Pe cei rai, cu rau ii va pierde (Matei XXI, 41)
Frati crestini,
Pe pamant se afla o
institutie duhovniceasca, o societate a sufletelor care dainuieste de
aproape doua mii de ani. Iar intemeietorul ei este Imparatul Iisus
Hristos. Aceasta asociatie a sufletelor, care are preotia sa si altarele
sale, invatatorii sai, fiii si ucenicii sai, se numeste Sfanta
Biserica.
Prin credinta traieste aceasta Biserica, prin nadejde si dragoste. Patria acestei asociatii este cerul; pamantul nu e pentru ea decat locul de trecere catre ceruri, in adevarata viata care este vesnica. Aceste fiinte scumpe inaintea Domnului, isi au ca parinte pe Imparatul cerului, care este Iisus Hristos. Aceasta Biserica luptatoare si calatoare pe acest pamant canta numai tainice cantari care o intaresc si o mangaie. Ea e in lumea aceasta pentru mantuirea tuturor, ea face siguranta popoarelor si ziua si noaptea se roaga lui Dumnezeu. Are obarsie divina si se sprijina numai pe Sfanta Cruce.
Necontenit intampina straini indiferenti si chiar dusmani neimblanziti. Aceasta Biserica a intampinat in calea sa de-a lungul veacurilor fel de fel de imparati si calai care au dus un razboi crancen sau diplomatic impotriva ei, voind sa inabuse in inimile oamenilor iubirea de Dumnezeu, de dreptate si de pace. Sa rastoarne legile divine si sa sape temeliile crestine, s-o distruga, daca le-ar fi cu putinta. Toti acei raufacatori sunt urmasii fariseilor si carturarilor care au calomniat si pe Domnul nostru Iisus Hristos, rastignindu-l pe Cruce intre doi talhari. Acesti rastignitori ai lui Iisus, care sunt raspanditi prin toate colturile pamantului, sunt adevaratele si supusele slugi ale lui Anticrist.
Pilda Evangheliei de astazi ne arata destul de lamurit ce in stare sa faca mandria, invidia si rautatea laolalta cu nerecunostinta oamenilor robiti pacatului.
Domnul Hristos stia ca vrajmasii Sai se hotarasera sa-l omoare. Mai stia ca o sa-i puna o multime de intrebari cu viclesug, ca sa-l poata prinda in cuvant si din cel mai mic motiv sa-l omoare, fiindca se apropiase ziua si ceasul. Iar inainte de moartea Sa a spus aceasta minunata pilda pe care am auzit-o in Evanghelia de astazi. Si a zis Domnul: "Era un om, un gospodar care a sadit o vie, a imprejmuit-o cu un gard, a sapat teasc in ea si a zidit un turn. Apoi a dat-o unor vieri si a plecat in alta tara.
Cine era omul gospodar care a sadit via? Omul gospodar era Dumnezeu Tatal care a scos din pamantul Egiptului pe poporul evreu si l-a dus in tara Canaanului, sadindu-l acolo ca pe o vie aleasa. Aici a imprejmuit via cu un gard care este legea pe care le-a dat-o sa fie ingraditi de ea, sa nu greseasca, sa nu poata nici un dusman sa le faca rau, sa fie aparati de duhurile necurate si de paganii care se inchinau la idoli. Teascul era invatatura ce curgea din gura profetilor care vorbeau cu Dumnezeu si ii invatau din invatatura Sa, curgand ca vinul dintr-un teasc al adevarului.
Iar turnul cel zidit in vie era Biserica lor unde se adaposteau pazitorii care trebuie sa apere si sa ingrijeasca via. Via era lumea, ca si astazi in Biserica lui Hristos. Via este lumea, turnul este Biserica. Si Biserica mai este si Sionul de care se spune in psalmii lui David: "Cei ce urasc Sionul sa se rusineze si sa se faca ca iarba mai inainte de a se smulge.
Vierii, carora le-a dat via in paza, sunt preotii, carturarii si batranii Vechiului Testament care trebuiau sa lucreze via si sa dea roadele la vremea lor. Dar cand a venit vremea roadelor, stapanul a trimis pe unul din slujitorii lui ca sa ia rodul viei. Dar ei l-au batut si l-au trimis cu mainile goale. A trimis iarasi alta sluga, dar si pe aceasta au batut-o cu pietre, i-au spart capul plecand ocarata ca si cea dintai. Si iarasi a trimis a treia oara pe altul, pe care scotandu-l afara din vie l-au omorat. Si asa au facut la multi: pe unii batandu-i si pe altii omorandu-i.
Aici vedem cat de clar arata Domnul Hristos purtarea necredincioasa a acestui popor inrait. Caci Dumnezeu a trimis proorocii, unul cate unul, pe rand iar acestia au fost prigoniti, batuti cu pietre, necinstiti si omorati. Dar stapanul viei, continua Domnul, avea un fiu unic si iubit al sau si a zis intru sine: "Ce voi face? Trimite-voi pe fiul meu cel iubit, fiindca vazandu-l pe acesta se vor rusina de el!
Aici, iubiti crestini, poate sa inteleaga oricine ca cel din urma trimis, de care vorbea Domnul Hristos, era insasi Sfintia Sa. De aceea a si spus pilda aceasta, ca sa auda toti dusmanii Sai, ca El este Fiul lui Dumnezeu si sa stie ca este trimis de Parintele Ceresc poporului pe care vrea sa-l mantuiasca. Si Tatal a voit sa se tina de fagaduinta data patriarhilor Vechiului Testament si sa aiba mila de sufletele necredincioase care asteptau implinirea acestor fagaduinte.
Iar lucratorii, zice Domnul Hristos, vazand ca vine fiul, au zis intre ei: "Iata mostenitorul, veniti sa-l omoram si sa stapanim noi mostenirea lui! Si scotandu-l afara din vie, l-au omorat. Adica Domnul Hristos a fost scos afara din orasul Ierusalim, din mijlocul lumii si dus in varful Golgotei sa fie rastignit pe cruce.
In momentul cand Domnul Hristos le spune pilda aceasta, acesti nelegiuiti de farisei, carturari si saduchei se pregateau sa-L dea afara cu rautate din via Sa, din cetatea cea sfanta ca sa-L omoare pe Golgota, caci ziceau ei toti: "Daca il mai lasam mult pe Iisus sa continue opera Sa, minunile Sale, tot poporul se va duce dupa El si noi in zadar mai stam aici. Domnul insa vorbea de sfarsitul Sau cu atata sange rece si-i arata cu degetul pe ucigasii Sai, care taceau si scrasneau din dinti.
O tacere se facu. Deodata Iisus lua iarasi cuvantul si le zise: "Ei bine, ce credeti ca va face lucratorilor acelora stapanul viei? Dar poporul a raspuns: "Va pierde pe lucratorii aceia, va lua via si o va da altor lucratori care vor da rodul ei la timp. Raspunsul acesta era intelept, venit de sus.
Dar din multime se auzi in acelasi timp un glas zicand: "Sa nu fie! ca si cum ar fi zis: arhiereii nu vor fi capabili sa savarseasca o crima ca aceasta. Iisus, aruncand o privire asupra multimii de unde se auzise acel glas, zise: "Nu va fi! Au n-ati citit in Scriptura ce insemneaza aceste cuvinte? Piatra care n-au socotit-o ziditorii, aceasta s-a facut in capul unghiului, de la Domnul s-a facut aceasta si este minunata in ochii nostri.
Aceste cuvinte din Psalmii lui David le dovedeau iarasi ca El este Mesia, piatra aruncata la inceput de ziditori, de farisei si de carturari. El, Iisus este Mesia in persoana si in lucrurile Sale. Evreii pot sa respinga pe Hristos si Biserica Sa, dar totusi va ramane piatra cea din capul unghiului. Si cel ce va cadea pe piatra aceasta se va sfarama, zice Iisus; si peste care va cadea ea, il va spulbera, dupa cuvintele proorocului Isaia, care a comparat pe Mesia cu o stanca de care se vor izbi si sfarama toti necredinciosii pamantului.
Va veni vremea cand se vor Implini cuvintele proorocului Daniil: "Piatra se va dezlipi din munte, va cadea peste vrajmasii lui Dumnezeu si-i va zdrobi. Apoi Iisus incheie cu aceste cuvinte: "Amin, zic voua, se va lua de la voi Imparatia lui Dumnezeu si se va dea neamurilor, paganilor care vor da roadele la vremea lor".
In cele zise pana aici am vazut cum Fiul lui Dumnezeu se descopera pe Sine, cum El este Acela care trebuia sa vina sa-i mantuiasca, sa-i salveze din robia diavolului, pe ei si intreg neamul omenesc.
Dar ei, macar ca vedeau in toate zilele minunile lui Dumnezeu, cele mai presus de fire, pe care nimeni altul nu le mai facuse, precum si marea intelepciune de a le descoperi tainele Sfintei Scripturi si locurile cele greu de inteles, pe care nimeni nu le putea descoperi atat de lamurit, ei se uitau unii la altii, se intrebau si ziceau: "De unde stie Acesta carte, caci n-a invatat nicaieri, nu este Acesta feciorul Mariei si al lui Iosif?
Prin credinta traieste aceasta Biserica, prin nadejde si dragoste. Patria acestei asociatii este cerul; pamantul nu e pentru ea decat locul de trecere catre ceruri, in adevarata viata care este vesnica. Aceste fiinte scumpe inaintea Domnului, isi au ca parinte pe Imparatul cerului, care este Iisus Hristos. Aceasta Biserica luptatoare si calatoare pe acest pamant canta numai tainice cantari care o intaresc si o mangaie. Ea e in lumea aceasta pentru mantuirea tuturor, ea face siguranta popoarelor si ziua si noaptea se roaga lui Dumnezeu. Are obarsie divina si se sprijina numai pe Sfanta Cruce.
Necontenit intampina straini indiferenti si chiar dusmani neimblanziti. Aceasta Biserica a intampinat in calea sa de-a lungul veacurilor fel de fel de imparati si calai care au dus un razboi crancen sau diplomatic impotriva ei, voind sa inabuse in inimile oamenilor iubirea de Dumnezeu, de dreptate si de pace. Sa rastoarne legile divine si sa sape temeliile crestine, s-o distruga, daca le-ar fi cu putinta. Toti acei raufacatori sunt urmasii fariseilor si carturarilor care au calomniat si pe Domnul nostru Iisus Hristos, rastignindu-l pe Cruce intre doi talhari. Acesti rastignitori ai lui Iisus, care sunt raspanditi prin toate colturile pamantului, sunt adevaratele si supusele slugi ale lui Anticrist.
Pilda Evangheliei de astazi ne arata destul de lamurit ce in stare sa faca mandria, invidia si rautatea laolalta cu nerecunostinta oamenilor robiti pacatului.
Domnul Hristos stia ca vrajmasii Sai se hotarasera sa-l omoare. Mai stia ca o sa-i puna o multime de intrebari cu viclesug, ca sa-l poata prinda in cuvant si din cel mai mic motiv sa-l omoare, fiindca se apropiase ziua si ceasul. Iar inainte de moartea Sa a spus aceasta minunata pilda pe care am auzit-o in Evanghelia de astazi. Si a zis Domnul: "Era un om, un gospodar care a sadit o vie, a imprejmuit-o cu un gard, a sapat teasc in ea si a zidit un turn. Apoi a dat-o unor vieri si a plecat in alta tara.
Cine era omul gospodar care a sadit via? Omul gospodar era Dumnezeu Tatal care a scos din pamantul Egiptului pe poporul evreu si l-a dus in tara Canaanului, sadindu-l acolo ca pe o vie aleasa. Aici a imprejmuit via cu un gard care este legea pe care le-a dat-o sa fie ingraditi de ea, sa nu greseasca, sa nu poata nici un dusman sa le faca rau, sa fie aparati de duhurile necurate si de paganii care se inchinau la idoli. Teascul era invatatura ce curgea din gura profetilor care vorbeau cu Dumnezeu si ii invatau din invatatura Sa, curgand ca vinul dintr-un teasc al adevarului.
Iar turnul cel zidit in vie era Biserica lor unde se adaposteau pazitorii care trebuie sa apere si sa ingrijeasca via. Via era lumea, ca si astazi in Biserica lui Hristos. Via este lumea, turnul este Biserica. Si Biserica mai este si Sionul de care se spune in psalmii lui David: "Cei ce urasc Sionul sa se rusineze si sa se faca ca iarba mai inainte de a se smulge.
Vierii, carora le-a dat via in paza, sunt preotii, carturarii si batranii Vechiului Testament care trebuiau sa lucreze via si sa dea roadele la vremea lor. Dar cand a venit vremea roadelor, stapanul a trimis pe unul din slujitorii lui ca sa ia rodul viei. Dar ei l-au batut si l-au trimis cu mainile goale. A trimis iarasi alta sluga, dar si pe aceasta au batut-o cu pietre, i-au spart capul plecand ocarata ca si cea dintai. Si iarasi a trimis a treia oara pe altul, pe care scotandu-l afara din vie l-au omorat. Si asa au facut la multi: pe unii batandu-i si pe altii omorandu-i.
Aici vedem cat de clar arata Domnul Hristos purtarea necredincioasa a acestui popor inrait. Caci Dumnezeu a trimis proorocii, unul cate unul, pe rand iar acestia au fost prigoniti, batuti cu pietre, necinstiti si omorati. Dar stapanul viei, continua Domnul, avea un fiu unic si iubit al sau si a zis intru sine: "Ce voi face? Trimite-voi pe fiul meu cel iubit, fiindca vazandu-l pe acesta se vor rusina de el!
Aici, iubiti crestini, poate sa inteleaga oricine ca cel din urma trimis, de care vorbea Domnul Hristos, era insasi Sfintia Sa. De aceea a si spus pilda aceasta, ca sa auda toti dusmanii Sai, ca El este Fiul lui Dumnezeu si sa stie ca este trimis de Parintele Ceresc poporului pe care vrea sa-l mantuiasca. Si Tatal a voit sa se tina de fagaduinta data patriarhilor Vechiului Testament si sa aiba mila de sufletele necredincioase care asteptau implinirea acestor fagaduinte.
Iar lucratorii, zice Domnul Hristos, vazand ca vine fiul, au zis intre ei: "Iata mostenitorul, veniti sa-l omoram si sa stapanim noi mostenirea lui! Si scotandu-l afara din vie, l-au omorat. Adica Domnul Hristos a fost scos afara din orasul Ierusalim, din mijlocul lumii si dus in varful Golgotei sa fie rastignit pe cruce.
In momentul cand Domnul Hristos le spune pilda aceasta, acesti nelegiuiti de farisei, carturari si saduchei se pregateau sa-L dea afara cu rautate din via Sa, din cetatea cea sfanta ca sa-L omoare pe Golgota, caci ziceau ei toti: "Daca il mai lasam mult pe Iisus sa continue opera Sa, minunile Sale, tot poporul se va duce dupa El si noi in zadar mai stam aici. Domnul insa vorbea de sfarsitul Sau cu atata sange rece si-i arata cu degetul pe ucigasii Sai, care taceau si scrasneau din dinti.
O tacere se facu. Deodata Iisus lua iarasi cuvantul si le zise: "Ei bine, ce credeti ca va face lucratorilor acelora stapanul viei? Dar poporul a raspuns: "Va pierde pe lucratorii aceia, va lua via si o va da altor lucratori care vor da rodul ei la timp. Raspunsul acesta era intelept, venit de sus.
Dar din multime se auzi in acelasi timp un glas zicand: "Sa nu fie! ca si cum ar fi zis: arhiereii nu vor fi capabili sa savarseasca o crima ca aceasta. Iisus, aruncand o privire asupra multimii de unde se auzise acel glas, zise: "Nu va fi! Au n-ati citit in Scriptura ce insemneaza aceste cuvinte? Piatra care n-au socotit-o ziditorii, aceasta s-a facut in capul unghiului, de la Domnul s-a facut aceasta si este minunata in ochii nostri.
Aceste cuvinte din Psalmii lui David le dovedeau iarasi ca El este Mesia, piatra aruncata la inceput de ziditori, de farisei si de carturari. El, Iisus este Mesia in persoana si in lucrurile Sale. Evreii pot sa respinga pe Hristos si Biserica Sa, dar totusi va ramane piatra cea din capul unghiului. Si cel ce va cadea pe piatra aceasta se va sfarama, zice Iisus; si peste care va cadea ea, il va spulbera, dupa cuvintele proorocului Isaia, care a comparat pe Mesia cu o stanca de care se vor izbi si sfarama toti necredinciosii pamantului.
Va veni vremea cand se vor Implini cuvintele proorocului Daniil: "Piatra se va dezlipi din munte, va cadea peste vrajmasii lui Dumnezeu si-i va zdrobi. Apoi Iisus incheie cu aceste cuvinte: "Amin, zic voua, se va lua de la voi Imparatia lui Dumnezeu si se va dea neamurilor, paganilor care vor da roadele la vremea lor".
In cele zise pana aici am vazut cum Fiul lui Dumnezeu se descopera pe Sine, cum El este Acela care trebuia sa vina sa-i mantuiasca, sa-i salveze din robia diavolului, pe ei si intreg neamul omenesc.
Dar ei, macar ca vedeau in toate zilele minunile lui Dumnezeu, cele mai presus de fire, pe care nimeni altul nu le mai facuse, precum si marea intelepciune de a le descoperi tainele Sfintei Scripturi si locurile cele greu de inteles, pe care nimeni nu le putea descoperi atat de lamurit, ei se uitau unii la altii, se intrebau si ziceau: "De unde stie Acesta carte, caci n-a invatat nicaieri, nu este Acesta feciorul Mariei si al lui Iosif?
Fariseii au trimis odata niste iscoade ca sa-L prinda pe
Domnul Hristos, dar acestia s-au intors spunand ca n-au putut sa faca
nimic deoarece n-au auzit niciodata pe cineva vorbind asa de frumos si
intelept si n-au avut motiv.
Dar de ce erau ei atat de orbiti, ce i-a facut pe ei atat de nesimtitori, ca sa nu-L recunoasca pe Domnul Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu? Iata ce: pacatul mandriei, cel dintai pacat facut de Lucifer diavolul. Mandria, slava cea desarta a veacului acestuia de pe pamant, veninul rautatii diavolului i-au orbit si n-au putut sa-L cunoasca si n-au cunoscut nici timpul cand i-a cercetat Dumnezeu prin Fiul Sau, Rasaritul cel de sus, desi Mantuitorul le facuse inainte si aceasta mustrare, zicandu-le: "Fatarnicilor, fata cerului stiti sa o deosebiti, pentru ce nu judecati singur ce este drept!?
Deci, la prima venire a Domnului In lume, oamenii legii, oameni invatati, nu L-au cunoscut, nu L-au primit. Cu cartea in mana L-au judecat pe Iisus Hristos, scotandu-L afara din vie, din cetate si L-au rastignit pe Cruce, pe Golgota. Au parasit pe Domnul si au maniat pe Sfantul lui Israel. Popor indaratnic si incarcat de pacate! Pana acolo au fost inselati si orbiti, incat au strigat cu gura lor: "Sangele Lui sa cada asupra noastra si asupra copiilor nostri! Si astfel au fost pedepsiti de Dumnezeu. Le-a ridicat harurile de care abuzasera ei si sunt ratacitori si astazi in toata lumea. Au fost izgoniti din tara lor. Li s-au daramat turnul, biserica, li s-a surpat gardul, cazand la pamant, adica Legea si asa fara de tara, fara de biserica, fara jertfe si fara Dumnezeu au ramas pe pamant.
Cat de aspra este pedeapsa maniei lui Dumnezeu ce ne face sa tremuram! Iar via lor a fost luata si data altor lucratori. Acesti lucratori carora li s-au incredintat via de catre Dumnezeu sunt: arhiereii, preotii si diaconii, clerul conducator al credintei ortodoxe, Biserica Crestina Ortodoxa, care in chip tainic este condusa de Duhul Sfant. Aceasta a avut intotdeauna de luptat cu toate rautatile venite din toate partile, fiindca diavolul nu s-a multumit cu relele pe care le facuse prin ei Fiului lui Dumnezeu. A urmarit mai departe pe ucenicii si crestini Sai si va urmari mereu pana la a doua venire a lui Hristos, care va judeca toate semintiile pamantului.
Diavolul, care niciodata nu doarme, a reusit sa ridice impotriva Bisericii lui Hristos o multime de vrajmasi care o sapa la temelie si vor sa o darame. Si care sunt acestia? Intai de toate sectele, care s-au departat de Sfintele Taine si invata poporul minciuni si rataciri. Acestia lupta din afara si arunca in Biserica lui Hristos cu ce nimeresc. Dar mai periculosi sunt vrajmasii care sunt inauntrul Bisericii, adica cei care zic ca tin cu Biserica. Acestia sunt crestinii care injura Biserica si chiar, cu durere trebuie sa spunem, ca sunt preoti, calugari sau maici care nu-si fac datoria si fac fel de fel de sminteli si care ingaduie pacatul. Acestia sunt ca vierii din Evanghelia de astazi care au rastignit pe Fiul lui Dumnezeu, de aceea sa nu va smintiti cand vedeti, cand auziti, ci rugati-va sa le dea Dumnezeu lumina si sa-i intoarca la El mai inainte de a veni ziua cea mare a razbunarii dumnezeiesti.
Alti vrajmasi ai Bisericii sunt toti cei ce sub forma aceasta de crestini care merg la biserica atrag in ratacire suflete, printr-un fel de misticism bolnavicios. Ei zic ca au vedenii, cad pe jos, intepenesc; diavolul ii intepeneste si spun ca e pacat sa tai painea cu cutitul, sa nu se lucreze vinerea si nici lunea, ei spun ca e bine sa postesti sambata si duminica. Invata sa stea lumea in biserica numai in genunchi si o multime de invataturi gresite contra sfintelor canoane. Iar cine face ca ei cade sub afurisenie si anatema Sfintilor Parinti. De aceea va indemnam sa nu va luati dupa oricine, invatati dreapta credinta.
Alti vrajmasi sunt si cei ce injura Sfanta Biserica, pe Dumnezeu si lucrurile sfinte, cei ce sparg bisericile si le fura; tot atat de pacatosi si blestemati sunt cei ce nu vor sa vina duminica la Sfanta Biserica. Acestia nu vor avea parte de raiul lui Dumnezeu si vor fi alungati cand vor sfarsi cu viata aceasta trecatoare.
Unii cred ca, daca merge unul din casa la Sfanta Biserica ii iarta Dumnezeu si pe ceilalti care n-au putut sa mearga, dar se inseala amarnic. Asa era intr-un sat o crestina care nu lipsea duminica de la biserica, dar sotul ei nu vrea sa mearga, desi era un om cu frica de Dumnezeu, se ferea sa nu faca rau la nimeni, se ruga si el acasa. Cand il ruga sotia sa mearga la biserica, ii raspundea: "Nu te duci tu si pentru mine, la ce sa mai merg si eu!? Dar ea se ruga cu lacrimi si cu metanii ca sa mearga si sotul ei la biserica. Si iata ca Dumnezeu i-a auzit rugaciunea dandu-i un vis cu talc sotului ei:
Parca murisera amandoi si mergeau pe o pajiste verde. Mergand asa mereu si tot urcand prin locuri necunoscute, au ajuns la portile unei cetati frumoase care deodata se deschid si apare un inger luminat. Ingerul pofteste pe sotie inauntru, dar cand a vrut sa paseasca si el, l-a oprit zicand: "Nu e nevoie sa mai intri si tu, ca intra sotia si pentru tine aici! Tu pleaca! Si a inchis portile. Cand s-a vazut singur, a inceput sa planga caindu-se ca a pierdut raiul. In acest zbucium s-a trezit, s-a inchinat si a zis: "Bine ca a fost un vis!
A sculat-o pe sotie, i-a povestit visul si de acum nu mai zicea sa se duca ea si pentru el. De multe ori pleca chiar inaintea ei la biserica. Si iata cum Bunul Dumnezeu l-a ajutat intorcandu-l printr-un vis asa de simplu. Si cand ne gandim ca sunt multe femei crestine care au aceasta durere ca nu vin si sotii lor la biserica!
Frati crestini, in biserica ne rugam lui Dumnezeu, cantam laude Lui, aici ne impartasim cu Sfintele Taine. Mantuitorul Iisus este de fata in biserica. Intrand in biserica, noi iesim din lumea aceasta de toate zilele pentru a intra intr-o lume noua. Cata liniste si pace gasim aici, lumina tainica din ea ne inalta gandul sus. Rugaciunile din biserica ne fac sa uitam necazurile si durerile din lumea aceasta, auzim parca soapte ingeresti; aceasta este Casa lui Dumnezeu si poarta cerului. Si intr-adevar ce este in cer si nu este in biserica? In cer Dumnezeu, asezat pe tronul maririi, aici Iisus Hristos Dumnezeu si Om si in acelasi timp Dumnezeu, asezat pe masa Sfantului Altar.
In cer ingerii cu arhanghelii inconjoara maretia dumnezeiasca, iar aici pe pamant chipurile sfintilor pictati pe peretii bisericii. Ingerii si sfintii in chip nevazut iau parte cu noi la Sfanta Liturghie. Ingerii nostri pazitori, care ni s-au dat la Sfantul Botez, vin cu noi si ne rugam impreuna. O, cata putere binefacatoare ar avea asupra noastra frecventarea permanenta a Sfintei Biserici! Cate invataturi sfinte n-am invata, cate lucruri placute n-am auzi, aici ne-am cunoaste pe noi insine, ne-am vedea toate slabiciunile noastre si am lua hotarari de bine pentru viitor.
Aici, in Sfanta Biserica, am invata ca toti oamenii sunt fratii nostri, ca acelasi sange dumnezeiesc a curs pentru toti, mici si mari, invatati si neinvatati. Iar daca venim aici, sa deschidem inimile si gurile noastre pentru slava Domnului, pentru a-i jertfi laudele noastre cu inima smerita. Aici, preotii sunt datori sa spuna datoriile pe care legea crestina le pune pe umerii celor ce vor sa se mantuiasca, iar credinciosii, care sunt interesati, primesc cu dragoste aceste invataturi si le pun in practica.
Omul, care duminica aceasta sau cealalta n-a inteles nimic din Sfanta Evanghelie, din Apostol, de la cazanie, pierde firul invataturilor sfinte si dupa o vreme ajunge intr-o stare de nepasare, cu cat vine mai rar, cu atat n-ar mai veni deloc. Diavolului atat ii este greu, pana il scoate pe om din biserica, caci stie el atunci unde sa-l duca: la carciumi, la jocuri de tot felul, ii invata multe rautati si pacate mari. Un mare rau fac crestinii care lipsesc de la Sfanta Biserica. In inselaciunea diavolului sunt si cei ce vin tarziu si cei ce pleaca devreme.
Cei ce vin tarziu se inseala cu cuvintele acestea, zicand: nu zice Domnul ca e primit si cel din ceasul al unsprezecelea? Dar aici e vorba de altceva, nu e vorba de venirea la biserica, e vorba ca noi toti suntem, nu in ceasul al unsprezecelea, ci in ceasul al doisprezecelea. Putin mai este si trebuie sa vina Judecatorul, ca sa judece vii si mortii, cum zicem in Crezul. Batranii nostri nu aveau atatea carti sa citeasca ca noi. Cel mai mult era raspandita o carticica mica, Epistolia Domnului Hristos si Visul Maicii Domnului si acolo, cu multa frica citeau locul unde se spune ca nu este ingaduit nimanui de a nu veni la biserica.
Crestinul care vine la Sfanta Biserica trebuie sa fie smerit pentru ca sa se poata milostivi Dumnezeu spre sufletul lui si sa-i daruiasca mila si iertarea pacatelor. In Sfanta Evanghelie citim ca Domnul Hristos era atat de bland, de iertator, bun, ca pe toti pacatosii i-a iertat, dar cand a fost vorba de cei ce faceau neoranduiala in biserica, de cei ce profanau biserica, n-a putut rabda si cu multa manie i-a scos afara batandu-i cu un bici de streanguri. De aceea sa ne temem si noi de dreapta manie a lui Dumnezeu cand venim in Casa Lui, ca nu cumva, in loc de mila si iertarea pacatelor, sa primim bice si blesteme dumnezeiesti, ca evreii care L-au rastignit. "Pe cei rai, cu rau ii va pierde, zice Sfanta Carte. Si asa li s-a intamplat si vremelnic si vesnic unora. Dupa ce i-a asteptat Domnul Hristos pe evrei 40 de ani de la Inaltarea Sa la cer si tot nu s-au intors, n-au recunoscut ca au facut pacat rastignind pe Dumnezeu, atunci si Dumnezeu a trimis manie peste ei, mari pedepse, caci romanii i-au trecut prin foc si sabie si i-au imprastiat pe tot pamantul ca sclavi. Mari au fost suferintele lor prin toate tarile pana in ziua de astazi si se vor chinui si in focul iadului cei care nu vor recunoaste pe Domnul Hristos, care este piatra din capul unghiului, care leaga Biserica Vechiului Testament de cea a Noului Testament, piatra din Sion, care este Biserica de astazi. Asa va pierde Dumnezeu si pe crestinii care nu vor lua aminte sa se indrepte mai inainte de moarte, de ziua sfarsitului.
Sa se lase fiecare de pacatele sale, sa se intoarca la pocainta, ca Dumnezeu nu va lasa nepedepsita nici o fapta rea, nici chiar in lumea aceasta. O tanara foarte necredincioasa si hulitoare de cele sfinte a fost sfatuita de fetele cele credincioase, zicandu-i: "Julieta, tu n-ai sa sfarsesti bine cu necredinta ta, Dumnezeu te va pedepsi. "Ba!, raspunse ea cu obraznicie. "Cine a venit din lumea de dincolo sa-mi spuna ce se petrece?! Dupa opt zile a fost gasita moarta; cum nimeni nu s-a indoit de moartea ei, o asezara in sicriu si o ingropara.
A doua zi, groparul, facand o alta groapa langa mormantul ei, auzi zgomot si o voce sufocata ce striga: "Ajutor, ajutor! Au fost chemate autoritatile si au deschis mormantul, constatand ca Julieta a fost ingropata de vie. Cu parul in neoranduiala si fata plina de sange scoase un suspin adanc si, deschizand ochii, a zis: "Dumnezeule iti multumesc! Dupa ce se linisti putin, povesti cum s-a trezit abia atunci cand a fost ingropata, a inceput sa strige, sa loveasca cu capul in sicriu, "iar cand am vazut ca totul e zadarnic si vine moartea cu toate grozaviile ei, nu va pot explica ce frica groaznica am avut! Abia acum am inceput sa ma gandesc la pedeapsa dumnezeiasca pe care o voi lua pe dreptate si ca ma voi duce direct in iad. O, bunatate dumnezeiasca!, zise ea plangand, Ti-am dispretuit adevarurile credintei, dar m-ai adus iar la viata sa ma pocaiesc si sa ma indrept, de acum vreau sa traiesc numai pentru Tine Dumnezeule, lumea-i moarta pentru mine, iar eu moarta sunt pentru ea, in inima Doamne Sfinte numai Tu vei avea loc.
Asa se vor trezi in iad, in iad nu in groapa, multi necredinciosi, multi desfranati si ticalosi care nu vor sa se intoarca, dar va fi prea tarziu atunci acolo, vor plati fara iertare toate relele dimpreuna cu necredinciosii si cu toti vrajmasii Bisericii lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Dar de ce erau ei atat de orbiti, ce i-a facut pe ei atat de nesimtitori, ca sa nu-L recunoasca pe Domnul Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu? Iata ce: pacatul mandriei, cel dintai pacat facut de Lucifer diavolul. Mandria, slava cea desarta a veacului acestuia de pe pamant, veninul rautatii diavolului i-au orbit si n-au putut sa-L cunoasca si n-au cunoscut nici timpul cand i-a cercetat Dumnezeu prin Fiul Sau, Rasaritul cel de sus, desi Mantuitorul le facuse inainte si aceasta mustrare, zicandu-le: "Fatarnicilor, fata cerului stiti sa o deosebiti, pentru ce nu judecati singur ce este drept!?
Deci, la prima venire a Domnului In lume, oamenii legii, oameni invatati, nu L-au cunoscut, nu L-au primit. Cu cartea in mana L-au judecat pe Iisus Hristos, scotandu-L afara din vie, din cetate si L-au rastignit pe Cruce, pe Golgota. Au parasit pe Domnul si au maniat pe Sfantul lui Israel. Popor indaratnic si incarcat de pacate! Pana acolo au fost inselati si orbiti, incat au strigat cu gura lor: "Sangele Lui sa cada asupra noastra si asupra copiilor nostri! Si astfel au fost pedepsiti de Dumnezeu. Le-a ridicat harurile de care abuzasera ei si sunt ratacitori si astazi in toata lumea. Au fost izgoniti din tara lor. Li s-au daramat turnul, biserica, li s-a surpat gardul, cazand la pamant, adica Legea si asa fara de tara, fara de biserica, fara jertfe si fara Dumnezeu au ramas pe pamant.
Cat de aspra este pedeapsa maniei lui Dumnezeu ce ne face sa tremuram! Iar via lor a fost luata si data altor lucratori. Acesti lucratori carora li s-au incredintat via de catre Dumnezeu sunt: arhiereii, preotii si diaconii, clerul conducator al credintei ortodoxe, Biserica Crestina Ortodoxa, care in chip tainic este condusa de Duhul Sfant. Aceasta a avut intotdeauna de luptat cu toate rautatile venite din toate partile, fiindca diavolul nu s-a multumit cu relele pe care le facuse prin ei Fiului lui Dumnezeu. A urmarit mai departe pe ucenicii si crestini Sai si va urmari mereu pana la a doua venire a lui Hristos, care va judeca toate semintiile pamantului.
Diavolul, care niciodata nu doarme, a reusit sa ridice impotriva Bisericii lui Hristos o multime de vrajmasi care o sapa la temelie si vor sa o darame. Si care sunt acestia? Intai de toate sectele, care s-au departat de Sfintele Taine si invata poporul minciuni si rataciri. Acestia lupta din afara si arunca in Biserica lui Hristos cu ce nimeresc. Dar mai periculosi sunt vrajmasii care sunt inauntrul Bisericii, adica cei care zic ca tin cu Biserica. Acestia sunt crestinii care injura Biserica si chiar, cu durere trebuie sa spunem, ca sunt preoti, calugari sau maici care nu-si fac datoria si fac fel de fel de sminteli si care ingaduie pacatul. Acestia sunt ca vierii din Evanghelia de astazi care au rastignit pe Fiul lui Dumnezeu, de aceea sa nu va smintiti cand vedeti, cand auziti, ci rugati-va sa le dea Dumnezeu lumina si sa-i intoarca la El mai inainte de a veni ziua cea mare a razbunarii dumnezeiesti.
Alti vrajmasi ai Bisericii sunt toti cei ce sub forma aceasta de crestini care merg la biserica atrag in ratacire suflete, printr-un fel de misticism bolnavicios. Ei zic ca au vedenii, cad pe jos, intepenesc; diavolul ii intepeneste si spun ca e pacat sa tai painea cu cutitul, sa nu se lucreze vinerea si nici lunea, ei spun ca e bine sa postesti sambata si duminica. Invata sa stea lumea in biserica numai in genunchi si o multime de invataturi gresite contra sfintelor canoane. Iar cine face ca ei cade sub afurisenie si anatema Sfintilor Parinti. De aceea va indemnam sa nu va luati dupa oricine, invatati dreapta credinta.
Alti vrajmasi sunt si cei ce injura Sfanta Biserica, pe Dumnezeu si lucrurile sfinte, cei ce sparg bisericile si le fura; tot atat de pacatosi si blestemati sunt cei ce nu vor sa vina duminica la Sfanta Biserica. Acestia nu vor avea parte de raiul lui Dumnezeu si vor fi alungati cand vor sfarsi cu viata aceasta trecatoare.
Unii cred ca, daca merge unul din casa la Sfanta Biserica ii iarta Dumnezeu si pe ceilalti care n-au putut sa mearga, dar se inseala amarnic. Asa era intr-un sat o crestina care nu lipsea duminica de la biserica, dar sotul ei nu vrea sa mearga, desi era un om cu frica de Dumnezeu, se ferea sa nu faca rau la nimeni, se ruga si el acasa. Cand il ruga sotia sa mearga la biserica, ii raspundea: "Nu te duci tu si pentru mine, la ce sa mai merg si eu!? Dar ea se ruga cu lacrimi si cu metanii ca sa mearga si sotul ei la biserica. Si iata ca Dumnezeu i-a auzit rugaciunea dandu-i un vis cu talc sotului ei:
Parca murisera amandoi si mergeau pe o pajiste verde. Mergand asa mereu si tot urcand prin locuri necunoscute, au ajuns la portile unei cetati frumoase care deodata se deschid si apare un inger luminat. Ingerul pofteste pe sotie inauntru, dar cand a vrut sa paseasca si el, l-a oprit zicand: "Nu e nevoie sa mai intri si tu, ca intra sotia si pentru tine aici! Tu pleaca! Si a inchis portile. Cand s-a vazut singur, a inceput sa planga caindu-se ca a pierdut raiul. In acest zbucium s-a trezit, s-a inchinat si a zis: "Bine ca a fost un vis!
A sculat-o pe sotie, i-a povestit visul si de acum nu mai zicea sa se duca ea si pentru el. De multe ori pleca chiar inaintea ei la biserica. Si iata cum Bunul Dumnezeu l-a ajutat intorcandu-l printr-un vis asa de simplu. Si cand ne gandim ca sunt multe femei crestine care au aceasta durere ca nu vin si sotii lor la biserica!
Frati crestini, in biserica ne rugam lui Dumnezeu, cantam laude Lui, aici ne impartasim cu Sfintele Taine. Mantuitorul Iisus este de fata in biserica. Intrand in biserica, noi iesim din lumea aceasta de toate zilele pentru a intra intr-o lume noua. Cata liniste si pace gasim aici, lumina tainica din ea ne inalta gandul sus. Rugaciunile din biserica ne fac sa uitam necazurile si durerile din lumea aceasta, auzim parca soapte ingeresti; aceasta este Casa lui Dumnezeu si poarta cerului. Si intr-adevar ce este in cer si nu este in biserica? In cer Dumnezeu, asezat pe tronul maririi, aici Iisus Hristos Dumnezeu si Om si in acelasi timp Dumnezeu, asezat pe masa Sfantului Altar.
In cer ingerii cu arhanghelii inconjoara maretia dumnezeiasca, iar aici pe pamant chipurile sfintilor pictati pe peretii bisericii. Ingerii si sfintii in chip nevazut iau parte cu noi la Sfanta Liturghie. Ingerii nostri pazitori, care ni s-au dat la Sfantul Botez, vin cu noi si ne rugam impreuna. O, cata putere binefacatoare ar avea asupra noastra frecventarea permanenta a Sfintei Biserici! Cate invataturi sfinte n-am invata, cate lucruri placute n-am auzi, aici ne-am cunoaste pe noi insine, ne-am vedea toate slabiciunile noastre si am lua hotarari de bine pentru viitor.
Aici, in Sfanta Biserica, am invata ca toti oamenii sunt fratii nostri, ca acelasi sange dumnezeiesc a curs pentru toti, mici si mari, invatati si neinvatati. Iar daca venim aici, sa deschidem inimile si gurile noastre pentru slava Domnului, pentru a-i jertfi laudele noastre cu inima smerita. Aici, preotii sunt datori sa spuna datoriile pe care legea crestina le pune pe umerii celor ce vor sa se mantuiasca, iar credinciosii, care sunt interesati, primesc cu dragoste aceste invataturi si le pun in practica.
Omul, care duminica aceasta sau cealalta n-a inteles nimic din Sfanta Evanghelie, din Apostol, de la cazanie, pierde firul invataturilor sfinte si dupa o vreme ajunge intr-o stare de nepasare, cu cat vine mai rar, cu atat n-ar mai veni deloc. Diavolului atat ii este greu, pana il scoate pe om din biserica, caci stie el atunci unde sa-l duca: la carciumi, la jocuri de tot felul, ii invata multe rautati si pacate mari. Un mare rau fac crestinii care lipsesc de la Sfanta Biserica. In inselaciunea diavolului sunt si cei ce vin tarziu si cei ce pleaca devreme.
Cei ce vin tarziu se inseala cu cuvintele acestea, zicand: nu zice Domnul ca e primit si cel din ceasul al unsprezecelea? Dar aici e vorba de altceva, nu e vorba de venirea la biserica, e vorba ca noi toti suntem, nu in ceasul al unsprezecelea, ci in ceasul al doisprezecelea. Putin mai este si trebuie sa vina Judecatorul, ca sa judece vii si mortii, cum zicem in Crezul. Batranii nostri nu aveau atatea carti sa citeasca ca noi. Cel mai mult era raspandita o carticica mica, Epistolia Domnului Hristos si Visul Maicii Domnului si acolo, cu multa frica citeau locul unde se spune ca nu este ingaduit nimanui de a nu veni la biserica.
Crestinul care vine la Sfanta Biserica trebuie sa fie smerit pentru ca sa se poata milostivi Dumnezeu spre sufletul lui si sa-i daruiasca mila si iertarea pacatelor. In Sfanta Evanghelie citim ca Domnul Hristos era atat de bland, de iertator, bun, ca pe toti pacatosii i-a iertat, dar cand a fost vorba de cei ce faceau neoranduiala in biserica, de cei ce profanau biserica, n-a putut rabda si cu multa manie i-a scos afara batandu-i cu un bici de streanguri. De aceea sa ne temem si noi de dreapta manie a lui Dumnezeu cand venim in Casa Lui, ca nu cumva, in loc de mila si iertarea pacatelor, sa primim bice si blesteme dumnezeiesti, ca evreii care L-au rastignit. "Pe cei rai, cu rau ii va pierde, zice Sfanta Carte. Si asa li s-a intamplat si vremelnic si vesnic unora. Dupa ce i-a asteptat Domnul Hristos pe evrei 40 de ani de la Inaltarea Sa la cer si tot nu s-au intors, n-au recunoscut ca au facut pacat rastignind pe Dumnezeu, atunci si Dumnezeu a trimis manie peste ei, mari pedepse, caci romanii i-au trecut prin foc si sabie si i-au imprastiat pe tot pamantul ca sclavi. Mari au fost suferintele lor prin toate tarile pana in ziua de astazi si se vor chinui si in focul iadului cei care nu vor recunoaste pe Domnul Hristos, care este piatra din capul unghiului, care leaga Biserica Vechiului Testament de cea a Noului Testament, piatra din Sion, care este Biserica de astazi. Asa va pierde Dumnezeu si pe crestinii care nu vor lua aminte sa se indrepte mai inainte de moarte, de ziua sfarsitului.
Sa se lase fiecare de pacatele sale, sa se intoarca la pocainta, ca Dumnezeu nu va lasa nepedepsita nici o fapta rea, nici chiar in lumea aceasta. O tanara foarte necredincioasa si hulitoare de cele sfinte a fost sfatuita de fetele cele credincioase, zicandu-i: "Julieta, tu n-ai sa sfarsesti bine cu necredinta ta, Dumnezeu te va pedepsi. "Ba!, raspunse ea cu obraznicie. "Cine a venit din lumea de dincolo sa-mi spuna ce se petrece?! Dupa opt zile a fost gasita moarta; cum nimeni nu s-a indoit de moartea ei, o asezara in sicriu si o ingropara.
A doua zi, groparul, facand o alta groapa langa mormantul ei, auzi zgomot si o voce sufocata ce striga: "Ajutor, ajutor! Au fost chemate autoritatile si au deschis mormantul, constatand ca Julieta a fost ingropata de vie. Cu parul in neoranduiala si fata plina de sange scoase un suspin adanc si, deschizand ochii, a zis: "Dumnezeule iti multumesc! Dupa ce se linisti putin, povesti cum s-a trezit abia atunci cand a fost ingropata, a inceput sa strige, sa loveasca cu capul in sicriu, "iar cand am vazut ca totul e zadarnic si vine moartea cu toate grozaviile ei, nu va pot explica ce frica groaznica am avut! Abia acum am inceput sa ma gandesc la pedeapsa dumnezeiasca pe care o voi lua pe dreptate si ca ma voi duce direct in iad. O, bunatate dumnezeiasca!, zise ea plangand, Ti-am dispretuit adevarurile credintei, dar m-ai adus iar la viata sa ma pocaiesc si sa ma indrept, de acum vreau sa traiesc numai pentru Tine Dumnezeule, lumea-i moarta pentru mine, iar eu moarta sunt pentru ea, in inima Doamne Sfinte numai Tu vei avea loc.
Asa se vor trezi in iad, in iad nu in groapa, multi necredinciosi, multi desfranati si ticalosi care nu vor sa se intoarca, dar va fi prea tarziu atunci acolo, vor plati fara iertare toate relele dimpreuna cu necredinciosii si cu toti vrajmasii Bisericii lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Rugaciune
Doamne al milei si Imparate al Slavei, care pentru noi Ti-ai varsat scump sangele Tau ca sa ne rascumperi din robia pacatelor, iar noi, nemultumitorii n-am priceput dragostea Ta cea mare.
Iarta-ne de tot ce ti-am gresit, caci numai prin Tine vom putea fi salvati. Fara de Tine nu suntem nimic si nu putem face nimic. Fii ajutorul nostru mai departe si invata-ne voile Tale! Amin.
Doamne al milei si Imparate al Slavei, care pentru noi Ti-ai varsat scump sangele Tau ca sa ne rascumperi din robia pacatelor, iar noi, nemultumitorii n-am priceput dragostea Ta cea mare.
Iarta-ne de tot ce ti-am gresit, caci numai prin Tine vom putea fi salvati. Fara de Tine nu suntem nimic si nu putem face nimic. Fii ajutorul nostru mai departe si invata-ne voile Tale! Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu