Invatati de la Mine ca sunt si bland si smerit cu inima!
Frati crestini,
Maica noastra Sfanta Biserica
ne pregateste in duminica aceasta a vamesului si a fariseului pentru
sfantul si marele post. Incepe cu o pilda foarte minunata, pilda
vamesului si a fariseului unde este condamnata mandria, pacatul cel mai
mare si cel dintai pacat care a fost facut de ingeri, de Lucifer iar
apoi de oameni. Nici un pacat nu este mai nesuferit inaintea lui
Dumnezeu ca mandria, nici un pacat nu este mai mare ca acesta. Mare
pacat este inaintea lui Dumnezeu minciuna, urat este pacatul
desfranarii, al sodomiei, al onaniei, grozav pacat este uciderea,
batjocoritoare este betia.
Mania lui Dumnezeu urmareste pe cei ce ghicesc, pe cei ce vrajesc si descanta, mare pacat este necredinta, deznadejdea, sinuciderea. Mari pacate sunt chefurile, cantecele lumesti, jocurile. Toate aceste pacate, ne spune Dumnezeu, ca de nu le vom parasi, vom fi aruncati in ziua judecatii Domnului Hristos in iazul cu foc si pucioasa, iar osanda aceea se numeste moartea a doua.
Mai mare pacat insa decat toate acestea este mandria. Sa stiti ca pe toti pacatosii de orice fel ii iarta Dumnezeu daca se vor pocai si se vor indrepta. Ba mai mult, Dumnezeu ii urmareste pe oamenii pacatosi pas cu pas in toata clipa vietii lor ca sa-i intoarca la calea cea buna, la calea mantuirii, pentru ca Dumnezeu este iubire: "Ca asa de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Sau Fiu pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.
"Spune-le pe viata Mea zice Domnul Dumnezeu ca nu voiesc moartea pacatosului, ci sa se intoarca de la calea lui si sa traiasca, adica sa aiba viata vesnica! Intoarceti-va de la calea voastra cea rea, pentru ce voiti sa muriti casa lui Israel, adica crestinilor!
De aici vedem ca Bunul Dumnezeu Atotputernicul ii cheama pe pacatosi la pocainta, la mantuire, pe care o da gratis celor ce se intorc la El. Exista insa o singura categorie de pacatosi spre care Dumnezeu nu numai ca nu-si intinde mila chemarii Sale la pocainta, dar le sta impotriva; acestia sunt cei mandri. De ce oare?
Nu din cuvintele noastre vom dovedi acest lucru, ci din cuvintele lui Dumnezeu. Cei mandri, increzatori in ei insisi, sunt nesuferiti chiar celor ce-i inconjoara. Dar cat de nesuferit trebuie sa fie cel mandru inaintea Creatorului care l-a facut! De aici poate oricine pricepe de ce le sta Dumnezeu impotriva celor mandri. Dar sa vedem ce este mandria.
Mandria este increderea omului in sine insusi, in puterea sa, in averea sa, in hainele sale, in frumusetea sa, in intelepciunea sa. Omul mandru, cu nimeni nu se impaca decat cu cei ce-l lingusesc si-l lauda, incolo pe toti ii vorbeste de rau, pe toti ii dispretuieste. Omul mandru de va primi de la cineva vreun ajutor la nevoie, nu multumeste aceluia. Dar el, de-i va da cuiva un ajutor, pretinde sa-l laude in gura mare.
Omul mandru in cugetul inimii sale si de crede in Dumnezeu, cum zice el, chiar cand se roaga ia o atitudine de sfidare a lui Dumnezeu, adica un fel de dispret. Omul mandru, cand se roaga, porunceste lui Dumnezeu, isi lauda singur calitatile pe care nu le are, iar gandul ca ar fi pacatos e departe de el. Omul mandru nu sufera invatatura buna; daca-i faci o mustrare pentru a se indrepta, el provoaca scandal, iar daca cere cuiva vreun sfat spre invatatura, dupa ce l-a primit, il auzi spunand: "asta o stiam si eu!
Ne spune Dumnezeu ca iubirea de bani este radacina tuturor relelor, insa mandria este inceputul tuturor rautatilor. Din cauza mandriei a fost aruncat din cer satana cu ingerii lui. Acum sa vedem de ce este asa de mare pacatul mandriei.
Sfanta Scriptura ne spune ca orice dar bun si orice dar desavarsit vine de la Parintele luminilor, adica de la Dumnezeu. Va sa zica, noi, faptura omeneasca, oricine am fi, orice bun avem, orice calitate, fie frumusete, fie sanatate, fie bogatie omeneasca, fie inteligenta sau credinta mare, fie rabdare multa pentru Hristos si Evanghelia Sa, sau alte fapte bune crestinesti, le avem daruite de la Dumnezeu, precum zice: "Caci cu privire la Hristos voua vi s-a daruit nu numai sa credeti in El, ci sa si patimiti pentru El.
Va sa zica orice bun avem noi nu este al nostru, ci al lui Dumnezeu. Daca te lauzi, te mandresti cu ce nu-ti apartine, aceasta se numeste mandrie, iar Dumnezeu pe buna dreptate le sta impotriva celor mandri.
Judecati si dumneavoastra si veti vedea ca ce spun e drept. Deci, ce va face Dumnezeu celor ce se lauda cu ce nu le apartine? El va pedepsi pe toti cei mandri dupa dreptate, caci Dumnezeu este proprietarul tuturor bunurilor ce sunt in fiecare om si in tot universul. Ce lucru ai tu, omule, pe care sa nu-l fi primit, si daca l-ai primit de ce te lauzi ca si cum l-ai fi avut tu?
Una din poruncile lui Hristos, este aceea de a fi smerit, caci iata ce ne invata: "Iubiti-va unii pe altii cu o dragoste frateasca, fiecare sa dea altuia intaietate, nu umblati de lucrurile inalte, ci ramaneti la cele smerite, sa nu va socotiti singuri intelepti, iar daca te abati de la porunca smereniei, atunci, oricine ai fi, iti va sta Dumnezeu impotriva.
La proorocul Ieremia cap. 49, v. 16, zice Domnul: "Infumurarea ta, ingamfarea inimii tale, te-a ratacit si chiar de ti-ai asezat cuibul tot atat de sus ca al vulturului si de acolo te voi prabusi, zice Domnul! Vedeti mandria inimii, vedeti din ce cauza a ratacit lumea de la dreapta credinta. Sa stiti ca pricina ratacirii lumii nu se datoreaza atat de mult pacatelor facute cat infumurarii si ingamfarii inimii lor, fiindca s-au socotit singuri intelepti, au innebunit, zice Sfantul Apostol Pavel.
Lumea, intocmai ca un om nebun, a ajuns pentru pacatul mandriei sa rataceasca in gandurile ei intunecandu-se in inima sa. A schimbat adevarul cu minciuna si astfel a cazut inchinandu-se fapturilor in locul Facatorului, iar Dumnezeu a lasat-o sa cada in pangarire, cuprinsa fiind de pofte nesatioase, asa incat, schimbandu-si firea, si barbatii si femeile se tavalesc in cele mai scarboase placeri.
Cititi cu atentie tot capitolul amintit si sa nu ne mai miram de ce sunt atatia nebuni, de ce s-au ivit atatia care zic ca nu exista Dumnezeu si ca nu mai este nimic dupa moarte. Iata mandria unde i-a dus, facandu-se si inaltandu-se ei ca Dumnezeu. Spun ca omul este totul, ca a descoperit si ca a facut atatea masinarii si mari progrese. El uita, din cauza mandriei, ca toate cate le au la indemana, fie intelepciune, fie materie prima, le au de la Dumnezeu. Daca ar fi smeriti, ar vedea ca nu sunt in stare sa faca un fir de par in plus omului.
Tot din mandrie au ratacit unii de la dreapta credinta, lepadandu-se de Biserica, de preotie, de toate Sfintele Taine. Daca ati avut vreodata ocazia sa stati de vorba cu vreun sectant, un ratacit, imediat poti sa-l cunosti de cata mandrie, de cata infumurare si ingamfare este stapanit. Ei, ratacitii, in loc sa-si vada barna din ochiul lor, vad gunoiul din ochii altora si numai ce ii auzi zicand ca ei nu mai fac pacate de cand au plecat de la biserica si ca preotii sunt niste pacatosi, iar crestinii ortodocsi la fel.
Citind putin prin Sfanta Scriptura si prin alte carti, lor li se pare ca sunt la inaltime ca vulturul si ca nimeni nu stie ce stiu ei. De aici vine dispretul de semenii lor. Ei s-au impartit in multe grupari si au inceput sa aiureze zicand ca au descoperit tainele lui Dumnezeu, iar daca nu vom zice si noi ca ei, mania lui Dumnezeu ne asteapta. Iata infumurarea si mandria cea draceasca.
Frati crestini, vrand Bunul Dumnezeu sa ne fereasca de pacatul mandriei si totodata vrand sa ne arate cat de mult uraste pe cei mandri, ne-a dat mai multe pilde, atat in Vechiul Testament, cat si in Noul Testament.
In Vechiul Testament, ne da pilda de un imparat anume Iehonia, fiul lui Ioachim, imparat al iudeilor: "Pe viata Mea zice Domnul ca, chiar daca Iehonia, fiul lui Ioachim, imparatul lui Iuda, ar fi un inel de pecetluit in mana Mea cea dreapta, l-as scoate si de acolo! Si drept este ca acest imparat a fost lepadat de Dumnezeu, ca sa ia aminte toti cei mandri. Niste inele de pecetluit in mana dreapta a lui Dumnezeu au fost apostolii cei dintai ai lui Hristos, precum si urmasii lor pana la sfarsitul veacurilor. Insa care dintre ei s-au ingamfat, s-au mandrit in inima lor, au fost lepadati de Dumnezeu, cum a fost Iuda Iscarioteanul si, dupa Iuda, pana in zilele noastre, o multime de preoti si predicatori, oameni morali de altfel, au dispretuit pe semenii lor. Acestora le-a stat Dumnezeu impotriva, iar ei au ratacit si au fost lepadati ca niste carpe murdare.
Sfantul Apostol Pavel ne spune ca noi, crestinii, suntem o pecete a apostoliei in Domnul. Va sa zica Pavel era un inel de pecetluit, iar crestinii sunt pecetluiti de inele ca acesta. Deci, daca pe inele le leapada Dumnezeu cand se mandresc, cu atat mai mult pe cei ce sunt pecetluiti daca ei cad in pacatul mandriei. La proorocul Obadia cap. III, v. 4 zice Dumnezeu asa: "Daca ai locui tot atat de sus ca vulturul, chiar daca ti-ai asezat cuibul intre stele, te voi arunca jos, iar la proorocul Amos cap. IX, v. 2, zice: "Chiar de s-ar sui in ceruri, si de acolo il voi dobori.
Auziti, frati crestini, in ceruri de s-ar sui mandrul, si de acolo il va arunca Domnul, caci El nu minte. Grozav pacat este mandria. Noi, crestinii, prin Tainele sfintitoare ale lui Dumnezeu, suntem fii si fiice ai Lui, mostenitori ai imparatiei cerurilor, caci prin Sfintele Taine ne urcam in ceruri. Insa de vom cadea in pacatul mandriei, si din ceruri vom fi doborati, adica de la inaltimea aceasta a sfinteniei, cum spune Domnul Hristos.
Iata ce a zis Domnul despre unele cetati: "Tu, Capernaume, care pana la cer te-ai inaltat, pana la iad te voi pogori! In alta parte zice: "A rasturnat pe cei puternici de pe scaunele lor de domnie si a inaltat pe cei smeriti! Inaintea lui Dumnezeu, orice jertfa ar face cel mandru, oricat de mare si de scumpa ar fi, poate sa dea saracilor pomeni mari, mese intinse, din cauza mandriei si a neascultarii Evangheliei precum si a poruncilor lui Hristos, toate faptele bune nu sunt primite la Dumnezeu. Orice bine ai face e in zadar. Este intocmai cum ai pune apa intr-un vas spart si ar curge jos: cand te duci sa bei e tot gol. Asa sunt cei mandri, lipsiti de mila lui Dumnezeu. De aceea cei mandri nu pot suferi mustrarea celor intelepti, caci sunt plini de duhul diavolesc al mandriei.
De multe ori se intampla ca din cei de jos se ridica unii la ranguri mari in lumea aceasta, mai ales in zilele noastre. Vedem cum baietii si fetele de tarani de la coada sapei, ce au purtat opinci pana ieri, alaltaieri, s-au ridicat, ajungand doctori, profesori, ingineri, din care cauza au cazut in mandrie, li s-au urcat fumuri la cap, le e rusine de rudele, de prietenii cu care au copilarit si chiar cu parintii lor. Iata cum se vad ei pe sus ca vulturii la inaltime. Si mai ales prin casatorie isi aseaza cuibul cat mai sus printre stele. Dar pe multi ii darama Dumnezeu intr-o clipa, caci ajung in starea cea mai nenorocita si de plans aducandu-si aminte de unde au plecat si privind cu suspine spre cer, la Marele Creator, Dumnezeu.
Iar pe cei care nu se trezesc nici din astfel de nenorociri ii asteapta focul gheenei, cum zice Domnul Hristos: "Serpi, pui de naparci, cum veti scapa de focul gheenei?! Vedeti dar, frati crestini, ca duhul mandriei duce la piere vesnica. Natiuni mari, imparatii puternice care au stapanit lumea, atunci cand s-au mandrit, s-au prabusit ca si cand n-ar fi fost niciodata, pentru ca le-a stat Dumnezeu Atotputernicul impotriva.
Toate pacatele la un loc sa stiti ca nu fac cat mandria inaintea lui Dumnezeu. De ce? Fiindca mandria este un pacat direct impotriva lui Dumnezeu, care ne da toate darurile bune si tot ce avem noi.
Daca un om pacatuieste impotriva altui om, il va judeca Dumnezeu, dar daca pacatuieste impotriva Domnului Dumnezeu cine-l va mai putea scapa, cine se va mai ruga pentru el! Nimeni!
Prin pacatul mandriei, majoritatea lumii a ajuns vrajmasa lui Dumnezeu. Si, dupa ce ca suntem pacatosi, sa mai fim si vrajmasi ai lui Dumnezeu? Pe cine-l mai rugam de iertare, la cine mai putem striga ca sa ne ierte si sa ne primeasca?! In ochii lumii nu pare asa de mare pacatul mandriei, de aceea nici nu-l socoteste; dar, dupa cate am auzit de la Domnul, mandria este pricina tuturor rautatilor din lume si pricina caderii din imparatia cerurilor, de la mantuire.
De pacatul mandriei se ruda proorocul David sa-l scape Dumnezeu, zicand: "Iarta-mi Doamne, gresalele pe care nu le cunosc si pazeste, de asemenea, pe robul Tau de mandrie, ca sa nu stapaneasca ea peste mine, si atunci voi fi fara de prihana, nevinovat de pacate mari! Iar in alt loc zice: "Inima curata zideste intru mine Dumnezeule! Asa se rugau oamenii sfinti inaintea lui Dumnezeu, fiindca erau smeriti. Nu se socoteau buni, drepti sau fara de pacate, ci cei dintai pacatosi.
Daca mandria este atat de pacatoasa inaintea lui Dumnezeu si este osandita cu foc nestins, smerenia e asa de mare si asa de placuta lui Dumnezeu incat pe ea o numeste podoaba. De aceea zice: "Tot asa si voi, tinerilor, sa fiti supusi celor batrani si toti in legaturile voastre, sa fiti impodobiti cu smerenie. (I Petru V, 5).
Da, sa stiti, frati crestini, ca nimica nu e mai placut lui Dumnezeu, ca smerenia. Toate virtutile crestinesti sunt bune insa fara smerenie n-au nici o valoare. Smerenia este temelia de piatra a tuturor virtutilor crestinesti. Bune sunt milosteniile, rugaciunile, mergerea regulata la biserica, postul, spovedania pacatelor, impartasirea cu Trupul si Sangele lui Hristos, citirea Bibliei, propovaduirea invataturii Evangheliei, dar fara smerenie nu au nici o valoare.
Poti sa dai toata averea saracilor, daca o dai din slava desarta, ai pierdut. Credinta, nadejdea si dragostea, ca si celelalte fapte bune ce decurg din acestea, sunt ca o imbracaminte, caci ne spune Sfantul Apostol Pavel: "Imbracati-va cu toate armele lui Dumnezeu ca sa puteti tine piept impotriva uneltirilor diavolului. Va sa zica toate virtutile crestinesti sunt ca imbracamintea, iar smerenia e ca o podoaba.
Ati vazut vreodata la sarbatori nationale ofiteri impodobiti cu decoratii diferite, medalii de aur si argint sau diferite insigne ca podoabe pe imbracamintea lor. Ati vazut poate arhierei si preoti impodobiti cu medalioane si cruci, cu lantisoare de aur purtand la gat. Asa si crestinilor s-a poruncit ca podoaba lor pe deasupra imbracamintei cu virtutile, sa fie smerenia.
Fara aceasta podoaba, crestinul nu are nici o valoare inaintea lui Dumnezeu, este ca un mormant varuit, este ca un fariseu fatarnic. Daca vreti dovada, am auzit din Sfanta Evanghelie de astazi. Fariseul avea fapte bune, credea in Dumnezeu, se ducea la biserica, insa era mandru. Mandria, lauda de sine sunt ca un foc ce arde totul, nimicind toate faptele bune.
Dar vamesul, desi foarte pacatos, fiindca s-a smerit in inima sa si s-a cait fagaduind ca se va indrepta, a fost iertat de Dumnezeu. De aceea a zis Domnul Hristos ca cine se inalta va fi smerit, iar cine se smereste va fi inaltat.
Frati crestini, sa cautam a ne cumpara si noi aceasta podoaba ce ne face cinste, ce ne lauda si ne inalta inaintea lui Dumnezeu. Sa ne dezbracam de duhul mandriei care ne lipseste de slava cereasca. Sa ne agonisim smerenia care nu costa nici un ban. A avea aceasta podoaba trebuie ca in cugetul inimii sa te socotesti ca esti cel dintai pacatos, asa cum zicea despre sine Sfantul Apostol Pavel. Cand implinesti toate poruncile lui Hristos, sa zici: "sunt un rob netrebnic, am facut ce eram dator sa fac.
Daca esti smerit, frate si sora crestina, tu nu mai poti sa umbli in felul lumii plin de mandrie, care n-a auzit niciodata Cuvantul lui Dumnezeu, tu nu mai poti sa umbli cu ei, sa mai faci ca ei. Ca sa ne dovedim smerenia, trebuie s-o aratam prin cugetele inimii, prin vorbe, prin fapte, precum ne spune: "Nu faceti nimic din duh de cearta sau din duh de slava desarta, ci in smerenie fiecare sa primeasca pe altul mai presus de el insusi. Fiecare din voi sa se uite nu la foloasele lui, ci la foloasele altora. Sa aveti in voi gandul acesta care era in Hristos Iisus.
Asa este smerenia, ea nu te lasa sa te socotesti mai bun decat altul, chiar cat de pacatos ar fi el, ci tu sa te socotesti in inima si mai pacatos. Smerenia nu-l lasa pe crestin sa se laude cu faptele lui si, cand ar vrea sa faca aceasta, il trimite la Hristos sa-L vada si sa auda ca El, cand facea bine, le poruncea cu dinadinsul sa nu spuna nimanui. Cand lumea il numea bun, raspundea: "Ce-Mi zici bun? Bun este singur Dumnezeu!"
Astfel, smerenia inimii nu-ti da voie sa te compari cu cei mai rai din lume, ci smerenia te trimite sa te compari cu Iisus Hristos, cu Maica Domnului, sa vezi cum s-a purtat Maica lui Dumnezeu, cum s-a imbracat ea in lumea aceasta, ce podoabe a pus ea in urechi, in maini, pe cap; smerenia te trimite sa te compari cu apostolii, cu mucenicii care toata viata si-au infranat poftele trupului, luptandu-se cu pacatul.
Smerenia te trimite sa-i vezi in nevoile lor pe cei apasati, pe cei bolnavi, sa le speli bubele, sa suferi mirosul cel greu, sa stai la capataiul lor, sa scoti murdaria de sub ei si fara de cartire sa-i ajuti in toate nevoile lor, iar celor lipsiti care n-au ce le trebuie sa le sari in ajutor. Asa este smerenia. Da, fratilor si surorilor, sa ne dezbracam de lucrurile blestemate, de fardurile de pe fata, de pe maini, de pudra si rosu, de cercei si bratari, de privirile trufase si de toate podoabele si modele ce atrag barbatii in pacate, caci toate acestea fac parte tot din mandria satanei.
Sa gandim modest, sa vorbim modest, sa ne imbracam modest, sa fim cat mai simpli in toate: aceasta este smerenia placuta lui Dumnezeu. Femeile sa se roage cu capul acoperit, cu rusine si sfiala, sa vorbeasca cu respect in fata barbatilor lor, nu sa le porunceasca. Femeia smerita, daca vrea sa se mantuiasca, trebuie sa observe cu atentie toate aceste sfaturi. Stiu ca nu toti pot intelege aceasta; unora li se pare un lucru greu de implinit. Dar cand se vor trezi in iad, asa cum s-au trezit multi in urma cutremurelor si a altor catastrofe pe care le-a trimis Dumnezeu, isi vor aduce aminte de toate acestea si acolo vor suspina in zadar. Aceasta se intampla tot din pricina mandriei, caci nu pot sa inteleaga si li se pare greu de indeplinit.
Cand Intr-un corp sangele e stricat, rasufla prin piele in diferite parti ale trupului. Tot asa si mandria rabufneste in afara dinlauntru, din inima si din minte. Astfel, dupa cum bubele sunt expresia sangelui stricat, tot asa si mandria din afara este expresia gandurilor dinlauntru. Invatandu-ne smerenia, Dumnezeu ne spune: "Nu iubiti lumea, nici lucrurile din lume. Daca iubeste cineva lumea, dragostea Tatalui nu mai este in el, caci tot ce este in lume este pofta trupului, pofta ochilor, nu este de la Tatal, ci din lume, si lumea trece cu poftele ei. Dar cine face voia Tatalui ramane in veac.
Va sa zica luxul, mandria, nu sunt de la Dumnezeu, ci de la lumea necredincioasa, e scornitura diavolilor, a duhurilor necurate care au adus in lume raul. Pentru lumea necredincioasa, mandria este ca o hrana, deoarece mai repede se lipsesc unele femei de mancare buna, numai sa le ramana bani pentru a se impodobi, sa aiba cu ce se mandri. Asa s-au impodobit in haine scumpe si in parfumuri multi bogati; asa petrecea zi si noapte in chefuri bogatul nemilostiv din Sfanta Evanghelie, care pana la urma a mostenit vapaia cu foc nestins.
Asa ne spune Duhul Sfant ca va fi lumea la sfarsitul veacurilor, trufasa, plina de mandrie si neascultatoare de Dumnezeu si de Cuvantul Lui. Pretutindeni, la sate si la orase, duhul mandriei stapaneste si a fugit din lume Duhul lui Dumnezeu. De aceea s-au incuibat toate duhurile rele, toate rautatile in lume, ca nu mai are cine sa calauzeasca. Daca e firesc sa vedem cu ochii nostri, sa auzim cu urechile noastre ce n-au vazut si n-au auzit stramosii nostri, e firesc sa asteptam din zi in zi caderea si sfarsitul acestui veac pacatos, caci din cauza mandriei lumea va fi prabusita in cuptorul cu focul cel nestins.
Deci sa ne pregatim, fratilor si surorilor, sa intampinam a doua venire a Domnului Hristos, care va fi ca fulgerul ce se arata de la rasarit spre apus; sa ne pregatim a-L intampina pe Domnul intru smerenie, ca El sa ne inalte pe toti in slava Sa cea cereasca.
Sa lasam lumea cea desarta, caci nici un folos nu avem de la ea, si, din duminica aceasta, sa incepem pregatirea sufleteasca, ca, incepand sfantul si marele post, sa ne impodobim cu toate podoabele smereniei si hainele virtutilor, spre mantuirea sufletelor noastre.
Mania lui Dumnezeu urmareste pe cei ce ghicesc, pe cei ce vrajesc si descanta, mare pacat este necredinta, deznadejdea, sinuciderea. Mari pacate sunt chefurile, cantecele lumesti, jocurile. Toate aceste pacate, ne spune Dumnezeu, ca de nu le vom parasi, vom fi aruncati in ziua judecatii Domnului Hristos in iazul cu foc si pucioasa, iar osanda aceea se numeste moartea a doua.
Mai mare pacat insa decat toate acestea este mandria. Sa stiti ca pe toti pacatosii de orice fel ii iarta Dumnezeu daca se vor pocai si se vor indrepta. Ba mai mult, Dumnezeu ii urmareste pe oamenii pacatosi pas cu pas in toata clipa vietii lor ca sa-i intoarca la calea cea buna, la calea mantuirii, pentru ca Dumnezeu este iubire: "Ca asa de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Sau Fiu pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.
"Spune-le pe viata Mea zice Domnul Dumnezeu ca nu voiesc moartea pacatosului, ci sa se intoarca de la calea lui si sa traiasca, adica sa aiba viata vesnica! Intoarceti-va de la calea voastra cea rea, pentru ce voiti sa muriti casa lui Israel, adica crestinilor!
De aici vedem ca Bunul Dumnezeu Atotputernicul ii cheama pe pacatosi la pocainta, la mantuire, pe care o da gratis celor ce se intorc la El. Exista insa o singura categorie de pacatosi spre care Dumnezeu nu numai ca nu-si intinde mila chemarii Sale la pocainta, dar le sta impotriva; acestia sunt cei mandri. De ce oare?
Nu din cuvintele noastre vom dovedi acest lucru, ci din cuvintele lui Dumnezeu. Cei mandri, increzatori in ei insisi, sunt nesuferiti chiar celor ce-i inconjoara. Dar cat de nesuferit trebuie sa fie cel mandru inaintea Creatorului care l-a facut! De aici poate oricine pricepe de ce le sta Dumnezeu impotriva celor mandri. Dar sa vedem ce este mandria.
Mandria este increderea omului in sine insusi, in puterea sa, in averea sa, in hainele sale, in frumusetea sa, in intelepciunea sa. Omul mandru, cu nimeni nu se impaca decat cu cei ce-l lingusesc si-l lauda, incolo pe toti ii vorbeste de rau, pe toti ii dispretuieste. Omul mandru de va primi de la cineva vreun ajutor la nevoie, nu multumeste aceluia. Dar el, de-i va da cuiva un ajutor, pretinde sa-l laude in gura mare.
Omul mandru in cugetul inimii sale si de crede in Dumnezeu, cum zice el, chiar cand se roaga ia o atitudine de sfidare a lui Dumnezeu, adica un fel de dispret. Omul mandru, cand se roaga, porunceste lui Dumnezeu, isi lauda singur calitatile pe care nu le are, iar gandul ca ar fi pacatos e departe de el. Omul mandru nu sufera invatatura buna; daca-i faci o mustrare pentru a se indrepta, el provoaca scandal, iar daca cere cuiva vreun sfat spre invatatura, dupa ce l-a primit, il auzi spunand: "asta o stiam si eu!
Ne spune Dumnezeu ca iubirea de bani este radacina tuturor relelor, insa mandria este inceputul tuturor rautatilor. Din cauza mandriei a fost aruncat din cer satana cu ingerii lui. Acum sa vedem de ce este asa de mare pacatul mandriei.
Sfanta Scriptura ne spune ca orice dar bun si orice dar desavarsit vine de la Parintele luminilor, adica de la Dumnezeu. Va sa zica, noi, faptura omeneasca, oricine am fi, orice bun avem, orice calitate, fie frumusete, fie sanatate, fie bogatie omeneasca, fie inteligenta sau credinta mare, fie rabdare multa pentru Hristos si Evanghelia Sa, sau alte fapte bune crestinesti, le avem daruite de la Dumnezeu, precum zice: "Caci cu privire la Hristos voua vi s-a daruit nu numai sa credeti in El, ci sa si patimiti pentru El.
Va sa zica orice bun avem noi nu este al nostru, ci al lui Dumnezeu. Daca te lauzi, te mandresti cu ce nu-ti apartine, aceasta se numeste mandrie, iar Dumnezeu pe buna dreptate le sta impotriva celor mandri.
Judecati si dumneavoastra si veti vedea ca ce spun e drept. Deci, ce va face Dumnezeu celor ce se lauda cu ce nu le apartine? El va pedepsi pe toti cei mandri dupa dreptate, caci Dumnezeu este proprietarul tuturor bunurilor ce sunt in fiecare om si in tot universul. Ce lucru ai tu, omule, pe care sa nu-l fi primit, si daca l-ai primit de ce te lauzi ca si cum l-ai fi avut tu?
Una din poruncile lui Hristos, este aceea de a fi smerit, caci iata ce ne invata: "Iubiti-va unii pe altii cu o dragoste frateasca, fiecare sa dea altuia intaietate, nu umblati de lucrurile inalte, ci ramaneti la cele smerite, sa nu va socotiti singuri intelepti, iar daca te abati de la porunca smereniei, atunci, oricine ai fi, iti va sta Dumnezeu impotriva.
La proorocul Ieremia cap. 49, v. 16, zice Domnul: "Infumurarea ta, ingamfarea inimii tale, te-a ratacit si chiar de ti-ai asezat cuibul tot atat de sus ca al vulturului si de acolo te voi prabusi, zice Domnul! Vedeti mandria inimii, vedeti din ce cauza a ratacit lumea de la dreapta credinta. Sa stiti ca pricina ratacirii lumii nu se datoreaza atat de mult pacatelor facute cat infumurarii si ingamfarii inimii lor, fiindca s-au socotit singuri intelepti, au innebunit, zice Sfantul Apostol Pavel.
Lumea, intocmai ca un om nebun, a ajuns pentru pacatul mandriei sa rataceasca in gandurile ei intunecandu-se in inima sa. A schimbat adevarul cu minciuna si astfel a cazut inchinandu-se fapturilor in locul Facatorului, iar Dumnezeu a lasat-o sa cada in pangarire, cuprinsa fiind de pofte nesatioase, asa incat, schimbandu-si firea, si barbatii si femeile se tavalesc in cele mai scarboase placeri.
Cititi cu atentie tot capitolul amintit si sa nu ne mai miram de ce sunt atatia nebuni, de ce s-au ivit atatia care zic ca nu exista Dumnezeu si ca nu mai este nimic dupa moarte. Iata mandria unde i-a dus, facandu-se si inaltandu-se ei ca Dumnezeu. Spun ca omul este totul, ca a descoperit si ca a facut atatea masinarii si mari progrese. El uita, din cauza mandriei, ca toate cate le au la indemana, fie intelepciune, fie materie prima, le au de la Dumnezeu. Daca ar fi smeriti, ar vedea ca nu sunt in stare sa faca un fir de par in plus omului.
Tot din mandrie au ratacit unii de la dreapta credinta, lepadandu-se de Biserica, de preotie, de toate Sfintele Taine. Daca ati avut vreodata ocazia sa stati de vorba cu vreun sectant, un ratacit, imediat poti sa-l cunosti de cata mandrie, de cata infumurare si ingamfare este stapanit. Ei, ratacitii, in loc sa-si vada barna din ochiul lor, vad gunoiul din ochii altora si numai ce ii auzi zicand ca ei nu mai fac pacate de cand au plecat de la biserica si ca preotii sunt niste pacatosi, iar crestinii ortodocsi la fel.
Citind putin prin Sfanta Scriptura si prin alte carti, lor li se pare ca sunt la inaltime ca vulturul si ca nimeni nu stie ce stiu ei. De aici vine dispretul de semenii lor. Ei s-au impartit in multe grupari si au inceput sa aiureze zicand ca au descoperit tainele lui Dumnezeu, iar daca nu vom zice si noi ca ei, mania lui Dumnezeu ne asteapta. Iata infumurarea si mandria cea draceasca.
Frati crestini, vrand Bunul Dumnezeu sa ne fereasca de pacatul mandriei si totodata vrand sa ne arate cat de mult uraste pe cei mandri, ne-a dat mai multe pilde, atat in Vechiul Testament, cat si in Noul Testament.
In Vechiul Testament, ne da pilda de un imparat anume Iehonia, fiul lui Ioachim, imparat al iudeilor: "Pe viata Mea zice Domnul ca, chiar daca Iehonia, fiul lui Ioachim, imparatul lui Iuda, ar fi un inel de pecetluit in mana Mea cea dreapta, l-as scoate si de acolo! Si drept este ca acest imparat a fost lepadat de Dumnezeu, ca sa ia aminte toti cei mandri. Niste inele de pecetluit in mana dreapta a lui Dumnezeu au fost apostolii cei dintai ai lui Hristos, precum si urmasii lor pana la sfarsitul veacurilor. Insa care dintre ei s-au ingamfat, s-au mandrit in inima lor, au fost lepadati de Dumnezeu, cum a fost Iuda Iscarioteanul si, dupa Iuda, pana in zilele noastre, o multime de preoti si predicatori, oameni morali de altfel, au dispretuit pe semenii lor. Acestora le-a stat Dumnezeu impotriva, iar ei au ratacit si au fost lepadati ca niste carpe murdare.
Sfantul Apostol Pavel ne spune ca noi, crestinii, suntem o pecete a apostoliei in Domnul. Va sa zica Pavel era un inel de pecetluit, iar crestinii sunt pecetluiti de inele ca acesta. Deci, daca pe inele le leapada Dumnezeu cand se mandresc, cu atat mai mult pe cei ce sunt pecetluiti daca ei cad in pacatul mandriei. La proorocul Obadia cap. III, v. 4 zice Dumnezeu asa: "Daca ai locui tot atat de sus ca vulturul, chiar daca ti-ai asezat cuibul intre stele, te voi arunca jos, iar la proorocul Amos cap. IX, v. 2, zice: "Chiar de s-ar sui in ceruri, si de acolo il voi dobori.
Auziti, frati crestini, in ceruri de s-ar sui mandrul, si de acolo il va arunca Domnul, caci El nu minte. Grozav pacat este mandria. Noi, crestinii, prin Tainele sfintitoare ale lui Dumnezeu, suntem fii si fiice ai Lui, mostenitori ai imparatiei cerurilor, caci prin Sfintele Taine ne urcam in ceruri. Insa de vom cadea in pacatul mandriei, si din ceruri vom fi doborati, adica de la inaltimea aceasta a sfinteniei, cum spune Domnul Hristos.
Iata ce a zis Domnul despre unele cetati: "Tu, Capernaume, care pana la cer te-ai inaltat, pana la iad te voi pogori! In alta parte zice: "A rasturnat pe cei puternici de pe scaunele lor de domnie si a inaltat pe cei smeriti! Inaintea lui Dumnezeu, orice jertfa ar face cel mandru, oricat de mare si de scumpa ar fi, poate sa dea saracilor pomeni mari, mese intinse, din cauza mandriei si a neascultarii Evangheliei precum si a poruncilor lui Hristos, toate faptele bune nu sunt primite la Dumnezeu. Orice bine ai face e in zadar. Este intocmai cum ai pune apa intr-un vas spart si ar curge jos: cand te duci sa bei e tot gol. Asa sunt cei mandri, lipsiti de mila lui Dumnezeu. De aceea cei mandri nu pot suferi mustrarea celor intelepti, caci sunt plini de duhul diavolesc al mandriei.
De multe ori se intampla ca din cei de jos se ridica unii la ranguri mari in lumea aceasta, mai ales in zilele noastre. Vedem cum baietii si fetele de tarani de la coada sapei, ce au purtat opinci pana ieri, alaltaieri, s-au ridicat, ajungand doctori, profesori, ingineri, din care cauza au cazut in mandrie, li s-au urcat fumuri la cap, le e rusine de rudele, de prietenii cu care au copilarit si chiar cu parintii lor. Iata cum se vad ei pe sus ca vulturii la inaltime. Si mai ales prin casatorie isi aseaza cuibul cat mai sus printre stele. Dar pe multi ii darama Dumnezeu intr-o clipa, caci ajung in starea cea mai nenorocita si de plans aducandu-si aminte de unde au plecat si privind cu suspine spre cer, la Marele Creator, Dumnezeu.
Iar pe cei care nu se trezesc nici din astfel de nenorociri ii asteapta focul gheenei, cum zice Domnul Hristos: "Serpi, pui de naparci, cum veti scapa de focul gheenei?! Vedeti dar, frati crestini, ca duhul mandriei duce la piere vesnica. Natiuni mari, imparatii puternice care au stapanit lumea, atunci cand s-au mandrit, s-au prabusit ca si cand n-ar fi fost niciodata, pentru ca le-a stat Dumnezeu Atotputernicul impotriva.
Toate pacatele la un loc sa stiti ca nu fac cat mandria inaintea lui Dumnezeu. De ce? Fiindca mandria este un pacat direct impotriva lui Dumnezeu, care ne da toate darurile bune si tot ce avem noi.
Daca un om pacatuieste impotriva altui om, il va judeca Dumnezeu, dar daca pacatuieste impotriva Domnului Dumnezeu cine-l va mai putea scapa, cine se va mai ruga pentru el! Nimeni!
Prin pacatul mandriei, majoritatea lumii a ajuns vrajmasa lui Dumnezeu. Si, dupa ce ca suntem pacatosi, sa mai fim si vrajmasi ai lui Dumnezeu? Pe cine-l mai rugam de iertare, la cine mai putem striga ca sa ne ierte si sa ne primeasca?! In ochii lumii nu pare asa de mare pacatul mandriei, de aceea nici nu-l socoteste; dar, dupa cate am auzit de la Domnul, mandria este pricina tuturor rautatilor din lume si pricina caderii din imparatia cerurilor, de la mantuire.
De pacatul mandriei se ruda proorocul David sa-l scape Dumnezeu, zicand: "Iarta-mi Doamne, gresalele pe care nu le cunosc si pazeste, de asemenea, pe robul Tau de mandrie, ca sa nu stapaneasca ea peste mine, si atunci voi fi fara de prihana, nevinovat de pacate mari! Iar in alt loc zice: "Inima curata zideste intru mine Dumnezeule! Asa se rugau oamenii sfinti inaintea lui Dumnezeu, fiindca erau smeriti. Nu se socoteau buni, drepti sau fara de pacate, ci cei dintai pacatosi.
Daca mandria este atat de pacatoasa inaintea lui Dumnezeu si este osandita cu foc nestins, smerenia e asa de mare si asa de placuta lui Dumnezeu incat pe ea o numeste podoaba. De aceea zice: "Tot asa si voi, tinerilor, sa fiti supusi celor batrani si toti in legaturile voastre, sa fiti impodobiti cu smerenie. (I Petru V, 5).
Da, sa stiti, frati crestini, ca nimica nu e mai placut lui Dumnezeu, ca smerenia. Toate virtutile crestinesti sunt bune insa fara smerenie n-au nici o valoare. Smerenia este temelia de piatra a tuturor virtutilor crestinesti. Bune sunt milosteniile, rugaciunile, mergerea regulata la biserica, postul, spovedania pacatelor, impartasirea cu Trupul si Sangele lui Hristos, citirea Bibliei, propovaduirea invataturii Evangheliei, dar fara smerenie nu au nici o valoare.
Poti sa dai toata averea saracilor, daca o dai din slava desarta, ai pierdut. Credinta, nadejdea si dragostea, ca si celelalte fapte bune ce decurg din acestea, sunt ca o imbracaminte, caci ne spune Sfantul Apostol Pavel: "Imbracati-va cu toate armele lui Dumnezeu ca sa puteti tine piept impotriva uneltirilor diavolului. Va sa zica toate virtutile crestinesti sunt ca imbracamintea, iar smerenia e ca o podoaba.
Ati vazut vreodata la sarbatori nationale ofiteri impodobiti cu decoratii diferite, medalii de aur si argint sau diferite insigne ca podoabe pe imbracamintea lor. Ati vazut poate arhierei si preoti impodobiti cu medalioane si cruci, cu lantisoare de aur purtand la gat. Asa si crestinilor s-a poruncit ca podoaba lor pe deasupra imbracamintei cu virtutile, sa fie smerenia.
Fara aceasta podoaba, crestinul nu are nici o valoare inaintea lui Dumnezeu, este ca un mormant varuit, este ca un fariseu fatarnic. Daca vreti dovada, am auzit din Sfanta Evanghelie de astazi. Fariseul avea fapte bune, credea in Dumnezeu, se ducea la biserica, insa era mandru. Mandria, lauda de sine sunt ca un foc ce arde totul, nimicind toate faptele bune.
Dar vamesul, desi foarte pacatos, fiindca s-a smerit in inima sa si s-a cait fagaduind ca se va indrepta, a fost iertat de Dumnezeu. De aceea a zis Domnul Hristos ca cine se inalta va fi smerit, iar cine se smereste va fi inaltat.
Frati crestini, sa cautam a ne cumpara si noi aceasta podoaba ce ne face cinste, ce ne lauda si ne inalta inaintea lui Dumnezeu. Sa ne dezbracam de duhul mandriei care ne lipseste de slava cereasca. Sa ne agonisim smerenia care nu costa nici un ban. A avea aceasta podoaba trebuie ca in cugetul inimii sa te socotesti ca esti cel dintai pacatos, asa cum zicea despre sine Sfantul Apostol Pavel. Cand implinesti toate poruncile lui Hristos, sa zici: "sunt un rob netrebnic, am facut ce eram dator sa fac.
Daca esti smerit, frate si sora crestina, tu nu mai poti sa umbli in felul lumii plin de mandrie, care n-a auzit niciodata Cuvantul lui Dumnezeu, tu nu mai poti sa umbli cu ei, sa mai faci ca ei. Ca sa ne dovedim smerenia, trebuie s-o aratam prin cugetele inimii, prin vorbe, prin fapte, precum ne spune: "Nu faceti nimic din duh de cearta sau din duh de slava desarta, ci in smerenie fiecare sa primeasca pe altul mai presus de el insusi. Fiecare din voi sa se uite nu la foloasele lui, ci la foloasele altora. Sa aveti in voi gandul acesta care era in Hristos Iisus.
Asa este smerenia, ea nu te lasa sa te socotesti mai bun decat altul, chiar cat de pacatos ar fi el, ci tu sa te socotesti in inima si mai pacatos. Smerenia nu-l lasa pe crestin sa se laude cu faptele lui si, cand ar vrea sa faca aceasta, il trimite la Hristos sa-L vada si sa auda ca El, cand facea bine, le poruncea cu dinadinsul sa nu spuna nimanui. Cand lumea il numea bun, raspundea: "Ce-Mi zici bun? Bun este singur Dumnezeu!"
Astfel, smerenia inimii nu-ti da voie sa te compari cu cei mai rai din lume, ci smerenia te trimite sa te compari cu Iisus Hristos, cu Maica Domnului, sa vezi cum s-a purtat Maica lui Dumnezeu, cum s-a imbracat ea in lumea aceasta, ce podoabe a pus ea in urechi, in maini, pe cap; smerenia te trimite sa te compari cu apostolii, cu mucenicii care toata viata si-au infranat poftele trupului, luptandu-se cu pacatul.
Smerenia te trimite sa-i vezi in nevoile lor pe cei apasati, pe cei bolnavi, sa le speli bubele, sa suferi mirosul cel greu, sa stai la capataiul lor, sa scoti murdaria de sub ei si fara de cartire sa-i ajuti in toate nevoile lor, iar celor lipsiti care n-au ce le trebuie sa le sari in ajutor. Asa este smerenia. Da, fratilor si surorilor, sa ne dezbracam de lucrurile blestemate, de fardurile de pe fata, de pe maini, de pudra si rosu, de cercei si bratari, de privirile trufase si de toate podoabele si modele ce atrag barbatii in pacate, caci toate acestea fac parte tot din mandria satanei.
Sa gandim modest, sa vorbim modest, sa ne imbracam modest, sa fim cat mai simpli in toate: aceasta este smerenia placuta lui Dumnezeu. Femeile sa se roage cu capul acoperit, cu rusine si sfiala, sa vorbeasca cu respect in fata barbatilor lor, nu sa le porunceasca. Femeia smerita, daca vrea sa se mantuiasca, trebuie sa observe cu atentie toate aceste sfaturi. Stiu ca nu toti pot intelege aceasta; unora li se pare un lucru greu de implinit. Dar cand se vor trezi in iad, asa cum s-au trezit multi in urma cutremurelor si a altor catastrofe pe care le-a trimis Dumnezeu, isi vor aduce aminte de toate acestea si acolo vor suspina in zadar. Aceasta se intampla tot din pricina mandriei, caci nu pot sa inteleaga si li se pare greu de indeplinit.
Cand Intr-un corp sangele e stricat, rasufla prin piele in diferite parti ale trupului. Tot asa si mandria rabufneste in afara dinlauntru, din inima si din minte. Astfel, dupa cum bubele sunt expresia sangelui stricat, tot asa si mandria din afara este expresia gandurilor dinlauntru. Invatandu-ne smerenia, Dumnezeu ne spune: "Nu iubiti lumea, nici lucrurile din lume. Daca iubeste cineva lumea, dragostea Tatalui nu mai este in el, caci tot ce este in lume este pofta trupului, pofta ochilor, nu este de la Tatal, ci din lume, si lumea trece cu poftele ei. Dar cine face voia Tatalui ramane in veac.
Va sa zica luxul, mandria, nu sunt de la Dumnezeu, ci de la lumea necredincioasa, e scornitura diavolilor, a duhurilor necurate care au adus in lume raul. Pentru lumea necredincioasa, mandria este ca o hrana, deoarece mai repede se lipsesc unele femei de mancare buna, numai sa le ramana bani pentru a se impodobi, sa aiba cu ce se mandri. Asa s-au impodobit in haine scumpe si in parfumuri multi bogati; asa petrecea zi si noapte in chefuri bogatul nemilostiv din Sfanta Evanghelie, care pana la urma a mostenit vapaia cu foc nestins.
Asa ne spune Duhul Sfant ca va fi lumea la sfarsitul veacurilor, trufasa, plina de mandrie si neascultatoare de Dumnezeu si de Cuvantul Lui. Pretutindeni, la sate si la orase, duhul mandriei stapaneste si a fugit din lume Duhul lui Dumnezeu. De aceea s-au incuibat toate duhurile rele, toate rautatile in lume, ca nu mai are cine sa calauzeasca. Daca e firesc sa vedem cu ochii nostri, sa auzim cu urechile noastre ce n-au vazut si n-au auzit stramosii nostri, e firesc sa asteptam din zi in zi caderea si sfarsitul acestui veac pacatos, caci din cauza mandriei lumea va fi prabusita in cuptorul cu focul cel nestins.
Deci sa ne pregatim, fratilor si surorilor, sa intampinam a doua venire a Domnului Hristos, care va fi ca fulgerul ce se arata de la rasarit spre apus; sa ne pregatim a-L intampina pe Domnul intru smerenie, ca El sa ne inalte pe toti in slava Sa cea cereasca.
Sa lasam lumea cea desarta, caci nici un folos nu avem de la ea, si, din duminica aceasta, sa incepem pregatirea sufleteasca, ca, incepand sfantul si marele post, sa ne impodobim cu toate podoabele smereniei si hainele virtutilor, spre mantuirea sufletelor noastre.
Rugaciune
Doamne si Stapanul vietii noastre, Cela ce Te-ai smerit pana la moarte ca sa ne inveti pe noi caile Tale si sa ne scapi de duhul maniei, da-ne, Doamne, inima smerita, caci recunoastem ca suntem pacatosi inaintea Ta; nu putem noi sa indeplinim datoriile noastre pentru atatea binefaceri care ni le daruiesti noua, caci ne saturi din masa Ta bogata, ne hranesti sufletele si trupurile, iar noi nimic nu facem si nu-Ti aducem slava si cinstea care se cuvin Tie.
Porunceste Tu, Stapane, duhurilor necurate sa nu ne mai ispiteasca iar noi niciodata sa nu mai cadem in pacatul mandriei si sa Te vedem inaintea ochilor nostri, bland si smerit, aratandu-ne caile Tale mai departe. Amin.
Doamne si Stapanul vietii noastre, Cela ce Te-ai smerit pana la moarte ca sa ne inveti pe noi caile Tale si sa ne scapi de duhul maniei, da-ne, Doamne, inima smerita, caci recunoastem ca suntem pacatosi inaintea Ta; nu putem noi sa indeplinim datoriile noastre pentru atatea binefaceri care ni le daruiesti noua, caci ne saturi din masa Ta bogata, ne hranesti sufletele si trupurile, iar noi nimic nu facem si nu-Ti aducem slava si cinstea care se cuvin Tie.
Porunceste Tu, Stapane, duhurilor necurate sa nu ne mai ispiteasca iar noi niciodata sa nu mai cadem in pacatul mandriei si sa Te vedem inaintea ochilor nostri, bland si smerit, aratandu-ne caile Tale mai departe. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu