PREDICA LA POGORAREA DUHULUI SFANT
Si
Eu voi ruga pe Tatal si alt Mangaietor va va da voua ca sa fie. cu voi
in veac, Duhul Adevarului, pe care lumea nu poate sa-L primeasca, pentru
ca nu-L vede, nici nu-L cunoaste; voi il cunoasteti, ca ramane la voi
si in voi fi! (Ioan XIV, 16-17)
Frati crestini,
In Duminica
Rusaliilor sarbatorim minunea Pogorarii Duhului Sfant peste apostolii
Domnului si ziua intemeierii Bisericii crestine. Avem asadar un praznic
de o indoita si covarsitoare insemnatate. Mantuitorul Iisus Hristos,
inainte de rastignire, si-a mangaiat ucenicii intristati prin fagaduinta
Duhului Sfant, Mangaietorul lumii. Iata ca aceasta minune s-a implinit
in aceasta zi.
In timpul cand Domnul Hristos umbla pe pamant, lucrarea Lui era limitata la cateva sute sau mii de oameni, care puteau sa-L intalneasca, sa-L vada, sau sa-L atinga. Dar prin puterea Duhului Sfant, care s-a revarsat in Duminica Rusaliilor, bogatia Harului Sau nu va mai cunoaste limite. De altfel, Iisus a spus ucenicilor Sai, ca si samarinencii: „Cine crede in Mine, va face si el lucrarile pe care Eu le fac, ba inca va face altele si mai mari decat acestea, pentru ca Eu ma duc la Tatal.” (Ioan XIV, 12) – „Oricine va bea din apa pe care Eu o dau, se va preface in el, intr-un izvor de apa care va tasni in viata vesnica.” (Ioan IV, 14).
Duhul Sfant este Vistierul bunatatilor, Sfintitorul si Mangaietorul tuturor inimilor. Toate bisericile sunt casele Duhului Sfant; toate slujbele bisericesti sunt lucrarile Duhului Sfant, de aceea spune un sfant parinte ca fara Duhul Sfant nu este nici Biserica, nici preot, nici predica, nici slujba, nici taine. De aceea ca sa pufem intra in Imparatia, divina, trebuie sa primim darurile si binecuvantarile Imparatului nostru Hristos.
Pentru a primi mostenirea minunata pe care ne-a promis-o, a trebuit ca tot El, Dumnezeul iubirii sa faca primul pas, venind inca o data sub alta forma si sa aseze Imparatia lui Hristos in inimile credinciosilor. Altfel lucrarea lui Hristos ar fi fost inutila si zadarnica, iar Iisus ar fi fost un rege fara supusi, un domn fara credinciosi, un comandant fara trupe, un Dumnezeu pe care nimeni nu L-ar fi cunoscut si marturisit.
Tocmai aici intervine lucrarea Duhului Sfant, Hristos realizand la Rusalii promisiunea facuta ucenicilor de a nu-i lasa orfani. Duhul Sfant cel purces de la Tatal, inlocuieste pe Iisus cel pamantesc si prin El, Iisus impreuna cu Tatal isi face locuinta in noi. De aceea Hristos nu mai este un personaj istoric de la care sa ne ramana doar amintirea, ci El este prezent langa noi si in noi in tot locul si-n tot timpul. Putem fi foarte impresionati si cuceriti de acest Iisus al istoriei si sa-L consideram cel mai perfect dintre oameni, un adevarat model. Dar la ce serveste oare cunoasterea istorica a faptelor si unde duce aceasta admiratie pentru Iisus, cat timp nu rasuna vocea care spune ca Hristos iti apartine tie la propriu — si aceasta voce este strigarea Duhului Sfant.
Pentru a combate necredinta noastra, Dumnezeu a venit El insusi si a pus in noi unicul Sau supraveghetor, Duhul Adevarului, care proclama cu autoritate divina cuvantul de iertare, de har si viata adevarata, intorcandu-ne la adevaratul nostru destin de copii ai Tatalui ceresc. El, Mangaietorul, ne este calauza sufleteasca permanenta si ne duce la pasunile verzi ale Cuvantului biblic, dandu-ne de baut apele pacii crestine. Prin apa aceasta vie si prin dragostea Sa, ne fortificam si ne mentinem pe calea Sfintei Treimi.
Nimeni nu poseda Duhul Sfant in mod perfect si in toata bogatia lui oricat ar fi el de luminat, din cauza omului vechi, care se opune intotdeauna la actiunea purificatoare a Duhului Sfant. E cazul sa ne intrebam cu neliniste si tristete, pentru ce in fata acestor comori de viata ramanem adeseori asa de reci, asa de putin credinciosi si lipsiti de dorinta de a fi patrunsi de noile lumini arzatoare ale Duhului Sfant?!
Motivul este acela, ca omul vechi n-a murit inca in noi, sau il inviem de-atatea ori prin patimile cele lumesti si dracesti. Omul plin de neincredere si dusmanie este intr-un conflict permanent cu Domnul cerurilor si al pamantului. Conflictele sunt numeroase; Sfanta Scriptura este plina de ele. Nu numai poruncile si avertismentele lui Dumnezeu il supara pe om si trezesc in el un fel de pizma surda si impotrivire indaratnica, dar chiar si promisiunile si cuvintele Sale de indurare. Toate acestea ne fac sa ne miram, dupa cum zice profetul Maleahi la cap. II, v. 17: „Voi obositi pe Domnul cu vorbele voastre si mai ziceti: Cum il obosim? — Cand ziceti: Cel ce face rau este bun inaintea Domnului si de unii ca acestia are El placere! — sau: Unde este Dumnezeul dreptatii? Si mai departe: Ce am spus impotriva ta? si mai ziceti: Este truda zadarnica sa slujim de Dumnezeu si ce castig vom avea din paza poruncilor Sale si ca umblam tristi inaintea Domnului Savaot? Dar iata ca acum noi fericim pe cei mandri si propasesc cei ce savarsesc faradelegi, ba chiar si pun la incercare pe Domnul si ei scapa!”
Iata deci rautatea oamenilor impotriva lui Dumnezeu, luand forma cea mai teribila in procesul de condamnare al lui Iisus, fiindca dupa ce L-au facut sa sufere ingrozitor chinuri de neinchipuit, dupa ce L-au rastignit pe Cruce, acesti judecatori nedrepti pleaca cu constiinta impacata, parasesc calvarul cu inima linistita, mergand sa praznuiasca Pastele in familie, sa multumeasca lui Dumnezeu ca I-a ales tocmai pe ei ca sa scape orasul sfant si tara de un astfel de dusman, adica de Iisus. Nu stiau nenorocitii ca Iisus se lasase condamnat, suportase totul ca in zorii celei de a treia zile sa invieze, izbavindu-ne de moartea cea vesnica.
Dumnezeu a nimicit hotararea oamenilor, punand in fata lumii Invierea Fiului Sau, care venise pe pamant si care purta imaginea Tatalui ceresc. Adevarul a iesit la lumina clar, ca Iisus a fost martor al adevarului printre oameni. Rastignitorii Iui Iisus au urmarit intotdeauna pe sustinatorii adevarului, de aceea si astazi se gasesc destui necredinciosi care vorbesc contra credintei si nu gasesc nici un bine in toata invatatura adusa de Mantuitorul.
„Voi ati omorat bucuria de a trai” — zicea cineva de curand pe cand iesea de la slujba din biserica. Si omul nostru continua: „De cand a venit Iisus pe pamant si de cand se predica doctrina Lui, s-a terminat cu celelalte religii ale ratacitilor, care ingaduiau poftele si placerile trupesti. Au luat sfarsit petrecerile fara frau, a luat sfarsit cultul frumusetii, a luat sfarsit traiul dulce de nepasare. Voi a-ti inaltat un mort si testamentul Lui il repetati fara sfarsit, care ne ordona sa ne lepadam de noi si sa purtam crucea. Sa uram tata si mama si sa ne pierdem viata.
In acest mic tablou gasim doar o mica lumina, aceea a unei vieti vesnice. Dar in asteptarea acestui viitor pe care nimeni nu-l cunoaste, voi tarati omul, il faceti mai rau decat este, de aceea prin propovaduirea voastra si aratarea pacatelor din lege ati creat un om trist, ursuz, coplesit de toata mizeria lumii, caci voi ii tineti stransi in corsetul stramt al doctrinei crestine. Ei sunt intemnitati in atmosfera inabusitoare a credintei crestine. Cu crucea voastra si cu pacatul vostru ati omorat si alungat din lume bucuria de a trai.”
Asa a zis acest necredincios si ca el zic multi in diferite feluri, ponegrind si insultand pe adevaratii crestini care sustin adevarul propovaduit de Mantuitorul Iisus si in continuare de Duhul Sfant prin apostolii Sai. Unii ne dusmanesc din nestiinta, altii din necredinta, din rautate. Noi le raspundem clar si lamurit ca Dumnezeul nostru nu este o fiinta pasiva intr-un cer indepartat. El creeaza mereu, vorbeste, dirijeaza, intervine, pedepseste si salveaza. Omul insa a pierdut prospetimea vederii, sub influenta teoriilor mecanice. Acest om a devenit atat de pasiv caci a uitat ca este un calator pe acest pamant si umbra mortii il urmareste permanent ca sa-l faca tarana.
Toate minunile lui Iisus Hristos dovedesc puternicul curent de viata prin care Duhul Sfant emana din Iisus. Viata omului nu are sens decat in vederea dobandirii Duhului Sfant. Duhul Sfant sadeste in noi credinta, nadejdea si dragostea. Cand Iisus a aparut pe pamant, El a tras prin lume o dara de viata. La cuvintele Lui care se revarsau prin puterea Duhului Sfant, paraliticii se ridicau in picioare, demonii erau alungati, orbii capatau vedere, mortii inviau, iar corpurile indurerate si desflgurate isi regaseau sanatatea si frumusetea.
O revarsare mangaietoare a Duhului vietii venea peste toti cei care recunosteau si vedeau in Iisus pe Fiul lui Dumnezeu. Dar a facut si mai mult acest Duh de dragoste si de viata, organizand in asa fel viata omului incat s-o pastreze in mijlocul amenintarilor inspaimantatoare pe care umbra mortii le facuse sa apese asupra ei. El a avut grija cu indurerare infinita de aceasta viata pe care omul si-a faurit-o si pe care haosul demonic risca sa o inghita in orice moment.
Dar de, iubiti crestini, exista mai multe feluri de a privi si de a trai viata. Intr-un fel vad viata necredinciosii si in alt fel credinciosii. Viata poate fi adorata ca un idol sau tarata ca o greutate. Viata poate fl irosita ca ceva inutil sau te poti achita de ea ca o povara. Viata poate fi fluturata cu mandrie ca tanarul plin de sine sau tarata slugarnic ca un sclav.
Oare asa traieste fiul liber in casa Tatalui ceresc? Oare asa se comporta mostenitorul celei mai imense bogatii? Iata de ce trebuie sa-L urmam pe Hristos prin moarte la viata si prin suferinta la glorie. Acesta este drumul Sau, drumul din Vinerea mare si pana la Inviere. Duhul Sfant condamna toate aceste masuri de prevederi omenesti. El vrea sa ne faca atleti puternici ai armatei lui Dumnezeu. Duhul Sfant radiaza deja in noi si ne dirijeaza viata, indreptandu-ne spre Dumnezeu si punand In inimile noastre pasiunea pentru slava Lui. Duhul lui Dumnezeu vine In lume ca un razboinic cu arme si zale, ca sa cucereasca toata fiinta omeneasca si sa stea impotriva cand va navali vrajmasul.
Omul intra prin puterea Duhului Sfant in planul desavarsit al faptelor lui Dumnezeu, pe care Apostolul Pavel il descrie astfel: ,,Caci pe cei pe care i-a cunoscut mai inainte, mai inainte i-a si hotarat, iar pe care i-a hotarat mai inainte pe acestia i-a si chemat; si pe care i-a chemat, pe acestia i-a si indreptat; iar pe care i-a indreptat, pe acestia i-a si marit”. (Romani VIII, 29-30) De aceea orice om este constient in adancul lui ca este chemat la un destin mai inalt. Exista in inima flecaruia un dor pe care crestinii ca si necredinciosii il explica flecare in felul lor.
Asa ca, frate crestine, nu sta buimac privind cerul si zicand: „Ah, daca din intamplare as zari pe Dumnezeu cum as fi de bucuros sa-I slujesc toata viata!” Te inseli iubitul meu. Sfantul Ioan scria ca lumea este plina, totul este plin de Dumnezeu. Chiar in fata portii tale il gasesti pe Hristos in chipul saracului, bolnavului, necajitului, napastuitului. Trebuie sa luptam, sa suferim si sa ne zbatem pentru a fi in fata oamenilor si fata de noi insine ca si cum am fi in fata lui Dumnezeu.
Pentru aceasta trebuie sa ne lepadam de noi insine si sa spunem, nu, vechiului om; sa spunem, nu, cuvintelor lui, intentiilor lui, poftelor lui, sa-l alungam si chiar sa ne despartim de el ca de un potrivnic al fericirii adevarate si totodata sa ne asezam cu hotarare neclintita de partea omului nou. Sa spunem, da, indemnurilor lui, sa-I aprobam toate aspiratiile dictate de Dubul Sfant, sa le traducem in fapte si in hotarari concrete, in toate zilele, fiinca Duhul Sfant este aliatul puternic si comandantul nostru. El pazeste locul sfant, templul pe care l-a cucerit, adica trupul nostru si Biserica care este trupul lui Hristos.
Duhul Sfant critica viguros pe omul cel vechi, cu ajutorul caintei noastre, cufundandu-l iarasi in apele botezului prin lacrimile caintei pana la moarte. Harul Duhului Sfant se revarsa si astazi in diferite feluri in Biserica peste credinciosi. Asa avem daruri si vindecari ale celor bolnavi, prin taina Sfantului Maslu; preschimbarea painii •si a vinului in Trupul si Sangele lui Hristos prin taina Sfintei Liturghii. Duhul Sfant face sa se sfinteasca apele si sa nu se strice sfanta aghieasma.
Duhul Sfant sfinteste toate, intareste in credinta, aprinde ininiile credinciosilor, stinge puterea satanei, face pace in familii, linisteste vanturile turbate ale demonilor. Sunt nenumarate mangaierile si binefacerile pe care le revarsa peste credinciosi. Ca sa ne incredintam cat de mult iubeste Dumnezeu, Duhul Sfant, pe noi, va voi istorisi o intamplare din Pateric.
E vorba de un calugar, care trecand printr-un sat al Egiptului a vazut o fata foarte frumoasa, fiica unui popa idolesc si deodata s-a aprins de dragoste pentru ea. S-a dus atunci la tatal ei si i-a cerut-o de sotie. Acesta insa i-a raspuns: „Nu pot sa tio dau pana nu intreb pe dumnezeul meu”. Mergand tatal fetei a intrebat pe dracul, care locuia in acel idol l-a care se inchina el, zicandu-i: „Iata, un calugar a venit si cere pe fiica mea, oare sa i-o dau?” Si a raspuns diavolul: „intreaba-l pe el daca se leapada de Dumnezeul lui, de botez si de cinul calugaresc”.
Intorcandu-se popa catre calugar i-a zis: „Te lepezi de Dumnezeul tau, de botez si de cinul calugaresc?” El s-a fagaduit ca se leapada si indata a vazut cum a iesit din gura lui un porumbel si a zburat la cer. S-a dus atunci popa la diavolul si i-a spus: „Iata, s-a fagaduit!” Dracul insa i-a zis: „Nu-i da fata de sotie ca Dumnezeul lui nu s-a departat de la el, ci inca ii ajuta.” Venind iarasi spurcatul de popa a zis calugarului: „Nu pot sa ti-o dau pe ea, ca Dumnezeul tau este cu tine si inca iti ajuta”.
Calugarul auzind unele ca acestea s-a umilit si a zis intru sine: „O, ticalosul de mine, cate bunatati am primit de la Dumnezeu si m-am departat de Dansul, de botez si de calugarie, iar El tot ma ajuta si nu s-a departat de mine. Oare nu sunt dator eu sa alerg tot la ajutorul Lui si sa nadajduiesc la bunatatea Lui?” •
Plecand in pustie, s-a dus la un duhovnic batran, povestindu-i toata intamplarea. Duhovnicul l-a oprit in pestera, spunandu-i sa posteasca trei saptamani. In acest timp se ruga si batranul duhovnic cu postire. Dupa o saptamana l-a intrebat duhovnicul daca a vazut ceva, iar el a raspuns: „Da, am vazut porumbelul sus la inaltirnea cerului in dreptul capului meu”. Duhovnicul i-a spus: „Ia aminte si te roaga fiule!”
La a doua saptamana a vazut calugarul ca porumbelul se apropie de capul lui, iar dupa a treia saptamana de post si rugaciune, l-a vazut stand deasupra capului sau. Intinzand mana sa-l prinda, porumbelul a intrat in gura lui. Auzind acestea duhovnicul a multunit lui Dumnezeu ca a primit pocainta calugarului.
Iata cat de milostiv este Dumnezeu cu noi si cat de mult doreste mantuirea noastra. Noi ne facem insa vinovati de intristarea, de stingerea si neglijarea acestor daruri ale Duhului Sfant. Atunci cand adevarul ia locul minciunii, cand impacarea ia locul maniei, cand munca duhovniceasca ia locul trandaviei, cand cuvintele folositoare i-au locul vorbariei goale si inutile, atunci in pomul credintei si in ogorul vietii noastre se ivesc si cresc roadele Duhului Sfant care sunt acestea: dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinta, blandetea, infranarea poftelor.
Atunci Duhul Sfant lucreaza si sculpteaza in noi adevaratul chip de om, aducandu-ne la maturitate, la statura plinatatii lui Hristos. De aceea striga Apostolul Ioan mai departe zicand: „Vedeti ce dragoste ne-a aratat Tatal, incat sa ne numim copii ai lui Dumnezeu, si suntem.” Cine-i dadea lui siguranta aceasta? Nimeni altul decat Duhul de infiere, Duhul de sfintenie, cum zice insusi Dumnezeu: „Fiti sfinti, ca Eu sunt sfant.”
Cuvantul acesta a ajuns pentru multi un cuvant de ras, de plictiseala, de batjocura, un cuvant caraghios si invechit in lumea noastra crestina de astazi. De aceea zic unii: Ce atata rugaciune? Ce atata cantare religioasa? De ce atata slujba la biserica, ca doar n-ai sa te faci sfant?! Dar tocmai acesta trebuie sa fie idealul crestinismului adevarat — Sfintenia.
Sfintenia lui Dumnezeu ne intinde cele doua maini ale sale, adica pe Fiul Sau si pe Sfantul Duh. Aceasta sfintenie este un fluviu de viata, care cauta sa rupa digurile si sa inunde lumea. Sfintenia nu este opera noastra, nici meritul nostru, nici chiar rezultatul eforturilor sau idealului pe care noi ni l-am fixat. Cuvantul uimitor al Iui Iisus ne face sa intelegem ca asa este. „Despartiti de Mine — zice El — nu puteti face nimic!”
A fi sfant inseamna a fi prins de Fiul, atras de Dumnezeu si legat de Duhul Sfant. Asa se stabileste intre om si Dumnezeu un schimb, o comunicare de viata si de sfintenie. Sfintenia de care vorbeste Scriptura este ceva care face sa crape mugurii, sa se deschida florile si sa se coaca fructele in ramura altoita.
Cand omul a regasit pe Dumnezeu se leaga reciproc prin sfintenie si atunci plin de dragoste izbucneste zicand: „Iubirea Ta mi-a ranit inima Dumnezeule si ea nu-i poate suporta flacarile, dar ma avant si eu inainte, cantandu-Ti.” De aceea si trupul lui Hristos proslavit nu a fost inchis in cer, dupa ce a fost inviat din mormant. Trupul Lui este inca prezent pe pamant si acest trup este Biserica insufletita de Duhul Sfant. Acest duh al lui Hristos si-a facut locuinta in noi in ziua botezului, curatind si sfintind temeliile sufletesti ale vietii noastre.
De atunci crestinul nu trebuie sa se mai boteze pe nisipul inselator al ambitiilor omenesti, al proiectelor sau al independentei lui, caci din clipa botezului suntem sub Harul lui Dumnezeu. Iata de ce Harul Duhului Sfant dezleaga limba apostolilor si le inspira cuvantul adevarului. Ii scapa de orbirea urii impotriva adevarului si-i face sa vada cu ochi de porumbel, cum zice Sfantul Grigore de Nyssa, adica sa vada crestinul lumina adevarata, sa iubeasca pe Tatal, pe Fiul si pe Duhul Sfant, Treimea cea de o fiinta, apoi cu iubire sa slujeasca aproapelui ca lui insusi.
Dar noi facem o greseala, caci asteptam cu bratele incrucisate si zicem ca Duhul sufla incotro vrea si ca nu sta in puterea nimanui sa-l retina. Ne lasam, prin urmare, in voia soartei si asteptam sa ne pice har fara sa-l imploram cu mainile impreunate in rugaciune, asa cum citim in Sfanta Scriptura ca staruiau apostolii in sfanta biserica. N-am citit si noi niciodata ca Tatal va da Duhul Sfant acelora care-L cer? N-am citit ca biserica este un locas al lui Dumnezeu? Deci cum sa primim Duh Sfant daca nu ne indeletnicim cu rugaciunea, cu meditarea Sfintelor Scripturi, mergerea la biserica si primirea sfinteniilor de la ea?!
Iata de ce Sfantul Apostol Pavel zice mai departe: „Duceti mai departe mantuirea voastra cu frica si cutremur, caci Dumnezeu este Acela care lucreaza in voi.” Cu alte cuvinte, Dumnezeu ne fixeaza programul sfintirii noastre de fiecare zi pentru toata viata si lupta pe care Domnul o asteapta de la noi este lupta cea buna a credintei, a dragostei si nadejdii. Atunci dragostea ne face sa intelegem orice suferinta, sa fim atenti la nenorocirile aproapelui. compatimitori cu cei necajiti, sa lucram ca niste dregatori de sparturi.
Sa ne facem ochi pentru cel orb, picior pentru schiop, mana pentru cel ciung, ureche pentru cel surd, gura pentru cel mut. Sa inlaturain spinii si maracinii din drumul aproapelui nostru, caci acesta este serviciul pe care Dumnezeu il asteapta de la noi si atunci meritam titlul de fii ai Tatalui ceresc, ai acelui Tata care face sa rasara soarele Sau peste cei rai si peste cei buni. Numai asa vom putea sa locuim si noi pe pamant nou si in ceruri noi, iesite din mana creatoare a lui Dumnezeu. Atunci orice bariera va fi ridicata, orice distanta inlaturata, atunci moartea insasi va fi distrusa dimpreuna cu agentii ei: suferinta, raul si pacatul nostru.
Atunci Duhul Sfant ne va umple pe deplin, el va cuprinde si trupul nostru si va reinvia intreaga noastra persoana, imbracand-o cu un trup de slava ca a lui Iisus Hristos. Duhul Sfant va lasa sa treaca inainte Hristos sa judece lumea, atunci va arde cu foc toate imperfectiunile si va nimici tot raul si pe sustinatorii lui. Crestinii vor fi un singur si splendid buchet de nunta imparateasca si un imn de iubire vesnica ce va fi adus slavei lui Dumnezeu, Cel intreit sfant, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, caci noi am fost readusi la destinul nostru dintai. Atunci Dumnezeu va fi totul in toti si noi vom canta slava, cinste si inchinaciune in veci de veci.
In timpul cand Domnul Hristos umbla pe pamant, lucrarea Lui era limitata la cateva sute sau mii de oameni, care puteau sa-L intalneasca, sa-L vada, sau sa-L atinga. Dar prin puterea Duhului Sfant, care s-a revarsat in Duminica Rusaliilor, bogatia Harului Sau nu va mai cunoaste limite. De altfel, Iisus a spus ucenicilor Sai, ca si samarinencii: „Cine crede in Mine, va face si el lucrarile pe care Eu le fac, ba inca va face altele si mai mari decat acestea, pentru ca Eu ma duc la Tatal.” (Ioan XIV, 12) – „Oricine va bea din apa pe care Eu o dau, se va preface in el, intr-un izvor de apa care va tasni in viata vesnica.” (Ioan IV, 14).
Duhul Sfant este Vistierul bunatatilor, Sfintitorul si Mangaietorul tuturor inimilor. Toate bisericile sunt casele Duhului Sfant; toate slujbele bisericesti sunt lucrarile Duhului Sfant, de aceea spune un sfant parinte ca fara Duhul Sfant nu este nici Biserica, nici preot, nici predica, nici slujba, nici taine. De aceea ca sa pufem intra in Imparatia, divina, trebuie sa primim darurile si binecuvantarile Imparatului nostru Hristos.
Pentru a primi mostenirea minunata pe care ne-a promis-o, a trebuit ca tot El, Dumnezeul iubirii sa faca primul pas, venind inca o data sub alta forma si sa aseze Imparatia lui Hristos in inimile credinciosilor. Altfel lucrarea lui Hristos ar fi fost inutila si zadarnica, iar Iisus ar fi fost un rege fara supusi, un domn fara credinciosi, un comandant fara trupe, un Dumnezeu pe care nimeni nu L-ar fi cunoscut si marturisit.
Tocmai aici intervine lucrarea Duhului Sfant, Hristos realizand la Rusalii promisiunea facuta ucenicilor de a nu-i lasa orfani. Duhul Sfant cel purces de la Tatal, inlocuieste pe Iisus cel pamantesc si prin El, Iisus impreuna cu Tatal isi face locuinta in noi. De aceea Hristos nu mai este un personaj istoric de la care sa ne ramana doar amintirea, ci El este prezent langa noi si in noi in tot locul si-n tot timpul. Putem fi foarte impresionati si cuceriti de acest Iisus al istoriei si sa-L consideram cel mai perfect dintre oameni, un adevarat model. Dar la ce serveste oare cunoasterea istorica a faptelor si unde duce aceasta admiratie pentru Iisus, cat timp nu rasuna vocea care spune ca Hristos iti apartine tie la propriu — si aceasta voce este strigarea Duhului Sfant.
Pentru a combate necredinta noastra, Dumnezeu a venit El insusi si a pus in noi unicul Sau supraveghetor, Duhul Adevarului, care proclama cu autoritate divina cuvantul de iertare, de har si viata adevarata, intorcandu-ne la adevaratul nostru destin de copii ai Tatalui ceresc. El, Mangaietorul, ne este calauza sufleteasca permanenta si ne duce la pasunile verzi ale Cuvantului biblic, dandu-ne de baut apele pacii crestine. Prin apa aceasta vie si prin dragostea Sa, ne fortificam si ne mentinem pe calea Sfintei Treimi.
Nimeni nu poseda Duhul Sfant in mod perfect si in toata bogatia lui oricat ar fi el de luminat, din cauza omului vechi, care se opune intotdeauna la actiunea purificatoare a Duhului Sfant. E cazul sa ne intrebam cu neliniste si tristete, pentru ce in fata acestor comori de viata ramanem adeseori asa de reci, asa de putin credinciosi si lipsiti de dorinta de a fi patrunsi de noile lumini arzatoare ale Duhului Sfant?!
Motivul este acela, ca omul vechi n-a murit inca in noi, sau il inviem de-atatea ori prin patimile cele lumesti si dracesti. Omul plin de neincredere si dusmanie este intr-un conflict permanent cu Domnul cerurilor si al pamantului. Conflictele sunt numeroase; Sfanta Scriptura este plina de ele. Nu numai poruncile si avertismentele lui Dumnezeu il supara pe om si trezesc in el un fel de pizma surda si impotrivire indaratnica, dar chiar si promisiunile si cuvintele Sale de indurare. Toate acestea ne fac sa ne miram, dupa cum zice profetul Maleahi la cap. II, v. 17: „Voi obositi pe Domnul cu vorbele voastre si mai ziceti: Cum il obosim? — Cand ziceti: Cel ce face rau este bun inaintea Domnului si de unii ca acestia are El placere! — sau: Unde este Dumnezeul dreptatii? Si mai departe: Ce am spus impotriva ta? si mai ziceti: Este truda zadarnica sa slujim de Dumnezeu si ce castig vom avea din paza poruncilor Sale si ca umblam tristi inaintea Domnului Savaot? Dar iata ca acum noi fericim pe cei mandri si propasesc cei ce savarsesc faradelegi, ba chiar si pun la incercare pe Domnul si ei scapa!”
Iata deci rautatea oamenilor impotriva lui Dumnezeu, luand forma cea mai teribila in procesul de condamnare al lui Iisus, fiindca dupa ce L-au facut sa sufere ingrozitor chinuri de neinchipuit, dupa ce L-au rastignit pe Cruce, acesti judecatori nedrepti pleaca cu constiinta impacata, parasesc calvarul cu inima linistita, mergand sa praznuiasca Pastele in familie, sa multumeasca lui Dumnezeu ca I-a ales tocmai pe ei ca sa scape orasul sfant si tara de un astfel de dusman, adica de Iisus. Nu stiau nenorocitii ca Iisus se lasase condamnat, suportase totul ca in zorii celei de a treia zile sa invieze, izbavindu-ne de moartea cea vesnica.
Dumnezeu a nimicit hotararea oamenilor, punand in fata lumii Invierea Fiului Sau, care venise pe pamant si care purta imaginea Tatalui ceresc. Adevarul a iesit la lumina clar, ca Iisus a fost martor al adevarului printre oameni. Rastignitorii Iui Iisus au urmarit intotdeauna pe sustinatorii adevarului, de aceea si astazi se gasesc destui necredinciosi care vorbesc contra credintei si nu gasesc nici un bine in toata invatatura adusa de Mantuitorul.
„Voi ati omorat bucuria de a trai” — zicea cineva de curand pe cand iesea de la slujba din biserica. Si omul nostru continua: „De cand a venit Iisus pe pamant si de cand se predica doctrina Lui, s-a terminat cu celelalte religii ale ratacitilor, care ingaduiau poftele si placerile trupesti. Au luat sfarsit petrecerile fara frau, a luat sfarsit cultul frumusetii, a luat sfarsit traiul dulce de nepasare. Voi a-ti inaltat un mort si testamentul Lui il repetati fara sfarsit, care ne ordona sa ne lepadam de noi si sa purtam crucea. Sa uram tata si mama si sa ne pierdem viata.
In acest mic tablou gasim doar o mica lumina, aceea a unei vieti vesnice. Dar in asteptarea acestui viitor pe care nimeni nu-l cunoaste, voi tarati omul, il faceti mai rau decat este, de aceea prin propovaduirea voastra si aratarea pacatelor din lege ati creat un om trist, ursuz, coplesit de toata mizeria lumii, caci voi ii tineti stransi in corsetul stramt al doctrinei crestine. Ei sunt intemnitati in atmosfera inabusitoare a credintei crestine. Cu crucea voastra si cu pacatul vostru ati omorat si alungat din lume bucuria de a trai.”
Asa a zis acest necredincios si ca el zic multi in diferite feluri, ponegrind si insultand pe adevaratii crestini care sustin adevarul propovaduit de Mantuitorul Iisus si in continuare de Duhul Sfant prin apostolii Sai. Unii ne dusmanesc din nestiinta, altii din necredinta, din rautate. Noi le raspundem clar si lamurit ca Dumnezeul nostru nu este o fiinta pasiva intr-un cer indepartat. El creeaza mereu, vorbeste, dirijeaza, intervine, pedepseste si salveaza. Omul insa a pierdut prospetimea vederii, sub influenta teoriilor mecanice. Acest om a devenit atat de pasiv caci a uitat ca este un calator pe acest pamant si umbra mortii il urmareste permanent ca sa-l faca tarana.
Toate minunile lui Iisus Hristos dovedesc puternicul curent de viata prin care Duhul Sfant emana din Iisus. Viata omului nu are sens decat in vederea dobandirii Duhului Sfant. Duhul Sfant sadeste in noi credinta, nadejdea si dragostea. Cand Iisus a aparut pe pamant, El a tras prin lume o dara de viata. La cuvintele Lui care se revarsau prin puterea Duhului Sfant, paraliticii se ridicau in picioare, demonii erau alungati, orbii capatau vedere, mortii inviau, iar corpurile indurerate si desflgurate isi regaseau sanatatea si frumusetea.
O revarsare mangaietoare a Duhului vietii venea peste toti cei care recunosteau si vedeau in Iisus pe Fiul lui Dumnezeu. Dar a facut si mai mult acest Duh de dragoste si de viata, organizand in asa fel viata omului incat s-o pastreze in mijlocul amenintarilor inspaimantatoare pe care umbra mortii le facuse sa apese asupra ei. El a avut grija cu indurerare infinita de aceasta viata pe care omul si-a faurit-o si pe care haosul demonic risca sa o inghita in orice moment.
Dar de, iubiti crestini, exista mai multe feluri de a privi si de a trai viata. Intr-un fel vad viata necredinciosii si in alt fel credinciosii. Viata poate fi adorata ca un idol sau tarata ca o greutate. Viata poate fl irosita ca ceva inutil sau te poti achita de ea ca o povara. Viata poate fi fluturata cu mandrie ca tanarul plin de sine sau tarata slugarnic ca un sclav.
Oare asa traieste fiul liber in casa Tatalui ceresc? Oare asa se comporta mostenitorul celei mai imense bogatii? Iata de ce trebuie sa-L urmam pe Hristos prin moarte la viata si prin suferinta la glorie. Acesta este drumul Sau, drumul din Vinerea mare si pana la Inviere. Duhul Sfant condamna toate aceste masuri de prevederi omenesti. El vrea sa ne faca atleti puternici ai armatei lui Dumnezeu. Duhul Sfant radiaza deja in noi si ne dirijeaza viata, indreptandu-ne spre Dumnezeu si punand In inimile noastre pasiunea pentru slava Lui. Duhul lui Dumnezeu vine In lume ca un razboinic cu arme si zale, ca sa cucereasca toata fiinta omeneasca si sa stea impotriva cand va navali vrajmasul.
Omul intra prin puterea Duhului Sfant in planul desavarsit al faptelor lui Dumnezeu, pe care Apostolul Pavel il descrie astfel: ,,Caci pe cei pe care i-a cunoscut mai inainte, mai inainte i-a si hotarat, iar pe care i-a hotarat mai inainte pe acestia i-a si chemat; si pe care i-a chemat, pe acestia i-a si indreptat; iar pe care i-a indreptat, pe acestia i-a si marit”. (Romani VIII, 29-30) De aceea orice om este constient in adancul lui ca este chemat la un destin mai inalt. Exista in inima flecaruia un dor pe care crestinii ca si necredinciosii il explica flecare in felul lor.
Asa ca, frate crestine, nu sta buimac privind cerul si zicand: „Ah, daca din intamplare as zari pe Dumnezeu cum as fi de bucuros sa-I slujesc toata viata!” Te inseli iubitul meu. Sfantul Ioan scria ca lumea este plina, totul este plin de Dumnezeu. Chiar in fata portii tale il gasesti pe Hristos in chipul saracului, bolnavului, necajitului, napastuitului. Trebuie sa luptam, sa suferim si sa ne zbatem pentru a fi in fata oamenilor si fata de noi insine ca si cum am fi in fata lui Dumnezeu.
Pentru aceasta trebuie sa ne lepadam de noi insine si sa spunem, nu, vechiului om; sa spunem, nu, cuvintelor lui, intentiilor lui, poftelor lui, sa-l alungam si chiar sa ne despartim de el ca de un potrivnic al fericirii adevarate si totodata sa ne asezam cu hotarare neclintita de partea omului nou. Sa spunem, da, indemnurilor lui, sa-I aprobam toate aspiratiile dictate de Dubul Sfant, sa le traducem in fapte si in hotarari concrete, in toate zilele, fiinca Duhul Sfant este aliatul puternic si comandantul nostru. El pazeste locul sfant, templul pe care l-a cucerit, adica trupul nostru si Biserica care este trupul lui Hristos.
Duhul Sfant critica viguros pe omul cel vechi, cu ajutorul caintei noastre, cufundandu-l iarasi in apele botezului prin lacrimile caintei pana la moarte. Harul Duhului Sfant se revarsa si astazi in diferite feluri in Biserica peste credinciosi. Asa avem daruri si vindecari ale celor bolnavi, prin taina Sfantului Maslu; preschimbarea painii •si a vinului in Trupul si Sangele lui Hristos prin taina Sfintei Liturghii. Duhul Sfant face sa se sfinteasca apele si sa nu se strice sfanta aghieasma.
Duhul Sfant sfinteste toate, intareste in credinta, aprinde ininiile credinciosilor, stinge puterea satanei, face pace in familii, linisteste vanturile turbate ale demonilor. Sunt nenumarate mangaierile si binefacerile pe care le revarsa peste credinciosi. Ca sa ne incredintam cat de mult iubeste Dumnezeu, Duhul Sfant, pe noi, va voi istorisi o intamplare din Pateric.
E vorba de un calugar, care trecand printr-un sat al Egiptului a vazut o fata foarte frumoasa, fiica unui popa idolesc si deodata s-a aprins de dragoste pentru ea. S-a dus atunci la tatal ei si i-a cerut-o de sotie. Acesta insa i-a raspuns: „Nu pot sa tio dau pana nu intreb pe dumnezeul meu”. Mergand tatal fetei a intrebat pe dracul, care locuia in acel idol l-a care se inchina el, zicandu-i: „Iata, un calugar a venit si cere pe fiica mea, oare sa i-o dau?” Si a raspuns diavolul: „intreaba-l pe el daca se leapada de Dumnezeul lui, de botez si de cinul calugaresc”.
Intorcandu-se popa catre calugar i-a zis: „Te lepezi de Dumnezeul tau, de botez si de cinul calugaresc?” El s-a fagaduit ca se leapada si indata a vazut cum a iesit din gura lui un porumbel si a zburat la cer. S-a dus atunci popa la diavolul si i-a spus: „Iata, s-a fagaduit!” Dracul insa i-a zis: „Nu-i da fata de sotie ca Dumnezeul lui nu s-a departat de la el, ci inca ii ajuta.” Venind iarasi spurcatul de popa a zis calugarului: „Nu pot sa ti-o dau pe ea, ca Dumnezeul tau este cu tine si inca iti ajuta”.
Calugarul auzind unele ca acestea s-a umilit si a zis intru sine: „O, ticalosul de mine, cate bunatati am primit de la Dumnezeu si m-am departat de Dansul, de botez si de calugarie, iar El tot ma ajuta si nu s-a departat de mine. Oare nu sunt dator eu sa alerg tot la ajutorul Lui si sa nadajduiesc la bunatatea Lui?” •
Plecand in pustie, s-a dus la un duhovnic batran, povestindu-i toata intamplarea. Duhovnicul l-a oprit in pestera, spunandu-i sa posteasca trei saptamani. In acest timp se ruga si batranul duhovnic cu postire. Dupa o saptamana l-a intrebat duhovnicul daca a vazut ceva, iar el a raspuns: „Da, am vazut porumbelul sus la inaltirnea cerului in dreptul capului meu”. Duhovnicul i-a spus: „Ia aminte si te roaga fiule!”
La a doua saptamana a vazut calugarul ca porumbelul se apropie de capul lui, iar dupa a treia saptamana de post si rugaciune, l-a vazut stand deasupra capului sau. Intinzand mana sa-l prinda, porumbelul a intrat in gura lui. Auzind acestea duhovnicul a multunit lui Dumnezeu ca a primit pocainta calugarului.
Iata cat de milostiv este Dumnezeu cu noi si cat de mult doreste mantuirea noastra. Noi ne facem insa vinovati de intristarea, de stingerea si neglijarea acestor daruri ale Duhului Sfant. Atunci cand adevarul ia locul minciunii, cand impacarea ia locul maniei, cand munca duhovniceasca ia locul trandaviei, cand cuvintele folositoare i-au locul vorbariei goale si inutile, atunci in pomul credintei si in ogorul vietii noastre se ivesc si cresc roadele Duhului Sfant care sunt acestea: dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinta, blandetea, infranarea poftelor.
Atunci Duhul Sfant lucreaza si sculpteaza in noi adevaratul chip de om, aducandu-ne la maturitate, la statura plinatatii lui Hristos. De aceea striga Apostolul Ioan mai departe zicand: „Vedeti ce dragoste ne-a aratat Tatal, incat sa ne numim copii ai lui Dumnezeu, si suntem.” Cine-i dadea lui siguranta aceasta? Nimeni altul decat Duhul de infiere, Duhul de sfintenie, cum zice insusi Dumnezeu: „Fiti sfinti, ca Eu sunt sfant.”
Cuvantul acesta a ajuns pentru multi un cuvant de ras, de plictiseala, de batjocura, un cuvant caraghios si invechit in lumea noastra crestina de astazi. De aceea zic unii: Ce atata rugaciune? Ce atata cantare religioasa? De ce atata slujba la biserica, ca doar n-ai sa te faci sfant?! Dar tocmai acesta trebuie sa fie idealul crestinismului adevarat — Sfintenia.
Sfintenia lui Dumnezeu ne intinde cele doua maini ale sale, adica pe Fiul Sau si pe Sfantul Duh. Aceasta sfintenie este un fluviu de viata, care cauta sa rupa digurile si sa inunde lumea. Sfintenia nu este opera noastra, nici meritul nostru, nici chiar rezultatul eforturilor sau idealului pe care noi ni l-am fixat. Cuvantul uimitor al Iui Iisus ne face sa intelegem ca asa este. „Despartiti de Mine — zice El — nu puteti face nimic!”
A fi sfant inseamna a fi prins de Fiul, atras de Dumnezeu si legat de Duhul Sfant. Asa se stabileste intre om si Dumnezeu un schimb, o comunicare de viata si de sfintenie. Sfintenia de care vorbeste Scriptura este ceva care face sa crape mugurii, sa se deschida florile si sa se coaca fructele in ramura altoita.
Cand omul a regasit pe Dumnezeu se leaga reciproc prin sfintenie si atunci plin de dragoste izbucneste zicand: „Iubirea Ta mi-a ranit inima Dumnezeule si ea nu-i poate suporta flacarile, dar ma avant si eu inainte, cantandu-Ti.” De aceea si trupul lui Hristos proslavit nu a fost inchis in cer, dupa ce a fost inviat din mormant. Trupul Lui este inca prezent pe pamant si acest trup este Biserica insufletita de Duhul Sfant. Acest duh al lui Hristos si-a facut locuinta in noi in ziua botezului, curatind si sfintind temeliile sufletesti ale vietii noastre.
De atunci crestinul nu trebuie sa se mai boteze pe nisipul inselator al ambitiilor omenesti, al proiectelor sau al independentei lui, caci din clipa botezului suntem sub Harul lui Dumnezeu. Iata de ce Harul Duhului Sfant dezleaga limba apostolilor si le inspira cuvantul adevarului. Ii scapa de orbirea urii impotriva adevarului si-i face sa vada cu ochi de porumbel, cum zice Sfantul Grigore de Nyssa, adica sa vada crestinul lumina adevarata, sa iubeasca pe Tatal, pe Fiul si pe Duhul Sfant, Treimea cea de o fiinta, apoi cu iubire sa slujeasca aproapelui ca lui insusi.
Dar noi facem o greseala, caci asteptam cu bratele incrucisate si zicem ca Duhul sufla incotro vrea si ca nu sta in puterea nimanui sa-l retina. Ne lasam, prin urmare, in voia soartei si asteptam sa ne pice har fara sa-l imploram cu mainile impreunate in rugaciune, asa cum citim in Sfanta Scriptura ca staruiau apostolii in sfanta biserica. N-am citit si noi niciodata ca Tatal va da Duhul Sfant acelora care-L cer? N-am citit ca biserica este un locas al lui Dumnezeu? Deci cum sa primim Duh Sfant daca nu ne indeletnicim cu rugaciunea, cu meditarea Sfintelor Scripturi, mergerea la biserica si primirea sfinteniilor de la ea?!
Iata de ce Sfantul Apostol Pavel zice mai departe: „Duceti mai departe mantuirea voastra cu frica si cutremur, caci Dumnezeu este Acela care lucreaza in voi.” Cu alte cuvinte, Dumnezeu ne fixeaza programul sfintirii noastre de fiecare zi pentru toata viata si lupta pe care Domnul o asteapta de la noi este lupta cea buna a credintei, a dragostei si nadejdii. Atunci dragostea ne face sa intelegem orice suferinta, sa fim atenti la nenorocirile aproapelui. compatimitori cu cei necajiti, sa lucram ca niste dregatori de sparturi.
Sa ne facem ochi pentru cel orb, picior pentru schiop, mana pentru cel ciung, ureche pentru cel surd, gura pentru cel mut. Sa inlaturain spinii si maracinii din drumul aproapelui nostru, caci acesta este serviciul pe care Dumnezeu il asteapta de la noi si atunci meritam titlul de fii ai Tatalui ceresc, ai acelui Tata care face sa rasara soarele Sau peste cei rai si peste cei buni. Numai asa vom putea sa locuim si noi pe pamant nou si in ceruri noi, iesite din mana creatoare a lui Dumnezeu. Atunci orice bariera va fi ridicata, orice distanta inlaturata, atunci moartea insasi va fi distrusa dimpreuna cu agentii ei: suferinta, raul si pacatul nostru.
Atunci Duhul Sfant ne va umple pe deplin, el va cuprinde si trupul nostru si va reinvia intreaga noastra persoana, imbracand-o cu un trup de slava ca a lui Iisus Hristos. Duhul Sfant va lasa sa treaca inainte Hristos sa judece lumea, atunci va arde cu foc toate imperfectiunile si va nimici tot raul si pe sustinatorii lui. Crestinii vor fi un singur si splendid buchet de nunta imparateasca si un imn de iubire vesnica ce va fi adus slavei lui Dumnezeu, Cel intreit sfant, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, caci noi am fost readusi la destinul nostru dintai. Atunci Dumnezeu va fi totul in toti si noi vom canta slava, cinste si inchinaciune in veci de veci.
Rugaciune
O, Duhule Sfinte, Dumnezeule si Mangaietorule, care Te-ai pogorat In chip de limbi de foc peste sfintii apostoli in Duminica Rusaliilor, au ne lepada pentru faradelegile noastre, nu te departa de la noi Bunule da-ne bucuria mantuirii si cu Duh stapanitor ne intareste ca binecuvantat esti in vecii vecilor. Amin.
O, Duhule Sfinte, Dumnezeule si Mangaietorule, care Te-ai pogorat In chip de limbi de foc peste sfintii apostoli in Duminica Rusaliilor, au ne lepada pentru faradelegile noastre, nu te departa de la noi Bunule da-ne bucuria mantuirii si cu Duh stapanitor ne intareste ca binecuvantat esti in vecii vecilor. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu