi toti ne-am nascut plangand, parca stiind ca ne-am nascut in valea plangerii, a suferintelor, a necazurilor.
       Dupa cum din prima viata nu putem sti ce ne asteapta in a doua, tot asa din viata aceasta a doua, unde ne aflam acum, este greu sa patrundem cu vederile noastre trupesti viata vesnica unde va ramane sufletul pentru totdeauna.
       Doar prin sfintele invataturi ce se revarsa de la Dumnezeu prin Sfanta Biserica si prin credinta va putea crestinul sa se inalte la acele locuri vesnice. De aceea sa credem cu tarie si sa fie stiut ca asa cum am venit in lumea aceasta cu trup si suflet prin usa nasterii, asa va veni o zi cand vom lasa trupul acesta pamantului si pe usa mortii vom trece cu sufletul in vesnicie, in viata cea de veci fericita sau in chinurile cele fara de sfarsit ale iadului.
       Bietul suflet va lua cu el bagajul faptelor bune sau rele si se va prezenta umilit si tremurand in fata Dreptului Judecator. Greu va fi atunci pentru sufletul care nu s-a descarcat de pacate aici, pe pamant, prin spovedanie. Greu va fi atunci de toti cei care au calcat in picioare toata invatatura Bisericii, vazand ca nu mai au scapare. Greu va fi atunci celor care au incredintat averile si banii copiilor ca sa-i salveze si sa le faca cele de trebuinta dupa moarte, iar ei nici nu se gandesc, mananca, beau, petrec si au uitat demult de ei; si asa isi va lua plata fiecare, dupa cum a facut in viata.
       Pacatul trebuie sa se plateasca undeva, trebuie sa se ispaseasca prin durere tot ceea ce s-a facut cu placere, ori in aceasta viata, prin pocainta sincera, spovedanie curata, ori in osanda vesnica, fara de sfarsit. Aici suferinta se mai poate amana din partea Domnului la acei care se intorc la Dumnezeu cu credinta si-si recunosc pacatele. Dar cei care nu vor sa stie de Sfanta Biserica si rad de cei credinciosi, batjocorindu-i, sa fie incredintati ca daca ii apuca moartea asa nu mai au nici o scapare.
       Pentru aceasta Dumnezeu a lasat suferinta, ca un bici aspru care pedepseste pe omul vinovat de aici, ca sa nu se piarda pe veci in iad. Sfintele carti spun ca inainte de sfarsitul lumii vor veni anii durerilor, ani grei de suferinta, anii bolilor, ai razboaielor, ai foametei, anii cutremurelor si a tot felul de greutati. Cine nu va avea ochi sa vada si nu se va intoarce nici din acestea, pierzarea-l asteapta. Noi le socotim rele toate acestea, insa suferinta este cea mai buna doctorie pentru salvarea sufletului, asa dupa cum vindecarea bolilor trupesti se face cu pastile amare, acre si taieturi adanci de bisturiu, indepartandu-se putregaiul.
       Suferinta trebuie s-o vedem si s-o gasim de buna si din alt punct de vedere. Ea este un altar curatitor, unde se curatesc sufletele noastre de rugina pacatelor, se infrumuseteaza, se lumineaza si astfel se pot apropia mai usor de Dumnezeu.
       Suferinta este postul sufletului. Omului cand ii merge bine, cand are de toate si e sanatos uita de suflet, nu vrea sa stie de Dumnezeu si se leaga cu toata fiinta lui de placerile lumii acesteia. Dar cand trimite Dumnezeu suferinta, indata isi aduce aminte de suflet, incepe sa se roage si se duce si la biserica. Dar nu toti fac aceasta, ci o parte se duc tot la diavol, tot pe el il cauta, la vrajitoare, la descantatoare.
       Iata ce binecuvantare revarsa Dumnezeu prin suferinta, dandu-i omului mijlocul de a se mantui. Cand o mama simte ca viata copilului ei e in pericol, il ia in brate si se duce la doctor sa fie operat. Copilul se zbate, tipa si ar vrea s-o loveasca pe mama lui, fiindca sufera, dar pana la urma e salvat. Tot asa face Dumnezeu cu noi, vrea sa ne scape sufletul, dar sa vrem si noi.
       Un pictor francez a zugravit odata un prea frumos tablou, intitulat "Valea Plangerii. Tabloul infatiseaza o vale imprejmuita cu stanci in care se afla o multime de oameni in suferinta. Toti au fetele scaldate in lacrimi, asupra tuturor apasa un jug de dureri nemaipomenite. Dar iata ca intre nenorocitii acestia este un barbat imbracat in vesmant alb cu o cruce pe umeri. Este Iisus. El face semn multimii sa-L urmeze. Toate privirile sunt indreptate spre drumul stramt si pietros spre care arata Mantuitorul cu mana, iar mai departe, la capatul drumului, se zareste o gradina plina de flori stralucind in soarele de primavara.
       Prin acest tablou pictorul vrea sa dea grai adevarului ca Iisus este marele mangaietor in suferinta. Dar prin ce mangaie Mantuitorul pe credinciosii Sai? Prin cele doua privelisti pe care le deschide inaintea ochilor: prima reprezinta drumul stramt si pietros, suferintele, Crucea Lui, iar cealalta reprezinta viata vesnica, gradina raiului.
       Pe Golgota noi vedem fiinta cea mai nevinovata si cea mai sfanta indurand chinurile cele mai grozave, pe Fiul lui Dumnezeu, batjocorit, rastignit si ucis. Parca ne zice: "Priviti toti cei ce treceti pe cale si vedeti de este vreo durere ca durerea Mea! In fata acestei privelisti simtim cum in inimi ni se strecoara un balsam de durere si mangaiere, si vazand cat de mare a fost durerea Lui ne potolim in mania noastra, cand vedem cat de mici suntem in rabdare.
       Noi suferim, sunt loviti, inselati, dezamagiti, dar toate acestea le meritam, sunt plata pacatelor noastre. Dar Iisus cu ce a gresit? Ce sunt suferintele noastre in comparatie cu patimile Lui?
       Si astfel, privind la suferintele Domnului, sorbim si noi un strop de mangaiere cereasca, o putere tainica ni se strecoara in suflet si, oricat am fi de impovarati de greutatea necazurilor, pilda Rascumparatorului rastignit ne face sa privim, in lacrimi si nadejde, gradina fericirii raiului care asteapta pe cel ce rabda pana la sfarsit.
       Asa zicea Iisus ucenicilor Sai: "Voi veti plange si va veti tangui, va veti intrista, insa intristarea voastra se va preface in bucurie mare mai pe urma. Iata nadejdea cea mare pe care ne-o da Domnul pentru viata cea vesnica. Pana atunci avem toti parte de suferinta, si cei buni, si cei rai; cei buni ca sa se curateasca si mai mult pentru locul cel curat, iar cei rai sa se trezeasca si sa vina la fericire cat mai repede, la pocainta, sa nu-i mai apuce moartea in pacate.
       Sfantul Augustin a asemanat viata omeneasca cu un covor ce are doua fete. Pe una din fete se vad culorile, desenele si florile, pe cealalta parte nu se vede decat un amestec de fire si noduri incalcite. Asa e si cu viata noastra de aici; noi nu-i vedem decat una din fete, cealalta parte o vede si o stie Dumnezeu. De aceea Tatal nostru cel din ceruri, care este bun Parinte, ne zice si noua, ca si slabanogului din Evanghelia de astazi: "Vreti voi sa va faceti sanatosi? Veniti la Mine, urmati sfaturile Mele si vedeti sa nu mai pacatuiti, ca sa nu va fie si voua ceva mai rau in veci in iad, in chinurile fara sfarsit.

       Rugaciune
       Doamne Iisuse Hristoase, Fiule si Cuvantul lui Dumnezeu, scapa-ne pe toti care ne-am adunat aici de chinurile iadului si vindeca slabanogirea sufletului si a trupului nostru. Ajuta-ne cu Harul Tau sa nu mai pacatuim, ca sa ne mantuim si noi in vecii vecilor. Amin.

Sfintelor femei mironosite

PREDICA LA DUMINICA A III-A DUPA PASTI

Duminica Sfintelor Femei Mironosite

Hristos a Inviat!

       Frati crestini,

       Sfanta noastra Biserica praznuieste astazi duminica sfintelor femei mironosite. Sfintii parinti au gasit de cuviinta ca in aceasta duminica sa se faca pomenirea sfintelor femei mironosite dimpreuna cu Iosif si Nicodim cei care au ingropat trupul Domnului Hristos. Este impresionant si vrednic de toata lauda curajul acestor femei credincioase. Fapta lor dovedeste dragoste, devotament, iar mai mult decat orice, recunostinta.
       Daca pentru Domnul Hristos Saptamana Patimilor a fost durere si suferinta, acelasi lucru putem spune si despre aceste femei binecuvantate care impreuna cu Maica Sa au petrecut o saptamana plina de lacrimi si jale pana la Invierea Izbavitorului din mormant. Siroaie de lacrimi le-au curs din ochi inca din Betania, cand Mantuitorul se despartea de Prea Curata Sa Maica si mergea la Ierusalim ca sa patimeasca. Prea Curata Fecioara a fost insotita, mangaiata si inconjurata intotdeauna de aceste minunate femei. Sa urmarim mai indeaproape rolul ce l-au jucat aceste sfinte mironosite in vremea Patimilor lui Iisus.
       Cand toti ucenicii s-au imprastiat de frica iudeilor, ele au fost martore la toate cele intamplate pe dealul Golgotei. Privelistea rastignirii a trei oameni este un lucru destul de insemnat ca sa atraga o mare multime de popor acolo. Unii venira din ura inversunata ca sa vada cum scapa de cel mai mare dusman al lor - Iisus. Acestia erau preotii, carturarii si fariseii. Altii venisera din curiozitate si asa In scurt timp s-au unit cu toti in batjocuri, in cuvinte si in gesturi impotriva lui Iisus. Unii strigau, altii scoteau limbile strambandu-se spre Iisus, iar altii clatinau cu capetele si suierau un fel de "Huo!, cum se zice la cineva care e vrednic de hula. Niciodata omul nu s-a aratat mai rau ca atunci. Tot iadul se stransese in acel loc ca sa-i indemne sa-L huleasca de Dumnezeu.
       De obicei, oamenii au multa mila de cei ce sufera, mai ales de cei ce mor, oricare ar fi pricina mortii lor, dar acum nu mai era asa. Nu este priveliste mai zguduitoare ca privelistea rastignirii Domnului Hristos. Sa privim o clipa mai atenti si sa ne inchipuim ca suntem amestecati prin multimea aceea de pe Golgota.
       Uitati-va la fata lui Iisus care a fost lovita cu pumnii, umflata si invinetita, apoi a fost scuipat, iar pe cruce siroaie de sange I se prelingeau din cauza spinilor, deoarece pe cap avea o cununa de spini peste care a fost lovit, iar acestia se infigeau adanc in pielea capului Sau. Spatele Lui era zdrelit de loviturile bicelor. Priviti mainile si picioarele strapunse de piroane; priviti la trupul Lui gol si despuiat cum atarna intre cer si pamant. Pamantul se lepadase de El, cerul inca nu-L primea si cine-I putea masura durerile sufletului Sau?
       "Ocara Imi rupe inima"  se spune in psalmi. Fariseii si carturarii isi bat joc de puterea Lui mantuitoare si-I zic: "Pe altii i-a mantuit, dar pe Sine nu se poate mantui! Cand Iisus striga la cer zicand: "Eli, Eli, Lama Sabachtani?!  ceea ce inseamna "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu pentru ce M-ai parasit?!  toti rad ironic si zic: "I-auziti, striga pe Ilie, lasa sa vedem daca va veni Ilie sa-L scape.
       De cand este pamantul, nu s-a mai vazut asa ceva si acesta s-a cutremurat; soarele s-a ascuns si intuneric s-a facut peste tot pamantul timp de trei ore. Perdeaua din templu s-a rupt in doua de sus pana jos. Deodata, batjocura a incetat si se intorceau acum acasa batandu-se in piept, semn ca i-a cuprins o groaza mare. Bajbaind prin intuneric, cu frica in piept si in suflet, coborau spre Ierusalim spre casele lor. Femeile mironosite erau acolo si pana in acel moment fusesera si ele tinta batjocurilor lor. De aceea stateau departe si se uitau la cele ce se petreceau. Nenumarate si grele au fost asupririle, ocarile, scuipatul si batjocura pe care multimea le arunca si asupra lor cu ura si dispret.
       Multe din aceste femei au fost lovite, altele luate in cruda bataie de joc, mai ales Maria Magdalena, a carei viata era cunoscuta. De altfel, au fost urmarite de ochii pizmasi si rautaciosi ai multora, de cand mergeau urcand spre Golgota cand Iisus ducea Crucea cea grea, deoarece ele se apropiau cu randul si cu mare respect de Iisus stergandu-I fata cu naframele lor de sange si sudoare. Ele nu mai voiau sa stie altceva si nu mai vedeau nimic decat drumul durerii, Crucea si pe Izbavitorul lumii  Iisus. Nu le pasa de batjocurile si de toata rautatea lor.
       Atunci, pentru prima data Maria Magdalena, ramanand putin timp langa Crucea lui Iisus, a observat, prin intunericul acela care se lasase, un barbat ingenuncheat care plangea in hohote. Acesta era Varava, talharul care a fost eliberat de Pilat in locul lui Iisus, si astfel pentru prima data la piciorul Crucii lui Iisus se afla un talhar si o desfranata care cer iertarea pacatelor lor. S-au apropiat apoi toate celelalte femei impreuna cu Maica Lui, Prea Curata Fecioara si dimpreuna cu Maria Magdalena, ingenunchind in fata Crucii lui Iisus plangeau cu lacrimi amare pentru scumpul lor Invatator.
       Acum sa amintim pe cei ce au fost in acele momente grele langa Iisus.
       IOSIF din Arimateea  a fost unul din cei 70 de ucenici ai Domnului. Dupa ce a fost ingropat Domnul Hristos, evreii l-au luat pe acest Iosif si l-au aruncat intr-o groapa, intr-un fel de inchisoare din care a fost scos cu puterea lui Dumnezeu si dus in Arimateea la casa lui. Aceasta s-a intamplat dupa ce Domnul Iisus a inviat si I s-a aratat scotandu-l de la inchisoare.
       NICODIM  era unul din fruntasii evreilor care, dupa ce a ingropat trupul Domnului, a fost dat afara din Sinagoga si nu a mai fost primit. El insa a povestit cu de-amanuntul si a propovaduit Patimile si Invierea Domnului Hristos pretutindeni unde a fost.
       Femeile mironosite cele mai cunoscute au fost urmatoarele:
       MARIA MAGDALENA  din care Domnul scosese 7 draci. Aceasta a fost cea mai inflacarata in credinta, atat in timpul acela, cat si dupa aceea, mergand dupa Invierea Domnului pana la Roma, la Cezarul Tiberius, caruia i-a relatat despre toata judecata nedreapta pe care o facuse lui Iisus Pilat impreuna cu arhiereii Anna si Caiafa si cum L-au rastignit. Tot ea, cu puterea Domnului Hristos, a vindecat pe imparatul Tiberius la un ochi, iar acesta, drept multumire, a trimis ostasi sa aduca legati la Roma pe toti cei vinovati, care si-au luat pedeapsa meritata. Dupa aceea propovaduind cu inflacarare si raspandind credinta peste tot pe unde mergea, Maria Magdalena a murit in Efes, fiind ingropata de Sfantul Evanghelist Ioan.
       SALOMEEA  a doua mironosita. Aceasta era fata Sfantului Iosif, logodnicul Maicii Domnului care era casatorita cu Zevedei, tatal lui Ioan Evanghelistul si al lui Iacob.
       IOANA  a treia mironosita. Aceasta era femeia lui Husa care a fost econom in palatul lui Irod imparatul.
       MARTA SI MARIA  a patra si a cincia mironosita. Acestea sunt surorile lui Lazar.
       MARIA LUI CLEOPA  este a sasea mironosita si
       SUZANA  a saptea mironosita. Aceasta era singura sora a marelui invatat Gamalieil, tanara, inteleapta si frumoasa, care a cunoscut pe Domnul Hristos in apropierea Patimilor Sale.
       Toate aceste femei au fost martore la suferintele lui Iisus, la ingroparea Lui si apoi la Invierea Lui din mormant. Aceste femei au lucrat cu mare ravna pentru Domnul de la inceputul propovaduirii Lui. Ele mergeau cu o zi doua inainte la locul unde trebuia sa vina Domnul si pregateau cele ce trebuiau pentru masa, gatind si servind pe Domnul si ucenicii Sai. Tot timpul activitatii Domnului, au lucrat sfintele femei, ele dovedind si un curaj deosebit in timpul Sfintelor Patimi. De aceea, Sfintii Parinti le-au asezat in randul apostolilor, intocmai cu apostolii.
       Sfintii evanghelisti vorbesc de cele mai cunoscute, dar ele au fost mai multe. Asadar, pe buna dreptate duminica de astazi s-ar mai putea numi si duminica femeii crestine, duminica diaconitelor, a purtatoarelor de mir, de sfintele invataturi ale Domnului Hristos. Sfintele femei mironosite au purtat in sufletul lor toata traditia, invatatura prin viu grai a Domnului Hristos si au invatat lumea cum si ce sa creada. Ele au invatat mai cu seama de la Sfanta Fecioara Maria, cu care au ramas in continuare dupa Invierea Domnului si pe care o ajutau sa face vesminte pentru preoti, omofoare pentru arhierei, acoperaminte pentru sfintele vase de cult si altele.
       Femeile mironosite au inteles de la Domnul Hristos inalta demnitate in care a fost pusa femeia crestina. Stim ca inainte de Domnul Hristos, istoria pastreaza o amintire trista pentru bietul neam femeiesc, femeile nefiind altceva decat niste unelte in mana barbatului. Ele nu puteau sa cumpere, sa vanda, nu puteau hotari nimic si uneori erau lipsite chiar de bucuria rodului pantecelui lor, caci barbatii, daca nu voiau copii, ii luau cu sila de la sanul mamei si-i aruncau la rapa.
       Fiul lui Dumnezeu, care a voit sa se nasca dintr-o femeie, a redat onoarea femeii, caci El a fost purtat in bratele unei mame, a fost alaptat la pieptul unei mame, ingrijit si alintat de cea mai curata mama, SFNTA FECIOARA MARIA. De atunci, femeia este pretuita si respectata, iar sfintele femei crestine de la inceput au imitat-o si au avut-o ca un far luminos inaintea ochilor pe Sfanta Fecioara Maria.
       Sfanta Elena a stiut sa dea fiului ei , Constantin, o crestere aleasa, caci a iesit biruitor asupra paganismului, dand libertate crestinismului si declarandu-l religie de stat. Sfanta Antuza, mama Sfantului Ioan Gura de Aur, a dat si ea o educatie crestineasca fiului ei care lepadand paganismul a devenit cel mai mare stalp al Ortodoxiei. Ramanand vaduva, ea nu a vrut sa se mai casatoreasca, numai ca sa dea fiului ei o educatie aleasa.
       Toti paganii admirau virtutile lor si ziceau: "Vai, ce minunate femei se gasesc la crestini! Sfanta Biserica face pomenirea unei sfinte care a increstinat tara pagana a Iviriei sau Georgia. Aceasta sfanta intocmai cu apostolii este sfanta Nina. Fiind de neam din Ierusalim, dorea din copilarie sa raspandeasca invatatura dreptei credinte intr-o tara unde nu era cunoscut Domnul Hristos. Dupa ce tatal ei s-a facut pustnic, iar mama sa a ajuns diaconita intr-o manastire, dorinta ei s-a implinit. Si astfel sfanta Nina s-a indreptat catre aceasta tara pagana Iviria, unde prin viata ei imbunatatita si propovaduirea Domnului Hristos, a cucerit inimile oamenilor de acolo, aducand la credinta pe insasi imparatul Miriam al Georgiei.
       Acesta a trimis scrisori la Constantinopol sa-i trimita episcopi si preoti, botenzandu-se el, curtea si toata tara lui. Mai tarziu, prin indrumarile sfintei Nina, a ridicat in capitala tarii sale cea mai frumoasa biserica crestina. Din aceasta tara a Iviriei am avut si noi romanii un mare calugar si carturar de seama, pe mitropolitul Antim Ivireanu, care, ca si sfanta Nina, a fost un mare luminator in tara noastra. El a infiintat o tipografie la manastirea Snagov unde s-au scris carti religioase in cateva limbi.
       Iata cum s-a inmultit lumina lui Hristos in lume prin ucenitele si ucenicii Domnului si e nesfarsit numarul femeilor crestine care au lucrat pentru numele Domnului si care L-au propovaduit cu viata si cu faptele lor pana in zilele noastre. Cine nu-si aminteste din istoria tarii noastre de mamele crestine care au adus pe lume prin nastere si prin crestere oameni mari, viteji si sfinti. Astfel avem pe mama lui Stefan cel Mare, mama lui Mihai Viteazul, mama lui Tudor Vladimirescu, mamele multor domnitori si voievozi, care au raspandit invatatura dreptei credinte in tara noastra.
       Daca femeia crestina a fost inaltata si pusa la loc de cinste de Domnul Hristos, apoi sa vedem si ce anume obligatii trebuie sa indeplineasca ea. In primul rand, femeia crestina trebuie sa propovaduiasca invataturile Mantuitorului ca si femeile mironosite in toate locurile unde se afla. Daca este necasatorita, sa-si pazeasca cinstea pana la cununia religioasa si sa indemne si pe celelalte prietene ale ei sa faca asemenea, sa nu se insele si sa-si piarda fecioria, caci va fi vai de casa lor.
       Dupa ce se casatoresc, femeia si barbatul crestin nu trebuie sa traiasca oricum, ci numai in ascultare de legea Domnului, de Biserica, pazind credinta. Femeia sa devina mama, caci aceasta este menirea femeii pe pamant, sa nasca toti copiii pe care-i da Dumnezeu, nu sa-i arunce, sa-i avorteze, sa-i omoare in diferite chipuri, caci acest pacat atrage mania lui Dumnezeu asupra casei lor si din aceasta cauza se ajunge la despartire.
       Trei pacate sapa la temelia unei case ca s-o distruga: avorturile, cand sotii se inseala si ferirea in diferite chipuri de a face copii. Aceste pacate mari distrug casnicia. De aceea vedem astazi in lume atatea divorturi, pentru ca se rupe legatura cu Dumnezeu, prin ruperea inelelor cununiei care se face prin aceste trei mari pacate. Asadar, femeile ca si barbatii sa tina seama ca dupa ce s-au casatorit pot sa cada in pacate si mai grele. Au vrut sa scape de pacatul desfranarii, dar foarte usor pot cadea in pacatul preacurviei.
       Nu este ingaduit nici unuia dintre soti sa priveasca cu pofte pacatoase la alte persoane, ci trebuie pazita invatatura Domnului Hristos, a Sfantului Apostol Pavel care zice ca femeia trebuie sa aiba temere de barbat si sa-i poarte respectul pazindu-se curata numai pentru el. Iata de ce nu este bine ca femeia sau barbatul sa plece de unul singur la diferite distractii, la nunti, in statiuni, fiindca de aici pleaca raul si cele mai multe cazuri de despartire.
       Cand intr-unul din soti a intrat gelozia, banuiala si neincrederea, in casa aceea nu mai este bine, incepe cearta, dusmania, bataia si de aici divortul. De aceea femeia crestina sa se lupte in familie sa pazeasca hotarele legii dumnezeiesti de care sfintii parinti fac pomenire in rugaciunile de la cununie. Aceste hotare ale legii sunt posturile si sarbatorile care trebuie pazite in curatie trupeasca si sufleteasca, caci numai astfel facand vor avea copii buni, sanatosi, cu mintea intreaga care vor aduce bucurii parintilor, Bisericii si lumii intregi.
       Copiii care sunt zamisliti in posturi si sarbatori, de parinti betivi, desfranati, cu diferite vicii, acesti copii vin pe lume cu sufletul si cu trupul zdrentuite de pacate sufletesti si trupesti, caci unii se nasc suciti, strambi, orbi, surzi, ologi, nevoiasi si chiar nebuni. De aceea se plang astazi majoritatea parintilor de copiii lor ca sunt rai, necredinciosi si instrainati de Dumnezeu. Se nasc necredinciosi, hoti si criminali, hulitori si desfranati, betivi si tutunari, indraciti si inraiti, facand sa sufere nu numai pe parinti si rude, ci chiar o lume intreaga.
       Asadar, sa luam aminte ca binele sau raul in lume pleaca din casa fiecaruia dintre noi, de la zamislire de prunci legiuita sau nelegiuita. In ce priveste avorturile, femeia nu trebuie sa plece urechea la soaptele necuratului, care o poate ispiti prin barbatul ei, prin doctori si prin altii care indeamna la acest mare pacat. Sa se stie clar ca barbatii care indeamna femeile la avorturi au aceleasi pacate ca si ele. Femeile care dau buruieni sau fac injectii, ceaiuri, sau chiar numai un indemn daca fac, au aceleasi pacate.
       Asa se fac pacatele astazi, cele mai multe facandu-se in anturaje, in vorbire, in diferite imprejurari. Acelea care va stiti ca ati gresit in vreun fel, sa nu uitati sa spuneti la spovedit, iar pentru ca acest pacat al avorturilor este foarte raspandit in lume, am sa va spun o intamplare cu o femeie care era amenintata de barbatul ei ca o lasa daca nu face avorturi.
       Aceasta femeie de prin partile Moldovei era insarcinata in a treia luna. Barbatul ei aranjase cu un doctor ca sa intervina si sa opreasca sarcina, dar ea, fiind credincioasa si cu frica de Dumnezeu, nu voia sa consimta sa faca acest lucru. Nemaiputand trai din cauza barbatului care o ameninta ca o omoara, s-a dus si ea la un preot duhovnic si cu lacrimi in ochi i-a povestit toata intamplarea. Preotul a sfatuit-o sa posteasca o zi si sa se roage cu credinta la Dumnezeu, facand milostenii si inchinaciuni cate va putea.
       Femeia a mers si a facut intocmai. Intr-o vineri a postit, s-a rugat, a plans inaintea icoanelor ca sa imblanzeasca Dumnezeu pe barbatul ei si s-o intareasca in necazul ei. In noaptea aceea avu un vis minunat, caci a fost rapita intr-un loc foarte trist. Acolo erau niste munti de arama si niste paduri parca erau de foc, iar copacii rosii ca de jar. In marginea padurii era un ses si niste copaci uriasi de foc care ardeau, iar de fiecare copac era legata cu funii de foc cate o femeie goala. Din muntii aceia ieseau niste vulturi cu cioc si cu aripi de foc, care asezandu-se pe pieptul acelor femei, ii mancau sanii pana se vedeau coastele, iar ele zbierau groaznic. Dupa ce se saturau, vulturii zburau in acei munti de arama, iar lor le cresteau imediat sanii si dupa putin timp vulturii veneau din nou si-i mancau in zbieretele lor si tot asa se chinuiau in veci.
       Deodata, femeia a observat langa ea un tanar care i-a zis: "Vezi aceste femei? Ele n-au vrut sa aiba copii, ci i-au omorat in pantece asa cum era sa faci si tu. Aici iti este locul daca nu te hotarasti sa lasi pruncul sa traiasca. Aceste femei asa se chinuiesc in vecii vecilor, si acei vulturi le mananca sanii, fiindca Dumnezeu de aceea a lasat sanii femeii, ca sa alapteze prunci, nu sa-i arunce la gunoi. Ia aminte ca daca ai sa faci avort, vezi copacul acela liber, uita-te bine ca si funiile te asteapta, acolo e copacul unde vei fi adusa. Maica Domnului m-a trimis sa-ti spun si sa-ti arat locul, daca nu asculti.
       Cand s-a trezit femeia din aceasta vedenie, uda de lacrimi, si tremurand de frica n-a mai tinut seama de nimic si a spus barbatului ca, chiar daca o impusca, ea nu va face aceasta fapta rea. Acesta este numai un loc din chinurile iadului, dar sunt mai multe si-n diferite feluri. Iata un loc tot atat de ingrozitor de care mi-a povestit cineva.
       Tot intr-o vedenie aceasta persoana a fost dusa de un inger sa vada o parte din chinurile iadului. Acolo a vazut intr-un loc o femeie care facuse sapte avorturi cat a fost in viata. Sapte balauri erau incolaciti pe ea si o sugeau: doi de sani, doi de ochi, doi de maini si unul de stomac. Dupa ce o chinuiau un timp, apareau sapte demoni, o luau In furci si o duceau alaturi unde erau sapte gramezi de carne. Acolo demonii o indopau cu acea carne si ziceau: "Acesta este rodul tau, sa te saturi de sangele lor. Mult m-am speriat de acest loc groaznic, spunea acea crestina, dar nu voi inceta sa spun mereu la femei si sa nu mai faca nimeni asa ceva ca mare rau le asteapta.
       Asadar, femei crestine, treziti-va, spovediti-va si spuneti la duhovnic cu lacrimi in ochi cate avorturi aveti, facand canon pentru iertarea acestor pacate grele. Canonul nu consta in a cumpara lumanari de mii de lei sau altceva de genul acesta, ci mai intai de toate trebuie indreptare, oprire de a mai face acest pacat si parere de rau pana la moarte. Pocainta impreuna cu faptele bune vor salva si sufletele nevinovatilor prunci.
       Femeia trebuie sa fie ca un inger pazitor al casei, ea trebuie sa-si pazeasca barbatul sa nu cada in pacate, caci multe femei neiscusite si-au stricat barbatii buni. Daca e ingerul casei, femeia trebuie sa aiba grija mare de copii, sa nu fie sminteala pentru ei, sa nu se dezbrace in fata lor, caci mult gresesc aceste mame care nu se rusineaza in fata copiilor. Acolo unde sunt baieti si fete, mama trebuie sa-i separe mai din timp, fiindca de la nerusinare vin pacate grele care nu se pot spala asa usor.
       Femeia crestina trebuie sa se deosebeasca de celelalte femei necredincioase. Ea sa fie pilda oriunde merge si cu mult mai mult la Sfanta Biserica, observand cu atentie invatatura Sfintilor Parinti, care spun ca in biserica nu se vorbeste si nu se umbla din loc in loc, iar imbracamintea femeii crestine trebuie sa fie modesta. Sfantul Ioan Gura de Aur a intalnit o femeie gatita, parfumata si a intrebat-o: "Unde mergi, femeie, asa? Ea-i raspunde cu bucurie ca merge la biserica. Sfantul ii raspunde: "Imbracamintea ta nu te arata ca mergi la biserica, poate mergi la nunta sau la teatru, caci pentru a merge la biserica nu se cere sa fii asa de eleganta, inzorzonata, nu asa se imbraca o femeie pacatoasa care se pocaieste si cere iertare de la Dumnezeu. Hainele tale luxoase nu te vor invrednici de iertare, ci vor atrage mai degraba asupra ta mania lui Dumnezeu.
       Tot in acele vremuri se ducea o mama la biserica cu singurul ei baietel de mana. Mama, din nestiinta si din indemnul diavolului, dupa cum era obisnuita, s-a imbracat foarte luxos. Cand au ajuns ei amandoi la biserica, copilul a fixat ochii la Domnul Hristos rastignit pe Cruce si deodata zice: "Ia priveste, mama, la Stapanul nostru Hristos, ca este gol si plin de rani si cu piroane in maini si picioare, iar tu vii la biserica asa de luxoasa! Baga de seama, mama, sa nu cazi in focul iadului! Mama, rusinata de cuvintele copilului, si-a facut o haina simpla numai pentru biserica, si a trait pana la moarte in modestie si rugaciune.
       Sfantul Ieronim zice ca femeile care se imbraca luxos, si mai ales la moda, sunt intocmai ca femeile care folosesc otrava sa omoare pe cineva. Ele pacatuiesc pentru ca dau altora bautura ucigatoare si-i fac sa cada in ispita. Sfantul Ambrozie zice si el: "cu cat o femeie se arata in fata oamenilor mai gatita, cu atat este mai gretoasa si scarbita inaintea lui Dumnezeu.
       De aceea sa luam aminte sa nu ne inselam singuri, crezand ca daca venim la biserica si zicem "Doamne, Doamne, vom intra in Imparatia cerului. Daca nu ne comportam smeriti si cuviosi in casa lui Dumnezeu, dupa cum ne invata sfintii parinti, vai noua, mai bine sa nu venim sa facem sminteala. De multe ori vedem in timpul slujbei cand e cel mai inalt si infricosat moment, atunci cand se sfintesc darurile, cate o femeie venind si apucandu-se sa se inchine si sa se plimbe cu lumanarile in mana pe la icoanele din fata ca sa tulbure pe toti. Vai de rugaciunea ei, vai de lumanarea ei!
       Sa nu se mai intample asa ceva. Ai venit la biserica si Sfanta Liturghie e inceputa, sa stai intr-un loc acolo unde te gasesti si roaga-te cu smerenie si credinta, fara sa-i sustragi pe ceilalti de la rugaciune. De aceea spun Sfintii Parinti ca pe unele le aduce diavolul la biserica, caci se trezesc si ele pe la orele 10  11 si vin la biserica ca sa faca tulburare. Femeile crestine sa fie ca si mironositele in ascultare de ucenicii Domnului ca sa invete si pe cele nestiutoare credinta, asa cum ne-a lasat-o noua Domnul Hristos si sfintii apostoli, fiindca in lume s-au ivit multime de credinte ratacite care fac mari ravagii intre credinciosi.
       Spre exemplu, sunt unele femei care invata spunand ca nu e bine sa se faca cununii in luna mai; auziti ce au invatat ele de la diavolul, ca nu le merge bine celor care se cununa in aceasta luna. De aceea ii apuca moartea pe multi necununati si-i tot amana si umple diavolul iadul cu ei; apoi tot ele trimit pe urma dupa preot cand moare unul din soti, ca sa vina preotul si sa cunune pe cel ramas in viata cu cel raposat. Altele invata sa tina de sarbatori mari joile verzi, martile dupa Rusalii si joile dupa Pasti.
       Altele invata lumea sa tina posturile care nu sunt oranduite de Biserica  spre exemplu postul Sfantului Anton  sau sa ajuneze cate o saptamana in care intra si sambata si duminica. Canoanele spun ca cine ajuneaza sambata si duminica sa se afuriseasca. Unele femei sfatuiesc sa nu se faca maslu celui bolnav, spunand ca moare imediat. Le intreb unde au pomenit ele in rugaciunea de la maslu ca se roaga moarte bolnavului? Se apuca altele si impart la cei care se impartasesc lumanari ca sa fie pentru cei raposati.
       Sa se stie clar ca fiecare trebuie sa se impartaseasca cu lumanarea lui. Pentru cei care au murit nespovediti, neimpartasiti si fara lumanare, sunt alte oranduieli. Sa se grabeasca, frati crestini, toti sa se impace cu Hristos, sa vina la biserica, sa se impartaseasca din vreme si sa se spovedeasca cum trebuie, ca vai de cei care mor nespovediti si neimpartasiti. Unii mai spun ca au apucat lumanare; poate sa apuce 100 de lumanari, daca a murit nespovedit si neimpartasit, nu-i mai garanteaza nimeni mantuirea.
       Lumina este Hristos, El e Lumina lumii, trupul si sangele Lui pe care-L primim prin Sfanta Impartasanie, ne va lumina, ne va trece peste toate vamile si peste toate relele pana la imparatia cereasca. De aceea e bine sa ascultati de Sfanta Biserica, sa nu apucati vreun drum gresit, ca astfel sa va lepede Dumnezeu si sa va vedeti la sfarsit fara nici un folos.
       Fiti in stransa legatura cu noi si sa ne aduceti la cunostinta orice abatere de la dreapta credinta ca sa va luminam si asa cum v-am lamurit noi sa propovaduiti si sa invatati si pe ceilalti. In felul acesta va veti face datoria ca femeile mironosite care au ascultat de apostoli si au urmat invataturile Domnului pana la sfarsit.
       Alergati, marturisiti, indemnati si chemati la casa Domnului, caci numai in Biserica mai este lumina. Lumea va va scoate fel de fel de vorbe, va va zice ipocrite, habotnice, mironosite, mistice, va rade ironic cum invata demonul, dar sus privirea, sunteti ucenice ale lui Iisus.
       Sa ne aducem aminte de sfintele femei mironosite cat au suferit, de inaintasele noastre crestine si nici o clipa sa nu pierdem fara folos, caci in ochii Domnului sunteti de mare pret. El ne iubeste si vrea sa fim ai Lui si pentru El si Imparatia Lui, sa luptam ca sa ne castigam sufletul si sa ni-l mantuim.

       Rugaciune
       Doamne, Iisuse Hristoase, ridica valurile mintii noastre ca sa Te putem vedea si urma ca sfintele femei mironosite. Vorbeste inimii noastre, Doamne, si fa-o sa Te asculte si cu lacrimi sa-Ti raspunda. Loveste piatra credintei noastre ca sa curga siroaie de lacrimi din dragoste si recunostinta pentru binele ce ne-ai facut noua, robilor Tai, ca sa ne mantuim si noi si sa Te slavim in vecii vecilor. Amin.

Duminica TOMII

PREDICA LA DUMINICA TOMII

... Nu fi necredincios, ci credincios! (Ioan cap. XX, v. 27)

       Frati crestini,

       Aceste cuvinte din Evanghelia de astazi sunt cele mai insemnate in viata crestina si in calea mantuirii vesnice: "Nu fi necredincios, ci credincios!, a spus Domnul Hristos Apostolului Toma cand i s-a aratat dupa inviere. Si intr-adevar, daca noi am fi credinciosi cu adevarat, am fi drepti, am fi sfinti, am fi desavarsiti. Dar pentru ca suntem necredinciosi, sau putin credinciosi, sau cu indoiala cat de mica de existenta lui Dumnezeu si a lucrurilor nevazute, devenim indeobste viciosi, iubitori de pacate, stricati si nelegiuiti, ratacind cu totul pe caile cele mai primejdioase ale sufletului si trupului.
       Credinta ne insufla ravna, evlavie, nadejde si dragoste, bucurie si pace, sfintenie si apropiere de Dumnezeu. Iar necredinta ne pricinuieste in sufletele si in inimile noastre intunecare, impietrirea inimii, pofte desarte, placeri patimase, ganduri urate, trandavie in a face lucruri bune, apropiere de toate pacatele si unire chiar cu diavolul. Credinta este inceputul mantuirii noastre, iar necredinta este pricina osandirii noastre si in lumea aceasta si la judecata viitoare si in vesnicie.
       Sfanta Evanghelie de astazi ni-l arata pe Sfantul Toma in aceste doua stari, a credintei si a necredintei. El se indoieste de invierea Domnului si Mantuitorului Hristos si nu a vrut sa creada ca ceilalti apostoli. Dar dupa ce a pipait coasta Mantuitorului si semnele cuielor, s-a incredintat pe deplin si a marturisit cu credinta ca nimeni altul, zicand: "Domnul meu si Dumnezeu meu! Marturisirea lui infocata si evlavioasa ne opreste si pe noi de a mai fi necredinciosi, indemnandu-ne a fi credinciosi.
       Din Gradina Ghetsimani, de cand Mantuitorul s-a lasat sa fie prins, legat si dus la judecata mai marelui poporului, o mare tulburare, deznadejde si necredinta a inceput sa stapaneasca sufletele ucenicilor.
       Am auzit cu totii in Evangheliile din Saptamana Patimilor, cum Domnul ii instiintase de cele ce avea sa I se intample, insa ei nu credeau ca Acela care facuse atatea minuni, care inviase mortii, o sa se lase sa fie batjocorit ca nimeni altul si rastignit pe Cruce intre doi talhari, fara a se apara. De aceea, descurajati, ucenicii s-au risipit toti si s-au intors la treburile lor, ba Petru s-a si lepadat de El de trei ori in fata dusmanilor Lui. Numai Ioan, ucenicul cel iubit al lui Iisus, a fost martorul cel mai statornic care a vazut toate cele ce s-au facut, doar el L-a urmat pe Domnul, fiind o mare mangaiere pentru Preacurata Fecioara Maria, a fost sprijin si ajutor al ei si al celorlalte sfinte femei mironosite.
       Dar de ce erau ucenicii asa de raspanditi in gandurile lor, asa de fricosi, asa de nestatornici? Pentru ca cu totii gandeau mai mult cele pamantesti, cele ale lumii acesteia. Ei inca nu cunosteau gandul Mantuitorului, gandul cel dumnezeiesc care voia sa-i faca si pe ei sa fie indumnezeiti si sa lucreze pentru Imparatia Cerurilor, Imparatia cea vesnica a lui Iisus. Duhul sfant nu venise peste ei si de aceea erau tot materialnici, tot pamantesti in gandurile si ideile lor. Nu se curatisera prin Duhul Sfant care trebuia sa vina de la Tatal dupa inaltarea Mantuitorului.
       Ucenicii doreau viata pamanteasca, fericirea lumeasca si tot ceea ce poate oferi lumea aceasta trecatoare. Pentru aceasta Iuda L-a vandut, Petru s-a lepadat, Toma nu L-a crezut, Filip a cerut sa-i arate pe Tatal si fiecare dintre ei ar fi vrut intaietate si lucruri pamantesti. Nu i-au transformat multele minuni pe care le facuse Mantuitorul, decat trezindu-i pentru moment sau pentru un timp foarte scurt si pentru unii numai pentru timpul cel pana la rastignire; aici s-au incurcat foarte rau si n-au mai stiut ce sa creada, li s-a spulberat toata nadejdea lor in Mesia cel asteptat ca sa-i faca fericiti aici pe pamant.
       Dar asa trebuia sa se intample ca sa-i scuture de toate visurile inselatoare ale lumii acesteia, de toate placerile vietii trecatoare si, cu adevarata lepadare de sine sa-si ia crucea si sa-L urmeze pe Domnul. Si pentru ca sa faca aceasta, trebuia sa propovaduiasca o minune mai mare decat toate minunile, minunea Invierii Lui, care este sarbatoarea sarbatorilor, Duminica cea binecuvantata, ziua pe care a facut-o Domnul, sa ne bucuram si sa ne veselim intr-insa.
       Adeverirea dumnezeirei lui Iisus ne straluceste mai intai pe dealul Golgotei, cand lumina lumii apunea, El murind pe Cruce rastignit; atunci s-a facut intuneric mare peste tot pamantul de la al saselea pana la al noulea ceas, pamantul s-a cutremurat, stancile Golgotei s-au despicat si mormintele mortilor s-au deschis. Mortii inviati au inceput sa umble prin cetate, aratandu-se si chiar vorbind cu prietenii lor. Fulgerele si trasnetele care s-au dezlantuit de pe bolta cereasca au sfasiat perdeaua din interiorul templului ca semn de protest impotriva tuturor necredinciosilor si vrajmasilor lui Iisus. Toate aceste semne infricosate au adeverit ca El a fost Fiul lui Dumnezeu si ca suferise pentru mantuirea noastra. Ucenicul Ioan, Maica Domnului si sfintele femei au auzit pe sutasi spunand: "Cu adevarat, Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu !"
       Dupa ce Domnul Hristos a fost ingropat de Iosif si Nicodim, dupa ce a fost pecetluit mormantul si piatra cea grea pusa deasupra mormantului, Domnul Iisus Hristos a inviat, aratandu-se Mariei Magdalena si ucenicilor care erau inca incuiati de frica iudeilor. Sfanta Evanghelie ne incredinteaza ca Domnul a inviat duminica de dimineata, inainte de a se lumina de ziua. Sfantul Evanghelist Matei scrie foarte amanuntit minunea invierii. El spune ca in ziua intai a saptamanii, inainte de a se lumina de ziua, s-a facut cutremur mare de pamant si un inger al Domnului a venit din cer, a pravalit piatra de la usa mormantului, iar strajerii tremurau de frica si au inghetat ca niste morti. Iar femeile care erau acolo, Maria Magdalena cu celelalte au auzit pe inger zicandu-le: "Nu va temeti, stiu ca voi cautati pe Iisus care a fost rastignit, nu este aici, a inviat dupa cum zisese, veniti de vedeti locul unde zacea Domnul si duceti-va repede de spuneti ucenicilor Lui ca a inviat dintre cei morti.
       Sfintele femei au plecat repede si au dat de veste ucenicilor, dar pe cale le-a intampinat Iisus si le-a zis: "Bucurati-va! Ele I s-au inchinat si au plecat spre oras.
       Pe cand mergeau ele sa spuna ucenicilor, au intrat in cetate si strajerii care pazisera mormantul, au dat de veste preotilor despre toate cele intamplate, spunandu-le ca a inviat Iisus. Evreii insa au dat bani ostasilor invatandu-i sa spuna ca pe cand dormeau ei, Iisus a fost furat de ucenici; de aceea ei cred si astazi o minciuna in locul adevarului. Domnul Hristos nu a mai putut fi gasit de nici un necredincios, decat numai de aceia care s-au cait de pacatele lor si au recunoscut ca Iisus este Fiul lui Dumnezeu.
       In aceeasi zi, dupa ce ucenicii au auzit de la sfintele femei cele spuse de inger, tot nu credeau, iar Petru a dat fuga la mormant si a gasit giulgiurile singure zacand. Iisus inviase, nu mai era acolo. Spre seara, in aceeasi zi, alti doi ucenici din cei 70, Luca si Cleopa mergeau spre Emaus si Domnul s-a apropiat de ei, iar ochii lor erau tinuti ca sa nu-L cunoasca. Au mers vorbind impreuna, Iisus adeverindu-le din Scripturi cele cu privire la El si i-a mustrat pentru necredinta si invartosarea inimii lor. La staruinta lor a ramas ca sa cineze cu ei, iar in momentul cand a rostit binecuvantarea, frangand painea si dandu-o lor, li s-au deschis ochii si L-au cunoscut. Dar El s-a facut nevazut dinaintea lor. Apoi cei doi s-au dus la Ierusalim spunand si celor unsprezece cele intamplate. Dupa inviere Domnul Hristos s-a aratat in mai multe randuri ucenicilor ca sa-L cunoasca si sa slaveasca ziua Invierii Sale.
       Cea mai temeinica adeverire a Invierii lui Iisus a fost incredintarea lui Toma apostolul dupa cum am auzit din Evanghelia de astazi. Toate imprejurarile il sileau pe Toma sa creada ca Iisus Hristos a inviat. Spusele femeilor care-L vazusera, marturisirea Magdalenei care vorbise cu El, spusele celor doi ucenici care statusera cu El la masa in Emaus, marturisirea celorlalti apostoli adunati, in mijlocul carora se aratase Mantuitorul, mormantul ce s-a gasit gol, marturia strajerilor care facusera de garda imprejurul mormantului, toate acestea trebuiau sa-l convinga pe Toma despre invierea Mantuitorului, insa el sta tot impietrit, trist si ingandurat, cu sufletul abatut si nu crede; din contra el spune celorlalti ca, de nu va vedea coasta, mainile si semnele cuielor si de nu va pune degetul lui in coasta Sa nu va crede.
       Dar iata ca bunul Pastor care privegheaza asupra oilor Sale cele bolnave se apropie sa vindece si sufletul necredinciosului Toma. El, Pastorul cel bun insa, a asteptat opt zile ca in ucenicul acesta sa se aprinda o dorinta si mai mare pentru a-L vedea; si pe cand erau adunati cu totii in acelasi foisor, unde mancasera Pastele cu Domnul, de data aceasta era si Toma, usile erau zavorate de frica iudeilor; Iisus vine in mijlocul lor si le zice: "Pace voua!
       O, cat de mare o fi fost emotia apostolului Toma, mai cu seama cand Mantuitorul, luandu-l de o parte ii zise: "Adu-ti degetul tau incoace, Toma, si vezi mainile mele si adu mana ta si pune-o in coasta Mea si nu fi necredincios, ci credincios! Toma se apropie de Domnul, Harul ceresc deschide ochii acestui necredincios, el isi recunoaste mandria, nerespectul, impietrirea inimii si indaratnicia lui. Lumina cereasca ii goneste intunericul necredintei, Adevarul adevarat il apasa, constiinta il invinovateste. Toma cade in genunchi inaintea Domnului si, zdrobit de emotie, striga: "Domnul meu si Dumnezeul meu!
       Toma , prin aceste cuvinte se inalta mai presus de el, caci marturiseste dumnezeirea lui Iisus Hristos, el este cel dintai care spune in chip hotarat ca Iisus Hristos este Dumnezeu. Au fost mai multi care L-au recunoscut ca Fiu al lui Dumnezeu, caci Petru a zis: "Tu esti Hristos, Fiul lui Dumnezeu!; Natanail a zis: "Tu esti Fiul lui Dumnezeu! ; Marta a zis: "Eu am crezut ca Tu esti Fiul lui Dumnezeu!; sutasul a zis si el: "Cu adevarat Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!
       Aceste marturisiri indirecte marturisesc despre El, ca Fiu natural al lui Dumnezeu, insa Toma il marturiseste hotarat ca Dumnezeu adevarat. De aceea si Biserica are ca cea dintai dogma fundamentala marturisirea lui Iisus Hristos ca Dumnezeu. Peste o jumatate de secol, imparatul Traian primeste o scrisoare de la Pliniu, in care spune despre crestini ca ei canta imnuri de slava lui Hristos cel rastignit de evrei, ca unui Dumnezeu. De aceea, fara aceasta dreapta credinta in dumnezeirea lui Iisus Hristos, nimeni nu se poate mantui, oricine ar fi, oricat de luminat ar fi in celelalte invataturi.
       Dar oare este de ajuns numai a crede In Dumnezeu? Adevarul dupa Sfanta Scriptura si dupa trairea Sfintilor Parinti si a tuturor crestinilor adevarati, pana mai acum un sfert de veac, ne dovedeste ca nu este de ajuns numai a crede in Dumnezeu. Sfanta Scriptura spune lamurit, credinta fara fapte este moarta, dupa cum trupul fara suflet este mort, scrie Apostolul Iacov. Si tot el arata ca si dracii au credinta puternica si se infioara, dar faptele lor stim cu totii ca sunt impotriva lui Dumnezeu. Si zice iarasi Apostolul Iacov: "Suflete preacurvare, nu stii ca prietenia lumii este vrajmasie cu Dumnezeu?
       Aici este vorba despre lumea necredincioasa, despre lumea vrajmasa Bisericii si dreptei credinte ortodoxe; credinta are multa lume, asa dupa capul lor, o credinta ratacita. Credinta spun ca au si sectantii, toti despartitii de Biserica. Intalnim crestini care n-au fost la Biserica si n-au venit unii de cand erau copii si daca-i intrebi, ei raspund ca au credinta, ca se pot inchina si ei cred ca exista Dumnezeu, dar dupa faptele lor ii vom cunoaste, asa cum a spus Mantuitorul cand a vorbit despre proorocii mincinosi si hristosii mincinosi.
       Sfantul Apostol Iacov, insuflat de Duhul Sfant, zice: "Daca crede cineva ca este religios si nu-si infraneaza limba, isi inseala inima, religia unui astfel de om este zadarnica. Religia adevarata, curata inaintea lui Dumnezeu, Tatal nostru, este sa cercetam pe orfani, pe vaduve in necazurile lor si sa ne pazim neintinati de lume; si ne mai da un sfat folositor, zicand: "Orice om sa fie grabnic la ascultare, incet la vorbire, zabavnic la manie.
       Crestinii din vechime se sileau sa fie cat mai corecti, aveau tot felul de fapte bune impreunate cu credinta si traiau in cea mai fierbinte dragoste de Dumnezeu. Iubeau dreptatea, pacea si traiau o viata sfanta. In acea vreme toti mancau post, unii se nevoiau mai mult si mancau numai seara, altii petreceau cu multa sfintenie si teama de a pazi legea lui Dumnezeu. Nu spurcau postul cu pofte trupesti. Altii se fagaduiau lui Dumnezeu si traiau in feciorie, erau nelipsiti de la Sfanta Biserica in duminici si sarbatori.
       Cand nu stiau ceva despre credinta, calauza lor era arhiereul si preotul care le talmacea cele de trebuinta. Cand se intalneau cantau si vorbeau despre Dumnezeu. In duminici si sarbatori sotii nu se culcau in acelasi pat, ci fiecare deosebit. Femeile nu erau pricina de sminteala barbatilor, ele erau foarte intelepte, stiau sa se poarte cat mai simplu si cuviincios ca sa nu greseasca lui Dumnezeu si oamenilor.
       Iata ce scrie un preot crestin din vremea aceea pentru o cetate din partile Tebaidei: "Erau in cetatea aceea foarte mult popor, multe biserici si manastiri si nu se afla acolo nici un om de alta credinta sau vreun eretic; toti erau crestini ortodocsi, iar cei mai multi vietuiau in feciorie, in chipul calugarilor, si erau de acest fel ca la zece mii de barbati si doua zeci de mii, parte femeiasca. Acestia cautau sa placa lui Dumnezeu cu tot felul de fapte bune in liniste, in curatie si ascultare de mai marii lor. Erau pazitori ai sfintelor sarbatori si duminici, iubitori de straini si se intreceau care mai de care in fapte bune, mai ales in fapta milosteniei.
       Daca se intalneau cu persoane necredincioase, eretici, pagani, cand mergeau in alta cetate, ei nu le dadeau nici buna ziua, asa cum spun sfintii apostoli. Ei marturiseau invierea Domnului Hristos si se salutau cu cuvinte de lauda si slavire lui Dumnezeu, precum si cu frumosul salut de "Hristos a inviat! Si atata timp cat s-a pazit credinta dreapta impreuna cu aceste fapte sfinte, au fost toate bune si au avut pace si liniste si au crescut ca niste pomi udati la vreme.
       Dar ce vedem astazi intre crestinii nostri, care numai de forma mai poarta credinta? Nu mai spun, ca le stiti prea bine. Nu mai e frica de Dumnezeu, a pierit orice rusine, s-au lepadat incetul cu incetul de dreapta credinta si au ajuns crestinii nostri ca o desfranata care si-a inselat barbatul parasind casa, s-a dus departe traind in desfranare. Asa se numesc aceia care s-au lepadat de Sfanta Biserica si s-au departat de Sfanta Impartasanie, de Mirele Hristos si nu vor sa stie de sfintenie si de pazirea dragostei dumnezeiesti, desi se lauda cu credinta in Dumnezeu. Sa se stie lamurit de toti ca zadarnica e credinta fara faptele care sunt legate de credinta noastra.
       Dar de unde ni se trage noua, crestinilor, atata ratacire, atata necredinta, atata rau? Pentru ca din cauza pacatelor s-au incuibat duhurile necurate in trupurile multora, ii chinuiesc ingrozitor si nu mai pot vedea adevarul credintei.
       Inainte de potop, fiii lui Dumnezeu se numeau cei nascuti din Sit, al treilea fiu al lui Adam, care s-a nascut in locul lui Abel, cel omorat de Cain. Acesti fii ai lui Dumnezeu au luat sotii din neamul lui Cain. Si cei ce s-au nascut din ei au fost oameni uriasi la statura, urati si mancatori de oameni. Acestia s-au inmultit, s-au inrait si mai mult, caci numai potopul le-a pus capat, starpindu-i de pe fata pamantului.
       Asa si noi, crestinii, am primit tot felul de invataturi si obiceiuri paganesti anticrestine. De la straini au venit toate sectele, obiceiuri cu fel de fel de balciuri in sarbatori si zile de duminica. Cand clopotele sunau la Biserica, chemand pe crestini sa ia parte la Sfanta Liturghie, lumea a inceput sa se duca in targuri sa vanda si sa cumpere. Prietenia s-a intetit si incetul cu incetul credinta s-a destramat si s-a pierdut, lumea a ajuns sa nu mai aiba frica de Dumnezeu si n-au mai pazit sfanta duminica. Evreii insa si sectantii tin sambata lor, dar crestinii nu mai tin duminica, ziua invierii Domnului, ziua eliberarii noastre din robia satanei si a iadului. Evreii tin ca au fost eliberati din robia Egiptului pamantesc, iar noi crestinii nu vrem sa tinem sarbatoarea sarbatorilor, care este sfanta duminica, ziua Domnului.
       Iata acum cata strictete tin evreii la sambata lor. Un scriitor crestin povesteste ca un evreu foarte bogat, invatat si ravnitor in a pazi sambata lui, avea intr-un orasel un prieten crestin, si mergand acolo dansul, a zabovit pana in ziua sambetei. Si ducandu-se evreul pentru nevoia cea trupeasca la WC-ul acelui crestin din intamplare s-a rupt podina si a cazut intr-insul. Asteptand, crestinul nu stia de ce nu mai vine si se duse sa vada. Il gaseste scufundat in murdarii, ii cere ca sa-i dea mana si sa-l scoata afara, dar el refuza zicand: "Nu, nu se poate ca este ziua sambetei. Si a ramas acolo pana a doua zi.
       Trecand ziua sambetei a mers crestinul sa vada ce face acolo, era duminica dimineata si voia sa mearga la Sfanta Biserica. La gasit scufundat pana la brau in murdarii si ceru crestinului sa-l scoata de acolo; dar si crestinul nostru cu frica de Dumnezeu, inflacarat in credinta i-a spus: "De ce n-ai vrut ieri sa te scot? Azi e ziua Domnului si cum voi putea eu sa calc porunca Domnului meu, daca tu atat de nebun ai fost ca sa tii la legea ta, care este vremelnica, cu atat mai mult voi tine eu la legea mea, caci n-am nici o nevoie si n-am pentru ce sa calc legea Sfintei Duminici. Sezi acolo pana va trece si sarbatoarea mea si te voi scoate maine. Si lasandu-l, crestinul s-a dus. Luni dimineata venind ca sa vada ce face, nu l-a mai vazut pentru ca se scufundase cu totul si pierise acolo.
       Iata cum tineau crestinii din vremea aceea la credinta lor, ce frica aveau de Dumnezeu. Nu ca cei de astazi, care s-au vandut pentru bani si s-au lepadat si de sarbatori si de Dumnezeu. Te doare sufletul cand vezi crestinele noastre, fete tinere, plimbandu-se si distrandu-se cu tot felul de straini, ca s-a spurcat pamantul tarii noastre de destrabalarile pe care le fac fetele crestinilor cu toti paganii si necredinciosii, ateii si vrajitorii, cu toate natiile si rasele pamantului. Au facut copii si au ramas pe pamantul tarii noastre care este o tara sfanta de la stramosii nostri crestini. Pacatele acestea sunt foarte mari si grele si cad sub blestem dumnezeiesc, al sfintilor parinti si al mosilor si stramosilor nostri, cad aceia care le-au facut si le fac.
       Am auzit cu totii la slujba Sfintei Invieri cuvinte infricosatoare, cuvinte de osandire care sunt spuse de Duhul Sfant prin gura lui David: "Sa invieze Dumnezeu si sa se risipeasca vrajmasii Lui, sa piara cum piere fumul, cum se topeste ceara de la fata focului, asa sa piara pacatosii de la fata lui Dumnezeu, iar dreptii sa se veseleasca.
       Sub blestemul acesta cad toti necredinciosii care-si pierd timpul in alta parte si nu vor sa vina Duminicile la Sfanta Biserica, fiindca ziua duminicii este ziua Domnului si nu a omului. Ar trebui plini de recunostinta sa venim sa-I multumim pentru toate cele ce ne-a dat El noua.
       De aceea, iubiti frati si crestini si voi tinere si tineri care va indulciti de darurile binefacatoare ale Bisericii si care va incalziti la focul Sfantului Duh in Casa Domnului, fericiti sunteti ca va aflati aici sa-L urmati pe El. Cand Domnul nostru a fost prins si legat in Gradina Ghetsimani, toti ucenicii L-au parasit si au fugit de frica, lasandu-L in mainile soldatilor si servitorilor arhiereilor, dar pe drumul ce cobora din Ghetsimani spre Ierusalim, un tanar mergea dupa El.
       Cine era acest tanar, ce nume purta, Sfanta Carte nu ne spune, Sfantul Evanghelist Marcu e singurul care scrie acest amanunt, dar nu da numele. Pentru tineretul care citeste Sfanta Scriptura si se straduieste sa traiasca invataturile Domnului, nu este mai mare bucurie ca aceea de a sti, ca atunci cand cei varstnici au parasit pe Hristos, s-a gasit un tanar curajos care sa mearga dupa El.
       Se vor ridica multi invatatori ai tineretului si vor chema pe tineri sa-i urmeze, vor promite tot ce gura le poate vorbi; tineretul crestin are insa un singur Invatator de care trebuie sa asculte si dupa care sa mearga, Hristos Lumina lumii. Fara El nu este mantuire, El a luminat intotdeauna sufletele tinerilor care L-au chemat si L-au rugat cu credinta si cu dragoste.
       Ati auzit in noaptea Invierii pe preoti strigand: "Veniti de luati lumina! Aceasta lumina este simbolul luminii lui Hristos, care lumineaza in intunericul acestei lumi. Paziti cu sfintenie aceasta lumina pe care ati luat-o pana acum si vegheati cu tarie ca nimeni sa nu v-o poata stinge, nici un vrajmas de zi si de noapte, nici vantul cel turbat si nici vijeliile si toate uraganele de s-ar infuria impotriva voastra.
       Sunteti salvati, sunteti luminati, sunteti in corabie, sunteti cu Imparatul, este in mijlocul nostru. Paziti mai departe credinta, nadejdea si dragostea si nimic sa nu fie in stare sa va intoarca de pe drumul cel adevarat care duce la viata. Acum este momentul sa stam mereu de veghe ca sa nu pierdem truda si agoniseala sufleteasca, uniti cu totii in rugaciunile din Biserica, cat si cele de acasa, sa zicem si noi cu Apostolul Toma:

       Rugaciune
       Domnul meu si Dumnezeul meu, ajuta-ne sa sfarsim cu bine zilele vietii noastre, traind in dreapta credinta si in sfanta pregatire sufleteasca si trupeasca, ca sa fim cu tine nedespartiti in ceruri in vecii vecilor. Amin.

Patimile Domnului

PREDICA LA PATIMILE DOMNULUI

Rastigneste-L! Rastigneste-L! Ia-L, ia-L si-L rastigneste! (Luca XXIII, 21)

       Frati crestini,

       Sa insotim si noi pe Hristos si sa traim suferintele Lui in aceste zile de tristete si durere. Sa mergem pe urma pasilor Lui sa vedem cu ochii nostri si sa auzim cu urechile noastre cele ce se vorbesc despre El. Sa deschidem inima larg, iar ochii sa picure din belsug lacrimi pentru pacatele noastre, caci El pentru noi s-a ranit si in locul nostru a rabdat bataile, Crucea si piroanele, hulele si toate durerile.
       LUNEA CEA MARE. Suntem in Saptamana Patimilor. Este luni dimineata. Glasurile puternice care ieri strigau "Osana!, s-au potolit. Ierusalimul intreg pare ca doarme. Sub mantia soarelui primavaratec ce poleieste cu aur si argint ulitele si casele cetatii, incet, incet, orasul se trezeste. Ici si colo se strang cete de preoti care soptesc in taina cu chipuri incruntate.
       Acestia se aduna si soptesc intre ei privind plini de ura spre norodul sarman care intampinase ieri pe Nazarineanul ca pe un imparat. Cei mai infierbantati sunt carturarii, fariseii si bogatii, dregatorii cetatii, impotriva carora Iisus rostise deseori cuvinte grele de osanda pentru faradelegile lor, pentru inima lor impietrita fata de suferintele celor saraci. Ei pun astazi la cale razbunarea. Se pregatesc de lupta. Daca ieri a fost biruinta lui Hristos, maine trebuie sa fie biruinta lor.
       Framantarea creste, ulitele se umplu de lume, cetatea e plina de freamat, multime mare se indreapta spre templu ca sa auda cuvantul talcuitorilor legii. In departare, pe drumul prafuit se coboara dinspre Betania sarbatoritul de ieri, Iisus. Inconjurat de ceata ucenicilor Sai paseste incet, linistit, spre orasul revoltat.
       La margine de drum un smochin isi intinde ramurile pline de frunze. Iisus se simte flamand si isi ridica privirile spre ramuri. Cauta in copac, si in soapta zice: "Numai frunze, multime de frunze si nici un rod! Ochii Lui se pleaca intristati si buzele Lui soptesc cu amaraciune: "De acum in veac sa nu mai fie rod in tine! Deodata se usuca pe loc, toate frunzele cazand invartindu-se. Ucenicii inmarmuresc plini de mirare. Domnul le talcuieste minunatul fapt, aratandu-le cum trebuie dat pierzarii cel ce vietuieste pe pamant fara sa aduca roada faptelor bune.
       Ceata intreaga porneste mai departe. Se apropie de Ierusalim, intra in cetate, se indreapta spre templu; Iisus urca scarile de piatra. Iata-L la usa. Privirile pline de ura ale preotilor il intampinara. Din toate colturile, ochii se indreapta spre El. Capeteniile preotilor incearca sa-I intinda curse ispitindu-L cu intrebari viclene si mestesugite. Domnul insa ii rusineaza cu raspunsurile Lui, descoperindu-i ca pe niste nestiutori ai scripturilor si mustrandu-i pentru rautatea lor.
       Smochinul cel din marginea drumului, care era plin numai de frunze, inchipuia Biserica evreiasca dimpreuna cu toti arhiereii si preotii Vechiului Testament, care erau plini numai de vorbe goale, fara faptele adevaratei credinte, fara duh de viata si fara roadele bogate pe care le cauta Iisus si pe care le cauta si la noi crestinii si ucenicii Bisericii Lui pana la sfarsitul veacurilor.
       Asa cum unui om nu-i trebuie numai umbra si frunza copacului, nici Lui Iisus nu-i trebuie crestinul care are doar formele credintei, dar e lipsit de roadele dreptatii, milei si iertarii. Dupa ce Domnul ii mustra fara putinta de raspuns, incepu sa vesteasca celorlalti credinciosi ai Sai cuvantul adevarului. El vesti daramarea Ierusalimului si dreapta Sa judecata, apoi iesi din templu invaluit de umbrele inserarii si urca domol spre muntele Maslinilor.
       MARTEA CEA MARE. Domnul se odihneste peste noapte intre prietenii Sai dragi din Betania. In zorii zilei Iisus vine iarasi in Ierusalim unde-L asteapta ura si furia fariseilor, saducheilor si carturarilor. Urca treptele de piatra ale templului, vorbeste poporului care era dornic sa primeasca minunatele lui invataturi si iarasi mustra cu asprime fatarnicia si masca evreilor.
       Vorbeste apoi despre pilda celor zece fecioare, despre datoria fiecaruia de a-si pregati sufletul pentru a fi gata oricand sa intampine pe Domnul, zicandu-le: "Privegheati asadar, caci nu stiti, ziua nici ceasul in care Fiul Omului are sa vina; tineti aprinse candelele credintei, candelele iubirii aproapelui, fiti pregatiti a raspunde celui ce va va intreba daca ati iubit pe aproapele vostru.
       Bunul Iisus dezvaluie taina dreptei judecati, rasplata sau osanda, dupa implinirea sau neimplinirea poruncilor. Inimile impietrite au ramas insa fara raspuns, au ramas neclintite ca niste stanci ale urii, caci erau sufletele lor stapanite de diavolul rautatii si n-au putut intelege adancul talc al predicii Mantuitorului. Urechi n-au avut sa auda si nici ochi sa vada.
       Aceasta a fost predica de pe urma catre popor a Domnului, aceasta a fost legea statornicita de El, ca toti cei ce cred si marturisesc numele Lui sa traiasca in iubire si sa vesteasca iubirea. De azi inainte Iisus nu mai vorbeste multimii. Timpul este aproape si cele din urma cuvinte le daruieste prietenilor Sai, acelora care aveau sa semene pretutindenea samanta cea buna a Evangheliei, dupa care impreuna cu ucenicii Sai paraseste cetatea urii si razbunarii, indreptandu-se spre locasul de pace si tihna al prietenilor Sai din Betania.
       La evrei se apropia Pastele, de aceea fariseii si carturarii plini de dusmanie pe Iisus, pentru ca tot poporul venea dupa Dansul, cautau prilej ca sa-L omoare inainte de a sarbatori ei Pastele.
       MIERCUREA CEA MARE. Ziua aceasta a petrecut-o intreaga in Betania unde avea prieteni dragi, pe Lazar cel inviat din morti, pe surorile lui, Marta si Maria, pe Simon leprosul si pe multi altii. Pe cand se afla in casa lui Simon leprosul, s-a apropiat de El o femeie cu un vas de alabastru plin cu mir scump pe care l-a turnat pe capul si picioarele Domnului, cand sedea la masa. Iuda cel iubitor de argint a mustrat-o pe femeie pentru aceasta risipa sustinand ca mirul trebuia vandut, iar banii impartiti saracilor. Iisus insa a zis: "Pe saraci ii aveti pururea cu voi, iar pe Mine nu Ma aveti pururea, aceasta femeie a turnat mir pe trupul Meu si M-a pregatit pentru ingropare.
       Pe cand Iisus se afla cu ucenicii In Betania, in Ierusalim se uneltea razbunarea fariseilor si carturarilor. Ei s-au strans si au hotarat in unanimitate moartea Mantuitorului. In acest timp, iata ca se apropie Iuda Iscarioteanul si le fagaduieste a-i ajuta, zicandu-le: "Ce-mi veti da mie si eu il voi da in mainile voastre? Ei s-au invoit cu el sa-i dea 30 de arginti.
       Pamantul nu s-a cutremurat, soarele straluceste mai departe peste omenire, frunzele maslinilor fosnesc deasupra celui ce se roaga in aceasta seara pentru toti oamenii, chiar si pentru cei care vor striga: "Sa se rastigneasca! Daca atunci langa Iisus era un Iuda, cati nu se vor fi mai nascut si cati nu s-or mai naste pana la sfarsitul veacurilor, ca sa-L vanda pe bani, sa-L tradeze pe Mantuitorul sufletelor noastre? Vai acelora insa, ca era mai bine sa nu se fi nascut.
       Iata de ce Sfanta Biserica pomeneste foarte des fapta marsava a tradatorului Iuda, ca sa auda toate urechile crestinilor si sa ia aminte. Dar vai, sunt astazi atatea iude, care vand pe Mantuitorul pe orice lucru de nimic. Acestia sunt cei care neaga existenta lui Dumnezeu si cei ce se lupta pe toate caile ca sa incurce sau sa distruga invataturile Lui, Biserica Lui. Grozav lucru este acesta, caci Iuda pentru tradare nu si-a agonisit numai spanzuratoare, ci si muncile cele nesfarsite ale iadului.
       JOIA CEA MARE. In dimineata acestei zile, Iisus trimite pe Petru si pe Ioan sa pregateasca locul unde spre seara avea sa manance Pastele cu ucenicii Sai. Aceasta zi a petrecut-o tot in Betania, langa prea-iubita Sa Maica, pe care cauta s-o linisteasca cu cele mai dulci cuvinte, fiindca presimtea ca prin inima ei de mama va trece sabia cea proorocita de batranul Simeon.
       Ochii ei cei sfinti si frumosi varsau necontenit lacrimi amare si ruga pe Fiul ei sa nu se duca in Ierusalim de sarbatoarea Pastelui, fiindca stia ca evreii sunt invrajbiti si cauta sa-L omoare. Cazand in genunchi in fata Fiului ei, il ruga zicandu-i cu durere: "Fiul meu cel prea dulce, nu te duce in Ierusalim, asculte pe Maica Ta, ca evreii Te vor prinde si te vor omori. Atat era de sigura de suferintele Fiului sau in aceste zile, ca de multa intristare cadea jos coplesita si daca n-ar fi fost sfintele femei ca s-o mangaie si sa o retina, s-ar fi desfigurat smulgandu-si parul si zgaraindu-si fata de multa durere.
       Domnul nostru Iisus Hristos a ridicat-o, a mangaiat-o, spunandu-i ca a venit vremea si trebuie sa mearga la Ierusalim. Si-a luat ramas bun de la ea, a lasat-o in grija sfintelor femei si a plecat intristat si ingandurat de durerea cea amara pe care o lasa in urma.
       Mergea incet, trist, domol si linistit, gandindu-se la toata viata Lui pamanteasca, la pestera cea saraca unde S-a nascut, la drumul Egiptului cu suferintele indurate in pribegie, la munca cea mantuitoare a propovaduirii, la calea spre apele Iordanului ca sa primeasca botezul de la Ioan. Se gandea la toate minunile si invatatura raspandita in timpul celor trei ani si jumatate prin localitatile Iudeii, chemand la viata noua, la pace si dreptate.
       Dupa atatea binefaceri pe care le facuse poporului suferind, vedea cu Duhul Sau uneltirile celor mari, ticalosia celor rai, tradarea ucenicului, vedea urcusul Golgotei si simtea pe umerii Sai povara Crucii infiorandu-se de strabaterea piroanelor prin maini si picioare. Odata cu venirea serii, se apropia si ceasul patimilor, cu pas domol se indreapta spre locul unde va cina cu ucenicii Sai pentru cea din urma oara. Inainte de a se aseza la masa spala picioarele ucenicilor, pilda de adanca smerenie, spala picioarele celui ce avea sa-L vanda, iar Iuda nu se Impotriveste, nu se rusineaza.
       Asezandu-se la masa a binecuvantat painea si a dat-o ucenicilor zicand: "Luati, mancati, acesta este Trupul Meu! Luand apoi paharul cu vin, binecuvantandu-l a zis: "Beti dintru acesta toti, acesta este Sangele Meu a legii celei noi, care pentru multi se varsa spre iertarea pacatelor. A spus apoi ucenicilor Sai planul ticalos al vanzarii, zicandu-le: "Adevar zic voua ca unul dintre voi Ma va vinde!
       Dupa ce au cinat cu totii, au mers impreuna pe muntele Maslinilor si lasandu-si ucenicii sa vegheze, Iisus se departeaza si intra in gradina Ghetsimani. Ingenuncheaza si intinde mainile catre cer in linistea noptii, intre maslinii salbateci, rugandu-se cu lacrimi de sange si zicand: "Tata, sa treaca paharul acesta de la Mine, dar nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiesti!
       Pe cand se ruga cu cele mai fierbinti lacrimi, ce cadeau pe pamant amestecate cu sudorile de sange, deodata gradina Ghetsimani se umplu de ostasi cu faclii aprinse in mana. In fruntea lor mergea Iuda. Se apropie de invatatorul sau si-l saruta, aratand astfel pe Cel vandut pe 30 de arginti. Ostasii il leaga pe Hristos ca pe un raufacator, ucenicii se risipesc, fug si se ascund, vazand cele intamplate. Iisus este dus inaintea lui Pilat si a arhiereilor Anna si Caiafa. Pilat L-a intrebat: "De ce esti Tu vinovat? Domnul nu-i raspundea, numai ochi-i lacramau. Fariseii, soldatii, toata gloata ii cer moartea-n gura mare: "Rastigneste-L, o, Pilate! Pilat intreaba pe Domnul, zicandu-I: "Neamul Tau si tot poporul Te-au adus la mine, ce-ai facut?
       O, Pilate, de ce intrebi ce-a facut, tu, care ai auzit de multele Lui minuni, de invatatura Lui cea sfanta. Deschide ochii, o, Pilate, si intelege ca Acesta a facut cerul si pamantul, soarele si luna, stelele si lumina, marea si izvoarele apelor, pasarile si animalele, plantele si toate cele ce se vad si nu se vad, precum si dulceata pamantului si parfumul florilor.
       Un singur lucru nu a facut: pacatul. Daca nu vrei sa crezi, intreaba multimea pe care a saturat-o cu cele cinci paini si doi pesti, intreaba pe Maria Magdalena din care a scos sapte diavoli, intreaba pe Zaheu vamesul si pe Lazar cel mort de patru zile; intreaba pruncii Ierusalimului. Toate acestea Pilat le cunoaste, stie bine ca nu are nici o vina, si totusi il osandeste la moarte, la moarte pe Cruce.
       VINEREA CEA MARE. La evrei era obiceiul de Paste sa fie slobozit cate un condamnat la moarte. Era atunci un talhar numit Varava. Pilat intreaba poporul: "Pe cine voiti sa slobozesc: pe Iisus sau pe Varava? Tot poporul a strigat: "Pe Varava, cerand ca Iisus sa fie rastignit. Pilat da sentinta de moarte, mai ales la remarca fariseilor ca daca va elibera pe Iisus nu este prieten al Cezarului, iar el, ca sa nu-si piarda postul, inchide ochii, nu mai vede adevarul.
       O, ce judecata nedreapta! O, ce cerinta fara socoteala a poporului. Poporul acesta miluit si vindecat de Iisus a cerut sa fie liberat un talhar care facuse atatea crime in locul Fiului lui Dumnezeu si binefacatorului lor. De atunci, in cursul vremurilor, asa au facut si asa vor face multe popoare si multi judecatori nedrepti; caci dreptatea si dreptii vor fi tinuti in lanturi, adevarul inabusit, iar hotii si criminalii vor triumfa plini de bucurie saturandu-se de libertate.
       Dupa o noapte de stat in inchisoare cu picioarele in butuci, de umilinta si biciuiri nemiloase, de stat cu picioarele pe table arse, Iisus este dus inauntrul curtii si imbracat intr-o mantie rosie. Pilat il arata poporului zicand: "Iata Omul! Multimea agitata de farisei si carturari au inceput sa strige ca iesita din minti: "Rastigneste-L, rastigneste-L. Ia-L, ia-L si-L rastigneste!
       Ostasii il scot afara legat de maini pe Iisus si ii fac vant pe scara. El cade, lovindu-se foarte greu. O, Parinte ceresc, vezi pe iubit Fiul Tau pe care L-ai nascut mai inainte de veci! In vremea aceasta si Tatal si-a acoperit fericitii Sai ochi cu aripile serafimilor sa nu mai vada patima Fiului Sau. Unde sunteti apostolilor, unde sunteti ucenicilor? Toti acestia L-au lasat si au fugit. Acum El este omul care nu mai are pe nimeni langa El. O, soare, infricoseaza-te si voi, ceruri, suspinati. In aceasta multime de popor nu se gaseste nimeni ca sa aiba mila de El.
       Durerile care au sfasiat trupul lui Iisus, bataile de la stalpi cu biciuri cu plumb la varf, cine poate sa le spuna cu de-amanuntul? Era lovit de moarte peste maini si peste spate; cand unii oboseau, altii luau bicele si-L bateau. Sangele curgea siroaie, de la cap pana la picioare, iar usturimile ii sfasiau inima de durere. Au venit apoi unii cu o coroana de spini si i-au pus-o pe cap. Coroana o puneau si o luau in mod repetat ca sa-I faca cat mai multe rani. Asa s-au implantat spinii in capul lui Iisus si unii au ramas acolo pana la ziua judecatii. Atunci ii va scoate si-i va arata lumii zicand: "Am stat cu ghimpii in cap si v-am asteptat sa va intoarceti la Mine.
       De acolo L-au dus la un zid unde I-au pus o trestie in mana si ingenunchind inaintea Lui ii ziceau: "Bucura-Te, imparatul iudeilor! Unii ii smulgeau parul si barba, iar altii il scuipau in fata. S-a infiorat pamantul vazand Crucea rezemata de un zid, pregatita spre a-L primi pe Domnul. Miez de zi si arde soarele ca niciodata. Soare, arsita si Crucea se implanta adanc in umar. Este greu pacatul lumii. Te cutremuri. Tras de funii printre loviri, cu Crucea-n spate, Dumnezeu poarta azi osanda inimilor vinovate. Ioan zice: "Doamne, cum putut-a oare tradatorul sa te vanda? / Cum l-a biruit pe Iuda pofta de arginti flamanda? / Cine-o sa ne mai invete, cine plansul sa ne-aline? / Unde ni Te duci, Iisus, ia-ne si pe noi cu Tine!
       Sfarsit de suferinta, Iisus cade din cand in cand sub greutatea Crucii. O, suflete, suflete, daca L-ai vedea, ai plange intr-una si ai suspina. Inima, inima, daca L-ai simti, ai plange intr-una si L-ai preaslavi. La o cotitura a drumului ce duce spre Golgota, niste femei cu copiii in brate plangeau. Domnul se intoarce spre ele si le zice: "Fiice ale Ierusalimului, nu Ma plangeti pe Mine, plangeti-va pe voi si pe copiii vostri ca vor veni zile grele peste voi si veti zice: muntilor, cadeti peste noi, dealuri, acoperiti-ne ca nu mai putem suferi groaza si mania aceasta!
       Suie in tacere dealul, golindu-si singur paharul ce I-a fost dat sa-l bea. La o raspantie de drum, se intalneste cu Maica Sa, care nu-L mai vazuse de joi, de cand s-au despartit in Betania. Vazandu-L cu Crucea in spate, a strigat din adancul sufletului: "Fiul meu cel prea iubit! A cazut apoi lesinata in bratele sfintelor femei. E cald si Crucea este grea, sudori se scurg din fruntea Sa, iar spinii il dor amar. Convoiul il urmeaza. Vazand-o pe Maica Lui, multe femei o compatimesc, zicand: "Sarmana femeie, e mama Lui.
       Altele o insulta cu vorbe urate zicand, ca daca ar fi stiut sa-L creasca nu s-ar fi ajuns aici. Cate n-a auzit Prea Curata Fecioara din gurile spurcate ale hulitorilor! Ea insa mergea cu suspinuri in urma Fiului ei zicand: "Fiul meu, unde te duci, Fiul meu! Oare mai este o nunta ca aceea din Cana Galilei sa le prefaci apa in vin? Unde mergi asa grabit Fiul meu? Sa-i saturi cu paine si peste ori sa le vindeci bolile? O, Fiul meu cel prea dulce, unde mergi asa grabit?
       Impovarat de greutatea Crucii, Iisus ajunge iarasi la o raspantie, unde i se infatiseaza o fecioara numita Veronica cu o mahrama pe care I-o da Domnului sa se stearga de sudorile amestecate cu sange de pe fata Sa. Atunci S-a imprimat fata Domnului pe acea mahrama, pe care Veronica a primit-o ca rasplata si care exista si astazi in Biserica crestinilor. Fiind cald si nemancat, iar Crucea foarte grea Iisus a cazut iar sub greutatea ei. Atunci ostasii au silit pe un om, anume Simion Cirineanul, sa-I duca Crucea. Simion duce Crucea in varful Golgotei, iar Domnul arata lumii si noua umarul Sau jupuit de greutatea Crucii.
       Ajunsi in varful Golgotei, Domnul zice: "Poporul Meu, ce vreti sa-Mi faceti poporul Meu, de ce voiti sa Ma rastigniti? Pentru ce, poporul Meu, pentru ca am daruit viata la cei morti in pacate, la cei batuti de soarta am impartit dreptate, pentru ca am potolit durerea in inima straina si am alinat amarul la cei care suspina? Fiindca la morti am dat viata, la orbi am dat lumina? Poporul Meu, pentru ce? Poporule indaratnic, imi dezbraci camasa de pe Mine! Cu asta imi platesti Mie, popor aprins de patimi, de ura si manie!
       Domnul plange mult. Fiind intrebat, raspunde: "Cum sa nu plang, cand vad ca sufar durerile amare si vad cum astazi satana va poarta-n gheare, poporul Meu. Miez de zi. Golgota geme azi sub cea mai grea povara. Racnet ragusit de ura si doua cruci se ridica. Cuie, funii, scari si tot mai greu ciocanul pica si intre doua cruci pe culme, o alta Cruce se ridica. Piroanele reci, groase si ruginite, I-au strapuns mainile si picioarele. La ridicarea Crucii trupul se lasa greu, iar ranile de la maini si picioare se largesc. Se rupe carnea si sangele curge siroaie pe Cruce.
       Astfel, Fiul lui Dumnezeu a fost rastignit in varful Golgotei intre doi talhari, unde a fost adapat cu fiere si otet, unde a fagaduit talharului raiul, unde a incredintat pe Maica Sa ucenicului Ioan, zicand apoi: "Savarsitu-s-a, adica s-a implinit scriptura. Si-a plecat apoi capul zicand: "Tata, in mainile Tale imi dau Duhul Meu! Ca raspuns din partea Tatalui ceresc, pamantul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat, mormintele s-au deschis si in intunericul acela umblau cei morti care inviasera printre cei vii, iar acestia din urma strigau ingroziti ca sa plece dintre ei.
       Aceste semne infricosate le-au vazut si le-au trait cu totii in acele clipe de groaza. Se innoptase dintr-odata si soarele si-a stins lumina. Jos, sub Cruce, Mama Lui plange cu Maria Magdalena. Cerul se imbraca in noapte, totul prinde sa se-nfioare. Ucenicul si cu Mama Lui plang de jale. Vantul vajaie puternic; Ioan striga printre suspine: "Unde ni Te duci, Iisuse? Ia-ne si pe noi cu Tine!
       Ucenicii inchisi in casa de cand L-au prins pe Invatatorul lor, stau si asteapta. N-au gustat din seara aceea nici odihna si nici somnul. Se caiau cu totii ca au parasit pe Domnul. Petru nu mai putea de-atunci sa-si stapaneasca plansul, caci de-atatea ori pe fata el s-a lepadat de Dansul.
       SMBATA CEA MARE. Iosif cel din Arimateea, ucenic in ascuns al lui Iisus, e cuprins de jale mare si se mahni foarte tare. Se duse la Pilat si incepu a se ruga, zicand asa: "Pontianule Pilate, / Da-mi pe mortul cel urat / si de lume ocarat. / Si Pilat lui i l-a dat, / El s-a dus de l-a-ngropat. / Luand o panza frumoasa, intr-insa l-a-nvaluit / Si cu miruri l-a gatit. / Mormantul a fost pecetluit si de ostasi pazit.
       SMBATA NOAPTEA  DUMINICA INVIERII.
       La Caiafa-i veselie si in cantec e soborul / Fericiti ca nu mai este Mesia Rasculatorul, / Multumiti cu toti-n suflet ca si-au saturat placerea. / Numai vantul parca spune: Se apropie-nvierea. / La mormant glumesc soldatii, la apus e luna noua, / Si de-odat-un fulger cade, spinteca vazduhu-n doua. / Imbracat cu foc de soare, un Arhanghel se coboara, / Zbor pecetile departe, piatra-n alta parte zboara. / Ca trasniti cad pazitorii, la pamant cu toti de frica / Si cu Cel ce-nvinse moartea, viata noua se ridica. / A-nviat Stapanul vietii, pus cu hotii si cu furii / S-a-mplinit in clipa asta toate scrisele Scripturii. / Groapa-i goala, Petru plange, Ioan striga prin suspine: / "Unde, unde-ai mers Iisuse, ia-ne si pe noi cu Tine!
       Stapanul vietii si al mortii s-a aratat dupa inviere mereu ucenicilor, pe care-i povatuia, ii intarea si le spunea: "Eu sunt cu voi in toate zilele pana la sfarsitul veacurilor, mergeti in toata lumea si propovaduiti Evanghelia la toata zidirea. Cei ce vor crede si se vor boteza, se vor mantui, iar cei ce nu vor crede se vor osandi.
       Asa si noi, iubiti crestini, sa ascultam glasul Stapanului si mergand in aceasta lume plina de necredinta si de nepasare, sa vestim Cuvantul adevarului pana mai este timp. Sa-i aducem pe toti la picioarele Crucii lui Iisus, caci zilele trec ca fumul si vine moartea cand nu vom mai putea face nimic. Vedem cu totii cat de repede trec zilele si cat de nestatornica este viata aceasta.
       Sa fugim ca de foc de pilda tradatorului Iuda; sa ne ferim de necredinta evreilor, care n-au vrut sa cunoasca pe Fiul lui Dumnezeu. Sa fugim de lepadarea lui Petru caci omul se leapada de Dumnezeu foarte usor, prin viata lui, prin faptele lui, fie din stiinta, fie din nestiinta. Se leapada pentru bani, paine, pentru serviciu bun, pentru cinste pamanteasca; se leapada de frica de oameni, din necredinta sau pentru un trai mai bun. Noi insa ca de satana sa fugim de toate pacatele si mai bine sa murim de foame cu Hristos, decat sa traim cu diavolul fara Hristos.

       Rugaciune
       O, Stapanul nostru, Prea Milostive Imparate al Slavei, Iisuse Cel ce ai biruit, caci tu esti biruitorul iadului si al mortii, nu Te dezlipi de noi robii Tai. Intareste-ne si fii cu noi in toate zilele, caci fara de Tine nu putem face nimic, si ajuta-ne sa biruim toate ispitele, poftele si fiarele cele apocaliptice ce se razboiesc cu noi in tot chipul si in tot timpul. Fa-ne Tu pe noi biruitori, ca sa ne inviezi in ziua Ta cea mare impreuna cu toti sfintii Tai pentru vecii vecilor. Amin.