PREDICA INAINTEA BOTEZULUI DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS
Frati crestini,
Cand s-a pogorat pe pamant
Fiul lui Dumnezeu, intuneric mare acoperea lumea intreaga. Injosirea
morala a popoarelor intrecuse orice limite. Omenirea, ranita la culme in
viata sufleteasca si trupeasca era pe moarte. Iisus Hristos Fiul lui
Dumnezeu, cand a venit, a gasit lumea aceasta oarba, umbland in
intuneric, cu ochii acoperiti de o perdea a nestiintei, de greseli si
superstitii. Nu vedea nici de unde vine, nici unde avea sa ajunga si
nici calea pe care trebuia sa mearga. Iisus a gasit lumea surda, cu
urechile astupate la poruncile lui Dumnezeu, caci nu era in stare sa
inteleaga nici glasul constiintei. Fiul lui Dumnezeu a gasit lumea
schioapa, caci se poticnea la fiecare pas si se tara in patimi si in
crime. Mieluselul lui Dumnezeu a gasit lumea leproasa, acoperita cu rani
de la cap pana la picioare.
Pacate grozave de la cei din palate pana la cei mai mici ce locuiau in bordeie. Desi medicii lor nu lipseau, caci aveau o multime de preoti, o multime de invatati si moralisti care dadeau rand pe rand retetele si leacurile lor, dar in zadar; preotii acestia erau mai mult impatimiti decat poporul, fiindca erau preotii mincinosilor zei. Iar invatatii erau stapaniti de cele mai scarboase pacate. Biata lume incercase toate leacurile, dar nu-si gasise vindecare.
Cu totii, de la mic la mare, se rasuceau in chinurile grele pe patul durerii in toate felurile; de ce oare? Pentru ca nu aveau model de urmat, nu venise Fiul lui Dumnezeu in lume, Mieluselul lui Dumnezeu, care trebuia sa ridice pacatele lumii! De aceea lumea de atunci, fiind in aceasta situatie morala vrednica de plans, striga: "Rasaritule, stralucirea luminii celei vesnice, soarele dreptatii, vino si lumineaza-ne, caci suntem in intuneric si in umbra mortii. Imparatul neamurilor, doritul popoarelor, vino si mantuieste pe omul pe care l-ai facut, Emanoil, Imparatul nostru, legiuitorul nostru, asteptarea neamurilor si Mantuitorul lor, vino, Doamne si mantuieste-ne, Dumnezeule!"
Acesta era strigatul din inima al poporului celui ales, poporului evreu, si cu el al tuturor popoarelor din lume. Si strigatul acesta de jos s-a suit pana la tronul lui Dumnezeu si milostivul Creator a auzit strigarea. Atunci cel drept se pogoara ca o ploaie roditoare, pamantul se deschide si intr-o tresarire de bucurie naste pe Mantuitorul sau. Cuvantul se face trup si se arata in mijlocul oamenilor, plin de har si de adevar.
Inainte de a se arata Fiul lui Dumnezeu in lume, a fost profetit cu sute si mii de ani inainte. Apoi propovaduit de Sfantul Ioan Botezatorul, la raul Iordan, pe care L-a si aratat cu degetul popoarelor zicand: "Iata Mieluselul lui Dumnezeu, care ridica pacatele lumii! Sfanta noastra Biserica ne cheama astazi ca sa serbam aceasta mare taina a aratarii Domnului la apele Iordanului cand a binevoit sa se boteze de la Ioan in raul Iordan.
Sa ne deschidem dar si noi inimile ca sa putem primi Cuvantul dumnezeiesc si binefacatoarele sale invataturi pentru mantuirea noastra. Trecusera treizeci de ani de cand o stea frumoasa si luminoasa stralucise pe cer, ca un semn de nadejde, de iertare si mantuire a popoarelor. Treizeci de ani erau de cand magii din partile Rasaritului vazusera aceasta stea si, privind acest semn cu multa credinta si cu dragoste, s-au dus la Bethleem sa se inchine Copilului de Imparat care se nascuse.
Acest imparat care abia se nascuse avea ca palat o pestera, iar ca tron o iesle, avea slujitori niste animale, ca mantie imparateasca scutecele saraciei si ale umilintei. Mare le-a fost mirarea magilor la nasterea acestui copil Imparat. Timpul trecuse si nimeni nu-si mai amintea de steaua minunata care se vazuse pe cer. Si asa trecura treizeci de ani de la nasterea lui Iisus si optsprezece de la cea dintai aratare a Lui In templul din Ierusalim.
In aceasta vreme, starea Palestinei devenea din ce in ce mai trista. Iudeea a fost alipita de imparatia romana si, de peste douazeci de ani, prefectii romani intrebuintau abilitatea si energia lor ca sa apese acest popor care nu voia sa primeasca jugul. Evreii nu mai aveau nici un rege si libertatea disparuse, iar patria lor se pierdea. Acest pamant pe care Dumnezeu il daduse cu pretul atator minuni lui Avraam, pe care-l primise ca fagaduinta; acest pamant sfant unde Iosif ii mutase osemintele lui Iacov, tatal sau; acest pamant pe care David il eliberase cu sabia sa si-l cantase cu harfa lui; acest pamant unde Solomon ridicase adevaratului Dumnezeu singurul templu de pe pamant vrednic de numele Lui; acest pamant acum romanii il luau in stapanirea lor.
Idolii intrau in Ierusalim si, sub procuratorul Pontiu Pilat, stindardul legiunilor romane erau acoperite cu embleme idolatrice. Acestea au fost introduse noaptea in cetatea cea sfanta si a doua zi, la rasaritul soarelui, poporul le vazu falfaind pe templu si deasupra citadelei Antonina, care era plina de soldati. Evreii nu puteau suferi o astfel de priveliste, o astfel de batjocura; pe fiecare zi erau razvratiri, se dadeau jos steagurile, sfaramau imaginile puse pe pavezele romane, se refuza plata catre Cezar, se declara ca nelegiuita si nedreapta orice stapanire straina si multi piereau ca martiri.
Tot poporul era incredintat ca venise vremea sosirii in lume a trimisului ceresc, a Mantuitorului. Toti asteptau aratarea Mesiei. In aceasta situatie de revolta si miscare a poporului, apare deodata pe malul Iordanului un om cum nu mai vazuse poporul evreu. Acest om avea treizeci de ani si sase luni si era de neam preotesc, fiul lui Zaharia arhiereul si al Elisabetei. El crescuse in pustie in cea mai aspra infranare a pocaintei. Avea o haina de par de camila si se incingea la mijloc cu o curea. Avea o barba pe care niciodata nu o pieptanase, un trup slabit de post si infranare; el niciodata nu a gustat vinul si nici o alta bautura imbatatoare. Avea o infatisare plina de umilinta, de blandete si de putere sufleteasca. Vorbea cu o sfanta aprindere si condamna pacatele lumii.
Astfel era noul profet, el se numea Ioan. Iar poporul i-a dat numele de Botezatorul, fiindca chema pe oameni la pocainta si-i boteza in raul Iordan afundandu-i cu tot trupul in apa. El zicea poporului: "Pocaiti-va ca s-a apropiat imparatia cerurilor! Auziti, imparatia cerurilor, nu a pamantului pe care o astepta poporul evreu. El lasa sa se inteleaga ca aceasta imparatie, atat de asteptata de evrei, nu se cucereste nici cu sabia, nici cu aurul, nici prin rascoale, ca ea este de o alta ordine, o imparatie cu totul duhovniceasca, imparatia sufletelor, unde se intra prin pocainta si se traieste prin iubire si milostenie.
Multimea venea si se ingramadea in jurul lui, ca sa-l asculte, din toate partile din Ierusalim, Pereea, Samaria, Galileea, veneau farisei, saduchei, carturari, veneau preoti, vamesi si soldati; cei umiliti si saraci se plecara cei dintai inaintea Botezatorului, plangand si marturisindu-si pacatele lor.
Veni randul saducheilor, al acelora care distrugeau toata religia si toata morala, fiindca ei nu credeau in invierea mortilor; veni randul fariseilor care falsificau religia lor si care nu vedeau in religie decat forma ei; acestia isi inchipuiau ca e de ajuns a fi fiii lui Avraam si vor mosteni imparatia cerurilor. Asa cum mai zic si unii crestini de-ai nostri astazi; ca e de-ajuns sa se numeasca crestini ortodocsi si se mantuiesc fara a face ceva.
Cand i-a vazut Sfantul Ioan pe acesti fatarnici si mari ticalosi ai lumii de atunci, a fost cuprins de o mare indignare, s-a aprins la fata si cu o sfanta ravna a strigat catre ei: "Pui de vipera, cine v-a aratat sa fugiti de mania ce va sa fie? Niciodata acesti mai-mari ai iudeilor nu auzisera un limbaj atat de aspru. Ei erau deprinsi ca sa vada pe toti plecandu-si fruntile inaintea lor prin pietele Ierusalimului si peste tot. Tot Ierusalimul sa-i salute ca pe dascalii lui. Insa Sfantul Ioan i-a dat de gol si i-a aratat lumii ca pe cei dintai pacatosi ai poporului de atunci. De aceea le zicea: "faceti roade vrednice de pocainta si nu ziceti, in voi insiva: parinte avem pe Avraam, caci zic voua ca Dumnezeu poate sa ridice din pietrele acestea fiii lui Avraam!
Cu alte cuvinte, fiii lui Avraam dupa trup nu pot fi, daca nu sunt fiii lui prin virtute si credinta.
Asa vorbea Sfantul Ioan Botezatorul celor mai mari, celor corupti si foarte de multe ori corupatori. Nu stiu daca astazi, dupa aproape doua mii de ani de la aratarea Mantuitorului si a lui Ioan Botezatorul, nu ni s-ar cadea si noua aceleasi mustrari, tot asa de aspre, daca nu si mai grele, fiindca asa ne laudam si noi ca suntem crestini ortodocsi si ca avem cea mai dreapta credinta si suntem botezati. Dar la cei mai multi s-a imputit sufletul cu fel de fel de pacate mari si nespovedite, neplanse si fara pocainta sincera.
Pacatele nedreptatii, pacatele paraciunilor, ale mandriei si invidiei, pacatele desfranarilor si rautatilor de tot felul, pacatele vrajitoriei, ale nepasarii si ale tradarii, pacatele lepadarii de credinta, pentru toate acestea suntem vinovati. Iata cum au ajuns crestinii nostri niste formalisti mandri si ingamfati ca si acei evrei care se laudau ca au de tata pe Avraam, in schimb erau departe de faptele si de trairea lui Avraam. De aceea noua ne trebuie biciul lui Dumnezeu, nu numai mustrare aspra, dar nu-i departe acest bici.
Mergatorul-Inainte si Botezatorul Ioan, pentru poporul care venea umilit, nu avea decat cuvinte blande si mangaietoare. Cand multimea il intreba ce sa faca, Ioan nu le cerea sa-i imite viata lui aspra, ci se multumea a le predica milostenia si iubirea frateasca zicandu-le: "Cel ce are doua haine sa dea una celui ce nu are, cel ce are bucate sa faca asemenea. Aceasta era invatatura Sfantului Ioan Botezatorul. In putine cuvinte se intelegea cainta, umilinta, infranarea, milostenia si iubirea frateasca, adica dragostea de Dumnezeu si de aproapele. Asa pregatea el calea Domnului.
Anul in care a inceput Ioan sa predice si sa gateasca temeinic calea Domnului era un an sabatic, un an de jubileu, adica un timp de rugaciune si de reinnoire religioasa la evrei. Isi poate inchipui oricine cat era de mare miscarea poporului atunci. Si nu departe de Ierusalim rasuna acest strigat mereu: "Pocaiti-va, ca s-a apropiat imparatia lui Dumnezeu, iata, Mesia vine, iata fagaduinta implinita! Multimea alerga pe malul Iordanului, se ingramadea sa primeasca botezul si se marturisea de pacatele ei. Vazand ei pe Ioan asa de puternic in cuvant, asa de infranat, asa de bland cu cei smeriti si asa de aspru cu cei mandri, ziceau intre ei: "Nu cumva este acesta Mesia, Hristos?
Acest zgomot ajunse pana la urechile lui Ioan si acesta le raspunse: "Eu va botez cu apa, dar vine Cel mai tare decat mine, caruia nu sunt vrednic sa-I dezleg cureaua incaltamintei Lui. Acesta va va boteza cu Duhul Sfant si cu foc! Ioan era trimis ca sa vesteasca pe un altul mai mare decat el. Botezul pe care-l propovaduia nu era decat un botez inainte-mergator, dupa botezul cu apa urma un botez mai inalt, botezul cu foc, cu Duh Sfant. Mai intai botezul pocaintei si apoi botezul iubirii; pentru aceasta trebuiau pregatite sufletele oamenilor.
Intr-o zi, Ioan zari printre multimea care venea la el un tanar la treizeci de ani pe care nu-l vazuse niciodata; la vederea Acestuia cu numele Iisus, Ioan se trase inapoi cuprins de frica si-I zise: "Eu am trebuinta sa fiu botezat de Tine si Tu vii la mine? Ioan cunoscu semnul curateniei cel mai presus de fire, pe care nu-l putea cunoaste decat ochiul lui de sfant prooroc de s-a infricosat, sau poate Iisus a aruncat o raza de lumina spre el, ca aceea care l-a facut pe Ioan sa se bucure si sa salte in pantecele maicii sale.
Vazand Iisus frica si smerenia lui Ioan, ii zise: "Lasa acum, Ioane, ca asa se cade noua sa plinim toata dreptatea! Atunci Sfantul Ioan nu s-a mai impotrivit si fara sa mai zica un cuvant, cu multa smerenie, L-a botezat. Indata, spune Sfanta Evanghelie, Iisus a iesit din apa si cerurile s-au deschis si Duhul Sfant pogorandu-se sub forma unui porumbel a venit peste El si un glas din cer s-a auzit zicand: "Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru carele am binevoit! acest glas al lui Dumnezeu a fost auzit de toti cei ce erau de fata, dimpreuna cu Sfantul Ioan Botezatorul, care a vazut si porumbelul.
El a vazut lamurit dumnezeiasca taina pe care o serbam astazi, adica aratarea Fiului lui Dumnezeu de catre Tatal Ceresc la toata lumea. In amintirea botezului Domnului, in fiecare an preotii intra in Iordan la locul unde s-a botezat Domnul Hristos si prin rugaciuni sfintesc apele. Tot in amintirea acestui mare eveniment, noi crestinii ortodocsi ne ducem la rau, la fantani si izvoare sau punem in vase mari apa ca sa fie sfintita, pentru folosul nostru sufletesc si trupesc.
Dar pentru ca sfintirea apelor sa ne fie de folos pentru mantuirea sufletelor si pentru intrarea in imparatia lui Dumnezeu, ni se cere si noua o pregatire, asa cum spune Sfanta Evanghelie ca pregatea Ioan poporul care venea la dansul.
Ni se cere sa ne curatim pacatele prin pocainta, prin post si rugaciuni, prin fapte bune catre saraci, prin cunoasterea legii lui Dumnezeu, prin aplicarea in viata noastra a poruncilor dumnezeiesti si prin jertfa laudelor noastre pe care sa le inaltam bunatatii dumnezeiesti. Caci astazi prin El cerul si pamantul, care fusesera despartite prin pacat, s-au intampinat si s-au imbratisat, dreptatea si pacea s-au sarutat, astazi adevarul din pamant a rasarit si dreptatea din cer a privit.
Atata timp cat poporul crestin a inteles credinta si s-a departat de pacate, oamenii au avut frica de Dumnezeu si Harul ceresc s-a salasluit printre ei si au simtit din plin bunatatea si mila dumnezeiasca. Dar din ce in ce slabind credinta, a pierit si frica de Dumnezeu. Lumea crestina s-a cufundat iarasi in pacate din ce in ce mai grele si astfel s-a deschis din nou prapastia despartirii de Dumnezeu.
Incet, incet oamenii au uitat din nou drumul mantuirii, au uitat pe Tatal cel ceresc, au uitat pe Mantuitorul care s-a jertfit pe cruce, au uitat pe Duhul Sfant care i-a sfintit, au uitat botezul si l-au lepadat prin fel de fel de pacate mari. Si pentru ca i-a apucat moartea pe multi pe drumul pierzarii, fara spovedanie, fara impartasanie, s-au dus multi in fundul iadului; astfel iadul este plin de crestini botezati in numele Sfintei Treimi, dar lepadati prin pacate mari, lepadati ca si astazi traiesc in desfranare, in betie, in avorturi si injuraturi, traiesc departe de invatatura crestineasca.
Oamenilor nu le mai place sa se roage, sa cante lui Dumnezeu, traiesc necununati la biserica, cu tigara in gura toata ziua, cu injuratura si cu diavolul pe limba, zavistuiesc si dusmanesc, fura, mint, inseala si fac o multime de pacate cu multa placere. Tocmai acum cand suntem pe marginea prapastiei cu totii, cand venirea Domnului este aproape, cand sfarsitul si judecata sunt gata, acum suntem mai nepregatiti ca oricand cu sufletele noastre. Asa i-a apucat moartea pe multi fara credinta si chip de pocainta si nu le-a folosit la nimic botezul, pentru ca nu l-au pastrat, ducandu-se in fundul iadului cu demonii care i-au inselat. Si ca sa stiti ca nu va spun de la mine aceasta ca sa va infricosez, ci ne spun sfintele carti bisericesti, va voi spune o istorie adevarata la care va rog sa luati aminte si s-o puneti la inima.
Sfantul Macarie cel Mare, care traia in pustie, plimbandu-se, a gasit o capatana uscata a unui popa idolesc; cand a atins-o cu bastonul, a inceput sa vorbeasca, spunandu-i ca atunci cand Sfantul Macarie face rugaciuni pentru cei morti, si paganii din iad primesc putina usurare. Si a intrebat Sfantul Macarie pe capatana daca dedesubtul paganilor mai sunt si alti pacatosi in chinuri. Si i-a spus capatana ca dedesubtul lor, al paganilor, in iad, se afla crestini care au pierdut botezul cu fel de fel de pacate si s-au lepadat de credinta; acestia sunt la mai mari chinuri decat noi care nu am cunoscut dreapta credinta.
Auziti, fratilor crestini, ca in iad, dedesubtul paganilor, idolatrilor si al tuturor pacatosilor dinaintea Domnului Hristos, se afla crestinii care s-au lepadat de Dumnezeu si nu s-au lepadat de satana si de lucrurile satanei. Crestinii care au pierdut credinta si cunostinta despre marea taina a Sfantului Botez sunt foarte pagubiti sufleteste. Crestinii nostri de astazi au ajuns sa semene cu paganii la obiceiuri, fac petreceri si o multime de pacate. Nasii la botez fac legamant ca se leapada de satana si de lucrurile lui, dar cand ajung acasa cu pruncul care a primit Duhul Sfant prin sfanta taina, in loc sa dea slava lui Dumnezeu si sa petreaca crestineste, fac tot felul de chefuri, ajung de se imbata, se injura, insulta pe Dumnezeu prin glume si cantece imorale, facand astfel voia diavolului, nu a lui Dumnezeu.
Paganii nu se puteau impaca cu invatatura sfintilor apostoli si in special cu iubirea vrajmasilor si isi ziceau: sa nu mai traim noi ca stramosii nostri, sa nu mai purtam noi armele noastre? Atunci in mintea lor naiva isi facura o judecata ciudata: cand se hotarau sa treaca la crestinism si se botezau, isi tineau mana dreapta ridicata in sus, afara din apa. Ei isi inchipuia ca numai apa face botezul si de aceea isi fereau mana dreapta, ca sa poata purta arma, sa omoare, sa jefuiasca, si alte rele. Ce judecata ciudata! Poate zice cineva. Dar in aceasta ciudata situatie sunt si crestinii nostri; astazi ei isi pastreaza naravul de care spun ca se pot dezbara; unii au urechi nebotezate, adica acelea care nu pot suferi cuvantul lui Dumnezeu, cantecele Lui, altii au maini nebotezate, mainile care fura, care omoara, care tin tigara in gura, care lovesc pe aproapele, altii au gura nebotezata, care injura si dau diavolului, care clevetesc. Altii au picioare nebotezate, cei care merg la carciuma si pe toate caile pierzarii. Altii au ochi nebotezati, acei care poftesc avutul altuia, care poftesc femeia altuia, ochii care privesc toate desertaciunile lumii.
Sunt multi care s-ar intoarce la credinta, dar sa nu le vorbeasca nimeni ca e pacat sa fumeze, sa se imbete, sa desfraneze, sa-si lase sotia si ca trebuie sa se lase de toate pacatele, ci sa-i lase sa-si faca toate poftele vrajmasului diavol si ale trupului lor. Asa sunt cei mai multi oameni, ar vrea si cu Dumnezeu, dar nici de diavolul nu vor sa se desparta.
E greu de inteles ca Domnul Hristos nu are placere de asemenea suflete. Cine nu vrea sa se desparta de rele, se lipseste de mantuire; poti sa te feresti de toate, daca nu vrei sa te desparti de una din patimi, numai aceea singura iti poate fura mantuirea. De aceea Sfanta Biserica ne cheama astazi ca sa ne aduca aminte de aceasta mare taina a Sfantului Botez si sa ne uneasca iarasi cu Dumnezeu si cu Fiul Sau cel prea iubit; daca voim sa-L ascultam.
Daca vom asculta poruncile Lui, daca vom pune in practica Sfanta Lui invatatura, sa ne lepadam de satana si de lucrurile lui, care sunt pacatele si poftele cele desarte, toate dusmaniile si rautatile, ne vom purta cuviincios, ne vom iubi unii pe altii, asa cum ne-a invatat Sfantul Ioan Botezatorul cel ce are doua haine sa dea celui ce nu are si celelalte, orice lucru folositor sa-l facem aproapelui nostru in numele Domnului Hristos, Imparatul nostru cel ceresc, El ne va plati cand va veni ziua cea mare.
Sa avem grija si sa veghem neincetat ca sa nu ne mai murdarim iarasi haina botezului, ca la venirea Domnului nostru Iisus Hristos sa fim toti curati, spalati si luminati pentru Intampinarea Lui pe norii cerului.
Pacate grozave de la cei din palate pana la cei mai mici ce locuiau in bordeie. Desi medicii lor nu lipseau, caci aveau o multime de preoti, o multime de invatati si moralisti care dadeau rand pe rand retetele si leacurile lor, dar in zadar; preotii acestia erau mai mult impatimiti decat poporul, fiindca erau preotii mincinosilor zei. Iar invatatii erau stapaniti de cele mai scarboase pacate. Biata lume incercase toate leacurile, dar nu-si gasise vindecare.
Cu totii, de la mic la mare, se rasuceau in chinurile grele pe patul durerii in toate felurile; de ce oare? Pentru ca nu aveau model de urmat, nu venise Fiul lui Dumnezeu in lume, Mieluselul lui Dumnezeu, care trebuia sa ridice pacatele lumii! De aceea lumea de atunci, fiind in aceasta situatie morala vrednica de plans, striga: "Rasaritule, stralucirea luminii celei vesnice, soarele dreptatii, vino si lumineaza-ne, caci suntem in intuneric si in umbra mortii. Imparatul neamurilor, doritul popoarelor, vino si mantuieste pe omul pe care l-ai facut, Emanoil, Imparatul nostru, legiuitorul nostru, asteptarea neamurilor si Mantuitorul lor, vino, Doamne si mantuieste-ne, Dumnezeule!"
Acesta era strigatul din inima al poporului celui ales, poporului evreu, si cu el al tuturor popoarelor din lume. Si strigatul acesta de jos s-a suit pana la tronul lui Dumnezeu si milostivul Creator a auzit strigarea. Atunci cel drept se pogoara ca o ploaie roditoare, pamantul se deschide si intr-o tresarire de bucurie naste pe Mantuitorul sau. Cuvantul se face trup si se arata in mijlocul oamenilor, plin de har si de adevar.
Inainte de a se arata Fiul lui Dumnezeu in lume, a fost profetit cu sute si mii de ani inainte. Apoi propovaduit de Sfantul Ioan Botezatorul, la raul Iordan, pe care L-a si aratat cu degetul popoarelor zicand: "Iata Mieluselul lui Dumnezeu, care ridica pacatele lumii! Sfanta noastra Biserica ne cheama astazi ca sa serbam aceasta mare taina a aratarii Domnului la apele Iordanului cand a binevoit sa se boteze de la Ioan in raul Iordan.
Sa ne deschidem dar si noi inimile ca sa putem primi Cuvantul dumnezeiesc si binefacatoarele sale invataturi pentru mantuirea noastra. Trecusera treizeci de ani de cand o stea frumoasa si luminoasa stralucise pe cer, ca un semn de nadejde, de iertare si mantuire a popoarelor. Treizeci de ani erau de cand magii din partile Rasaritului vazusera aceasta stea si, privind acest semn cu multa credinta si cu dragoste, s-au dus la Bethleem sa se inchine Copilului de Imparat care se nascuse.
Acest imparat care abia se nascuse avea ca palat o pestera, iar ca tron o iesle, avea slujitori niste animale, ca mantie imparateasca scutecele saraciei si ale umilintei. Mare le-a fost mirarea magilor la nasterea acestui copil Imparat. Timpul trecuse si nimeni nu-si mai amintea de steaua minunata care se vazuse pe cer. Si asa trecura treizeci de ani de la nasterea lui Iisus si optsprezece de la cea dintai aratare a Lui In templul din Ierusalim.
In aceasta vreme, starea Palestinei devenea din ce in ce mai trista. Iudeea a fost alipita de imparatia romana si, de peste douazeci de ani, prefectii romani intrebuintau abilitatea si energia lor ca sa apese acest popor care nu voia sa primeasca jugul. Evreii nu mai aveau nici un rege si libertatea disparuse, iar patria lor se pierdea. Acest pamant pe care Dumnezeu il daduse cu pretul atator minuni lui Avraam, pe care-l primise ca fagaduinta; acest pamant sfant unde Iosif ii mutase osemintele lui Iacov, tatal sau; acest pamant pe care David il eliberase cu sabia sa si-l cantase cu harfa lui; acest pamant unde Solomon ridicase adevaratului Dumnezeu singurul templu de pe pamant vrednic de numele Lui; acest pamant acum romanii il luau in stapanirea lor.
Idolii intrau in Ierusalim si, sub procuratorul Pontiu Pilat, stindardul legiunilor romane erau acoperite cu embleme idolatrice. Acestea au fost introduse noaptea in cetatea cea sfanta si a doua zi, la rasaritul soarelui, poporul le vazu falfaind pe templu si deasupra citadelei Antonina, care era plina de soldati. Evreii nu puteau suferi o astfel de priveliste, o astfel de batjocura; pe fiecare zi erau razvratiri, se dadeau jos steagurile, sfaramau imaginile puse pe pavezele romane, se refuza plata catre Cezar, se declara ca nelegiuita si nedreapta orice stapanire straina si multi piereau ca martiri.
Tot poporul era incredintat ca venise vremea sosirii in lume a trimisului ceresc, a Mantuitorului. Toti asteptau aratarea Mesiei. In aceasta situatie de revolta si miscare a poporului, apare deodata pe malul Iordanului un om cum nu mai vazuse poporul evreu. Acest om avea treizeci de ani si sase luni si era de neam preotesc, fiul lui Zaharia arhiereul si al Elisabetei. El crescuse in pustie in cea mai aspra infranare a pocaintei. Avea o haina de par de camila si se incingea la mijloc cu o curea. Avea o barba pe care niciodata nu o pieptanase, un trup slabit de post si infranare; el niciodata nu a gustat vinul si nici o alta bautura imbatatoare. Avea o infatisare plina de umilinta, de blandete si de putere sufleteasca. Vorbea cu o sfanta aprindere si condamna pacatele lumii.
Astfel era noul profet, el se numea Ioan. Iar poporul i-a dat numele de Botezatorul, fiindca chema pe oameni la pocainta si-i boteza in raul Iordan afundandu-i cu tot trupul in apa. El zicea poporului: "Pocaiti-va ca s-a apropiat imparatia cerurilor! Auziti, imparatia cerurilor, nu a pamantului pe care o astepta poporul evreu. El lasa sa se inteleaga ca aceasta imparatie, atat de asteptata de evrei, nu se cucereste nici cu sabia, nici cu aurul, nici prin rascoale, ca ea este de o alta ordine, o imparatie cu totul duhovniceasca, imparatia sufletelor, unde se intra prin pocainta si se traieste prin iubire si milostenie.
Multimea venea si se ingramadea in jurul lui, ca sa-l asculte, din toate partile din Ierusalim, Pereea, Samaria, Galileea, veneau farisei, saduchei, carturari, veneau preoti, vamesi si soldati; cei umiliti si saraci se plecara cei dintai inaintea Botezatorului, plangand si marturisindu-si pacatele lor.
Veni randul saducheilor, al acelora care distrugeau toata religia si toata morala, fiindca ei nu credeau in invierea mortilor; veni randul fariseilor care falsificau religia lor si care nu vedeau in religie decat forma ei; acestia isi inchipuiau ca e de ajuns a fi fiii lui Avraam si vor mosteni imparatia cerurilor. Asa cum mai zic si unii crestini de-ai nostri astazi; ca e de-ajuns sa se numeasca crestini ortodocsi si se mantuiesc fara a face ceva.
Cand i-a vazut Sfantul Ioan pe acesti fatarnici si mari ticalosi ai lumii de atunci, a fost cuprins de o mare indignare, s-a aprins la fata si cu o sfanta ravna a strigat catre ei: "Pui de vipera, cine v-a aratat sa fugiti de mania ce va sa fie? Niciodata acesti mai-mari ai iudeilor nu auzisera un limbaj atat de aspru. Ei erau deprinsi ca sa vada pe toti plecandu-si fruntile inaintea lor prin pietele Ierusalimului si peste tot. Tot Ierusalimul sa-i salute ca pe dascalii lui. Insa Sfantul Ioan i-a dat de gol si i-a aratat lumii ca pe cei dintai pacatosi ai poporului de atunci. De aceea le zicea: "faceti roade vrednice de pocainta si nu ziceti, in voi insiva: parinte avem pe Avraam, caci zic voua ca Dumnezeu poate sa ridice din pietrele acestea fiii lui Avraam!
Cu alte cuvinte, fiii lui Avraam dupa trup nu pot fi, daca nu sunt fiii lui prin virtute si credinta.
Asa vorbea Sfantul Ioan Botezatorul celor mai mari, celor corupti si foarte de multe ori corupatori. Nu stiu daca astazi, dupa aproape doua mii de ani de la aratarea Mantuitorului si a lui Ioan Botezatorul, nu ni s-ar cadea si noua aceleasi mustrari, tot asa de aspre, daca nu si mai grele, fiindca asa ne laudam si noi ca suntem crestini ortodocsi si ca avem cea mai dreapta credinta si suntem botezati. Dar la cei mai multi s-a imputit sufletul cu fel de fel de pacate mari si nespovedite, neplanse si fara pocainta sincera.
Pacatele nedreptatii, pacatele paraciunilor, ale mandriei si invidiei, pacatele desfranarilor si rautatilor de tot felul, pacatele vrajitoriei, ale nepasarii si ale tradarii, pacatele lepadarii de credinta, pentru toate acestea suntem vinovati. Iata cum au ajuns crestinii nostri niste formalisti mandri si ingamfati ca si acei evrei care se laudau ca au de tata pe Avraam, in schimb erau departe de faptele si de trairea lui Avraam. De aceea noua ne trebuie biciul lui Dumnezeu, nu numai mustrare aspra, dar nu-i departe acest bici.
Mergatorul-Inainte si Botezatorul Ioan, pentru poporul care venea umilit, nu avea decat cuvinte blande si mangaietoare. Cand multimea il intreba ce sa faca, Ioan nu le cerea sa-i imite viata lui aspra, ci se multumea a le predica milostenia si iubirea frateasca zicandu-le: "Cel ce are doua haine sa dea una celui ce nu are, cel ce are bucate sa faca asemenea. Aceasta era invatatura Sfantului Ioan Botezatorul. In putine cuvinte se intelegea cainta, umilinta, infranarea, milostenia si iubirea frateasca, adica dragostea de Dumnezeu si de aproapele. Asa pregatea el calea Domnului.
Anul in care a inceput Ioan sa predice si sa gateasca temeinic calea Domnului era un an sabatic, un an de jubileu, adica un timp de rugaciune si de reinnoire religioasa la evrei. Isi poate inchipui oricine cat era de mare miscarea poporului atunci. Si nu departe de Ierusalim rasuna acest strigat mereu: "Pocaiti-va, ca s-a apropiat imparatia lui Dumnezeu, iata, Mesia vine, iata fagaduinta implinita! Multimea alerga pe malul Iordanului, se ingramadea sa primeasca botezul si se marturisea de pacatele ei. Vazand ei pe Ioan asa de puternic in cuvant, asa de infranat, asa de bland cu cei smeriti si asa de aspru cu cei mandri, ziceau intre ei: "Nu cumva este acesta Mesia, Hristos?
Acest zgomot ajunse pana la urechile lui Ioan si acesta le raspunse: "Eu va botez cu apa, dar vine Cel mai tare decat mine, caruia nu sunt vrednic sa-I dezleg cureaua incaltamintei Lui. Acesta va va boteza cu Duhul Sfant si cu foc! Ioan era trimis ca sa vesteasca pe un altul mai mare decat el. Botezul pe care-l propovaduia nu era decat un botez inainte-mergator, dupa botezul cu apa urma un botez mai inalt, botezul cu foc, cu Duh Sfant. Mai intai botezul pocaintei si apoi botezul iubirii; pentru aceasta trebuiau pregatite sufletele oamenilor.
Intr-o zi, Ioan zari printre multimea care venea la el un tanar la treizeci de ani pe care nu-l vazuse niciodata; la vederea Acestuia cu numele Iisus, Ioan se trase inapoi cuprins de frica si-I zise: "Eu am trebuinta sa fiu botezat de Tine si Tu vii la mine? Ioan cunoscu semnul curateniei cel mai presus de fire, pe care nu-l putea cunoaste decat ochiul lui de sfant prooroc de s-a infricosat, sau poate Iisus a aruncat o raza de lumina spre el, ca aceea care l-a facut pe Ioan sa se bucure si sa salte in pantecele maicii sale.
Vazand Iisus frica si smerenia lui Ioan, ii zise: "Lasa acum, Ioane, ca asa se cade noua sa plinim toata dreptatea! Atunci Sfantul Ioan nu s-a mai impotrivit si fara sa mai zica un cuvant, cu multa smerenie, L-a botezat. Indata, spune Sfanta Evanghelie, Iisus a iesit din apa si cerurile s-au deschis si Duhul Sfant pogorandu-se sub forma unui porumbel a venit peste El si un glas din cer s-a auzit zicand: "Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru carele am binevoit! acest glas al lui Dumnezeu a fost auzit de toti cei ce erau de fata, dimpreuna cu Sfantul Ioan Botezatorul, care a vazut si porumbelul.
El a vazut lamurit dumnezeiasca taina pe care o serbam astazi, adica aratarea Fiului lui Dumnezeu de catre Tatal Ceresc la toata lumea. In amintirea botezului Domnului, in fiecare an preotii intra in Iordan la locul unde s-a botezat Domnul Hristos si prin rugaciuni sfintesc apele. Tot in amintirea acestui mare eveniment, noi crestinii ortodocsi ne ducem la rau, la fantani si izvoare sau punem in vase mari apa ca sa fie sfintita, pentru folosul nostru sufletesc si trupesc.
Dar pentru ca sfintirea apelor sa ne fie de folos pentru mantuirea sufletelor si pentru intrarea in imparatia lui Dumnezeu, ni se cere si noua o pregatire, asa cum spune Sfanta Evanghelie ca pregatea Ioan poporul care venea la dansul.
Ni se cere sa ne curatim pacatele prin pocainta, prin post si rugaciuni, prin fapte bune catre saraci, prin cunoasterea legii lui Dumnezeu, prin aplicarea in viata noastra a poruncilor dumnezeiesti si prin jertfa laudelor noastre pe care sa le inaltam bunatatii dumnezeiesti. Caci astazi prin El cerul si pamantul, care fusesera despartite prin pacat, s-au intampinat si s-au imbratisat, dreptatea si pacea s-au sarutat, astazi adevarul din pamant a rasarit si dreptatea din cer a privit.
Atata timp cat poporul crestin a inteles credinta si s-a departat de pacate, oamenii au avut frica de Dumnezeu si Harul ceresc s-a salasluit printre ei si au simtit din plin bunatatea si mila dumnezeiasca. Dar din ce in ce slabind credinta, a pierit si frica de Dumnezeu. Lumea crestina s-a cufundat iarasi in pacate din ce in ce mai grele si astfel s-a deschis din nou prapastia despartirii de Dumnezeu.
Incet, incet oamenii au uitat din nou drumul mantuirii, au uitat pe Tatal cel ceresc, au uitat pe Mantuitorul care s-a jertfit pe cruce, au uitat pe Duhul Sfant care i-a sfintit, au uitat botezul si l-au lepadat prin fel de fel de pacate mari. Si pentru ca i-a apucat moartea pe multi pe drumul pierzarii, fara spovedanie, fara impartasanie, s-au dus multi in fundul iadului; astfel iadul este plin de crestini botezati in numele Sfintei Treimi, dar lepadati prin pacate mari, lepadati ca si astazi traiesc in desfranare, in betie, in avorturi si injuraturi, traiesc departe de invatatura crestineasca.
Oamenilor nu le mai place sa se roage, sa cante lui Dumnezeu, traiesc necununati la biserica, cu tigara in gura toata ziua, cu injuratura si cu diavolul pe limba, zavistuiesc si dusmanesc, fura, mint, inseala si fac o multime de pacate cu multa placere. Tocmai acum cand suntem pe marginea prapastiei cu totii, cand venirea Domnului este aproape, cand sfarsitul si judecata sunt gata, acum suntem mai nepregatiti ca oricand cu sufletele noastre. Asa i-a apucat moartea pe multi fara credinta si chip de pocainta si nu le-a folosit la nimic botezul, pentru ca nu l-au pastrat, ducandu-se in fundul iadului cu demonii care i-au inselat. Si ca sa stiti ca nu va spun de la mine aceasta ca sa va infricosez, ci ne spun sfintele carti bisericesti, va voi spune o istorie adevarata la care va rog sa luati aminte si s-o puneti la inima.
Sfantul Macarie cel Mare, care traia in pustie, plimbandu-se, a gasit o capatana uscata a unui popa idolesc; cand a atins-o cu bastonul, a inceput sa vorbeasca, spunandu-i ca atunci cand Sfantul Macarie face rugaciuni pentru cei morti, si paganii din iad primesc putina usurare. Si a intrebat Sfantul Macarie pe capatana daca dedesubtul paganilor mai sunt si alti pacatosi in chinuri. Si i-a spus capatana ca dedesubtul lor, al paganilor, in iad, se afla crestini care au pierdut botezul cu fel de fel de pacate si s-au lepadat de credinta; acestia sunt la mai mari chinuri decat noi care nu am cunoscut dreapta credinta.
Auziti, fratilor crestini, ca in iad, dedesubtul paganilor, idolatrilor si al tuturor pacatosilor dinaintea Domnului Hristos, se afla crestinii care s-au lepadat de Dumnezeu si nu s-au lepadat de satana si de lucrurile satanei. Crestinii care au pierdut credinta si cunostinta despre marea taina a Sfantului Botez sunt foarte pagubiti sufleteste. Crestinii nostri de astazi au ajuns sa semene cu paganii la obiceiuri, fac petreceri si o multime de pacate. Nasii la botez fac legamant ca se leapada de satana si de lucrurile lui, dar cand ajung acasa cu pruncul care a primit Duhul Sfant prin sfanta taina, in loc sa dea slava lui Dumnezeu si sa petreaca crestineste, fac tot felul de chefuri, ajung de se imbata, se injura, insulta pe Dumnezeu prin glume si cantece imorale, facand astfel voia diavolului, nu a lui Dumnezeu.
Paganii nu se puteau impaca cu invatatura sfintilor apostoli si in special cu iubirea vrajmasilor si isi ziceau: sa nu mai traim noi ca stramosii nostri, sa nu mai purtam noi armele noastre? Atunci in mintea lor naiva isi facura o judecata ciudata: cand se hotarau sa treaca la crestinism si se botezau, isi tineau mana dreapta ridicata in sus, afara din apa. Ei isi inchipuia ca numai apa face botezul si de aceea isi fereau mana dreapta, ca sa poata purta arma, sa omoare, sa jefuiasca, si alte rele. Ce judecata ciudata! Poate zice cineva. Dar in aceasta ciudata situatie sunt si crestinii nostri; astazi ei isi pastreaza naravul de care spun ca se pot dezbara; unii au urechi nebotezate, adica acelea care nu pot suferi cuvantul lui Dumnezeu, cantecele Lui, altii au maini nebotezate, mainile care fura, care omoara, care tin tigara in gura, care lovesc pe aproapele, altii au gura nebotezata, care injura si dau diavolului, care clevetesc. Altii au picioare nebotezate, cei care merg la carciuma si pe toate caile pierzarii. Altii au ochi nebotezati, acei care poftesc avutul altuia, care poftesc femeia altuia, ochii care privesc toate desertaciunile lumii.
Sunt multi care s-ar intoarce la credinta, dar sa nu le vorbeasca nimeni ca e pacat sa fumeze, sa se imbete, sa desfraneze, sa-si lase sotia si ca trebuie sa se lase de toate pacatele, ci sa-i lase sa-si faca toate poftele vrajmasului diavol si ale trupului lor. Asa sunt cei mai multi oameni, ar vrea si cu Dumnezeu, dar nici de diavolul nu vor sa se desparta.
E greu de inteles ca Domnul Hristos nu are placere de asemenea suflete. Cine nu vrea sa se desparta de rele, se lipseste de mantuire; poti sa te feresti de toate, daca nu vrei sa te desparti de una din patimi, numai aceea singura iti poate fura mantuirea. De aceea Sfanta Biserica ne cheama astazi ca sa ne aduca aminte de aceasta mare taina a Sfantului Botez si sa ne uneasca iarasi cu Dumnezeu si cu Fiul Sau cel prea iubit; daca voim sa-L ascultam.
Daca vom asculta poruncile Lui, daca vom pune in practica Sfanta Lui invatatura, sa ne lepadam de satana si de lucrurile lui, care sunt pacatele si poftele cele desarte, toate dusmaniile si rautatile, ne vom purta cuviincios, ne vom iubi unii pe altii, asa cum ne-a invatat Sfantul Ioan Botezatorul cel ce are doua haine sa dea celui ce nu are si celelalte, orice lucru folositor sa-l facem aproapelui nostru in numele Domnului Hristos, Imparatul nostru cel ceresc, El ne va plati cand va veni ziua cea mare.
Sa avem grija si sa veghem neincetat ca sa nu ne mai murdarim iarasi haina botezului, ca la venirea Domnului nostru Iisus Hristos sa fim toti curati, spalati si luminati pentru Intampinarea Lui pe norii cerului.
Rugaciune
Doamne, Iisuse Hristoase, Mieluselul lui Dumnezeu, Cel ce ridici pacatele lumii, invredniceste-ne pe toti de Imparatia Ta cereasca, pentru ca si noi, cu toti alesii Tai, sa Te slavim in vecii vecilor. Amin.
Doamne, Iisuse Hristoase, Mieluselul lui Dumnezeu, Cel ce ridici pacatele lumii, invredniceste-ne pe toti de Imparatia Ta cereasca, pentru ca si noi, cu toti alesii Tai, sa Te slavim in vecii vecilor. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu