Si-L rugau pe El sa nu le porunceasca sa mearga in adanc (Luca VIII, 31).
Frati crestini,
Sfanta Evanghelie de astazi
ne prezinta o scena cutremuratoare in care vedem cum Domnul nostru Iisus
Hristos a vindecat un om indracit in care se incuibasera o legiune de
demoni. Si spune Sfanta Evanghelie, ca acest om isi avea locuinta prin
morminte.
Nimeni nu-l putea tine legat, nici chiar in lanturi si de multe ori fusese legat cu picioarele in obezi si cu catuse la maini, dar sfaramase totul. El statea mai mult printre morminte, alerga gol, striga si se lovea cu pietre, asa ca nimeni nu se incumeta sa mai treaca pe drumul acela. Dar deodata demonii simt ca se apropie Fiul lui Dumnezeu si-l scot afara pe om din groapa, care racnind il intampina pe Iisus cu glas puternic zicand: "Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preainalt? Rogu-Te, nu ma chinui!
Nimeni nu-l putea tine legat, nici chiar in lanturi si de multe ori fusese legat cu picioarele in obezi si cu catuse la maini, dar sfaramase totul. El statea mai mult printre morminte, alerga gol, striga si se lovea cu pietre, asa ca nimeni nu se incumeta sa mai treaca pe drumul acela. Dar deodata demonii simt ca se apropie Fiul lui Dumnezeu si-l scot afara pe om din groapa, care racnind il intampina pe Iisus cu glas puternic zicand: "Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preainalt? Rogu-Te, nu ma chinui!
Ce descoperim in aceste cuvinte ale demonilor care vorbeau prin gura indracitului?
In primul rand, vedem ca ei L-au cunoscut ca este Fiul lui Dumnezeu. In al doilea rand, observam ca demonii fac si ei o rugaciune catre Fiul lui Dumnezeu, caci vedem cum se roaga ca sa nu-i chinuiasca.
In al treilea rand, descoperim ca si dracii care sunt duhuri necurate, se tem de chinuri si de suferinte, ceea ce ne face sa intelegem ca exista iad si chinuri vesnice si ca sufletele oamenilor pacatosi se vor chinui acolo impreuna cu demonii in veci si nu cum spun unii ca nu exista iad, ca nu exista suflet si ca dupa moarte nu mai simti nimic deoarece totul se pierde.
Iata deci ca duhurile necurate asupresc in lumea aceasta pe oameni, ii invata la rele, ii chinuie in diferite feluri si le face placere sa-i vada cazuti in cele mai mari necazuri si sa se tarasca ca sarpele pe pamant lipsiti de sprijinul dumnezeiesc, iar apoi sa mearga cu ei in chinurile iadului pentru pacatele lor.
Iisus l-a intrebat pe demonizatul de astazi: "Care-ti este numele? Iar el a zis: Legiune. Caci demonii intrasera in el. Sarmanul om, era incatusat de vreo 6000 de draci, caci atata inseamna o legiune. Desi erau atat de multi, la puterea dumnezeiasca a lui Iisus, s-au cutremurat si L-au rugat sa nu le porunceasca sa mearga in adanc, adica sa nu-i trimita in intuneric, in tartar, in iad, caci locul acesta este pastrat pentru demoni ca sa fie judecati in ziua judecatii. Ei se rugau ca sa nu fie trimisi in acel loc unde sunt multi demoni legati, pentru ca se temeau mult de chinuri si nadajduiau sa mai faca si alte rele intre oameni.
Toate popoarele pamantului au credinta despre chinurile vesnice ale iadului si invata ca dupa moarte pe cei rai ii asteapta aceste chinuri infricosatoare. Dar dintre toate religiile, credinta ortodoxa ne descopera clar din Sfanta Scriptura, existenta chinurilor vesnice ale iadului de care pomeneste insusi Mantuitorul in Sfanta Evanghelie zicand: "Duceti-va de la Mine blestematilor in focul cel de veci care este gatit diavolului si ingerilor lui.
Existenta diavolului se poate vedea din pilda bogatului nemilostiv, care cere saracului Lazar o picatura de apa sa-i racoreasca limba, ca si din parabola datornicului nemilostiv care a fost aruncat in intunericul cel mai din afara. Existenta iadului se poate deduce si din rugaciunea demonilor din Evanghelia de astazi care il rugau pe Domnul Hristos ca sa nu le porunceasca sa mearga in adanc, precum si din alte locuri din Sfanta Scriptura.
Iadul, n-a fost niciodata tagaduit, nici de eretici, nici de evrei, nici de mahomedani si insusi paganii au avut o credinta despre iad. Sunt insa oameni in zilele noastre care rad cand aud despre iad, il pun la indoiala, iar altii zic cu toata convingerea ca nu exista. Sarmanii oameni se lipsesc de suflet pentru comoditatea trupului. Unii tagaduiesc doctrina despre iad pentru ca sunt nedestoinici in materie de religie, sunt straini de aceasta parte a stiintei, si nu cunosc nici cele mai elementare chestiuni ale catehismului.
Multi cauta sa combata cu incapatanare existenta iadului pentru ca sa convinga cat mai multa lume, ca sa aiba cu cine sa se incurajeze si sa faca pacate fara frica. De aceea ar dori sa nu mai existe iad si o tin asa cu tarie. Daca un hot ar fi nebun si nu ar crede ca exista inchisori, oare inchisoarea ar inceta sa mai existe, si cei condamnati nu s-ar mai face partasi acelor locuri de amar? Dar oare trebuie sa vina cei din inchisori sa ne spuna ca intr-adevar exista inchisori? Caci asa pretind multi necredinciosi, ca n-a venit nimeni de dincolo de mormant care sa vorbeasca despre iad! Dar e nevoie ca osanditii din iad sa vina si sa ne vorbeasca?
Cu toate acestea Dumnezeu a ingaduit ca sa vina de dincolo si sa ne vorbeasca despre cele vazute pe acolo cu sufletul. Domnul Hristos ne vorbeste despre bogatul pe care-l vedea in focul iadului si care cerea o picatura de apa ca sa se racoreasca. Sunt apoi cele trei suflete pe care le-a intors Mantuitorul inapoi in viata aceasta: fiul vaduvei din Nain, fiica lui Iair si Lazar. Despre ei spun sfintele carti ca sufletele le-au fost aduse pe pamant din iad si au mai trait mult timp invatand si spunand in lume cele ce-au vazut pe acolo. Dar diavolul care vrea sa insele pe toata lumea cu viclesugurile lui, se ascunde si nu vrea sa se dea pe fata nelasandu-i pe oameni sa creada ca exista el si inselaciunea lui.
Asa se povesteste ca de multa vreme traia un hot foarte periculos si viclean. El folosea viclesugul ca si diavolul, ca sa-i poata trada pe oameni. Lumea era speriata si cauta fiecare sa se apere, inchizand ferestrele si usile, ca sa nu poata patrunde acest hot fioros in casele lor. Dar ce facea hotul? O vreme, el nu mai facea nici o spargere si platea oameni pe care-i trimetea prin sate sa spuna, ca a murit.
Auzind vestea, oamenii se bucurau, rasuflau usurati, stateau linistiti, nu se mai pazeau si astfel uitau usile descuiate. Atunci hotul nostru iesea din ascunzatoare si facea cele mai grele pradaciuni. Jefuia si omora, lasand in urma numai chin si jale.
In felul acestui hot actioneaza si diavolul, frati crestini. Astfel el pune pe anumiti necredinciosi sa spuna in lume ca nu exista diavol si nici iad. Cei cu credinta putina, cred aceasta minciuna. Astfel slabesc in rugaciune, nu mai vin la biserica, nu le mai este frica de pacate, amana spovedania si impartasania, se aseaza pe petreceri si traiesc fara grija de moarte. Asa pe negandite ii prinde moartea nepregatiti si diavolul infige ghearele in sufletele lor si astfel ajung in muncile vesnice ale iadului.
Asa ca, frati crestini, cum credem ca exista Dumnezeu, rai, ingeri si suflet, sa credem ca exista si iad si demoni care vor chinui sufletele, caci nu in zadar spune Mantuitorul ca tot pomul care nu face roada buna se taie si se arunca in foc. In alta parte tot Mantuitorul spune ca va trimite Fiul Omului pe ingerii Sai si-i vor aduna din imparatia Sa, pe toti cei care fac sminteli si faradelegi, care vor fi aruncati in cuptorul cel de foc, unde este plansul si scrasnirea dintilor.
Tot in Evanghelia Sa, Domnul Hristos mai zice: "Ca multi vor veni de la Apus si de la Rasarit si se vor odihni cu Avraam si cu Isaac in Imparatia cerurilor, iar fiii Imparatiei se vor arunca in intunericul cel mai din afara; acolo va fi plangerea si scrasnirea dintilor. In alta parte ne spune ca intrand imparatul, a vazut intre cei ce sedeau la masa pe un om ce nu era imbracat in haina de nunta si i-a zis: "Prietene, cum ai intrat aici fara haina de nunta? Atunci a zis imparatul slugilor: Legati-i mainile si picioarele si aruncati-l in intunericul cel mai din afara; acolo va fi plangerea si scrasnirea dintilor.
Nu in zadar Mantuitorul mai spune: "De te sminteste mana ta, tai-o; caci mai bine este sa intri in viata vesnica fara o mana, decat cu amandoua mainile in gheena, in focul cel nestins, unde viermele nu doarme si focul nu se stinge. De te sminteste piciorul tau, taie-l, caci mai bine este sa intri in viata vesnica fara un picior decat sa te duci cu amandoua picioarele in focul cel nestins. Si de te sminteste ochiul tau, scoate-l, caci mai bine este sa intri cu un ochi in Imparatia lui Dumnezeu, decat sa fii aruncat cu doi ochi in gheena focului, unde viermele nu doarme si focul nu se stinge.
In Apocalipsa, se spune ca a fost prinsa fiara si cu ea proorocul mincinos care a facut semne inaintea ei cu care a amagit pe cei care au luat semnul fiarei si care s-au inchinat chipului ei. Acestia au fost trimisi intr-o mare de foc, care arde cu piatra si pucioasa. Iata deci ca mintea omeneasca poate fi convinsa de existenta iadului si de invatatura sfintei noastre Biserici, despre suferintele care asteapta pe pacatosi acolo.
Pentru a ne imagina cat de putin, iadul si chinurile lui, sa privim cu atentie cu ochii sufletului la bietul om din Evanghelia de astazi, incatusat de 6000 de demoni, care-l duceau prin morminte si pustietati chinuindu-i si sfaramandu-i in diferite chipuri trupul gol. Domnul Iisus, care-l cunostea, a voit sa faca mila cu el si sa alunge duhurile necurate caci de aceea a venit in tinutul acela.
Demonii cand L-au vazut, s-au inspaimantat iar cel mai mare dintre ei, vorbind in numele tuturor demonilor incuibati in bietul om, ruga pe Iisus ca sa nu le porunceasca, sa mearga in adanc. Iata deci, cata frica au demonii de acest iad infricosat, caci vedem cum se tem de mania si blestemul dumnezeiesc, iar noi nu purtam nici o grija de salvarea sufletului nostru. Este adevarat ca fiecare om in viata aceasta gandeste mai mult la fericire, mancaruri si bauturi alese, distractii si tot felul de placeri dulci, frumoase, aromate si gustoase.
Dar sa ne oprim o clipa si sa cugetam mai adanc la viata noastra care se sfarseste cu fiecare zi ce trece si sa vedem cum ne apropiem de infricosata zi a mortii, de judecata lui Dumnezeu ca sa dam seama pentru faptele noastre; sa vedem cum ne apropiem de iadul cu demoni care asteapta sufletele neindreptate in viata aceasta. E cel mai folositor lucru pe care trebuie sa-l facem fiecare, caci nimeni nu ca scapa de moarte si de judecata.
Odata cu iesirea sufletului vom vedea lucruri ingrozitoare, caci sufletul isi va pastra toate darurile supranaturale, precum si cele cinci simtiri ale trupului: auzul, vazul, gustul, mirosul si pipaitul. Tot asa se vor pastra cele trei puteri sufletesti: judecata, vointa si aducerea aminte.
Acolo in iad ne vom aminti toata viata noastra, toate faptele pe care le-am facut, toate locurile unde am petrecut. Ne vom aminti de parinti si rudenii, de frati, surori si de toate dezmierdarile lumii in acel loc departat de Dumnezeu. Grozav va fi chinul cand iti vei aminti toate acestea. Un dor nebun va chinui sufletul copiilor pentru parinti, al parintilor pentru copii, al fratilor de surori si al sotilor intre ei. Plangere nemangaiata va cuprinde sufletul, iar chinul va fi fara de sfarsit. Cu auzul vor auzi hulele, injuraturile si toate batjocurile demonilor, precum si racnetul celorlalte suflete chinuite. Vor auzi trosnetul focului vesnic si suieraturile balaurilor care se apropie de ei.
Cu vazul vor vedea toate acestea si vor vedea cum clocotesc sufletele intocmai ca bucatelele in oala ce fierbe la foc. Acolo vor fierbe sufletele in smoala si apa fierbinte. Vor vedea diavolii in toata uratenia lor; vor vedea focul si viermii cei neadormiti; vor vedea si vor cunoaste pe multi cu care s-au distrat pe pamant, vor gusta spurcaciunile demonilor si carnea pruncilor avortati. Vor gusta din plin amaraciunea si putregaiul iadului.
Vor mirosi cele mai scarnave mirosuri ale duhurilor necurate. Vor mirosi toata putoarea iadului si tot puroiul sufletelor stricate de multimea pacatelor. Vor pipai capetele balaurilor incolaciti si viermii cei neadormiti pe care ii vor avea de asternut.
Vai de sufletul pacatos, caci de mii de ori ar fi fost mai bine sa nu se nasca decat sa ajunga in aceste locuri. O, ce bine ar fi ca odata cu iesirea sufletului sa dispara si aceste simturi! Dar durerea mare este ca sufletul va avea dezvoltate toate simturile acestea care vor lucra cu putere si mai multa.
Toate acestea frati crestini, trebuie sa ne sfasie sufletul cand le auzim, caci sunt mai grele decat puterile trupesti. Atunci copiii vor blestema pe parinti caci nu i-au invatat calea cea buna, vor blestema pantecele care i-au purtat si laptele pe care l-au supt. Atunci multi vor blestema pe prietenii care i-au indemnat la pacate si placeri vinovate. Vor blestema bauturile, mancarurile, muzica si dansurile, desfraurile si toate placerile pe care le-au gustat in viata si care acum s-au sfarsit si le pricinuiesc atata amar.
Ganditi-va la indracitul din Evanghelia de astazi care fierbea de manie intocmai ca o fiara salbatica si care daca ar fi putut si-ar fi scos si ficatii din el ca sa-i manance. Ganditi-va la rautatea si spurcaciunea dracilor, ca nici porcii nu i-au putut suferi si au preferat sa se inece, decat sa-i primeasca. Ganditi-va la chinurile unui bolnav de cancer pe patul mortii, care-si varsa plamanii si fierea pe gura si care-si rupe carnea de durere, strigand si blestemand.
Ganditi-va la usturimile celui care a fost ars de foc sau oparit, cum curge carnea de pe el in dureri sfasietoare. Ganditi-va la durerea unei masele si la toate durerile trupesti care te chinuie zile si nopti intregi. Cat este de greu! Dar acestea sunt trecatoare. Insa chinul iadului pentru suflet nu se mai sfarseste niciodata. Cand vor trece mii si milioane de ani, chinul iadului este tot la inceput. Rauri de lacrimi daca se varsa, acolo nu mai este pocainta, nu mai este iertare.
Se spune ca regele Lisimah dupa ce a fost invins de sciti, aceia au astupat toate fantanile, iar el era chinuit groaznic de sete. Nu mai putea suferi arsura setei si simtea cum i se aprind plamanii. Bietul rege se preda dusmanilor, iar acestia ii dadura o cupa mare de apa ca sa-si potoleasca setea. Dupa ce bau regele zise: "Vai, ce repede trece placerea pentru care mi-am pierdut tronul si libertatea! A fost luat apoi legat si dus in temnitele inchisorii pentru executare. Asa vor spune si osanditii iadului cu mare amaraciune, cand vor vedea cum au trecut placerile vinovate pentru care au pierdut fericirea vesnica si sufletul.
Un sfant parinte spune ca cel mai greu va fi pentru nefericitii din iad, cand vor vedea ca sunt osanditi acolo pentru niste pacate pe care puteau usor sa le ocoleasca si sa-si salveze sufletul, castigand fericirea cereasca.
Sfantul Ioan Damaschin, povestind viata printului Ioasaf care a fost increstinat de pustnicul Varlaam, spune ca acest print, pe cand se afla expus la ispite violente, se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu ca sa-l scape. Rugaciunea fiindu-i ascultata, a fost rapit cu sufletul si condus intr-un loc intunecos, plin de groaza cu vedere infioratoare.
Era in fata unui lac de pucioasa si smoala cu foc, in care se gaseau nenumarate suflete cufundate acolo prada flacarilor si usturimilor mistuitoare. In mijlocul urletelor si strigatelor de deznadejde auzi o voce cereasca care-i zise: "Aici pacatul isi primeste pedeapsa, aici placerea unui moment e pedepsita cu o vesnicie de suferinta. Aceasta vedenie ii dete puteri noi, iar sfantul Ioasaf invinse toate ispitele demonului.
Noi auzim insa si stim ca exista iad, dar cu toate acestea mergem pe calea care ne duce la chinurile lui. Cine se pocaieste cu adevarat? Cine se indreapta? Cine se intoarce din calea pierzarii? Cei mai multi se lasa in nadejdea ca Dumnezeu este bun si ne iarta, dar uita ca Dumnezeu e drept si pedepseste dupa dreptate. Ca sa intelegeti cat de putin suferinta iadului, ascultati inca o intamplare adevarata.
Imparatul Zenon al Tarigradului, a imparatit ca un nevrednic si pacatos peste supusii lui. Din cauza vietii lui scandaloase, a petrecerilor si betiilor a fost urat de popor, de boieri, de armata si chiar de sotia lui Adriana. Ascultati ce i-a facut intr-o zi imparateasa: dupa una din petreceri imparatul s-a imbatat asa de rau incat a cazut jos ca un mort. Imparateasa a poruncit ca sa fie bagat intr-o groapa adanca, sa fie astupat si nimeni sa nu indrazneasca sa-l scoata, pentru ca un astfel de imparat nevrednic de viata si de imparatia lui trebuia ingropat de viu.
Dupa putin timp, Zenon imparatul se trezeste din betia lui, in acel cavou intunecos. Vede intunericul, simte unde se afla si spaima il ingrozeste. Incepe sa bata, sa strige, sa planga si sa se infurie, dar nimeni nu indrazneste si nu i se face mila de el ca sa-i deschida. Piatra de pe usa gropii era grea, iar ticalosul imparat ingrozit de fiorul mortii a inceput sa racneasca ca fiarele salbatice, sa strige si sa se bata cu capul de pereti, incat s-a zdrobit si asa in chinuri groaznice si-a lepadat sufletul, caci dupa dezgropare a fost gasit sfaramat cu totul.
De la acest mormant sa ne ducem cu gandul la sufletul pacatos, osandit in intunericul dinafara. Cata jale si frica se simte in intunericul acela! Icoana aceasta a vesnicilor chinuri din iad s-o avem totdeauna in fata ochilor nostri frati crestini si sa ne gandim si cu mult mai mult interes sufletesc, cu mai multa atentie, la mantuirea sufletului nostru. Sa facem tot ceea ce ne sta in putere numai sa nu ajungem in acel loc infricosat, caci pentru pastrarea vietii trupesti facem orice.
Ne ferim de orice primejdie, folosim orice leac, renuntam la orice placere si tinem chiar un regim riguros numai sa ne facem sanatosi. Cheltuim pe la doctori, cautam medicamente cat mai bune, numai sa ne pastram viata aceasta trecatoare. Dar moartea tot nu putem sa o ocolim si de ea sa fim siguri ca nu vom scapa.
Judecati acum singuri daca nu-i mai importanta ca orice asigurarea vietii de dincolo de moarte, dar o cumplita urgie apasa pe capul multora, ca traiesc pe pamant ca in iad. Zadarnic au case mari si masini mici, dar n-au pace, n-au liniste, n-au multumire sufleteasca, fiindca n-au pe Dumnezeu, sunt cazuti in ghearele satanei. Multi sunt indraciti, impatimiti si framantati de tot felul de pofte viclene si scarboase si nu pot jertfi nici cel mai putin timp pentru suflet.
Auzim multe persoane tanguindu-se si spunand ca se simt asa de singure si deznadajduite, incat unele ajung pana acolo sa spuna ca sunt gata sa-si ia viata. Intr-adevar aceste persoane sunt singure, caci daca ar avea pe Dumnezeu, ar avea totul, dar asa zadarnic au celelalte lucruri trecatoare. Iata deci ce trebuie sa faca: sa-L caute pe Dumnezeu in casa Lui, in Sfanta Biserica, sa asculte cuvantul si sa implineasca poruncile si voia Lui. Sa iubeasca pe Dumnezeu mai mult ca orice pe lumea aceasta si atunci vor gasi linistea sufleteasca si nu se vor mai simti singuri.
Cand auziti pe cineva ca nu poate suferi biserica, preotul, rugaciunea, icoana, sa stiti ca acela e necurat, e legat in lanturi de demoni, e stapanit de vrajmasul. Pentru asemenea suflet se cer rugaciuni puternice, cu jertfa, post si milostenii, cu metanii si ajunari. Din pacate s-au inmultit astfel de cazuri ca aproape nu exista casa in care sa nu fie cel putin unul pe care satana il tine si nu poate veni la biserica, intocmai ca indracitul din Evanghelia de astazi.
Multe lacrimi varsa unele mame pentru copiii lor care sufera de necredinta. Multe sotii sunt chinuite de sotii lor care le opresc sa nu mai vina la biserica, pentru patima pacatului, caci nu se pot infrana niciodata, ca sa se pastreze curati cu trupul si sa poata primi sfinteniile din biserica. Nu se mai tine seama de sarbatori si de sfanta duminica.
Dar sa inaltam o clipa gandul nostru la cei nefericiti care se afla acum in osanda cea cumplita a iadului. Ce n-ar face ei daca s-ar mai putea intoarce iarasi pe pamant?! Ce n-ar da ei sa se poata rascumpara?! Cate n-ar indura ei, aici in lumea aceasta numai ca sa scape?! Ar renunta la orice, n-ar mai spune ca e greu sa se lase de dracuit, de injurat si blestemat, de desfranari si de fumat. Nu le-ar mai fi greu sa traiasca fara distractii, chefuri si atatea placeri pacatoase, dar pentru dansii e prea tarziu; soarta lor e pecetluita in iad.
Zadarnic se roaga, rugaciunile lor nu mai sunt ascultate, pentru ca o prapastie mare este intre cer si iad. Numai noi, acestia de pe pamant, cat suntem in viata mai putem face si repara din trecutul acestor nefericiti. Noi putem stinge si flacarile care ne asteapta pe noi insine dincolo in iad, prin lacrimile pocaintei, prin spovedanie sincera, prin fapte bune si viata curata. Dar vai, stam nepasatori, pasivi la cuvintele dumnezeiesti care ni se par glume.
Aceasta impietrire a inimii, vine de la demonul care nu ne lasa sa auzim, sa intelegem si sa facem voia lui Dumnezeu. Zadarnic striga la noi semnele ceresti, urgiile dumnezeiesti, caci nu auzim, nu vedem si nu ne misca nimic, ci ne faurim mii de planuri pentru viitor. Iadul nu ne inspaimanta, soarta noastra in vesnicie nu ne preocupa, iar viata se scurge, moartea se apropie pe nesimtite si noi stam nepasatori mergand spre prapastie cu ochii legati.
Frati crestini, treziti-va din somnul pacatelor, unde va duceti? Sunteti crestini! Unde va e credinta? Unde va e mintea oameni buni? Cand veti cugeta la vesnicie? Daca nu auziti acum cat mai aveti vreme, in viata cealalta va fi prea tarziu. Ascultati cuvintele inteleptului Sirah, care spune, sa aveti mila de sufletele voastre, caci daca voi nu aveti mila cine sa aiba si sa va scape? Nu va pregatiti pieirea printr-o nepasare de neiertat.
Caiti-va de pacatele pe care le-ati savarsit, cat mai este vreme. Fugiti de pacat si traiti in sfintenie, pastrati-va curati facand fapte bune, iar cand va spovediti cereti canon pentru pacate fiindca ele trebuie ispasite, ori aici, ori in iad. De aceea vin suferinte grele peste unii chiar spovediti, pentru ca nu fac canon pentru pacate si trimite Dumnezeu inaintea sfarsitului vietii noastre suferinte grele, anii durerilor, ca sa ne ispasim de pacate si sa ne intoarcem la El.
Sa nu cartim, ci mai bine sa ne recunoastem vina, si sa plangem cu lacrimi amare, sa plangem ca de multe ori am ras de cate ceva chiar cu lacrimi. Sa varsam deci lacrimi cu parere de rau, ca sa stingem focul iadului care ne asteapta, daca nu ne indreptam. De cate ori vin ispitele, opriti-va si ziceti:
- Inapoia mea satano, exista iad si chinuri vesnice, ma tem si vreau sa nu mai pacatuiesc, vreau sa ascult de Dumnezeu si sa ma las de toate pacatele. Vreau sa slujesc Domnului meu, Stapanului meu ceresc.
In primul rand, vedem ca ei L-au cunoscut ca este Fiul lui Dumnezeu. In al doilea rand, observam ca demonii fac si ei o rugaciune catre Fiul lui Dumnezeu, caci vedem cum se roaga ca sa nu-i chinuiasca.
In al treilea rand, descoperim ca si dracii care sunt duhuri necurate, se tem de chinuri si de suferinte, ceea ce ne face sa intelegem ca exista iad si chinuri vesnice si ca sufletele oamenilor pacatosi se vor chinui acolo impreuna cu demonii in veci si nu cum spun unii ca nu exista iad, ca nu exista suflet si ca dupa moarte nu mai simti nimic deoarece totul se pierde.
Iata deci ca duhurile necurate asupresc in lumea aceasta pe oameni, ii invata la rele, ii chinuie in diferite feluri si le face placere sa-i vada cazuti in cele mai mari necazuri si sa se tarasca ca sarpele pe pamant lipsiti de sprijinul dumnezeiesc, iar apoi sa mearga cu ei in chinurile iadului pentru pacatele lor.
Iisus l-a intrebat pe demonizatul de astazi: "Care-ti este numele? Iar el a zis: Legiune. Caci demonii intrasera in el. Sarmanul om, era incatusat de vreo 6000 de draci, caci atata inseamna o legiune. Desi erau atat de multi, la puterea dumnezeiasca a lui Iisus, s-au cutremurat si L-au rugat sa nu le porunceasca sa mearga in adanc, adica sa nu-i trimita in intuneric, in tartar, in iad, caci locul acesta este pastrat pentru demoni ca sa fie judecati in ziua judecatii. Ei se rugau ca sa nu fie trimisi in acel loc unde sunt multi demoni legati, pentru ca se temeau mult de chinuri si nadajduiau sa mai faca si alte rele intre oameni.
Toate popoarele pamantului au credinta despre chinurile vesnice ale iadului si invata ca dupa moarte pe cei rai ii asteapta aceste chinuri infricosatoare. Dar dintre toate religiile, credinta ortodoxa ne descopera clar din Sfanta Scriptura, existenta chinurilor vesnice ale iadului de care pomeneste insusi Mantuitorul in Sfanta Evanghelie zicand: "Duceti-va de la Mine blestematilor in focul cel de veci care este gatit diavolului si ingerilor lui.
Existenta diavolului se poate vedea din pilda bogatului nemilostiv, care cere saracului Lazar o picatura de apa sa-i racoreasca limba, ca si din parabola datornicului nemilostiv care a fost aruncat in intunericul cel mai din afara. Existenta iadului se poate deduce si din rugaciunea demonilor din Evanghelia de astazi care il rugau pe Domnul Hristos ca sa nu le porunceasca sa mearga in adanc, precum si din alte locuri din Sfanta Scriptura.
Iadul, n-a fost niciodata tagaduit, nici de eretici, nici de evrei, nici de mahomedani si insusi paganii au avut o credinta despre iad. Sunt insa oameni in zilele noastre care rad cand aud despre iad, il pun la indoiala, iar altii zic cu toata convingerea ca nu exista. Sarmanii oameni se lipsesc de suflet pentru comoditatea trupului. Unii tagaduiesc doctrina despre iad pentru ca sunt nedestoinici in materie de religie, sunt straini de aceasta parte a stiintei, si nu cunosc nici cele mai elementare chestiuni ale catehismului.
Multi cauta sa combata cu incapatanare existenta iadului pentru ca sa convinga cat mai multa lume, ca sa aiba cu cine sa se incurajeze si sa faca pacate fara frica. De aceea ar dori sa nu mai existe iad si o tin asa cu tarie. Daca un hot ar fi nebun si nu ar crede ca exista inchisori, oare inchisoarea ar inceta sa mai existe, si cei condamnati nu s-ar mai face partasi acelor locuri de amar? Dar oare trebuie sa vina cei din inchisori sa ne spuna ca intr-adevar exista inchisori? Caci asa pretind multi necredinciosi, ca n-a venit nimeni de dincolo de mormant care sa vorbeasca despre iad! Dar e nevoie ca osanditii din iad sa vina si sa ne vorbeasca?
Cu toate acestea Dumnezeu a ingaduit ca sa vina de dincolo si sa ne vorbeasca despre cele vazute pe acolo cu sufletul. Domnul Hristos ne vorbeste despre bogatul pe care-l vedea in focul iadului si care cerea o picatura de apa ca sa se racoreasca. Sunt apoi cele trei suflete pe care le-a intors Mantuitorul inapoi in viata aceasta: fiul vaduvei din Nain, fiica lui Iair si Lazar. Despre ei spun sfintele carti ca sufletele le-au fost aduse pe pamant din iad si au mai trait mult timp invatand si spunand in lume cele ce-au vazut pe acolo. Dar diavolul care vrea sa insele pe toata lumea cu viclesugurile lui, se ascunde si nu vrea sa se dea pe fata nelasandu-i pe oameni sa creada ca exista el si inselaciunea lui.
Asa se povesteste ca de multa vreme traia un hot foarte periculos si viclean. El folosea viclesugul ca si diavolul, ca sa-i poata trada pe oameni. Lumea era speriata si cauta fiecare sa se apere, inchizand ferestrele si usile, ca sa nu poata patrunde acest hot fioros in casele lor. Dar ce facea hotul? O vreme, el nu mai facea nici o spargere si platea oameni pe care-i trimetea prin sate sa spuna, ca a murit.
Auzind vestea, oamenii se bucurau, rasuflau usurati, stateau linistiti, nu se mai pazeau si astfel uitau usile descuiate. Atunci hotul nostru iesea din ascunzatoare si facea cele mai grele pradaciuni. Jefuia si omora, lasand in urma numai chin si jale.
In felul acestui hot actioneaza si diavolul, frati crestini. Astfel el pune pe anumiti necredinciosi sa spuna in lume ca nu exista diavol si nici iad. Cei cu credinta putina, cred aceasta minciuna. Astfel slabesc in rugaciune, nu mai vin la biserica, nu le mai este frica de pacate, amana spovedania si impartasania, se aseaza pe petreceri si traiesc fara grija de moarte. Asa pe negandite ii prinde moartea nepregatiti si diavolul infige ghearele in sufletele lor si astfel ajung in muncile vesnice ale iadului.
Asa ca, frati crestini, cum credem ca exista Dumnezeu, rai, ingeri si suflet, sa credem ca exista si iad si demoni care vor chinui sufletele, caci nu in zadar spune Mantuitorul ca tot pomul care nu face roada buna se taie si se arunca in foc. In alta parte tot Mantuitorul spune ca va trimite Fiul Omului pe ingerii Sai si-i vor aduna din imparatia Sa, pe toti cei care fac sminteli si faradelegi, care vor fi aruncati in cuptorul cel de foc, unde este plansul si scrasnirea dintilor.
Tot in Evanghelia Sa, Domnul Hristos mai zice: "Ca multi vor veni de la Apus si de la Rasarit si se vor odihni cu Avraam si cu Isaac in Imparatia cerurilor, iar fiii Imparatiei se vor arunca in intunericul cel mai din afara; acolo va fi plangerea si scrasnirea dintilor. In alta parte ne spune ca intrand imparatul, a vazut intre cei ce sedeau la masa pe un om ce nu era imbracat in haina de nunta si i-a zis: "Prietene, cum ai intrat aici fara haina de nunta? Atunci a zis imparatul slugilor: Legati-i mainile si picioarele si aruncati-l in intunericul cel mai din afara; acolo va fi plangerea si scrasnirea dintilor.
Nu in zadar Mantuitorul mai spune: "De te sminteste mana ta, tai-o; caci mai bine este sa intri in viata vesnica fara o mana, decat cu amandoua mainile in gheena, in focul cel nestins, unde viermele nu doarme si focul nu se stinge. De te sminteste piciorul tau, taie-l, caci mai bine este sa intri in viata vesnica fara un picior decat sa te duci cu amandoua picioarele in focul cel nestins. Si de te sminteste ochiul tau, scoate-l, caci mai bine este sa intri cu un ochi in Imparatia lui Dumnezeu, decat sa fii aruncat cu doi ochi in gheena focului, unde viermele nu doarme si focul nu se stinge.
In Apocalipsa, se spune ca a fost prinsa fiara si cu ea proorocul mincinos care a facut semne inaintea ei cu care a amagit pe cei care au luat semnul fiarei si care s-au inchinat chipului ei. Acestia au fost trimisi intr-o mare de foc, care arde cu piatra si pucioasa. Iata deci ca mintea omeneasca poate fi convinsa de existenta iadului si de invatatura sfintei noastre Biserici, despre suferintele care asteapta pe pacatosi acolo.
Pentru a ne imagina cat de putin, iadul si chinurile lui, sa privim cu atentie cu ochii sufletului la bietul om din Evanghelia de astazi, incatusat de 6000 de demoni, care-l duceau prin morminte si pustietati chinuindu-i si sfaramandu-i in diferite chipuri trupul gol. Domnul Iisus, care-l cunostea, a voit sa faca mila cu el si sa alunge duhurile necurate caci de aceea a venit in tinutul acela.
Demonii cand L-au vazut, s-au inspaimantat iar cel mai mare dintre ei, vorbind in numele tuturor demonilor incuibati in bietul om, ruga pe Iisus ca sa nu le porunceasca, sa mearga in adanc. Iata deci, cata frica au demonii de acest iad infricosat, caci vedem cum se tem de mania si blestemul dumnezeiesc, iar noi nu purtam nici o grija de salvarea sufletului nostru. Este adevarat ca fiecare om in viata aceasta gandeste mai mult la fericire, mancaruri si bauturi alese, distractii si tot felul de placeri dulci, frumoase, aromate si gustoase.
Dar sa ne oprim o clipa si sa cugetam mai adanc la viata noastra care se sfarseste cu fiecare zi ce trece si sa vedem cum ne apropiem de infricosata zi a mortii, de judecata lui Dumnezeu ca sa dam seama pentru faptele noastre; sa vedem cum ne apropiem de iadul cu demoni care asteapta sufletele neindreptate in viata aceasta. E cel mai folositor lucru pe care trebuie sa-l facem fiecare, caci nimeni nu ca scapa de moarte si de judecata.
Odata cu iesirea sufletului vom vedea lucruri ingrozitoare, caci sufletul isi va pastra toate darurile supranaturale, precum si cele cinci simtiri ale trupului: auzul, vazul, gustul, mirosul si pipaitul. Tot asa se vor pastra cele trei puteri sufletesti: judecata, vointa si aducerea aminte.
Acolo in iad ne vom aminti toata viata noastra, toate faptele pe care le-am facut, toate locurile unde am petrecut. Ne vom aminti de parinti si rudenii, de frati, surori si de toate dezmierdarile lumii in acel loc departat de Dumnezeu. Grozav va fi chinul cand iti vei aminti toate acestea. Un dor nebun va chinui sufletul copiilor pentru parinti, al parintilor pentru copii, al fratilor de surori si al sotilor intre ei. Plangere nemangaiata va cuprinde sufletul, iar chinul va fi fara de sfarsit. Cu auzul vor auzi hulele, injuraturile si toate batjocurile demonilor, precum si racnetul celorlalte suflete chinuite. Vor auzi trosnetul focului vesnic si suieraturile balaurilor care se apropie de ei.
Cu vazul vor vedea toate acestea si vor vedea cum clocotesc sufletele intocmai ca bucatelele in oala ce fierbe la foc. Acolo vor fierbe sufletele in smoala si apa fierbinte. Vor vedea diavolii in toata uratenia lor; vor vedea focul si viermii cei neadormiti; vor vedea si vor cunoaste pe multi cu care s-au distrat pe pamant, vor gusta spurcaciunile demonilor si carnea pruncilor avortati. Vor gusta din plin amaraciunea si putregaiul iadului.
Vor mirosi cele mai scarnave mirosuri ale duhurilor necurate. Vor mirosi toata putoarea iadului si tot puroiul sufletelor stricate de multimea pacatelor. Vor pipai capetele balaurilor incolaciti si viermii cei neadormiti pe care ii vor avea de asternut.
Vai de sufletul pacatos, caci de mii de ori ar fi fost mai bine sa nu se nasca decat sa ajunga in aceste locuri. O, ce bine ar fi ca odata cu iesirea sufletului sa dispara si aceste simturi! Dar durerea mare este ca sufletul va avea dezvoltate toate simturile acestea care vor lucra cu putere si mai multa.
Toate acestea frati crestini, trebuie sa ne sfasie sufletul cand le auzim, caci sunt mai grele decat puterile trupesti. Atunci copiii vor blestema pe parinti caci nu i-au invatat calea cea buna, vor blestema pantecele care i-au purtat si laptele pe care l-au supt. Atunci multi vor blestema pe prietenii care i-au indemnat la pacate si placeri vinovate. Vor blestema bauturile, mancarurile, muzica si dansurile, desfraurile si toate placerile pe care le-au gustat in viata si care acum s-au sfarsit si le pricinuiesc atata amar.
Ganditi-va la indracitul din Evanghelia de astazi care fierbea de manie intocmai ca o fiara salbatica si care daca ar fi putut si-ar fi scos si ficatii din el ca sa-i manance. Ganditi-va la rautatea si spurcaciunea dracilor, ca nici porcii nu i-au putut suferi si au preferat sa se inece, decat sa-i primeasca. Ganditi-va la chinurile unui bolnav de cancer pe patul mortii, care-si varsa plamanii si fierea pe gura si care-si rupe carnea de durere, strigand si blestemand.
Ganditi-va la usturimile celui care a fost ars de foc sau oparit, cum curge carnea de pe el in dureri sfasietoare. Ganditi-va la durerea unei masele si la toate durerile trupesti care te chinuie zile si nopti intregi. Cat este de greu! Dar acestea sunt trecatoare. Insa chinul iadului pentru suflet nu se mai sfarseste niciodata. Cand vor trece mii si milioane de ani, chinul iadului este tot la inceput. Rauri de lacrimi daca se varsa, acolo nu mai este pocainta, nu mai este iertare.
Se spune ca regele Lisimah dupa ce a fost invins de sciti, aceia au astupat toate fantanile, iar el era chinuit groaznic de sete. Nu mai putea suferi arsura setei si simtea cum i se aprind plamanii. Bietul rege se preda dusmanilor, iar acestia ii dadura o cupa mare de apa ca sa-si potoleasca setea. Dupa ce bau regele zise: "Vai, ce repede trece placerea pentru care mi-am pierdut tronul si libertatea! A fost luat apoi legat si dus in temnitele inchisorii pentru executare. Asa vor spune si osanditii iadului cu mare amaraciune, cand vor vedea cum au trecut placerile vinovate pentru care au pierdut fericirea vesnica si sufletul.
Un sfant parinte spune ca cel mai greu va fi pentru nefericitii din iad, cand vor vedea ca sunt osanditi acolo pentru niste pacate pe care puteau usor sa le ocoleasca si sa-si salveze sufletul, castigand fericirea cereasca.
Sfantul Ioan Damaschin, povestind viata printului Ioasaf care a fost increstinat de pustnicul Varlaam, spune ca acest print, pe cand se afla expus la ispite violente, se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu ca sa-l scape. Rugaciunea fiindu-i ascultata, a fost rapit cu sufletul si condus intr-un loc intunecos, plin de groaza cu vedere infioratoare.
Era in fata unui lac de pucioasa si smoala cu foc, in care se gaseau nenumarate suflete cufundate acolo prada flacarilor si usturimilor mistuitoare. In mijlocul urletelor si strigatelor de deznadejde auzi o voce cereasca care-i zise: "Aici pacatul isi primeste pedeapsa, aici placerea unui moment e pedepsita cu o vesnicie de suferinta. Aceasta vedenie ii dete puteri noi, iar sfantul Ioasaf invinse toate ispitele demonului.
Noi auzim insa si stim ca exista iad, dar cu toate acestea mergem pe calea care ne duce la chinurile lui. Cine se pocaieste cu adevarat? Cine se indreapta? Cine se intoarce din calea pierzarii? Cei mai multi se lasa in nadejdea ca Dumnezeu este bun si ne iarta, dar uita ca Dumnezeu e drept si pedepseste dupa dreptate. Ca sa intelegeti cat de putin suferinta iadului, ascultati inca o intamplare adevarata.
Imparatul Zenon al Tarigradului, a imparatit ca un nevrednic si pacatos peste supusii lui. Din cauza vietii lui scandaloase, a petrecerilor si betiilor a fost urat de popor, de boieri, de armata si chiar de sotia lui Adriana. Ascultati ce i-a facut intr-o zi imparateasa: dupa una din petreceri imparatul s-a imbatat asa de rau incat a cazut jos ca un mort. Imparateasa a poruncit ca sa fie bagat intr-o groapa adanca, sa fie astupat si nimeni sa nu indrazneasca sa-l scoata, pentru ca un astfel de imparat nevrednic de viata si de imparatia lui trebuia ingropat de viu.
Dupa putin timp, Zenon imparatul se trezeste din betia lui, in acel cavou intunecos. Vede intunericul, simte unde se afla si spaima il ingrozeste. Incepe sa bata, sa strige, sa planga si sa se infurie, dar nimeni nu indrazneste si nu i se face mila de el ca sa-i deschida. Piatra de pe usa gropii era grea, iar ticalosul imparat ingrozit de fiorul mortii a inceput sa racneasca ca fiarele salbatice, sa strige si sa se bata cu capul de pereti, incat s-a zdrobit si asa in chinuri groaznice si-a lepadat sufletul, caci dupa dezgropare a fost gasit sfaramat cu totul.
De la acest mormant sa ne ducem cu gandul la sufletul pacatos, osandit in intunericul dinafara. Cata jale si frica se simte in intunericul acela! Icoana aceasta a vesnicilor chinuri din iad s-o avem totdeauna in fata ochilor nostri frati crestini si sa ne gandim si cu mult mai mult interes sufletesc, cu mai multa atentie, la mantuirea sufletului nostru. Sa facem tot ceea ce ne sta in putere numai sa nu ajungem in acel loc infricosat, caci pentru pastrarea vietii trupesti facem orice.
Ne ferim de orice primejdie, folosim orice leac, renuntam la orice placere si tinem chiar un regim riguros numai sa ne facem sanatosi. Cheltuim pe la doctori, cautam medicamente cat mai bune, numai sa ne pastram viata aceasta trecatoare. Dar moartea tot nu putem sa o ocolim si de ea sa fim siguri ca nu vom scapa.
Judecati acum singuri daca nu-i mai importanta ca orice asigurarea vietii de dincolo de moarte, dar o cumplita urgie apasa pe capul multora, ca traiesc pe pamant ca in iad. Zadarnic au case mari si masini mici, dar n-au pace, n-au liniste, n-au multumire sufleteasca, fiindca n-au pe Dumnezeu, sunt cazuti in ghearele satanei. Multi sunt indraciti, impatimiti si framantati de tot felul de pofte viclene si scarboase si nu pot jertfi nici cel mai putin timp pentru suflet.
Auzim multe persoane tanguindu-se si spunand ca se simt asa de singure si deznadajduite, incat unele ajung pana acolo sa spuna ca sunt gata sa-si ia viata. Intr-adevar aceste persoane sunt singure, caci daca ar avea pe Dumnezeu, ar avea totul, dar asa zadarnic au celelalte lucruri trecatoare. Iata deci ce trebuie sa faca: sa-L caute pe Dumnezeu in casa Lui, in Sfanta Biserica, sa asculte cuvantul si sa implineasca poruncile si voia Lui. Sa iubeasca pe Dumnezeu mai mult ca orice pe lumea aceasta si atunci vor gasi linistea sufleteasca si nu se vor mai simti singuri.
Cand auziti pe cineva ca nu poate suferi biserica, preotul, rugaciunea, icoana, sa stiti ca acela e necurat, e legat in lanturi de demoni, e stapanit de vrajmasul. Pentru asemenea suflet se cer rugaciuni puternice, cu jertfa, post si milostenii, cu metanii si ajunari. Din pacate s-au inmultit astfel de cazuri ca aproape nu exista casa in care sa nu fie cel putin unul pe care satana il tine si nu poate veni la biserica, intocmai ca indracitul din Evanghelia de astazi.
Multe lacrimi varsa unele mame pentru copiii lor care sufera de necredinta. Multe sotii sunt chinuite de sotii lor care le opresc sa nu mai vina la biserica, pentru patima pacatului, caci nu se pot infrana niciodata, ca sa se pastreze curati cu trupul si sa poata primi sfinteniile din biserica. Nu se mai tine seama de sarbatori si de sfanta duminica.
Dar sa inaltam o clipa gandul nostru la cei nefericiti care se afla acum in osanda cea cumplita a iadului. Ce n-ar face ei daca s-ar mai putea intoarce iarasi pe pamant?! Ce n-ar da ei sa se poata rascumpara?! Cate n-ar indura ei, aici in lumea aceasta numai ca sa scape?! Ar renunta la orice, n-ar mai spune ca e greu sa se lase de dracuit, de injurat si blestemat, de desfranari si de fumat. Nu le-ar mai fi greu sa traiasca fara distractii, chefuri si atatea placeri pacatoase, dar pentru dansii e prea tarziu; soarta lor e pecetluita in iad.
Zadarnic se roaga, rugaciunile lor nu mai sunt ascultate, pentru ca o prapastie mare este intre cer si iad. Numai noi, acestia de pe pamant, cat suntem in viata mai putem face si repara din trecutul acestor nefericiti. Noi putem stinge si flacarile care ne asteapta pe noi insine dincolo in iad, prin lacrimile pocaintei, prin spovedanie sincera, prin fapte bune si viata curata. Dar vai, stam nepasatori, pasivi la cuvintele dumnezeiesti care ni se par glume.
Aceasta impietrire a inimii, vine de la demonul care nu ne lasa sa auzim, sa intelegem si sa facem voia lui Dumnezeu. Zadarnic striga la noi semnele ceresti, urgiile dumnezeiesti, caci nu auzim, nu vedem si nu ne misca nimic, ci ne faurim mii de planuri pentru viitor. Iadul nu ne inspaimanta, soarta noastra in vesnicie nu ne preocupa, iar viata se scurge, moartea se apropie pe nesimtite si noi stam nepasatori mergand spre prapastie cu ochii legati.
Frati crestini, treziti-va din somnul pacatelor, unde va duceti? Sunteti crestini! Unde va e credinta? Unde va e mintea oameni buni? Cand veti cugeta la vesnicie? Daca nu auziti acum cat mai aveti vreme, in viata cealalta va fi prea tarziu. Ascultati cuvintele inteleptului Sirah, care spune, sa aveti mila de sufletele voastre, caci daca voi nu aveti mila cine sa aiba si sa va scape? Nu va pregatiti pieirea printr-o nepasare de neiertat.
Caiti-va de pacatele pe care le-ati savarsit, cat mai este vreme. Fugiti de pacat si traiti in sfintenie, pastrati-va curati facand fapte bune, iar cand va spovediti cereti canon pentru pacate fiindca ele trebuie ispasite, ori aici, ori in iad. De aceea vin suferinte grele peste unii chiar spovediti, pentru ca nu fac canon pentru pacate si trimite Dumnezeu inaintea sfarsitului vietii noastre suferinte grele, anii durerilor, ca sa ne ispasim de pacate si sa ne intoarcem la El.
Sa nu cartim, ci mai bine sa ne recunoastem vina, si sa plangem cu lacrimi amare, sa plangem ca de multe ori am ras de cate ceva chiar cu lacrimi. Sa varsam deci lacrimi cu parere de rau, ca sa stingem focul iadului care ne asteapta, daca nu ne indreptam. De cate ori vin ispitele, opriti-va si ziceti:
- Inapoia mea satano, exista iad si chinuri vesnice, ma tem si vreau sa nu mai pacatuiesc, vreau sa ascult de Dumnezeu si sa ma las de toate pacatele. Vreau sa slujesc Domnului meu, Stapanului meu ceresc.
Rugaciune
Dumnezeule Prea Drepte, ca sa pedepsesti pacatele noastre pe care le-am facut, trimite-ne aici in lumea aceasta, boli, necazuri si suferinte pe care le meritam, dupa voia Ta cea sfanta. Stim ca dupa putina vreme ele se vor sfarsi. Dar sa nu ne pedepsesti Doamne in iad cu chinuri vesnice, fara de sfarsit.
Fie-Ti mila de noi pacatosii si da-ne minte ca sa intelegem voia Ta cea sfanta, sa Te iubim pe Tine, mai mult ca orice in lumea aceasta si sa-Ti slujim Tie acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Dumnezeule Prea Drepte, ca sa pedepsesti pacatele noastre pe care le-am facut, trimite-ne aici in lumea aceasta, boli, necazuri si suferinte pe care le meritam, dupa voia Ta cea sfanta. Stim ca dupa putina vreme ele se vor sfarsi. Dar sa nu ne pedepsesti Doamne in iad cu chinuri vesnice, fara de sfarsit.
Fie-Ti mila de noi pacatosii si da-ne minte ca sa intelegem voia Ta cea sfanta, sa Te iubim pe Tine, mai mult ca orice in lumea aceasta si sa-Ti slujim Tie acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu