Si tragand corabiile la tarm, au lasat totul si au mers dupa El (Luca, V, 11)
Frati crestini,
In cuvintele Evangheliei
simtim dumnezeirea, ceea ce nu simtim in nici unul din cuvintele
omenesti. Parca vedem pe Dumnezeu vorbind, ori de cate ori citim cu
atentie o pagina de Evanghelie. Parca suntem inaltati pe alt taram,
parca plutim in vazduhul minunilor dumnezeiesti.
Intr-o dimineata de var Domnul Iisus Hristos se duse langa lacul Ghenisaretului, caruia i se mai zicea si Marea Galileii. Acolo a vazut doua corabii din care pescarii coborasera si tocmai isi dregeau mrejele. Ei toata noaptea se trudisera, dar nu pescuisera nimic. Deodata Domnul Hristos se urca in corabia lui Simon Petru si-L ruga s-o departeze putin de la uscat. Dupa ce satura multimile cu sfintele Lui invataturi, vorbindu-le din corabie, ii zise apoi lui Simon sa mearga cu corabia mai in larg si sa lase mrejele in apa la pescuit.
Invatatorule, raspunse Simon, toata noaptea ne-am trudit si n-am prins nimic, dar dupa cuvantul Tau voi arunca mrejele in apa. Dar abia le arunca si multime de pesti se prinse in mreje, incat acestea stau sa se rupa. Simon a facut atunci semn tovarasilor sai din cealalta corabie ca sa vina sa le ajute. Pescuirea a fost atat de bogata incat amandoua corabiile erau gata sa se scufunde.
Vazand minunea aceasta, pe ucenici i-a cuprins o mare frica, iar Petru cazand in genunchi la picioarele lui Iisus i-a zis: "Du-te de la Mine, Doamne, ca sunt om pacatos!" Spaima mare il cuprinsese pe el ca si pe toti ceilalti de pescuitul atator pesti. Domnul Iisus a zis, insa, catre Petru: "Nu-ti fie frica, de acum vei fi pescar de oameni." Tragand ei corabiile la uscat, au lasat totul si-au mers dupa El.
Din aceasta Sf. Evanghelie desprindem cateva invataturi foarte folositoare pentru mantuirea sufletului nostru. In primul rand, descoperim ca Mantuitorul Iisus Hristos a fost Dumnezeu adevarat, caci cine putea sa fie acesta de care ascultau marea, vanturile si pestii, daca nu Creatorul tuturor? Pestii cei necuvantatori, cand au simtit asupra apei in corabia lui Petru pe Ziditorul lor, au venit cu gramada ca sa-L vada si sa-I asculte cuvantul. Asa s-au lasat prinsi in mrejele apostolilor si scosi afara la uscat, la porunca Domnului Hristos.
Aceasta minune a fost infricosatoare pentru ucenici, care simtind dumnezeirea lui Iisus s-au temut. De aceea, petru, plin de spaima, a ingenuncheat inaintea lui si cu frica L-a rugat sa se departeze de el, ca e plin de pacate. Aceasta minune i-a uimit pentru ca niciodata in viata lor nu prinsesera atatia pesti si, mai ales, dupa o noapte de truda zadarnica.
Aceasta minune i-a speriat si i-a facut sa creada ca numai Dumnezeu a putut sa faca ceea ce a facut. Ei au inteles ca toti si toate se supun si asculta de glasul Lui. El este Domnul cerului si al pamantului, Creatorul si Mantuitorul sufletelor noastre. De aceea, au lasat toate si au mers dupa, fiind martori si la alte minuni care mai de care mai infricosatoare si mai mari.
Ucenici si-au dat seama ca umbla Dumnezeu pe pamant imbracat in trup omenesc, tainuit de ochii omului si, din cand in cand, puterea lui Dumnezeu ii inspaimanta. Iata de ce, vazand teama lui Petru, Iisus ii zise: "Nu-ti fie frica, de acum vei fi pescar de oameni!" Oamenii erau atrasi de furmusetea Lui, si de furmusetea cuvintelor Lui dmeonii fugeau ingroziti nestiind ce sa creada despre puterea cea mare care iesea din Dumnezeu-Omul Iisus Hristos.
Fariseii si carturarii batranii poporului si, mai ales, invidiosii ramaneau incremeniti de frumusetea invataturilor Lui si de adevarul cel tainic cuprins in predicile si pildele Lui. De aceea, ziceau inspaimantati: "Niciodata n-a vorbit cineva ca omul acesta".
Iisus a venit sa ne arate pe Tatal ceresc, pe Dumnezeu, dar a trebuit sa procedeze asa de minunat incat sa-l faca pe om sa inteleaga fara sa-si piarda mintea sau lumina ochilor si fara sa se arda de puterea focului dumnezeirii Sale, fiindca nimeni n-a putut vreodata si nici nu va putea sa-L vada pe Dumnezeu in toata maretia si puterea dumnezeirii Sale. Este cu neputinta aceasta, de aceea s-a inspaimantat Petru cand a vazut o asemenea minune ca, de altfel, si atunci pe Tabor cand s-a infricosat de puterea luminii ce izvora din trupul lui Iisus, cazand impreuna cu Iacob si Ioan cu fetele la pamant, neputand suferi acea lumina orbitoare.
O mare greseala fac unii oameni, care au pretentia sa vada pe Dumnezeu. Ei nu stiu cat sunt de mici si neputinciosi fata de maretia si puterea dumnezeiasca. Ei nu simt pe Dumnezeu din minunile Lui, nici din cartea cerului si a pamantului, nici din cartile Bisericii, nici din cartea cartilor Biblia unde se vorbeste despre El. Ei nu citesc in toate aceste carti; ei citesc numai ziare, reviste si carti de povesti si, de aceea, au orbit si nu mai vad soarele dogorator de pe cer, nu mai vad luna si stelele, lucrul mainilor lui Dumnezeu, neputand simti, deci, prezenta Lui in tot locul stapanirii Lui.
Multi nu vor simti niciodata pe Dumnezeu decat pe patul mortii, cand se vor vedea inconjurati de duhurile necurate ale iadului care vor veni sa le apuce sufletul cel nepasator si sa-l duca cu ei in chinurile vesnice. Cum poti tu, vierme orb, care te tarasti pe pamant, sa vezi pe Acela care a creat astrii ceresti? Poti tu macar sa privesti la soare? Caci daca ar lasa El soarele mai jos putin, ar arde tot pamantul. Omul, in mandria lui, crede ca daca a ajuns sa zboare prin vazduh cu masinariile lui, el este totul, el este Dumnezeu. Dac ar avea smerenie, s-ar vedea atat de mic cat o furnica, fiindca sunt unele furnici care au aripi si zboara. Dar, din cauza mandriei, omul nu poate vedea si nu poate citi nici stelele de pe cer, nici minunile lui Dumnezeu pe pamant.
Iata ce ne relateaza fericitul Augustin despre felul cum a vrut sa scrie odata o carte despre Dumnezeu. Si zice el: "N-am putut sa scriu decat atat: Despre Dumnezeu. M-am muncit sa incep mai departe si n-am putut. Atunci am plecat pe malul marii intristat si ingandurat si am gasit acolo un copilas care facuse o gropita in nisip iar cu un ciob in mana lua apa din mare si o turna in gropita lui. L-am intrebat ce face si mi-a raspuns ca vrea sa toarne toata apa din mare in gropita lui. M-am mirat mult de naivitatea acestui copil si am zis in mintea mea:
Iata, Augustine, asa vrei sa faci si tu, sa scrii in cartea ta toata maretia, minunile si puterea lui Dumnezeu. Aceasta este cu neputinta, caci dupa cum cu neputinta este copilului sa mute toata apa marii in acea gropita mica, tot asa si tu nu vei putea sa scrii toata maretia, frumusetea si puterea dumnezeiasca in cartea ta."
Cu atat mai mult, nu va putea cineva sa-L vada pe Dumnezeu in toata puterea Slavei Sale, caci se va arde, va orbi si se va nimici pentru ca mintea omului este limitata si puterile lui sunt marginite intocmai ca a unui vierme neputincios. Mai departe, ne spune Sf. Evanghelie ca Apostolul Petru ii spune Domnului ca toata noapte s-a trudit si n-a prins nimic, dar, dupa cuvantul Domnului, a facut ascultare si a lasat mrejele in apa pentru pescuit.
Iata, deci: truda zadarnica. In zadar se trudeste omul singur numai cu intelepciunea lui ca sa faca ceva in noaptea pacatelor. Fara ascultare de glasul lui Dumnezeu si de poruncile Lui, nu face nimic, asa cum n-au putut sa faca nimic multi oameni ce s-au lasat tarati de poftele lor, de ambitiile lor. Neascultand si dispretuind pe Dumnezeu, n-au putut sa faca ceva in viata aceasta, caci pe multi i-am vazut mergand bine, sporind cu treburile, dar, deodata, prabusindu-se in cea mai mare mizerie si spulberandu-li-se toata agoniseala lor in cateva clipe. Aceasta pentru ca nu si-au pus nadejdea in Dumnezeu si n-au vrut sa asculte de cuvantul Lui, de biserica Lui si de ucenicii lui.
Ascultarea lui Petru din Evanghelia de astazi l-a facut fericit si l-a facut sa-L cunoasca pe Fiul lui Dumnezeu prin mare asi neuitata minune a multimii pestilor ce s-au prins atunci... Acesta era un semn pentru el, ca atunci cand va propovadui lumii cuvantul lui Dumnezeu, sa aiba puterea convingerii si sa-i aduca pe oameni de la intuneric la lumina, de la minciuna la adevar, de la puterea satanei la Dumnezeu. Asa s-au convertit de la prima lui cuvantare tinuta la Ierusalim, trei mii de suflete. Iata ca intr-adevar Domnul Iisus Hristos il facuse pescar de oameni dupa cum ii spusese.
Dar Ap. Petru avea frica de Dumnezeu, pentru ca el se simtea pacatos, simtea distanta cea mare dintre om si Dumnezeu. Frica de Dumnezeu trebuie sa avem si noi in tot locul si in tot timpul, nu atunci cand suntem in primejdie si cand vedem moartea in fata ochilor. Cine are frica de Dumnezeu capata intelepciune si afla calea cea adevarata si dreapta si, mai ales, se fereste de pacate in tot locul.
Omul care are frica de Dumnezeu stie ca ochiul lui Dumnezeu cel neadormit il poate vedea oriunde caci deasupra noastra, sus, este ochiul Lui cel senin care priveste si vede caile noastre. Dar, omul nelegiuit, orbit de pacat, nu are simtul acesta bun si folositor care l-a avut Petru si ceilalti ucenici. Nu simte pe Dumnezeu si n-are frica de El. Omul fara frica de Dumnezeu n-are nici mila, nici rusine de aproapele si se face si pilda rea fata de copiii lui.
Asa a facut un oarecare, ce si-a luat copilul si a plecat la furat; inainte de a intra in lanul cu porumb se uita in stanga, se uita in dreapta si tocmai voia sa intre. Dar baietelul ii zise: "Tata, te-ai uitat in toate partile, dar in sus nu te-ai uitat, sa vezi ca acolo ne vede cineva, ne vede ochiul lui Dumnezeu".
Asa se fac toate pacatele, fara frica de Dumnezeu, de aceea, la urma, va fi greu si va fi vai de parintii aceia care nu se indreapta nici dupa mustrarea copiilor. In multe familii, datorita unor copii credinciosi se mai abtin parintii de la unele mari nelegiuiri, ca sunt multi parinti care se bat, se injura, se dau diavolului in fata copiilor. Urat obicei si rea pilda!
Multi crestini au o parere gresita despre religia noastra ortodoxa. Ei zic ca Domnul Hristos fagaduieste oamenilor fericirea numai in viata cea de dincolo, nu si aici pe pamant, daca pazesc si asculta poruncile lui Dumnezeu. Unii zic ca aici pe pamant sunt chinuiti, necajiti si sufera chiar daca asculta sau nu asculta de cuvantul lui Dumnezeu. Asa ca, mai bine sa nu asculte, sa nu se stie daca exista viata vesnica si mai bine sa se lupe sa traiasca fericiti aici pe pamant, caci ce va fi dincolo nu se stie.
Ce rau gresesc acesti oameni, caci daca citim in Sf. Carte a lui Dumnezeu, Sf. Scriptura, gasim promisiunile facute de El, de la inceputul lumii si vedem ca aceste promisiuni se implinesc chiar sub ochii nostri, caci asa zice Dumnezeu prin proorocul Isaia: "Daca veti vrea si Ma veti asculta, atunci bunatatile pamantului veti manca, iar daca nu veti vrea si nu ma veti asculta, sabia va va manca pe voi".
Prin proorocul David Duhul Sfant a zis: "Cu lungime de zile il voi umple pe el si vor arata lui mantuirea Mea", iar Mantuitorul Iisus Hristos a spus: "Amin, graiesc voua, nu este nimeni care sa-si lase casa sau frati, sau surori sau tata, sau mama ori femie, ori copii sau avere pentru Mine si pentru Evanghelie si sa nu primeasca insutit chiar acum in viata aceasta".
Cel ce crede in Dumnezeu sa fie incredintat ca Dumnezeu se tine de cuvant si implineste ce a spus numai ca omul este necredincios si cade in neascultare de poruncile lui Dumnezeu, iar in loc de binecuvantare de la Domnul primeste mania si blestemul dumnezeiesc care il urmaresc in tot locul. Fiindca este vorba de neascultarea omului de cuvantul lui Dumnezeu, sa pornim putin firul acestei neascultari si sa vedeti cum incep unii si, in special tineretul, sa-si cladeasca fericirea pe acest pacat.
Din cele ce observam noi astazi, ne dam seama in ce mare intuneric se afla si cat de intunecata este mintea unora, ca nu vor sa mai tina seama nici de binecuvantarea parintilor si nici de a lui Dumnezeu.
O fata s-a indragostit de un baiat pe care l-a intalnit in cine stie ce locuri de petreceri si, nu dupa mult timp, pleaca fara stirea parintilor, sa traiasca fara cununie, fara binecuvantarea lui Dumnezeu si a parintilor. Cand aud parintii ce a facut fata lor, striga indurerati, ii zic fel de fel de vorbe, o blestema, o da necuratului, si amandoi uniti ii trimit vorba ca n-are ce sa mai caute in casa lor niciodata. Trece timpul si, mai de dorul fetei, mai de mila, bietii parintii cedeaza si-i trimit vorba sa se intoarca.
Dar neascultarea se tine lant. Parintii ii indeamna pe copii sa se cunune si accepta, dar cand vor ei, mai tarziu. Tocmesc intai muzica, fac cheltuiala mare si neglijeaza preotul si atunci, cand ajung la acesta, afla uimti ca ziua fixata de ei pentru cununie e oprita de canoane, fiind post sau din alte motive. Atunci oamenii nostri spun cu suparare: "Pai, ce sa facem, parinte, ca am tocmit muzica, am arvunit restaurantul, am facut cheltuielile cu alimentele si ni se strica?"
Preotul fiind si el constrans de aceste lucruri, ca si parintii lor, ii trimite la Episcopie ca sa ceara dezlegare. Cei de acolo, vazand ca deja traiesc in pacatul desfranarii, le da o hartie la mana sa poata preotul sa-i cunune chiar daca e post. Astfel, din neascultare in neascultare, se calca legea, nu se mai tine cont nici de canoane si cad sub blestem dumnezeiesc. Vine apoi peste ei mania lui Dumnezeu si, cand incepe sa trosneasca biciul dreptatii lui Dumnezeu in casa lor in diferite chipuri se intreaba uimiti cu ce au gresit.
Vin asupra lor pagube mari, boli grele, cearta si bataie, despartiri, copii bolnavi, suciti si paralitici, indraciti si neascultatori, mai rau ca parintii lor si tot asa multe rautati. Ei se intreaba mereu cu ce vor fi gresit Domnului, dar iata ce au facut: au pornit-o rau de la inceput, cu blestemul taras. Sunt cazuri cand copiii isi bat parintii pentru ca si ei au batut pe parintii lor. Sunt copii care-si lasa parintii sa se chinuiasca de foame, pentru ca si ei au lasat pe parintii lor sa moara de foame si au murit neingrijiti.
Asa era intr-un sat un baiat care avea arma de vanatoare. Intr-o zi s-a incaierat cu taca-sau care era batran si a ajuns sa-si loveasca parintele cu teava pustii asa de rau ca aceasta s-a rupt. Au fost luati amandoi la cercetari de autoritati si, cand a fost intrebat batranul cum s-au petrecut lucrurile, el a zis: "Nu pedepsiti pe fiul meu, caci a venit timpul sa-mi iau pedeapsa pentru pacatul meu. Ia uitati-va bine la teava pustii ca a fost lipita, pentru ca eu am rupt-o mai intai pe spinarea tatalui meu".
S-au mirat cu totii de judecatile lui Dumnezeu si multi s-au indreptat vazand cu ochii lor cum pedepseste Dumnezeu pacatul, cat de tarziu. Asa ca nimanui sa nu-i para gluma, caci pacatul nu ramane nepedepsit. Nu vei scapa de pedeapsa vesnica, chiar daca nu ispasesti pacatul in lumea aceasta prin pocainta sincera, adica sa te caiesti de raul pe care l-ai facut cuiva si, cu atat mai mult, parintilor care te-au zamislit si te-au facut, care ti-au dat viata, au cheltuit ca sa inveti carte si au suferit, intr-un fel sau altul, pana a te vedea om mar esti fericit in viata. De aceea, porunca lui Dumnezeu zice: "Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, ca sa-ti fie tie bine si sa traiesti ani multi si fericiti pe pamant".
Copiii trebuie sa-si cinsteasca parintii, desigur pe parintii cei credinciosi care invata pe copii la rele. Aceia nu trebuie ascultati. Nu va fi bine de copiii care nu asculta pe parintii cand ii indeamna la bine, caci asa le vor face si lor copiii mai tarziu si, astfel, vor avea suparari dupa suparari.
Asa am citit intr-o carte ca intr-un sat de munte un tanar ramasese cu batranul lui tata. Fiind necasatorit, a cunoscut o tanara care i-a spus ca s-ar casatori cu el, dar nu poate pentru ca nu vrea sa ajunga sa ingrijeasca si de taca-sau. Tanarul nostru i-a promis ca-l va lua pe batran si-l va duce de acasa. Cum a zis, asa a si facut. Caci, intr-o dimineata isi lua batranul sau tata de brat, il scoase binisor din sat si-l duse spre intinsele paduri din munte, ca sa se rataceasca si sa-l manance fiarele salbatice. Cu ochii inlacrimati batranul tata mergea inainte si suspina.
Deodata, tanarul se opreste si voi sa se desparta de el ca sa se intoarca acasa, dar tatal lui ii zise cu ochii in lacrimi: "Fiul meu, vezi, colo mai sus este o piatra mare; te rog, du-ma pana acolo, caci pana acolo am dus si eu pe tata". Si plangea, plangea mereu batranul, pentru ca si-a adus aminte abia atunci de marele pacate pe care-l facuse cand era tanar. Ce bine ar fi sa-si aduca aminte fiecare mai inainte de moarte de toate pacatele, de toate nedreptatile, de toate neascultarile pe care le face omul in viata si cu cainta la spovedanie, sa le spuna inaintea lui Dumnezeu, ca nimeni sa nu moara neispasit si cu canonul neimplinit.
Sa ia aminte tineretul nostru si copiii sa nu supere parintii; sa nu plece fara binecuvantarea parintilor, caci mare este darul binecuvantarilor pe care-l au parintii pentru copiii lor. Mai inainte, copiii cereau binecuvantarea parintilor chiar de mici. Dupa ce-si faceau rugaciunile de seara, ziceau: "binecuvinteaza-ma, mama si tata!" Sarutau mana parintilor si mergeau la somn. Dimineata la fel faceau inainte de a pleca la scoala sau la treaba. La venire cereau iarasi binecuvantare si, mai ales, cereau binecuvantarea parintilor inainte de a se casatori, ca sa le fie bine in viata si sa traiasca fericiti pe pamant cum a zis Dumnezeu.
Iata de ce nu mai este fericire in casatoriile tinerilor nostri. Pentru ca aceste casatorii sunt nelegiuite si se fac fara binecuvantarea lui Dumnezeu si a parintilor. O, ce fericita ar fi lumea daca ar avea copii buni, cu frica de Dumnezeu, credinciosi si respectuosi. O, ce fericiti ar fi si copiii daca ar avea parinti cu frica de Dumnezeu, cu ascultare de El si de Biserica Lui care sa petreaca in rugaciuni si cantece duhovnicesti.
Parintii viciosi, galagiosi si hulitori, betivi si tutunari, care dau diavolul pe copiii lor si ii invata tot felul de rautati, acestia nu se mai pot numi parinti; acestia sunt criminali, fiare apocaliptice pe care-i va spulbera Dumnezeu ca pleava in vant. Cand vedem si auzim de astfel de nelegiuti, sa nu ne miram prea mult, ci mai bine sa ne infricosam ca se implineste sub ochii nostri un semn al vremii de apoi de care ne vorbeste Sf. Ap. Pavel.
El spune ca in vremile din urma se va arata fiul pierzarii, omul pacatului, anticrist si ca, inainte de a veni sfarsitul va veni lepadarea de credinta in multe feluri si in multe forme si se vor lepada oamenii de Dumnezeu si de dreapta credinta si apoi, iata si sfarsitul ca sa-si ia plata fiecare. Toti cei ce nu vor sa invete credinta cea dreapta asa cum au propovaduit-o toti sfintii lui Dumnezeu; toti cei ce refuza sa se spovedeasca, sa se impartaseasca si sa vina la biserica toti cei ce cred numai de forma si n-au un fond sanatos de crestin adevarat si nu sunt convinsi de existenta lucrurilor nevazute, precum si ce ce-si tavalesc sufletul si trupul prin toate poftele vinovate ale placerilor, acestia toti au ajuns in prima faza a lepadarii de Dumnezeu, prima faza a cancerului sufletului.
Sa ne trezim, frati crestini, e timpul sa ne trezim si sa tragem si noi corabiile la uscat. Sa lasam si noi totul ca ucenicii Domnul si sa mergem dupa El. Sa mergem dupa El inseamna sa mergem dupa poruncile Lui, sa ascultam glasul Lui cel dumnezeiesc si sa implinim cu orice risc voia Lui. Sa mergem dupa El, dupa El nu dupa noi, nu dupa poftele noastre nici dupa orice glas inselator si ademenitor al lumii.
Sf. Evanghelie ne spune ca ucenicii au lasat totul; eu ma gandesc sa lasam si noi tot ceea ce ne impiedica de a-L urma pe Domnul, tot ceea ce ne impiedica de a-L urma pe Domnul, tot ceea ce ne leaga de pacat, tot ceea ce ne impinge spre pierzare sufleteasca si trupeasca, sa lasam tot pacatul, toata patima, toate viciile reale, tot ceea ce nu-i place Domnului Dumnezeu.
Haideti sa lasam si noi toate si sa pornim de azi inainte, sa urmam Domnului Hristos. Lasati injuraturile, lasati dracuielile, lasati toate si veniti dupa Domnul ca dupa El este bine. Sa cinstim sfanta duminica, sa venim la sfanta biserica, sa ascultam sfanta liturghie, caci aici in corabia lui Dumnezeu ne vorbeste Fiul Sau Iisus Hristos si ne hraneste cu sfintele Lui invataturi ca si pe poporul de pe marginea lacului Ghenisaret. Aici cereti ajutorul lui Dumnezeu cu incredere, cand aveti suparari si necazuri, caci vai de cei ce merg la vrajitoare si fermecatoare, fiindca aceia se departeaza de Harul lui Dumnezeu, iar duhurile necurate se tin scai dupa ei si le duc acasa si vai de casa aceea unde intra duhurile necurate.
Sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte, sa pastram sfanta credinta, sa rugam pe Domnul sa ne inmulteasca credinta dar sa depunem si noi cat mai mult efort pentru a ne imbogati sufletul prin fapte bune.
Sa rugam pe Dumnezeu sa departeze de la noi orice duh de nepasare, orice duh de amanare a pocaintei, orice lenevire in fapte bune, orice duh de mandrie si silnicie. Sa stam neclintiti in ascultare de cuvantul lui Dumnezeu, lasand si noi totul ca ucenicii Lui si sa mergem dupa El pana la sfarsitul vietii noastre de astazi inainte, caci atunci ne va lua si pe noi acolo unde sunt ucenicii Lui in vesnica fericire.
Intr-o dimineata de var Domnul Iisus Hristos se duse langa lacul Ghenisaretului, caruia i se mai zicea si Marea Galileii. Acolo a vazut doua corabii din care pescarii coborasera si tocmai isi dregeau mrejele. Ei toata noaptea se trudisera, dar nu pescuisera nimic. Deodata Domnul Hristos se urca in corabia lui Simon Petru si-L ruga s-o departeze putin de la uscat. Dupa ce satura multimile cu sfintele Lui invataturi, vorbindu-le din corabie, ii zise apoi lui Simon sa mearga cu corabia mai in larg si sa lase mrejele in apa la pescuit.
Invatatorule, raspunse Simon, toata noaptea ne-am trudit si n-am prins nimic, dar dupa cuvantul Tau voi arunca mrejele in apa. Dar abia le arunca si multime de pesti se prinse in mreje, incat acestea stau sa se rupa. Simon a facut atunci semn tovarasilor sai din cealalta corabie ca sa vina sa le ajute. Pescuirea a fost atat de bogata incat amandoua corabiile erau gata sa se scufunde.
Vazand minunea aceasta, pe ucenici i-a cuprins o mare frica, iar Petru cazand in genunchi la picioarele lui Iisus i-a zis: "Du-te de la Mine, Doamne, ca sunt om pacatos!" Spaima mare il cuprinsese pe el ca si pe toti ceilalti de pescuitul atator pesti. Domnul Iisus a zis, insa, catre Petru: "Nu-ti fie frica, de acum vei fi pescar de oameni." Tragand ei corabiile la uscat, au lasat totul si-au mers dupa El.
Din aceasta Sf. Evanghelie desprindem cateva invataturi foarte folositoare pentru mantuirea sufletului nostru. In primul rand, descoperim ca Mantuitorul Iisus Hristos a fost Dumnezeu adevarat, caci cine putea sa fie acesta de care ascultau marea, vanturile si pestii, daca nu Creatorul tuturor? Pestii cei necuvantatori, cand au simtit asupra apei in corabia lui Petru pe Ziditorul lor, au venit cu gramada ca sa-L vada si sa-I asculte cuvantul. Asa s-au lasat prinsi in mrejele apostolilor si scosi afara la uscat, la porunca Domnului Hristos.
Aceasta minune a fost infricosatoare pentru ucenici, care simtind dumnezeirea lui Iisus s-au temut. De aceea, petru, plin de spaima, a ingenuncheat inaintea lui si cu frica L-a rugat sa se departeze de el, ca e plin de pacate. Aceasta minune i-a uimit pentru ca niciodata in viata lor nu prinsesera atatia pesti si, mai ales, dupa o noapte de truda zadarnica.
Aceasta minune i-a speriat si i-a facut sa creada ca numai Dumnezeu a putut sa faca ceea ce a facut. Ei au inteles ca toti si toate se supun si asculta de glasul Lui. El este Domnul cerului si al pamantului, Creatorul si Mantuitorul sufletelor noastre. De aceea, au lasat toate si au mers dupa, fiind martori si la alte minuni care mai de care mai infricosatoare si mai mari.
Ucenici si-au dat seama ca umbla Dumnezeu pe pamant imbracat in trup omenesc, tainuit de ochii omului si, din cand in cand, puterea lui Dumnezeu ii inspaimanta. Iata de ce, vazand teama lui Petru, Iisus ii zise: "Nu-ti fie frica, de acum vei fi pescar de oameni!" Oamenii erau atrasi de furmusetea Lui, si de furmusetea cuvintelor Lui dmeonii fugeau ingroziti nestiind ce sa creada despre puterea cea mare care iesea din Dumnezeu-Omul Iisus Hristos.
Fariseii si carturarii batranii poporului si, mai ales, invidiosii ramaneau incremeniti de frumusetea invataturilor Lui si de adevarul cel tainic cuprins in predicile si pildele Lui. De aceea, ziceau inspaimantati: "Niciodata n-a vorbit cineva ca omul acesta".
Iisus a venit sa ne arate pe Tatal ceresc, pe Dumnezeu, dar a trebuit sa procedeze asa de minunat incat sa-l faca pe om sa inteleaga fara sa-si piarda mintea sau lumina ochilor si fara sa se arda de puterea focului dumnezeirii Sale, fiindca nimeni n-a putut vreodata si nici nu va putea sa-L vada pe Dumnezeu in toata maretia si puterea dumnezeirii Sale. Este cu neputinta aceasta, de aceea s-a inspaimantat Petru cand a vazut o asemenea minune ca, de altfel, si atunci pe Tabor cand s-a infricosat de puterea luminii ce izvora din trupul lui Iisus, cazand impreuna cu Iacob si Ioan cu fetele la pamant, neputand suferi acea lumina orbitoare.
O mare greseala fac unii oameni, care au pretentia sa vada pe Dumnezeu. Ei nu stiu cat sunt de mici si neputinciosi fata de maretia si puterea dumnezeiasca. Ei nu simt pe Dumnezeu din minunile Lui, nici din cartea cerului si a pamantului, nici din cartile Bisericii, nici din cartea cartilor Biblia unde se vorbeste despre El. Ei nu citesc in toate aceste carti; ei citesc numai ziare, reviste si carti de povesti si, de aceea, au orbit si nu mai vad soarele dogorator de pe cer, nu mai vad luna si stelele, lucrul mainilor lui Dumnezeu, neputand simti, deci, prezenta Lui in tot locul stapanirii Lui.
Multi nu vor simti niciodata pe Dumnezeu decat pe patul mortii, cand se vor vedea inconjurati de duhurile necurate ale iadului care vor veni sa le apuce sufletul cel nepasator si sa-l duca cu ei in chinurile vesnice. Cum poti tu, vierme orb, care te tarasti pe pamant, sa vezi pe Acela care a creat astrii ceresti? Poti tu macar sa privesti la soare? Caci daca ar lasa El soarele mai jos putin, ar arde tot pamantul. Omul, in mandria lui, crede ca daca a ajuns sa zboare prin vazduh cu masinariile lui, el este totul, el este Dumnezeu. Dac ar avea smerenie, s-ar vedea atat de mic cat o furnica, fiindca sunt unele furnici care au aripi si zboara. Dar, din cauza mandriei, omul nu poate vedea si nu poate citi nici stelele de pe cer, nici minunile lui Dumnezeu pe pamant.
Iata ce ne relateaza fericitul Augustin despre felul cum a vrut sa scrie odata o carte despre Dumnezeu. Si zice el: "N-am putut sa scriu decat atat: Despre Dumnezeu. M-am muncit sa incep mai departe si n-am putut. Atunci am plecat pe malul marii intristat si ingandurat si am gasit acolo un copilas care facuse o gropita in nisip iar cu un ciob in mana lua apa din mare si o turna in gropita lui. L-am intrebat ce face si mi-a raspuns ca vrea sa toarne toata apa din mare in gropita lui. M-am mirat mult de naivitatea acestui copil si am zis in mintea mea:
Iata, Augustine, asa vrei sa faci si tu, sa scrii in cartea ta toata maretia, minunile si puterea lui Dumnezeu. Aceasta este cu neputinta, caci dupa cum cu neputinta este copilului sa mute toata apa marii in acea gropita mica, tot asa si tu nu vei putea sa scrii toata maretia, frumusetea si puterea dumnezeiasca in cartea ta."
Cu atat mai mult, nu va putea cineva sa-L vada pe Dumnezeu in toata puterea Slavei Sale, caci se va arde, va orbi si se va nimici pentru ca mintea omului este limitata si puterile lui sunt marginite intocmai ca a unui vierme neputincios. Mai departe, ne spune Sf. Evanghelie ca Apostolul Petru ii spune Domnului ca toata noapte s-a trudit si n-a prins nimic, dar, dupa cuvantul Domnului, a facut ascultare si a lasat mrejele in apa pentru pescuit.
Iata, deci: truda zadarnica. In zadar se trudeste omul singur numai cu intelepciunea lui ca sa faca ceva in noaptea pacatelor. Fara ascultare de glasul lui Dumnezeu si de poruncile Lui, nu face nimic, asa cum n-au putut sa faca nimic multi oameni ce s-au lasat tarati de poftele lor, de ambitiile lor. Neascultand si dispretuind pe Dumnezeu, n-au putut sa faca ceva in viata aceasta, caci pe multi i-am vazut mergand bine, sporind cu treburile, dar, deodata, prabusindu-se in cea mai mare mizerie si spulberandu-li-se toata agoniseala lor in cateva clipe. Aceasta pentru ca nu si-au pus nadejdea in Dumnezeu si n-au vrut sa asculte de cuvantul Lui, de biserica Lui si de ucenicii lui.
Ascultarea lui Petru din Evanghelia de astazi l-a facut fericit si l-a facut sa-L cunoasca pe Fiul lui Dumnezeu prin mare asi neuitata minune a multimii pestilor ce s-au prins atunci... Acesta era un semn pentru el, ca atunci cand va propovadui lumii cuvantul lui Dumnezeu, sa aiba puterea convingerii si sa-i aduca pe oameni de la intuneric la lumina, de la minciuna la adevar, de la puterea satanei la Dumnezeu. Asa s-au convertit de la prima lui cuvantare tinuta la Ierusalim, trei mii de suflete. Iata ca intr-adevar Domnul Iisus Hristos il facuse pescar de oameni dupa cum ii spusese.
Dar Ap. Petru avea frica de Dumnezeu, pentru ca el se simtea pacatos, simtea distanta cea mare dintre om si Dumnezeu. Frica de Dumnezeu trebuie sa avem si noi in tot locul si in tot timpul, nu atunci cand suntem in primejdie si cand vedem moartea in fata ochilor. Cine are frica de Dumnezeu capata intelepciune si afla calea cea adevarata si dreapta si, mai ales, se fereste de pacate in tot locul.
Omul care are frica de Dumnezeu stie ca ochiul lui Dumnezeu cel neadormit il poate vedea oriunde caci deasupra noastra, sus, este ochiul Lui cel senin care priveste si vede caile noastre. Dar, omul nelegiuit, orbit de pacat, nu are simtul acesta bun si folositor care l-a avut Petru si ceilalti ucenici. Nu simte pe Dumnezeu si n-are frica de El. Omul fara frica de Dumnezeu n-are nici mila, nici rusine de aproapele si se face si pilda rea fata de copiii lui.
Asa a facut un oarecare, ce si-a luat copilul si a plecat la furat; inainte de a intra in lanul cu porumb se uita in stanga, se uita in dreapta si tocmai voia sa intre. Dar baietelul ii zise: "Tata, te-ai uitat in toate partile, dar in sus nu te-ai uitat, sa vezi ca acolo ne vede cineva, ne vede ochiul lui Dumnezeu".
Asa se fac toate pacatele, fara frica de Dumnezeu, de aceea, la urma, va fi greu si va fi vai de parintii aceia care nu se indreapta nici dupa mustrarea copiilor. In multe familii, datorita unor copii credinciosi se mai abtin parintii de la unele mari nelegiuiri, ca sunt multi parinti care se bat, se injura, se dau diavolului in fata copiilor. Urat obicei si rea pilda!
Multi crestini au o parere gresita despre religia noastra ortodoxa. Ei zic ca Domnul Hristos fagaduieste oamenilor fericirea numai in viata cea de dincolo, nu si aici pe pamant, daca pazesc si asculta poruncile lui Dumnezeu. Unii zic ca aici pe pamant sunt chinuiti, necajiti si sufera chiar daca asculta sau nu asculta de cuvantul lui Dumnezeu. Asa ca, mai bine sa nu asculte, sa nu se stie daca exista viata vesnica si mai bine sa se lupe sa traiasca fericiti aici pe pamant, caci ce va fi dincolo nu se stie.
Ce rau gresesc acesti oameni, caci daca citim in Sf. Carte a lui Dumnezeu, Sf. Scriptura, gasim promisiunile facute de El, de la inceputul lumii si vedem ca aceste promisiuni se implinesc chiar sub ochii nostri, caci asa zice Dumnezeu prin proorocul Isaia: "Daca veti vrea si Ma veti asculta, atunci bunatatile pamantului veti manca, iar daca nu veti vrea si nu ma veti asculta, sabia va va manca pe voi".
Prin proorocul David Duhul Sfant a zis: "Cu lungime de zile il voi umple pe el si vor arata lui mantuirea Mea", iar Mantuitorul Iisus Hristos a spus: "Amin, graiesc voua, nu este nimeni care sa-si lase casa sau frati, sau surori sau tata, sau mama ori femie, ori copii sau avere pentru Mine si pentru Evanghelie si sa nu primeasca insutit chiar acum in viata aceasta".
Cel ce crede in Dumnezeu sa fie incredintat ca Dumnezeu se tine de cuvant si implineste ce a spus numai ca omul este necredincios si cade in neascultare de poruncile lui Dumnezeu, iar in loc de binecuvantare de la Domnul primeste mania si blestemul dumnezeiesc care il urmaresc in tot locul. Fiindca este vorba de neascultarea omului de cuvantul lui Dumnezeu, sa pornim putin firul acestei neascultari si sa vedeti cum incep unii si, in special tineretul, sa-si cladeasca fericirea pe acest pacat.
Din cele ce observam noi astazi, ne dam seama in ce mare intuneric se afla si cat de intunecata este mintea unora, ca nu vor sa mai tina seama nici de binecuvantarea parintilor si nici de a lui Dumnezeu.
O fata s-a indragostit de un baiat pe care l-a intalnit in cine stie ce locuri de petreceri si, nu dupa mult timp, pleaca fara stirea parintilor, sa traiasca fara cununie, fara binecuvantarea lui Dumnezeu si a parintilor. Cand aud parintii ce a facut fata lor, striga indurerati, ii zic fel de fel de vorbe, o blestema, o da necuratului, si amandoi uniti ii trimit vorba ca n-are ce sa mai caute in casa lor niciodata. Trece timpul si, mai de dorul fetei, mai de mila, bietii parintii cedeaza si-i trimit vorba sa se intoarca.
Dar neascultarea se tine lant. Parintii ii indeamna pe copii sa se cunune si accepta, dar cand vor ei, mai tarziu. Tocmesc intai muzica, fac cheltuiala mare si neglijeaza preotul si atunci, cand ajung la acesta, afla uimti ca ziua fixata de ei pentru cununie e oprita de canoane, fiind post sau din alte motive. Atunci oamenii nostri spun cu suparare: "Pai, ce sa facem, parinte, ca am tocmit muzica, am arvunit restaurantul, am facut cheltuielile cu alimentele si ni se strica?"
Preotul fiind si el constrans de aceste lucruri, ca si parintii lor, ii trimite la Episcopie ca sa ceara dezlegare. Cei de acolo, vazand ca deja traiesc in pacatul desfranarii, le da o hartie la mana sa poata preotul sa-i cunune chiar daca e post. Astfel, din neascultare in neascultare, se calca legea, nu se mai tine cont nici de canoane si cad sub blestem dumnezeiesc. Vine apoi peste ei mania lui Dumnezeu si, cand incepe sa trosneasca biciul dreptatii lui Dumnezeu in casa lor in diferite chipuri se intreaba uimiti cu ce au gresit.
Vin asupra lor pagube mari, boli grele, cearta si bataie, despartiri, copii bolnavi, suciti si paralitici, indraciti si neascultatori, mai rau ca parintii lor si tot asa multe rautati. Ei se intreaba mereu cu ce vor fi gresit Domnului, dar iata ce au facut: au pornit-o rau de la inceput, cu blestemul taras. Sunt cazuri cand copiii isi bat parintii pentru ca si ei au batut pe parintii lor. Sunt copii care-si lasa parintii sa se chinuiasca de foame, pentru ca si ei au lasat pe parintii lor sa moara de foame si au murit neingrijiti.
Asa era intr-un sat un baiat care avea arma de vanatoare. Intr-o zi s-a incaierat cu taca-sau care era batran si a ajuns sa-si loveasca parintele cu teava pustii asa de rau ca aceasta s-a rupt. Au fost luati amandoi la cercetari de autoritati si, cand a fost intrebat batranul cum s-au petrecut lucrurile, el a zis: "Nu pedepsiti pe fiul meu, caci a venit timpul sa-mi iau pedeapsa pentru pacatul meu. Ia uitati-va bine la teava pustii ca a fost lipita, pentru ca eu am rupt-o mai intai pe spinarea tatalui meu".
S-au mirat cu totii de judecatile lui Dumnezeu si multi s-au indreptat vazand cu ochii lor cum pedepseste Dumnezeu pacatul, cat de tarziu. Asa ca nimanui sa nu-i para gluma, caci pacatul nu ramane nepedepsit. Nu vei scapa de pedeapsa vesnica, chiar daca nu ispasesti pacatul in lumea aceasta prin pocainta sincera, adica sa te caiesti de raul pe care l-ai facut cuiva si, cu atat mai mult, parintilor care te-au zamislit si te-au facut, care ti-au dat viata, au cheltuit ca sa inveti carte si au suferit, intr-un fel sau altul, pana a te vedea om mar esti fericit in viata. De aceea, porunca lui Dumnezeu zice: "Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, ca sa-ti fie tie bine si sa traiesti ani multi si fericiti pe pamant".
Copiii trebuie sa-si cinsteasca parintii, desigur pe parintii cei credinciosi care invata pe copii la rele. Aceia nu trebuie ascultati. Nu va fi bine de copiii care nu asculta pe parintii cand ii indeamna la bine, caci asa le vor face si lor copiii mai tarziu si, astfel, vor avea suparari dupa suparari.
Asa am citit intr-o carte ca intr-un sat de munte un tanar ramasese cu batranul lui tata. Fiind necasatorit, a cunoscut o tanara care i-a spus ca s-ar casatori cu el, dar nu poate pentru ca nu vrea sa ajunga sa ingrijeasca si de taca-sau. Tanarul nostru i-a promis ca-l va lua pe batran si-l va duce de acasa. Cum a zis, asa a si facut. Caci, intr-o dimineata isi lua batranul sau tata de brat, il scoase binisor din sat si-l duse spre intinsele paduri din munte, ca sa se rataceasca si sa-l manance fiarele salbatice. Cu ochii inlacrimati batranul tata mergea inainte si suspina.
Deodata, tanarul se opreste si voi sa se desparta de el ca sa se intoarca acasa, dar tatal lui ii zise cu ochii in lacrimi: "Fiul meu, vezi, colo mai sus este o piatra mare; te rog, du-ma pana acolo, caci pana acolo am dus si eu pe tata". Si plangea, plangea mereu batranul, pentru ca si-a adus aminte abia atunci de marele pacate pe care-l facuse cand era tanar. Ce bine ar fi sa-si aduca aminte fiecare mai inainte de moarte de toate pacatele, de toate nedreptatile, de toate neascultarile pe care le face omul in viata si cu cainta la spovedanie, sa le spuna inaintea lui Dumnezeu, ca nimeni sa nu moara neispasit si cu canonul neimplinit.
Sa ia aminte tineretul nostru si copiii sa nu supere parintii; sa nu plece fara binecuvantarea parintilor, caci mare este darul binecuvantarilor pe care-l au parintii pentru copiii lor. Mai inainte, copiii cereau binecuvantarea parintilor chiar de mici. Dupa ce-si faceau rugaciunile de seara, ziceau: "binecuvinteaza-ma, mama si tata!" Sarutau mana parintilor si mergeau la somn. Dimineata la fel faceau inainte de a pleca la scoala sau la treaba. La venire cereau iarasi binecuvantare si, mai ales, cereau binecuvantarea parintilor inainte de a se casatori, ca sa le fie bine in viata si sa traiasca fericiti pe pamant cum a zis Dumnezeu.
Iata de ce nu mai este fericire in casatoriile tinerilor nostri. Pentru ca aceste casatorii sunt nelegiuite si se fac fara binecuvantarea lui Dumnezeu si a parintilor. O, ce fericita ar fi lumea daca ar avea copii buni, cu frica de Dumnezeu, credinciosi si respectuosi. O, ce fericiti ar fi si copiii daca ar avea parinti cu frica de Dumnezeu, cu ascultare de El si de Biserica Lui care sa petreaca in rugaciuni si cantece duhovnicesti.
Parintii viciosi, galagiosi si hulitori, betivi si tutunari, care dau diavolul pe copiii lor si ii invata tot felul de rautati, acestia nu se mai pot numi parinti; acestia sunt criminali, fiare apocaliptice pe care-i va spulbera Dumnezeu ca pleava in vant. Cand vedem si auzim de astfel de nelegiuti, sa nu ne miram prea mult, ci mai bine sa ne infricosam ca se implineste sub ochii nostri un semn al vremii de apoi de care ne vorbeste Sf. Ap. Pavel.
El spune ca in vremile din urma se va arata fiul pierzarii, omul pacatului, anticrist si ca, inainte de a veni sfarsitul va veni lepadarea de credinta in multe feluri si in multe forme si se vor lepada oamenii de Dumnezeu si de dreapta credinta si apoi, iata si sfarsitul ca sa-si ia plata fiecare. Toti cei ce nu vor sa invete credinta cea dreapta asa cum au propovaduit-o toti sfintii lui Dumnezeu; toti cei ce refuza sa se spovedeasca, sa se impartaseasca si sa vina la biserica toti cei ce cred numai de forma si n-au un fond sanatos de crestin adevarat si nu sunt convinsi de existenta lucrurilor nevazute, precum si ce ce-si tavalesc sufletul si trupul prin toate poftele vinovate ale placerilor, acestia toti au ajuns in prima faza a lepadarii de Dumnezeu, prima faza a cancerului sufletului.
Sa ne trezim, frati crestini, e timpul sa ne trezim si sa tragem si noi corabiile la uscat. Sa lasam si noi totul ca ucenicii Domnul si sa mergem dupa El. Sa mergem dupa El inseamna sa mergem dupa poruncile Lui, sa ascultam glasul Lui cel dumnezeiesc si sa implinim cu orice risc voia Lui. Sa mergem dupa El, dupa El nu dupa noi, nu dupa poftele noastre nici dupa orice glas inselator si ademenitor al lumii.
Sf. Evanghelie ne spune ca ucenicii au lasat totul; eu ma gandesc sa lasam si noi tot ceea ce ne impiedica de a-L urma pe Domnul, tot ceea ce ne impiedica de a-L urma pe Domnul, tot ceea ce ne leaga de pacat, tot ceea ce ne impinge spre pierzare sufleteasca si trupeasca, sa lasam tot pacatul, toata patima, toate viciile reale, tot ceea ce nu-i place Domnului Dumnezeu.
Haideti sa lasam si noi toate si sa pornim de azi inainte, sa urmam Domnului Hristos. Lasati injuraturile, lasati dracuielile, lasati toate si veniti dupa Domnul ca dupa El este bine. Sa cinstim sfanta duminica, sa venim la sfanta biserica, sa ascultam sfanta liturghie, caci aici in corabia lui Dumnezeu ne vorbeste Fiul Sau Iisus Hristos si ne hraneste cu sfintele Lui invataturi ca si pe poporul de pe marginea lacului Ghenisaret. Aici cereti ajutorul lui Dumnezeu cu incredere, cand aveti suparari si necazuri, caci vai de cei ce merg la vrajitoare si fermecatoare, fiindca aceia se departeaza de Harul lui Dumnezeu, iar duhurile necurate se tin scai dupa ei si le duc acasa si vai de casa aceea unde intra duhurile necurate.
Sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte, sa pastram sfanta credinta, sa rugam pe Domnul sa ne inmulteasca credinta dar sa depunem si noi cat mai mult efort pentru a ne imbogati sufletul prin fapte bune.
Sa rugam pe Dumnezeu sa departeze de la noi orice duh de nepasare, orice duh de amanare a pocaintei, orice lenevire in fapte bune, orice duh de mandrie si silnicie. Sa stam neclintiti in ascultare de cuvantul lui Dumnezeu, lasand si noi totul ca ucenicii Lui si sa mergem dupa El pana la sfarsitul vietii noastre de astazi inainte, caci atunci ne va lua si pe noi acolo unde sunt ucenicii Lui in vesnica fericire.
Rugaciune
Dumnezeul minunilor, Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce ai umplut mrejele pescarilor, Cel ce ai plouat mana in pustie poporului Tau Israel, revarsa Tu Duhul cel Sfant ca sa lumineze mintea noastra si sa ne hotarasca inima pentru a porni pe drumul cel drept si luminos si a merge pe urma pasilor Tai pana la sfarsitul vietii noastre. Amin.
Dumnezeul minunilor, Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce ai umplut mrejele pescarilor, Cel ce ai plouat mana in pustie poporului Tau Israel, revarsa Tu Duhul cel Sfant ca sa lumineze mintea noastra si sa ne hotarasca inima pentru a porni pe drumul cel drept si luminos si a merge pe urma pasilor Tai pana la sfarsitul vietii noastre. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu