Duminica tuturor sfintilor
... cat imi sunt de cinstiti prietenii
tai Dumnezeule, si foarte s-a intarit stapanirea lor si-i
vor numara pe ei si mai mult decat nisipul se vor inmulti.
Frati
crestini,
Sfanta noastra Biserica Ortodoxa, praznuieste astazi Duminica tuturor Sfintilor, adica pe toti sfintii care sunt trecuti in calendar si in sinaxare, precum si pe toti aceia care inca nu sunt cunoscuti de noi pana in momentul de fata. Duminica aceasta se mai numeste si duminica mare, tocmai pentru acest bogat praznic al tuturor sfintilor; caci nu praznuim cativa sfinti, ci milioane de milioane de sfinti, care au iubit pe Dumnezeu, L-au propovaduit chiar cu pretul vietii lor si au murit in aceasta lege binecuvantata de Dumnezeu.
Calendarul nostru bisericesc, este ca o salba de margaritare, pe care se insira pietrele pretioase ale sfintilor din toate zilele. Este cu neputinta a vorbi despre viata fiecaruia intr-un timp asa de scurt. Vom aminti totusi cativa sfinti care au trait pe pamantul tarii noastre de la inceputul crestinismului.
Multi dintre credinciosi se intreaba de ce pamantul romanesc nu a rodit mai multe chipuri de sfinti, cuviosi, ierarhi, martiri, cum au rodit celelalte tari ortodoxe. Oare tara noastra nu a avut aceeasi credinta dreapta din primele veacuri? Oare poporul nostru a fost mai putin credincios ca celelalte popoare ortodoxe? Nimic din toate acestea, caci avem destule dovezi care marturisesc ca pamantul nostru stramosesc a fost increstinat chiar din primul veac crestin.
Istoria Bisericii Romane, ne spune ca Sfantul Apostol Andrei, a venit in hotarele Scitiei, intrand in Tracia unde a fost rastignit pentru Hristos. Istoria ne spune ca Dacia a fost colonizata in intregime de romani, dupa infrangerea lui Decebal, la anul 105 dupa Hristos. Samanta Sfintei Evanghelii, a patruns astfel in tara noastra din doua parti: dinspre Mediterana si prin partile Dobrogei prin negustorii greci, care s-au stabilit aici si au intemeiat cateva orase si anume: Tomis sau Constanta, Istria sau Mangalia etc.
Avem dovezi prin urmare cum a patruns crestinismul pe pamantul tarii noastre in primul veac dupa Hristos. De altfel in scurta vreme a ajuns la o mare inflorire, caci gasim pana in zilele noastre multe urme si ruine de biserici vechi, morminte si pietre funerare, precum si moaste de sfinti care ne confirma cele ce ne spune istoria. S-au aflat inscriptii pe morminte cu continut crestin ca de exemplu: „Tibi terna levi” – in traducere – „Sa-ti fie tarana usoara”. S-a descoperit apoi in comuna Basarabi o mica biserica sapata in stanca de calcar cu initialele „Iis Hs”, precum si alte semne care dateaza din timpul persecutiilor crestine (Veacurile II si III).
In centrul orasului Constanta, s-a descoperit mozaicul unei mari biserici crestine care dateaza din epoca de aur a crestinismului. O alta marturie nepieritoare o avem la Turnu-Severin, unde se gaseste un piedestal de piatra pe care sunt sapate in limba greaca cuvintele: „Bucura-te Hristoase!”
Un mare scriitor crestin – Tertulian – si cunoscut ca cel mai insemnat barbat al Bisericii Crestine, care a trait intre anii 160-240 dupa Hristos si care ocupa inalte functii civile in Roma, intr-una din scrierile lui aminteste o multime de popoare care au crezut in Hristos inca de la inceput. Pomeneste printre altele de tara dacilor, a germanilor si scitilor. Se afla de asemenea in Manastirea Cocosul (Dobrogea), patru sicriase, in care se gasesc osemintele a patru sfinti mucenici, care au primit moarte muceniceasca in primul veac al crestinatatii. Aceste sicriase au fost descoperite in anul 1971 in satul Niculitel din apropierea manastirii. Numele acestor sfinti sunt: Zoticos, Atalos, Filipos si Camasis.
In actele Sinodului de la Niceea din anul 1935 gasim si iscalitura lui Teofil, episcop al Mitropoliei Gotiei. Lui ii urmeaza ca episcop al Gotiei, Ulfila, crestin de origine capadociana. Pentru a dovedi cat de raspandit era crestinismul in tot Imperiul Roman, chiar pe timpul lui Traian imparatul, ascultati scrisoarea lui Pliniu cel Tanar, guvernatorul Bitiniei din Asia Mica, catre imparatul Traian precum si raspunsul lui Traian, relativ la modul cum trebuie sa procedeze acest Pliniu in persecutia ordonata contra crestinilor.
Iata mai intai scrisoarea lui Pliniu de care am amintit: „Eu am datoria doamne, de a recurge la intelepciunea voastra in toate cazurile de indoieli ce am. In anchetele facute contra crestinilor, nu stiu ce sa intreb si nici pe cine sa pedepsesc.
Nu stiu daca trebuie a avea aceeasi masura de pedeapsa pentru copii ca si pentru tineri si batrani; daca cainta merita iertare si daca cineva se face vinovat numai pentru ca poarta numele de crestin. Pe cei ce mi-au marturisit de doua ori si de trei ori ca sunt crestini si au persistat in aceasta marturisire, am poruncit sa fie omorati. Pe cetatenii romani, pe care i-am gasit culpabili de aceasta manie religioasa, am dispus sa fie trimisi la Roma.
Dar acuzatiile se inmultesc in fiecare zi. Am primit scrisori anonime in care foarte multi sunt acuzati ca sunt crestini. Pe cei care au negat formal si au adus sacrificii zeilor si s-au inchinat statuii voastre i-am eliberat. In aceste anonime sunt numele unor persoane care au fost candva crestini, dar de douazeci de ani si mai bine nu mai sunt crestini. Acestia adora statuia voastra si vorbesc de rau pe crestini. Singura vina a crestinilor este ca se aduna inainte de a se lumina de ziua si canta in mod alternativ imne, cantece in onoarea lui Hristos, ca unui Dumnezeu. In slujbele lor religioase nu savarsesc fapte culpabile, nu comit furturi sau desfranari, nu-si calca cuvantul niciodata si nu ascund ceea ce li s-a incredintat.
Despre toate acestea m-am incredintat chiar de la doua femei sclave care au servit in acele adunari si n-am descoperit la ei altceva decat existenta unor superstitiuni de necrezut. De aceea am lasat lucrul, pana va voi asculta si cred ca aceasta chestiune va va interesa avand in vedere marele numar de persoane ce se numesc crestini, din toate cetatile, de amandoua sexele si de toate conditiile sociale. Aceasta credinta a lor a cuprins nu numai orasele, dar si satele si campiile si este foarte putin sigur ca ei vor mai umple vreodata templele noastre, care s-au golit”.
Iata acum si raspunsul intelept al imparatului Traian la aceasta scrisoare:
„Te stiu scumpul meu Pliniu ce conduita trebuie sa ai fata de cei ce sunt acuzati ca sunt crestini. Caci nu se poate stabili aceeasi regula care sa poate fi aplicata egal in cazuri atat de diferite. Nu trebuie sa faci nici o cercetare contra crestinilor, dar daca ei sunt denuntati formal si se dovedeste ca ei sunt crestini trebuie sa-i pedepsesti. Acei care marturisesc ca nu sunt crestini si probeaza aceasta aducand jertfe zeilor nostri, chiar daca ar fi banuiti, sa-i ierti. Scrisorile anonime sa nu le tii in seama orice fel de acuzatii ar fi, fiindca ar fi un exemplu rau si cu totul nedemn pentru secolul nostru”.
Din scrisoarea lui Pliniu si raspunsul intelept al lui Traian imparatul se constata ca religia crestina era foarte mult raspandita in Imperiul Roman chiar in secolul I. Aflam apoi tot din istorie ca tara noastra a fost calcata in picioare de toate popoarele asiatice timp de aproape 1000 de ani, incepand cu hunii si avarii si terminand cu tatarii, spaima crestinilor. In timpul acestor zece secole, cine stie cate jertfe au dat stramosii nostri, cat sange nevinovat s-a varsat si cati martiri romani n-au murit pentru credinta crestina!
Cine se putea ocupa atunci, sa tina seama de toti si sa le scrie macar numele? Nu mai vorbim despre viata fiecaruia in parte. Cu toate acestea au existat multi martiri romani care s-au nevoit, fie in tara noastra, fie in hotarele altor tari, prin manastiri sau ca pustnici prin singuratatea muntilor nostri. Nu putini martiri a dat poporul nostru din Ardeal: mitropolitul Sava Brancovici, Sfantul Ilie Iorest, Oprea Miclaus, Visarion de la Cioara, care au patimit pe la anul 1700. Sunt alti sfinti care au suferit in diferite parti din tara noastra cu mult inainte ca: Dacianus care era ostas in armata romana din garnizoana Silistra si care fiind crestin pe ascuns, a fost descoperit si chinuit cumplit, taindu-i-se capul la 20 noiembrie, anul 303 pe vremea imparatului Diocletian. Mai tarziu moastele lui au fost duse in Italia si se pastreaza in catedrala din Ancona, iar pe mormant se afla inscriptia: „Aici odihneste Sfantul Martir Dacianus, adus de la Silistra”.
Avem apoi preotul daco-roman numit Montanus, din Singifumus si sotia sa Maxima care au patimit in Serbia fiind inecati in raul Sava, la 26 martie 304. In aceste persecutii au fost omorati multi crestini in orasul Tomis (Constanta), printre care Macrobius si Gardianus. In Isaccea este pomenit un oarecare Flavian; in Cernavoda Sfantul Chiril; in Sistov Sfantul Mucenic Lupu; in Mitovita, episcopul Irineu si diaconul Demetrius.
Intre barbarii care primira crestinismul, gotii nu se convertira sincer. Atanaric, regele lor, vazand ca se mareste pe fiecare zi numarul credinciosilor, aprinse focul unei persecutii violente impotriva crestinilor. Nu se stie de numarul celor martirizati, dar din mitologiile grecesti reiese ca ar fi fost vreo 51, intre care cei mai insemnati au fost Nichita si Sava.
Sfantul Sava Stratilat a trait in Dacia Traiana, pe vremea imparatului Aurelian la anul 274. Cand acest imparat ordona sa treaca armatele peste Dunare, Sfantul Sava refuza sa plece, spunand ca el este crestin si prefera sa ramana cu fratii sai din Dacia Traiana. Cand regele gotilor porni persecutia contra crestinilor, Sfantul Sava primi chinuri grele si pentru ca a refuzat sa manance din carnurile jertfite idolilor, a fost lovit de unul din sclavii lui Atanaric cu lancea asa de tare, ca toti cei ce erau de fata credeau ca l-au omorat. Dar Sfantul Sava zise celui care-l lovise: „Crezi oare ca m-ai omorat?”
Poruncira atunci sa fi supus mortii. Soldatii care erau insarcinati sa implineasca aceasta porunca ziceau unul catre altul: „Omul acesta este nevinovat, de ce sa nu-l lasam sa plece unde vrea, caci ighemonul nu va sti nimic”. Dar Sfantul Sava care-i asculta cum vorbesc, le zise: „Grabiti-va iubitilor sa faceti cum v-a poruncit, ca iata eu vad dincolo de rau ceea ce voi nu puteti vedea. Vad pe cei ce au venit sa primeasca sufletul meu si sa-l duca la locul maririi; asteapta numai momentul cand va fi despartit sufletul de trup”.
Soldatii il cufundara atunci in apa Buzaului cu un fel de osie de fier amestecata cu lemn, legata de gat. Astfel isi dadu sufletul generalul Sava Stratilat. Soldatii scoasera corpul si-l lasara pe mal fara sa-l ingroape, dar crestinii impreuna cu ducele Scitiei (un mare crestin), l-a trimis in Capadocia tara sa natala cu o scrisoare unde se istorisesc chinurile sfantului si locul unde si-a dat sufletul. Scrisoarea trimisa de Biserica din Gotia catre cea din Capadocia, are urmatorul cuprins:
„Aveti grija sa savarsiti Sfanta Jertfa a Liturghiei in ziua cand prea fericitul martir Sava a fost incoronat de Dumnezeu. Faceti cunoscut celorlalti frati din toata Biserica universala, apostolica, sa binecuvanteze pe Domnul care a binevoit sa preamareasca pe servitorii Sai”. Noi romanii laudam pe Dumnezeu ca a binecuvantat tara noastra prin martirizarea acestui sfant care a patimit intr-o localitate din apropierea raului Buzau, sfarsindu-si viata in apele acestui rau.
Sfantul Nichita – ce se talcuieste biruitor – fiind un vrednic ostas a lui Hristos s-a luptat impotriva vrajmasilor Sfintei Cruci si a dreptei credinte. El a fost botezat de Teofil episcopul gotilor in numele Sfintei Treimi. In pamantul dacic era de neam mare si slavit, aducand pe multi la credinta lui Hristos. Dupa catava vreme Atanaric al gotilor, a pornit iarasi o cumplita prigoana asupra crestinilor. Sfantul Nichita mustrand pe calaul acesta pentru chinurile cu care muncea pe crestini a fost omorat , iar numele lui este praznuit cu mare lauda la 15 septembrie, ziua mortii lui.
Biserica Crestina Ortodoxa mai praznuieste in ziua de 29 septembrie, pe marele martir Eustatie Plachid. Acesta locuia in Roma si era unul dintre cei mai vestiti generali ai romanilor. Pe cand era pagan, a participat alaturi de Tit la razboaiele pornite impotriva evreilor, atunci cand templul din Ierusalim a fost distrus in intregime. In timpul lui Traian a luat parte la razboaiele impotriva dacilor. Desi bogat si inchinator la idoli avea inima buna si era foarte milostiv.
Intr-o zi pe cand era la vanatoare dupa obiceiul sau, vazu inaintea lui un cerb si pe cand se pregatea sa-l omoare, o voce se auzi strigand: „De ce ma prigonesti Plachido?” El nedumerit intreba: „Cine esti tu care imi graiesti?” „Eu sunt Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu pe care-L prigonesti fiindca esti inchinatori la idoli”. Atunci el zise: „Rogu-ma Tie Doamne, invata-ma ce sa fac!” I se raspunse: „Sa mergi impreuna cu sotia ta si cu cei doi fii ai tai la un preot crestin si acela te va invata ce trebuie sa faci”.
Intorcandu-se acasa, povesti sotiei sale ce i s-a intamplat, iar aceasta ii spuse ca a auzit si dansa in noaptea trecuta in vis un glas zicandu-i: „Tu, barbatul tau si fiii vostri, maine veti veni la Mine si Ma veti cunoaste pe Mine Iisus Hristos, adevaratul Dumnezeu”.
Nemaizabovind, ei se dusera la un preot din Roma, pe nume Ioan si se botezara indata. Plachida primi din botez numele de Eustatie, sotia sa se numi Teopista, iar fiii lor unul Agapie si celalalt Teopist. Dupa botez, urmand sfatul evanghelic, impartira averea la saraci si plecara din Roma in alta parte spre a se intari mai mult in dreapta credinta.
In acest timp Traian porni razboi impotriva dacilor si trimise pe doi soldati ai lui Antioh si Acachie sa-l caute in tot imperiul pe bunul si viteazul sau general Plachida si sa-l roage sa se intoarca, ca patria lor este in pericol. Venind la Roma, lui Eustatie i se incredinta de Traian comanda legiunilor si pornind cu razboi asupra dacilor iesi biruitor din infruntarea cu Decebal. Tot astfel a fost trimis el si-n alte expeditii. Murind insa Traian si urmandu-i Aurelian la conducerea imperiului, acesta porunci lui Eustatie, pe cand se intorcea victorios dintr-o expeditie sa aduca jertfa de multumire zeilor.
El fiind crestin, ramase afara din templu impreuna cu sotia sa si cu cei doi fii, care erau tot militari, nevoind sa mai jertfeasca idolilor pagani. Imparatul observa aceasta si-l intreba: „Dar pentru ce nu intri in capiste sa multumesti zeilor?” Eustatie raspunse: „Eu, imparate, cu toti ai casei mele suntem crestini si numai Dumnezeului nostru celui viu Iisus Hristos trebuie sa-I multumim pentru izbanda castigata, caci El ne-a intarit, nu idolii facuti de maini omenesti”.
El persista in credinta sa, iar imparatul, maniindu-se, porunci sa i se ridice viata prin fel de fel de chinuri atat lui cat si sotiei si copiilor lui. Astfel se sfarsi acest martir in anul 117 dupa Hristos, iar Biserica Crestina ii serbeaza pomenirea atat lui cat si sotiei si fiilor lui in ziua de 20 septembrie a fiecarui an.
Alt martir tot din Dacia Traiana este Sfantul Mercurie. Acesta era fiul lui Gordian, de origine scit. El a servit ca ofiter intr-una din legiunile aduse de Traian in Dacia. Fiind trimis de imparat intr-o expeditie si iesind biruitor a fost inaintat la gradul de general. Imparatul roman pornind persecutia impotriva crestinilor, afla ca si Mercurie, generalul sau este crestin si il supuse chinurilor spre a se lepada de credinta crestina. El nu-si lepada credinta pe care o primi de la tatal sau si fiindca era foarte mult iubit de soldati a fost trimis de imparat de teama sa nu se faca rascoala, tocmai in Cezareea Capadociei, unde i se taie capul in anul 251 dupa Hristos, ziua 25 noiembrie.
Din descrierea pe scurt a vietii acestor sfinti martiri din Dacia Traiana, se poate vedea in mod clar cum crestinismul era destul de raspandit si la noi chiar pe timpul stapanirii romanilor, iar mai tarziu era asa de dezvoltat incat intalnim episcopi si predicatori speciali care preferau moartea de martiri decat sa-si tradeze credinta crestina. Sa amintim acum cativa sfinti romani din veacurile mai de pe urma, care au trait in tara noastra prin sfintele manastiri si au murit in sfintenie, adeverindu-ne prin minuni si tamaduiri ca au avut viata curata, traita dupa poruncile lui Dumnezeu.
Sa amintim mai intai pe Sfantul Leontie de la Radauti, despre care un teolog rus scria asa: „In Radauti, in Episcopie, Sfantul Leontie facatorul de minuni, zace cu trupul intreg nestricat”. El a trait intre anii 1400-1450.
Sfantul Vasile de la Moldovita si Sfantul Gavriil de la Neamt, au fost stareti de manastiri in secolul al XV-lea, Sfantul Rafael de la Agapia a trait in manastirea Agapia Veche, pe la anul 1600, iar Sfantul Ioan de la Prislop pe la anul 1762.
Sa pomenim cu piosenie pe Sfantul Iosif cel Nou de la Partos, fost mitropolit al Timisoarei. Pentru minunile savarsite la mormantul lui a fost trecut in randul sfintilor. Sa amintim apoi pe Sfantul Iosif de la Bisericani, Sfantul Chiriac de la Taslau, Sfantul Epifanie de la Voronet, Partenie de la Agapia, Ioan de la Rasca, Sfantul Ioan Romanul, omorat de turci la 1662 caruia i se mai zice si Ioan Valahul, Sfantul Ierarh Calinic de la Cernica si multi altii.
Sfantul Daniil Sihastru, duhovnicul lui Stefan cel Mare este numit sfant in trei documente ale manastirii Voronet unde a fost staret. Nu putem sa nu amintim de cuvioasa Teodora de la schitul Sihla, care se ostenea pe la 1760 in schitul acesta in post si rugaciuni; moastele ei au fost duse la Orlov in Rusia la 1835. Avem apoi pe maica Nazaria de la muntele Ceahlau, precum si maica Mavra din acelasi munte; Sfantul Nifon de la schitul Prodromul din Athos, Sfantul Ieronim Costin ce se afla in Italia ca un mare facator de minuni precum si Sfantul Ioan Iacob de la Ierusalim, ale carui moaste inca si astazi ii sunt neputrezite.
Cine ar putea spune apoi cati drepti credinciosi crestini au murit si s-au jertfit ca eroi si martiri ai dreptei credinte ortodoxe, varsandu-si sangele ca sa-si pastreze credinta, neamul si tara. Cata traire crestina observam in timpul domnitorilor nostri crestini, mai ales al lui Stefan cel Mare caruia i se zicea si cel Sfant, care inainte de orice batalie postea, se ruga, se spovedea si se impartasea, iar dupa izbanda inalta o biserica sau o manastire drept multumire lui Dumnezeu.
Sa amintim acum si pe Constantin Brancoveanu, care silit fiind de turci sa-si lepede credinta stramoseasca, a preferat moartea de mucenic el si copii lui. Acum nu ne sileste nimeni sa ne lepadam si totusi s-au gasit destui care si-au vandut sufletul pe un blid de linte. Constantin Brancoveanu a suferit pentru credinta si pe cand ii jupuiau pielea de pe corp el zicea: „Caini pagani si lifta rea / De-ati manca si carnea mea / Sa stiti c-a murit crestin / Brancoveanu Constantin".
Cine stie cati placuti ai lui Dumnezeu s-au nevoit in cursul vremurilor si au suferit mucenicia de la atatia pagani si necredinciosi ce au trecut prin tara noastra. Fie ca s-au nevoit prin manastiri, fie in pesteri si singuratate, Domnul Hristos ii are scrisi pe toti in Cartea Vietii Vesnice. Cei care nu ati citit vietile sfintilor va indemnam sa cautati, sa cititi si sa nu va lipseasca cunostinta vietii nici unui sfant mai important. Nu se poate sa nu gasiti in viata vreunui sfant, modelul de urmat.
Cititi sa vedeti luptele lor, rabdarea lor, cum au dispretuit ei desertaciunile lumii acesteia; cum au rabdat ei cele mai groaznice chinuri ca sa nu se lepede de credinta in Dumnezeu, cum se aflau in fata lor cazanele cu smoala topita, cu rasina topita cu plumb, gratare cu jaratec, spanzuratorile, crucile, taratoare otravitoare, foamea si inchisorile stramte si ticsite fara pic de aer; apoi bauturi otravitoare, fel de fel de cuvinte insultatoare si ighemonii care nu le cereau nimic altceva decat un singur cuvant: ca se leapada de Hristos.
Sfintii erau asa de tari si hotarati in caracterul lor, caci o singura data au zis DA la chemarea lui Dumnezeu. Si-au deschis inimile pentru Harul divin si toata viata l-au marturisit pe Iisus cu tot sufletul si din toata inima lor. Tot asa de tare si hotarat au zis NU pentru diavolul, ca sa nu mai faca voia lui. De au fost din neam nobil sau dintre cei saraci, de au trait in pustie sau in lume, de au fost casatoriti sau in feciorie, clerici sau mireni, robi sau liberi, viata sfintilor a fost o Evanghelie traita cu adevarat. Ei au fost sfinti pentru ca in toate imprejurarile mai presus de orice au iubit pe Dumnezeu si pe semenii lor. Ei si-au jertfit odihna, sanatatea, libertatea si orice le oferea viata aceasta pentru adevar si dreptate.
Iata deci cum au crezut ei, cum au trait si cum au fost urmatori ai lui Hristos. O mare parte insa din lume are o parere gresita despre sfinti, multi crezand ca sfintii sunt sfinti, pentru ca s-au nascut sfinti. Nu, frati crestini, sfintii au ajuns sfinti pentru ca au trait viata in sfintenie. Cheia sfinteniei lor nu este un har aparte, ci cuvintele Evangheliei de astazi: „Cine tine la viata lui, o va pierde, iar cine-si pierde viata pentru Mine, o va gasi!”
Aceste cuvinte le-au inteles sfintii. Ei au inteles ca Mantuitorul a vrut sa ne spuna prin aceste cuvinte sa nu mai traim noi cu pacatele noastre, ci El sa traiasca in noi cu sfintenia Sa. Acelasi lucru il spune si Sfantul Apostol Pavel despre sine: „Nu mai sunt eu care traiesc, ci Hristos este Cel care traieste in mine”. E acelasi lucru pentru care ne rugam si noi: „Faca-se voia Ta, precum in cer asa si pe pamant”. Sa ascultam si noi deci indemnul Sfantului Apostol Pavel care ne zice sa ne aducem aminte de mai marii nostri care ne-au grait noua Cuvantul lui Dumnezeu si ne sfatuieste sa fim cu luare aminte cum si-au incheiat ei viata si sa le urmam credinta.
Pildele sfintilor ne misca si ne incurajeaza sa ne indeplinim cu credinta datoriile noastre. Exemplele sfintilor sunt ca niste faruri si calauze de mare pret. Pildele sfintilor fac sa amuteasca cartirile celor ce spun ca Sfanta Evanghelie pretinde prea multa jertfa, ca e mai presus de puterile omului si ca poruncile lui Dumnezeu sunt prea grele. Sfintii, sa nu uitam ca au fost si ei oameni, vase de lut si multi dintre ei, mai inainte de a se intoarce la Dumnezeu au gresit si au cazut unii chiar in pacate grele.
Sa ne gandim ce a fost mai intai marele Apostol Pavel, Maria Magdalena, Maria Egipteanca, Sfanta Teodora, Sfanta Pelaghia, Fericitul Augustin si multi altii. Dar cand s-au intors la Dumnezeu, cu adevarat au terminat-o cu pacatele si au inceput o viata curata, sfanta si asa si-au sfarsit viata. De aceea Sfantul Apostol Pavel ne spune sa luam aminte cum au sfarsit-o ei cu viata si nu cum au inceput-o, ca majoritatea oamenilor incep bine si termina prost si astfel ii apuca moartea nepregatiti.
Cati parinti nu plang si spun de copiii lor ca atunci cand erau langa ei, cand erau mici mergeau la biserica, se rugau, erau buni, iar acum nici nu vor sa mai auda. Vai, de parintii care au copii necredinciosi, vai si de ei si de parintii lor. Sa ne facem socoteala fiecare si sa vedem daca ar veni moartea zilele acestea si am incheia cu viata, cum ne aflam cu sufletul acum? Suntem gata pentru imparatia cerului, sau suntem in intunericul pacatelor?
Daca viata noastra nu este dupa voia lui Dumnezeu, sa ne intoarcem astazi, acum, nu maine; astazi sa zicem: „DA Doamne, vin sa fac voia Ta!” Sa fim implinitori ai poruncilor lui Hristos, sa ne predam inima noastra, viata si vointa noastra ca Mantuitorul nostru Iisus Hristos sa ocupe locul cel dintai in inimile noastre.
Sfanta noastra Biserica Ortodoxa, praznuieste astazi Duminica tuturor Sfintilor, adica pe toti sfintii care sunt trecuti in calendar si in sinaxare, precum si pe toti aceia care inca nu sunt cunoscuti de noi pana in momentul de fata. Duminica aceasta se mai numeste si duminica mare, tocmai pentru acest bogat praznic al tuturor sfintilor; caci nu praznuim cativa sfinti, ci milioane de milioane de sfinti, care au iubit pe Dumnezeu, L-au propovaduit chiar cu pretul vietii lor si au murit in aceasta lege binecuvantata de Dumnezeu.
Calendarul nostru bisericesc, este ca o salba de margaritare, pe care se insira pietrele pretioase ale sfintilor din toate zilele. Este cu neputinta a vorbi despre viata fiecaruia intr-un timp asa de scurt. Vom aminti totusi cativa sfinti care au trait pe pamantul tarii noastre de la inceputul crestinismului.
Multi dintre credinciosi se intreaba de ce pamantul romanesc nu a rodit mai multe chipuri de sfinti, cuviosi, ierarhi, martiri, cum au rodit celelalte tari ortodoxe. Oare tara noastra nu a avut aceeasi credinta dreapta din primele veacuri? Oare poporul nostru a fost mai putin credincios ca celelalte popoare ortodoxe? Nimic din toate acestea, caci avem destule dovezi care marturisesc ca pamantul nostru stramosesc a fost increstinat chiar din primul veac crestin.
Istoria Bisericii Romane, ne spune ca Sfantul Apostol Andrei, a venit in hotarele Scitiei, intrand in Tracia unde a fost rastignit pentru Hristos. Istoria ne spune ca Dacia a fost colonizata in intregime de romani, dupa infrangerea lui Decebal, la anul 105 dupa Hristos. Samanta Sfintei Evanghelii, a patruns astfel in tara noastra din doua parti: dinspre Mediterana si prin partile Dobrogei prin negustorii greci, care s-au stabilit aici si au intemeiat cateva orase si anume: Tomis sau Constanta, Istria sau Mangalia etc.
Avem dovezi prin urmare cum a patruns crestinismul pe pamantul tarii noastre in primul veac dupa Hristos. De altfel in scurta vreme a ajuns la o mare inflorire, caci gasim pana in zilele noastre multe urme si ruine de biserici vechi, morminte si pietre funerare, precum si moaste de sfinti care ne confirma cele ce ne spune istoria. S-au aflat inscriptii pe morminte cu continut crestin ca de exemplu: „Tibi terna levi” – in traducere – „Sa-ti fie tarana usoara”. S-a descoperit apoi in comuna Basarabi o mica biserica sapata in stanca de calcar cu initialele „Iis Hs”, precum si alte semne care dateaza din timpul persecutiilor crestine (Veacurile II si III).
In centrul orasului Constanta, s-a descoperit mozaicul unei mari biserici crestine care dateaza din epoca de aur a crestinismului. O alta marturie nepieritoare o avem la Turnu-Severin, unde se gaseste un piedestal de piatra pe care sunt sapate in limba greaca cuvintele: „Bucura-te Hristoase!”
Un mare scriitor crestin – Tertulian – si cunoscut ca cel mai insemnat barbat al Bisericii Crestine, care a trait intre anii 160-240 dupa Hristos si care ocupa inalte functii civile in Roma, intr-una din scrierile lui aminteste o multime de popoare care au crezut in Hristos inca de la inceput. Pomeneste printre altele de tara dacilor, a germanilor si scitilor. Se afla de asemenea in Manastirea Cocosul (Dobrogea), patru sicriase, in care se gasesc osemintele a patru sfinti mucenici, care au primit moarte muceniceasca in primul veac al crestinatatii. Aceste sicriase au fost descoperite in anul 1971 in satul Niculitel din apropierea manastirii. Numele acestor sfinti sunt: Zoticos, Atalos, Filipos si Camasis.
In actele Sinodului de la Niceea din anul 1935 gasim si iscalitura lui Teofil, episcop al Mitropoliei Gotiei. Lui ii urmeaza ca episcop al Gotiei, Ulfila, crestin de origine capadociana. Pentru a dovedi cat de raspandit era crestinismul in tot Imperiul Roman, chiar pe timpul lui Traian imparatul, ascultati scrisoarea lui Pliniu cel Tanar, guvernatorul Bitiniei din Asia Mica, catre imparatul Traian precum si raspunsul lui Traian, relativ la modul cum trebuie sa procedeze acest Pliniu in persecutia ordonata contra crestinilor.
Iata mai intai scrisoarea lui Pliniu de care am amintit: „Eu am datoria doamne, de a recurge la intelepciunea voastra in toate cazurile de indoieli ce am. In anchetele facute contra crestinilor, nu stiu ce sa intreb si nici pe cine sa pedepsesc.
Nu stiu daca trebuie a avea aceeasi masura de pedeapsa pentru copii ca si pentru tineri si batrani; daca cainta merita iertare si daca cineva se face vinovat numai pentru ca poarta numele de crestin. Pe cei ce mi-au marturisit de doua ori si de trei ori ca sunt crestini si au persistat in aceasta marturisire, am poruncit sa fie omorati. Pe cetatenii romani, pe care i-am gasit culpabili de aceasta manie religioasa, am dispus sa fie trimisi la Roma.
Dar acuzatiile se inmultesc in fiecare zi. Am primit scrisori anonime in care foarte multi sunt acuzati ca sunt crestini. Pe cei care au negat formal si au adus sacrificii zeilor si s-au inchinat statuii voastre i-am eliberat. In aceste anonime sunt numele unor persoane care au fost candva crestini, dar de douazeci de ani si mai bine nu mai sunt crestini. Acestia adora statuia voastra si vorbesc de rau pe crestini. Singura vina a crestinilor este ca se aduna inainte de a se lumina de ziua si canta in mod alternativ imne, cantece in onoarea lui Hristos, ca unui Dumnezeu. In slujbele lor religioase nu savarsesc fapte culpabile, nu comit furturi sau desfranari, nu-si calca cuvantul niciodata si nu ascund ceea ce li s-a incredintat.
Despre toate acestea m-am incredintat chiar de la doua femei sclave care au servit in acele adunari si n-am descoperit la ei altceva decat existenta unor superstitiuni de necrezut. De aceea am lasat lucrul, pana va voi asculta si cred ca aceasta chestiune va va interesa avand in vedere marele numar de persoane ce se numesc crestini, din toate cetatile, de amandoua sexele si de toate conditiile sociale. Aceasta credinta a lor a cuprins nu numai orasele, dar si satele si campiile si este foarte putin sigur ca ei vor mai umple vreodata templele noastre, care s-au golit”.
Iata acum si raspunsul intelept al imparatului Traian la aceasta scrisoare:
„Te stiu scumpul meu Pliniu ce conduita trebuie sa ai fata de cei ce sunt acuzati ca sunt crestini. Caci nu se poate stabili aceeasi regula care sa poate fi aplicata egal in cazuri atat de diferite. Nu trebuie sa faci nici o cercetare contra crestinilor, dar daca ei sunt denuntati formal si se dovedeste ca ei sunt crestini trebuie sa-i pedepsesti. Acei care marturisesc ca nu sunt crestini si probeaza aceasta aducand jertfe zeilor nostri, chiar daca ar fi banuiti, sa-i ierti. Scrisorile anonime sa nu le tii in seama orice fel de acuzatii ar fi, fiindca ar fi un exemplu rau si cu totul nedemn pentru secolul nostru”.
Din scrisoarea lui Pliniu si raspunsul intelept al lui Traian imparatul se constata ca religia crestina era foarte mult raspandita in Imperiul Roman chiar in secolul I. Aflam apoi tot din istorie ca tara noastra a fost calcata in picioare de toate popoarele asiatice timp de aproape 1000 de ani, incepand cu hunii si avarii si terminand cu tatarii, spaima crestinilor. In timpul acestor zece secole, cine stie cate jertfe au dat stramosii nostri, cat sange nevinovat s-a varsat si cati martiri romani n-au murit pentru credinta crestina!
Cine se putea ocupa atunci, sa tina seama de toti si sa le scrie macar numele? Nu mai vorbim despre viata fiecaruia in parte. Cu toate acestea au existat multi martiri romani care s-au nevoit, fie in tara noastra, fie in hotarele altor tari, prin manastiri sau ca pustnici prin singuratatea muntilor nostri. Nu putini martiri a dat poporul nostru din Ardeal: mitropolitul Sava Brancovici, Sfantul Ilie Iorest, Oprea Miclaus, Visarion de la Cioara, care au patimit pe la anul 1700. Sunt alti sfinti care au suferit in diferite parti din tara noastra cu mult inainte ca: Dacianus care era ostas in armata romana din garnizoana Silistra si care fiind crestin pe ascuns, a fost descoperit si chinuit cumplit, taindu-i-se capul la 20 noiembrie, anul 303 pe vremea imparatului Diocletian. Mai tarziu moastele lui au fost duse in Italia si se pastreaza in catedrala din Ancona, iar pe mormant se afla inscriptia: „Aici odihneste Sfantul Martir Dacianus, adus de la Silistra”.
Avem apoi preotul daco-roman numit Montanus, din Singifumus si sotia sa Maxima care au patimit in Serbia fiind inecati in raul Sava, la 26 martie 304. In aceste persecutii au fost omorati multi crestini in orasul Tomis (Constanta), printre care Macrobius si Gardianus. In Isaccea este pomenit un oarecare Flavian; in Cernavoda Sfantul Chiril; in Sistov Sfantul Mucenic Lupu; in Mitovita, episcopul Irineu si diaconul Demetrius.
Intre barbarii care primira crestinismul, gotii nu se convertira sincer. Atanaric, regele lor, vazand ca se mareste pe fiecare zi numarul credinciosilor, aprinse focul unei persecutii violente impotriva crestinilor. Nu se stie de numarul celor martirizati, dar din mitologiile grecesti reiese ca ar fi fost vreo 51, intre care cei mai insemnati au fost Nichita si Sava.
Sfantul Sava Stratilat a trait in Dacia Traiana, pe vremea imparatului Aurelian la anul 274. Cand acest imparat ordona sa treaca armatele peste Dunare, Sfantul Sava refuza sa plece, spunand ca el este crestin si prefera sa ramana cu fratii sai din Dacia Traiana. Cand regele gotilor porni persecutia contra crestinilor, Sfantul Sava primi chinuri grele si pentru ca a refuzat sa manance din carnurile jertfite idolilor, a fost lovit de unul din sclavii lui Atanaric cu lancea asa de tare, ca toti cei ce erau de fata credeau ca l-au omorat. Dar Sfantul Sava zise celui care-l lovise: „Crezi oare ca m-ai omorat?”
Poruncira atunci sa fi supus mortii. Soldatii care erau insarcinati sa implineasca aceasta porunca ziceau unul catre altul: „Omul acesta este nevinovat, de ce sa nu-l lasam sa plece unde vrea, caci ighemonul nu va sti nimic”. Dar Sfantul Sava care-i asculta cum vorbesc, le zise: „Grabiti-va iubitilor sa faceti cum v-a poruncit, ca iata eu vad dincolo de rau ceea ce voi nu puteti vedea. Vad pe cei ce au venit sa primeasca sufletul meu si sa-l duca la locul maririi; asteapta numai momentul cand va fi despartit sufletul de trup”.
Soldatii il cufundara atunci in apa Buzaului cu un fel de osie de fier amestecata cu lemn, legata de gat. Astfel isi dadu sufletul generalul Sava Stratilat. Soldatii scoasera corpul si-l lasara pe mal fara sa-l ingroape, dar crestinii impreuna cu ducele Scitiei (un mare crestin), l-a trimis in Capadocia tara sa natala cu o scrisoare unde se istorisesc chinurile sfantului si locul unde si-a dat sufletul. Scrisoarea trimisa de Biserica din Gotia catre cea din Capadocia, are urmatorul cuprins:
„Aveti grija sa savarsiti Sfanta Jertfa a Liturghiei in ziua cand prea fericitul martir Sava a fost incoronat de Dumnezeu. Faceti cunoscut celorlalti frati din toata Biserica universala, apostolica, sa binecuvanteze pe Domnul care a binevoit sa preamareasca pe servitorii Sai”. Noi romanii laudam pe Dumnezeu ca a binecuvantat tara noastra prin martirizarea acestui sfant care a patimit intr-o localitate din apropierea raului Buzau, sfarsindu-si viata in apele acestui rau.
Sfantul Nichita – ce se talcuieste biruitor – fiind un vrednic ostas a lui Hristos s-a luptat impotriva vrajmasilor Sfintei Cruci si a dreptei credinte. El a fost botezat de Teofil episcopul gotilor in numele Sfintei Treimi. In pamantul dacic era de neam mare si slavit, aducand pe multi la credinta lui Hristos. Dupa catava vreme Atanaric al gotilor, a pornit iarasi o cumplita prigoana asupra crestinilor. Sfantul Nichita mustrand pe calaul acesta pentru chinurile cu care muncea pe crestini a fost omorat , iar numele lui este praznuit cu mare lauda la 15 septembrie, ziua mortii lui.
Biserica Crestina Ortodoxa mai praznuieste in ziua de 29 septembrie, pe marele martir Eustatie Plachid. Acesta locuia in Roma si era unul dintre cei mai vestiti generali ai romanilor. Pe cand era pagan, a participat alaturi de Tit la razboaiele pornite impotriva evreilor, atunci cand templul din Ierusalim a fost distrus in intregime. In timpul lui Traian a luat parte la razboaiele impotriva dacilor. Desi bogat si inchinator la idoli avea inima buna si era foarte milostiv.
Intr-o zi pe cand era la vanatoare dupa obiceiul sau, vazu inaintea lui un cerb si pe cand se pregatea sa-l omoare, o voce se auzi strigand: „De ce ma prigonesti Plachido?” El nedumerit intreba: „Cine esti tu care imi graiesti?” „Eu sunt Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu pe care-L prigonesti fiindca esti inchinatori la idoli”. Atunci el zise: „Rogu-ma Tie Doamne, invata-ma ce sa fac!” I se raspunse: „Sa mergi impreuna cu sotia ta si cu cei doi fii ai tai la un preot crestin si acela te va invata ce trebuie sa faci”.
Intorcandu-se acasa, povesti sotiei sale ce i s-a intamplat, iar aceasta ii spuse ca a auzit si dansa in noaptea trecuta in vis un glas zicandu-i: „Tu, barbatul tau si fiii vostri, maine veti veni la Mine si Ma veti cunoaste pe Mine Iisus Hristos, adevaratul Dumnezeu”.
Nemaizabovind, ei se dusera la un preot din Roma, pe nume Ioan si se botezara indata. Plachida primi din botez numele de Eustatie, sotia sa se numi Teopista, iar fiii lor unul Agapie si celalalt Teopist. Dupa botez, urmand sfatul evanghelic, impartira averea la saraci si plecara din Roma in alta parte spre a se intari mai mult in dreapta credinta.
In acest timp Traian porni razboi impotriva dacilor si trimise pe doi soldati ai lui Antioh si Acachie sa-l caute in tot imperiul pe bunul si viteazul sau general Plachida si sa-l roage sa se intoarca, ca patria lor este in pericol. Venind la Roma, lui Eustatie i se incredinta de Traian comanda legiunilor si pornind cu razboi asupra dacilor iesi biruitor din infruntarea cu Decebal. Tot astfel a fost trimis el si-n alte expeditii. Murind insa Traian si urmandu-i Aurelian la conducerea imperiului, acesta porunci lui Eustatie, pe cand se intorcea victorios dintr-o expeditie sa aduca jertfa de multumire zeilor.
El fiind crestin, ramase afara din templu impreuna cu sotia sa si cu cei doi fii, care erau tot militari, nevoind sa mai jertfeasca idolilor pagani. Imparatul observa aceasta si-l intreba: „Dar pentru ce nu intri in capiste sa multumesti zeilor?” Eustatie raspunse: „Eu, imparate, cu toti ai casei mele suntem crestini si numai Dumnezeului nostru celui viu Iisus Hristos trebuie sa-I multumim pentru izbanda castigata, caci El ne-a intarit, nu idolii facuti de maini omenesti”.
El persista in credinta sa, iar imparatul, maniindu-se, porunci sa i se ridice viata prin fel de fel de chinuri atat lui cat si sotiei si copiilor lui. Astfel se sfarsi acest martir in anul 117 dupa Hristos, iar Biserica Crestina ii serbeaza pomenirea atat lui cat si sotiei si fiilor lui in ziua de 20 septembrie a fiecarui an.
Alt martir tot din Dacia Traiana este Sfantul Mercurie. Acesta era fiul lui Gordian, de origine scit. El a servit ca ofiter intr-una din legiunile aduse de Traian in Dacia. Fiind trimis de imparat intr-o expeditie si iesind biruitor a fost inaintat la gradul de general. Imparatul roman pornind persecutia impotriva crestinilor, afla ca si Mercurie, generalul sau este crestin si il supuse chinurilor spre a se lepada de credinta crestina. El nu-si lepada credinta pe care o primi de la tatal sau si fiindca era foarte mult iubit de soldati a fost trimis de imparat de teama sa nu se faca rascoala, tocmai in Cezareea Capadociei, unde i se taie capul in anul 251 dupa Hristos, ziua 25 noiembrie.
Din descrierea pe scurt a vietii acestor sfinti martiri din Dacia Traiana, se poate vedea in mod clar cum crestinismul era destul de raspandit si la noi chiar pe timpul stapanirii romanilor, iar mai tarziu era asa de dezvoltat incat intalnim episcopi si predicatori speciali care preferau moartea de martiri decat sa-si tradeze credinta crestina. Sa amintim acum cativa sfinti romani din veacurile mai de pe urma, care au trait in tara noastra prin sfintele manastiri si au murit in sfintenie, adeverindu-ne prin minuni si tamaduiri ca au avut viata curata, traita dupa poruncile lui Dumnezeu.
Sa amintim mai intai pe Sfantul Leontie de la Radauti, despre care un teolog rus scria asa: „In Radauti, in Episcopie, Sfantul Leontie facatorul de minuni, zace cu trupul intreg nestricat”. El a trait intre anii 1400-1450.
Sfantul Vasile de la Moldovita si Sfantul Gavriil de la Neamt, au fost stareti de manastiri in secolul al XV-lea, Sfantul Rafael de la Agapia a trait in manastirea Agapia Veche, pe la anul 1600, iar Sfantul Ioan de la Prislop pe la anul 1762.
Sa pomenim cu piosenie pe Sfantul Iosif cel Nou de la Partos, fost mitropolit al Timisoarei. Pentru minunile savarsite la mormantul lui a fost trecut in randul sfintilor. Sa amintim apoi pe Sfantul Iosif de la Bisericani, Sfantul Chiriac de la Taslau, Sfantul Epifanie de la Voronet, Partenie de la Agapia, Ioan de la Rasca, Sfantul Ioan Romanul, omorat de turci la 1662 caruia i se mai zice si Ioan Valahul, Sfantul Ierarh Calinic de la Cernica si multi altii.
Sfantul Daniil Sihastru, duhovnicul lui Stefan cel Mare este numit sfant in trei documente ale manastirii Voronet unde a fost staret. Nu putem sa nu amintim de cuvioasa Teodora de la schitul Sihla, care se ostenea pe la 1760 in schitul acesta in post si rugaciuni; moastele ei au fost duse la Orlov in Rusia la 1835. Avem apoi pe maica Nazaria de la muntele Ceahlau, precum si maica Mavra din acelasi munte; Sfantul Nifon de la schitul Prodromul din Athos, Sfantul Ieronim Costin ce se afla in Italia ca un mare facator de minuni precum si Sfantul Ioan Iacob de la Ierusalim, ale carui moaste inca si astazi ii sunt neputrezite.
Cine ar putea spune apoi cati drepti credinciosi crestini au murit si s-au jertfit ca eroi si martiri ai dreptei credinte ortodoxe, varsandu-si sangele ca sa-si pastreze credinta, neamul si tara. Cata traire crestina observam in timpul domnitorilor nostri crestini, mai ales al lui Stefan cel Mare caruia i se zicea si cel Sfant, care inainte de orice batalie postea, se ruga, se spovedea si se impartasea, iar dupa izbanda inalta o biserica sau o manastire drept multumire lui Dumnezeu.
Sa amintim acum si pe Constantin Brancoveanu, care silit fiind de turci sa-si lepede credinta stramoseasca, a preferat moartea de mucenic el si copii lui. Acum nu ne sileste nimeni sa ne lepadam si totusi s-au gasit destui care si-au vandut sufletul pe un blid de linte. Constantin Brancoveanu a suferit pentru credinta si pe cand ii jupuiau pielea de pe corp el zicea: „Caini pagani si lifta rea / De-ati manca si carnea mea / Sa stiti c-a murit crestin / Brancoveanu Constantin".
Cine stie cati placuti ai lui Dumnezeu s-au nevoit in cursul vremurilor si au suferit mucenicia de la atatia pagani si necredinciosi ce au trecut prin tara noastra. Fie ca s-au nevoit prin manastiri, fie in pesteri si singuratate, Domnul Hristos ii are scrisi pe toti in Cartea Vietii Vesnice. Cei care nu ati citit vietile sfintilor va indemnam sa cautati, sa cititi si sa nu va lipseasca cunostinta vietii nici unui sfant mai important. Nu se poate sa nu gasiti in viata vreunui sfant, modelul de urmat.
Cititi sa vedeti luptele lor, rabdarea lor, cum au dispretuit ei desertaciunile lumii acesteia; cum au rabdat ei cele mai groaznice chinuri ca sa nu se lepede de credinta in Dumnezeu, cum se aflau in fata lor cazanele cu smoala topita, cu rasina topita cu plumb, gratare cu jaratec, spanzuratorile, crucile, taratoare otravitoare, foamea si inchisorile stramte si ticsite fara pic de aer; apoi bauturi otravitoare, fel de fel de cuvinte insultatoare si ighemonii care nu le cereau nimic altceva decat un singur cuvant: ca se leapada de Hristos.
Sfintii erau asa de tari si hotarati in caracterul lor, caci o singura data au zis DA la chemarea lui Dumnezeu. Si-au deschis inimile pentru Harul divin si toata viata l-au marturisit pe Iisus cu tot sufletul si din toata inima lor. Tot asa de tare si hotarat au zis NU pentru diavolul, ca sa nu mai faca voia lui. De au fost din neam nobil sau dintre cei saraci, de au trait in pustie sau in lume, de au fost casatoriti sau in feciorie, clerici sau mireni, robi sau liberi, viata sfintilor a fost o Evanghelie traita cu adevarat. Ei au fost sfinti pentru ca in toate imprejurarile mai presus de orice au iubit pe Dumnezeu si pe semenii lor. Ei si-au jertfit odihna, sanatatea, libertatea si orice le oferea viata aceasta pentru adevar si dreptate.
Iata deci cum au crezut ei, cum au trait si cum au fost urmatori ai lui Hristos. O mare parte insa din lume are o parere gresita despre sfinti, multi crezand ca sfintii sunt sfinti, pentru ca s-au nascut sfinti. Nu, frati crestini, sfintii au ajuns sfinti pentru ca au trait viata in sfintenie. Cheia sfinteniei lor nu este un har aparte, ci cuvintele Evangheliei de astazi: „Cine tine la viata lui, o va pierde, iar cine-si pierde viata pentru Mine, o va gasi!”
Aceste cuvinte le-au inteles sfintii. Ei au inteles ca Mantuitorul a vrut sa ne spuna prin aceste cuvinte sa nu mai traim noi cu pacatele noastre, ci El sa traiasca in noi cu sfintenia Sa. Acelasi lucru il spune si Sfantul Apostol Pavel despre sine: „Nu mai sunt eu care traiesc, ci Hristos este Cel care traieste in mine”. E acelasi lucru pentru care ne rugam si noi: „Faca-se voia Ta, precum in cer asa si pe pamant”. Sa ascultam si noi deci indemnul Sfantului Apostol Pavel care ne zice sa ne aducem aminte de mai marii nostri care ne-au grait noua Cuvantul lui Dumnezeu si ne sfatuieste sa fim cu luare aminte cum si-au incheiat ei viata si sa le urmam credinta.
Pildele sfintilor ne misca si ne incurajeaza sa ne indeplinim cu credinta datoriile noastre. Exemplele sfintilor sunt ca niste faruri si calauze de mare pret. Pildele sfintilor fac sa amuteasca cartirile celor ce spun ca Sfanta Evanghelie pretinde prea multa jertfa, ca e mai presus de puterile omului si ca poruncile lui Dumnezeu sunt prea grele. Sfintii, sa nu uitam ca au fost si ei oameni, vase de lut si multi dintre ei, mai inainte de a se intoarce la Dumnezeu au gresit si au cazut unii chiar in pacate grele.
Sa ne gandim ce a fost mai intai marele Apostol Pavel, Maria Magdalena, Maria Egipteanca, Sfanta Teodora, Sfanta Pelaghia, Fericitul Augustin si multi altii. Dar cand s-au intors la Dumnezeu, cu adevarat au terminat-o cu pacatele si au inceput o viata curata, sfanta si asa si-au sfarsit viata. De aceea Sfantul Apostol Pavel ne spune sa luam aminte cum au sfarsit-o ei cu viata si nu cum au inceput-o, ca majoritatea oamenilor incep bine si termina prost si astfel ii apuca moartea nepregatiti.
Cati parinti nu plang si spun de copiii lor ca atunci cand erau langa ei, cand erau mici mergeau la biserica, se rugau, erau buni, iar acum nici nu vor sa mai auda. Vai, de parintii care au copii necredinciosi, vai si de ei si de parintii lor. Sa ne facem socoteala fiecare si sa vedem daca ar veni moartea zilele acestea si am incheia cu viata, cum ne aflam cu sufletul acum? Suntem gata pentru imparatia cerului, sau suntem in intunericul pacatelor?
Daca viata noastra nu este dupa voia lui Dumnezeu, sa ne intoarcem astazi, acum, nu maine; astazi sa zicem: „DA Doamne, vin sa fac voia Ta!” Sa fim implinitori ai poruncilor lui Hristos, sa ne predam inima noastra, viata si vointa noastra ca Mantuitorul nostru Iisus Hristos sa ocupe locul cel dintai in inimile noastre.
Rugaciune
Doamne Dumnezeul cerului si al pamantului, cela ce prin sfintii Tai tot pamantul luminezi, trimite Duhul Tau ceresc, sa sufle peste noi si sa ne incalzeasca sufletele cele reci si amortite de pacate, ca sa ne ridice spre lauda Prea Sfantului Tau nume. Primeste rugaciunile sfintilor Tai, care se roaga pentru noi si indrepteaza viata noastra ca sa ajungem si noi a Te lauda dupa cuviinta si a implini poruncile Tale cum au facut si inaintasii nostri, ca impreuna cu ei sa Te slavim si noi in ceruri in vecii vecilor. Amin.
Doamne Dumnezeul cerului si al pamantului, cela ce prin sfintii Tai tot pamantul luminezi, trimite Duhul Tau ceresc, sa sufle peste noi si sa ne incalzeasca sufletele cele reci si amortite de pacate, ca sa ne ridice spre lauda Prea Sfantului Tau nume. Primeste rugaciunile sfintilor Tai, care se roaga pentru noi si indrepteaza viata noastra ca sa ajungem si noi a Te lauda dupa cuviinta si a implini poruncile Tale cum au facut si inaintasii nostri, ca impreuna cu ei sa Te slavim si noi in ceruri in vecii vecilor. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu