Luati deci de la el talantul si dati-l celui ce are zece talanti (Matei XXV, 28)
Frati crestini,
Sfanta Evanghelie de astazi
ne pune in fata cateva invataturi foarte folositoare pe care e bine sa
le adancim cat mai mult in sufletul nostru. Domnul nostru Iisus Hristos,
pentru mila Sa, ca un milostiv, bland si mangaietor El Dumnezeu
adevarat, se numeste pe Sine Om si ca un om cu slujitorii Sai petrece pe
pamant.
Slugile Lui suntem noi oamenii, de la cei mai mari pana la cei mai mici. Talantii Lui sunt tot binele si cinstea ce o da pe lumea aceasta oamenilor, toate darurile cele sufletesti si pamantesti: viata aceasta, mintea cu intelepciunea ei, toate meseriile, toatele talentele, precum vocea, sanatatea, priceperea de a descoperi, de a lucra, de a chivernisi bine, precum si toate bogatiile pamantesti, adica aurul si argintul, dobitoacele pamantului, pasarile si pestii apelor. Toate cate le are omul, le-a impartit, le-a dat milostivul Dumnezeu dupa puterea fiecaruia, ca Unul ce stie puterile noastre. El, care este Creatorul cerului si al pamantului a stiut ce face si toate le-a facut cu marea Sa intelepciune.
Cand a dat unora mai mult si altora mai putin nu a insemnat ca cel ce primit mai putin a fost necinstit de Dumnezeu, caci tot acelasi Stapan a dat si unuia si altuia. Dar milostivul a stiut cat poate sa duca unul si altul si mai ales ca oamenii in lumea aceasta sa fie trebuinciosi unii altora, caci daca ar fi fost toti la fel, atunci n-ar mai fi trebuit sa se ajute unul pe altul si nici dragoste n-ar mai fi fost intre oameni.
Asa spune Sfanta Evanghelie, ca la ziua judecatii va cere Dumnezeu socoteala slugilor Sale, ca sa vada cum a cheltuit fiecare darurile lui, daca le-a impartit si altora sau numai el insusi le-a folosit. Cei ce au luat cinci talanti sunt patriarhii, arhiereii, preotii si diaconii, pentru ca acestia au cea mai mare raspundere de sufletele celorlalti, ca unii ce trebuie sa poarte grija sa inmulteasca si sa aduca la Stapanul Hristos toata lumea care nu-L cunoaste si nu este botezata in numele Sfintei Treimi.
Cei ce au primit doi talanti sunt stapanitorii si conducatorii tarilor, mai marii oraselor si satelor care au mai mare cinste decat oamenii de rand si au raspundere pentru treburile pamantesti. Iar altii, cu o raspundere mai mica din lumea de rand, care stau sub ascultarea altora, au numai un talant. Daca-l vor inmulti, vor avea plata si cinste mare de la Dumnezeu, ca si cei cu cinci talanti. Acestia, daca nu-i vor inmulti, vor fi aruncati in muncile iadului.
Asa vor pati si slujitorii Bisericii ce nu vor invata poporul legea lui Hristos, ca sa-i castige pentru Imparatia Lui. Asa vor pati dregatorii lumii, de nu vor face dreptate asupritilor, napastuitilor, nedreptatitilor, paratilor. Asa vor pati bogatii, de nu vor ajuta pe saraci si pe vaduve, pe orfani si pe neputinciosi. Asa vor pati inteleptii de nu vor da sfat bun si drept si invatatura sanatoasa spre folosul sufletelor si al trupurilor. Asa vor pati si cei ce au putere si nu vor sa sprijineasca pe cei mici si slabi. Asa vor pati meseriasii care nu vor invata meseria lor si pe altii. Asa vor patimi in muncile iadului toti acei care nu-si pun in lucru talantul lor, darurile date de Dumnezeu, talentul lor, ca sa fie de folos.
Dupa cum vedem si in lumea aceasta, ca cei mari platesc celor mai mici dupa vrednicia lor, sa ne pazim si noi sa nu fim slugi rele si viclene Domnului nostru. Sa nu cheltuim bunatatea Lui numai pentru trupul nostru, mancand, band si alte cheltuieli rele facand, ci sa-l impartim, cum zice Domnul si sa-l dam negutatorilor. Negutatorii sunt bisericile, saracii si lipsitii care, daca iau ajutor, incep sa aduca laude lui Dumnezeu multumindu-i. Cel ce ingroapa talantul este cel ce se ingrijeste numai de binele sau. Acestia sunt egoistii carora le place sa stea comozi, lafaindu-se si chefuind si cheltuind darurile lui Dumnezeu numai pentru ei si familia lor. Acestia sunt vicleni si cu nedreptate cauta sa inghita munca altuia. Aceasta lacomie este pamantul in care ingroapa sluga cea vicleana talantul Domnului sau.
Dupa multa vreme, zice Sfanta Evanghelie, a venit Domnul slugilor acelora si le-a cerut socoteala de cele ce au lucrat cu talantii. Tot asa va face si Dumnezeu cu noi la judecata. Acum, Dumnezeu ne asteapta, ne rabda greutatile si nadajduieste de la noi sa ne intoarcem la pocainta pana va veni El. Dar noi gresim, Sfintia Sa tace ca si cum n-ar sti. Noi nu ne oprim de pacate si nu vrem sa lucram pentru mantuirea sufletului nostru.
Stam in lenea aceasta sufleteasca si trupeasca care este pacat de moarte. Vremea cea multa, in care a lipsit stapanul din mijlocul slugilor este timpul de cand s-a inaltat la cer cu trupul si pana la ziua judecatii cand va veni El. Atunci va veni cu mare slava si cu toti sfintii ingeri si va incepe judecata cu slugile Sale pentru talantii pe care i-a dat fiecaruia. Cei ce au lucrat bine si au facut negutatoria buna inmultindu-i talantii, fericiti vor fi si plata mare vor lua de la Stapanul Hristos.
Atunci se vor apropia fericitele suflete cele dintai, care au lucrat cu multa ravna pentru Imparatia lui Iisus si L-au slavit pe El prin toate talentele pe care le-au avut si care se vad pana in zilele noastre. Caci intr-adevar, frati crestini, pentru nici un imparat sau cuceritor al lumii nu s-a lucrat mai mult si nu s-a vorbit mai mult ca pentru Imparatul Slavei, Domnul nostru Iisus Hristos. El a fost proslavit de inaintasii nostri, stramosii nostri crestini, prin arhitectura construind cele mai marete biserici de inchinare Prea Sfantului Sau nume. Numai in tara noastra avem o multime, printre care cele cinci perle, numite astfel de straini, cele cinci manastiri din Moldova care au o valoare imensa.
Deci, cei mai mari arhitecti ai lumii, pentru Domnul au lucrat. Cei mai mari pictori ai lumii, pentru Domnul au lucrat. Cei mai mari sculptori, scriitori si poeti ai lumii, pentru Domnul au lucrat. Au scris, pe El L-au cantat, L-au adorat si asa si-au inmultit talantii pentru binele suprem, mantuirea sufletului si binele omenirii. Cine a vizitat marile muzee ale lumii a putut vedea cele mai valoroase lucrari de arhitectura, pictura, sculptura, care au fot puse in slujba Domnului Hristos.
Toti strainii, care ne viziteaza tara, vin cu dorinta aceasta, de a vedea aceste monumente de arta religioasa, asa cum dorim si noi sa vizitam Ierusalimul, orasul lui Hristos, Muntele Athos cu toata bogatia sfintelor moaste ce se afla acolo, in aceasta tarisoara a Maicii Domnului.
In Grecia si Italia si in toate tarile de pe pamant se gasesc asezaminte din primele veacuri, inchinate Domnului Hristos Imparatul tuturor. Mai peste tot pana acum nu era oras sau comuna sa nu aiba ca cea mai inalta institutie si cea mai frumoasa arhitectura Sfanta Biserica. In zilele noastre s-au cladit multe turnuri, caci este vremea, cum spune Domnul Hristos, a harniciei fara El, a zidirii turnului Babel, caci lumea este apucata de frica pieirii trupesti, nu sufletesti. Insa cu sufletul inoata in potopul pacatelor, dorind salvarea trupului, nu a sufletului.
Daca cineva ar fi spus mai inainte unor copii, care nu stiu ce inseamna cutremur de pamant, ca intr-o zi pamantul acesta atat de greu cu atatea blocuri, cu muntii de pe el, cu padurile, se va cutremura cateva secunde si va rasturna multe, cred ca cei mai multi copii n-ar fi crezut si ar fi zis ca li se spune o poveste. Dar iata ca le-au vazut, le-au simtit si s-au ingrozit, incat multi au ramas cu mare spaima de atunci. Tot asa multi nu cred despre existenta lui Dumnezeu, despre puterea Lui cea mare, despre chinurile iadului ce asteapta pe pacatosii care nu se intorc la calea cea dreapta a credintei, a Bisericii.
In Sfanta Scriptura, Domnul Hristos vorbeste despre cele noua fericiri din care curge tot noianul frumusetilor si fericirii vesnice. Si tot Sfanta Scriptura ne descopera noua feluri de chinuri din care izvorasc celelalte nesfarsite suferinte.
Primul chin este arderea in foc, cum zice Domnul Hristos: "Duceti-va blestematilor, in focul cel vesnic! Acest foc este cumplit, nu se aseamana cu focul pamantesc, este nematerial, nestins si niciodata nu scade. Vaiul si tipetele sufletelor pacatoase care ard acolo sunt ingrozitoare. De mii de ori ar rabda pe pamant orice temnita, foame, sete, decat cuptorul acela nestins. Sa ne gandim numai la soarele care dogoreste vara, cand suntem bolnavi si avem temperatura mare, cum ne mai intoarcem si ne zvarcolim in toate partile si nu ne mai gasim locul in pat.
A doua pedeapsa este gheata si frigul. Dracii vor scoate pe pacatosi din foc ca sa-i arunce in tartar, unde este o balta mare plina cu apa si gheata. Aceasta este si scrasnirea dintilor de care vorbeste Sfanta Evanghelie. Acolo isi aduc aminte pacatosii de toti aceia care i-au indemnat la rele sau care i-au inselat pe pamant ducandu-i la pacate grele. Scrasnesc cu dintii impotriva lor si de durere scot racnete sfasietoare.
A treia pedeapsa este putoarea, imputiciunea, un loc unde sunt toate imputiciunile si necuratiile din lumea aceasta, de la atatea trupuri, toata murdaria de pe fata pamantului. Tot acolo exista si multime de diavoli care maresc putoarea prin naduseala lor. Asa de mare imputiciune este ca, daca ar veni cineva din osanditii aceia pe pamant s-ar molipsi aerul si ar muri lumea de mirosul acela.
Intr-o sfanta carte a bisericii se povesteste ca erau doi frati care aveau acelasi duhovnic. Acesta le spunea mereu despre muncile iadului; unul din ei s-a facut calugar, iar celalalt a ramas in necredinta si traia mereu in felurite pacate, distractii si placeri lumesti. Dupa putini ani, acesta din urma s-a imbolnavit si a murit. Calugarul se ruga mult lui Dumnezeu sa-i arate unde se afla sufletul fratelui sau. Si iata ca intr-o noapte, s-a aratat sufletul fratelui sau zicandu-i ca se afla in mari chinuri. Calugarul a intrebat zicand:
"- Te rog, frate, spune-mi adevarul daca in iad sunt asa de infricosate chinurile cum zic cartile noastre sau le-au scris numai asa ca sa ne infricoseze pe noi?
- O, sa stii fratele meu, ca de mii de ori sunt mai grele decat zic cartile si ca nici o limba omeneasca nu poate sa povesteasca aceste chinuri!
- Dar voi putea si eu sa simt cat de putin ca sa ma incredintez de adevar?
- Da. Cu care simt vrei sa intelegi?
- Eu sunt prea fricos si ma tem sa nu mor, daca vad cu ochii sau voi pipai cu mainile. Dar fa in asa fel ca sa miros cat de putin.
Atunci fratele a scuturat haina cu care era imbracat si a iesit atata imputiciune incat nu mai putea trai ceilalti calugari in manastirea aceea. Fugeau in toate partile nelinistiti si pana cand nu s-au dus in alt loc unde si-au facut alta manastire, n-au putut sa mai traiasca in locul acela, asa de grozava a fost imputiciunea aceea.
A patra munca este cea a vederii, un loc unde sunt adunate toate duhurile schimonosite ale dracilor si atat de infricosate si urate sunt, incat, daca s-ar arata unul aici pe pamant si ar fi in fata noastra o prapastie mare sau un cuptor aprins, ne-am arunca acolo de frica.
A cincia munca este foamea cea cumplita si setea nesaturata, cum zice la Apocalipsa: vor manca limbile lor de foame si nemasurata durere si vor flamanzi ca si cainii. Vor dori o picatura de apa ca sa-si racoreasca limba cea arsa de sete, dar nimeni nu le-o va da.
A sasea pedeapsa este viermele cel neadormit. Toate pacatele pe care le-a savarsit fiecare suflet cu dulceata pe pamant se vor transforma in viermi, vor trece prin fata lui si vor roade intr-una sufletul lui chinuindu-l.
A saptea munca este intunericul cel mai dinafara, legarea mainilor si a picioarelor, cum spune Sfanta Evanghelie de astazi: "Legati-i mainile si picioarele, luati-l pe el si-l aruncati in intunericul cel mai din afara.
A opta pedeapsa este deznadajduirea si mahnirea cea vesnica pe care o au osanditii fara vreo nadejde de a mai iesi din acel loc jalnic. Acolo vor striga neincetat, blestemand si hulind ziua in care s-au nascut.
A noua munca este tanguirea cea neincetata, lacrimi nefolositoare. In acel loc de mare spaima sunt serpi, viermi si demoni nemilostivi. Toti acesti ticalosi osanditi, fara nadejde de scapare, striga ziua si noaptea zicand: "Mai bine era de mii de ori sa fi murit cand eram mic si sa nu ma fi nascut pe fata pamantului, sa fac pacate.
Dupa cum pe pamant s-a inmultit pacatul si a aparut cate un pacat mai nou, asa si in iad s-a infiintat un loc de chin. Acum se fac unele pacate ce nu se faceau inainte de potopul lui Noe si nici in Sodoma si Gomora, cetatile arse cu foc si pucioasa de sus de la Dumnezeu. Dumnezeu a descoperit unor alesi ai Lui si alte locuri de chin pentru unele pacate mai noi.
O sfanta a vazut in iad o femeie care facuse sapte avorturi si era inchisa intr-un fel de grota bine ferecata, cu sapte draci la un loc, sapte serpi care sugeau din ea si sapte gramezi de carne din care o indopau demonii mereu si carnea aceea nu se mai termina, chinul fiindu-i vesnic. In alt loc, a vazut un cuvios parinte, Intr-un fel de arena ca de circ, dar foarte murdara si namoloasa, o multime de suflete care aveau trup de om, iar capete de fiare salbatice. Unele aveau cap de balaur, altele de tigru, altele de pisica, altele de caine, altele de porc si de lup. Si tare se mira acest parinte si se ingrozea de cele ce vedea si nu stia ce pacate au facut pe pamant aceste suflete.
Dar povatuitorul lui, care era un sfant inger, i-a spus ca aceia sunt cei care au mancat carne de om.
- Cum au mancat carne de om? a Intrebat cuviosul.
Si asa, frati crestini, spun sfintele carti, ca in iad sunt fel de fel de munci si chinuri si locuri de osanda, jale si tanguire. Noi sa nu fim lenesi ca sluga cea vicleana din Evanghelia de astazi care a ingropat talantul Stapanului sau! Numai unul a avut si pe acela l-a ingropat. Sa ne dam silinta sa inmultim zilnic osteneala dupa osteneala, fapte bune de tot felul, caci fiecare avem de la Dumnezeu cate un dar.
Unul are darul indemnarii si indeamna pe altii la bine, sa vina la biserica, sa faca fapte bune. Altul are voce frumoasa, sa-si puna talentul acesta in slujba Domnului si sa cante Creatorului in Biserica cea sfanta a Lui, nu creaturilor. Multi au voce si canta lumii tot felul de cantece, iar pentru Dumnezeu, cand vin la Sfanta Biserica nu zic nici Doamne miluieste!
Deschideti gura si cantati, pentru ca sfintii din cer vin intre noi si canta impreuna cu noi! Sfintiti-va limba cu cantece si rugaciuni sfinte, caci cu limba noastra deschidem raiul si tot cu limba, daca nu vrem sa ne rugam si sa cantam Domnului, deschidem iadul, caci limba se face prin cantec si rugaciuni cheie a raiului, iar prin cantece lumesti, glume proaste si cuvinte de hula impotriva credintei si a lui Dumnezeu, cheie pentru iad, asa cum spune cantarea: "Evreii au ascuns Viata in mormant, iar talharul cu limba a deschis raiul.
Nimeni sa nu indrazneasca sa va opreasca de la fapta aceasta buna de a-i canta Domnului, pentru ca, toti cei ce se vor mantui, aceasta treaba o vor avea in rai, sa cante cu ingerii neincetate cantari de slava lui Dumnezeu, de aceea este un pacat mare ca cineva sa opreasca pe altii de a canta Domnului.
Asa era odata o femeie care obisnuia sa descurajeze pe tineri zicandu-le sa nu mai mearga la biserica sa cante, ca acolo trebuie sa cante numai babele. Aceasta femeie intorsese multe suflete din calea aceasta buna. Venind insa timpul sa se casatoreasca si sa aiba copii, a nascut noua copii muti si tare se intrista si plangea ca nici unul macar nu-i spunea "MAMA.
Copii s-au facu mari si de la nici unul nu a putut auzi cuvantul mama si tata. Ea insa uitase pacatul facut in tinerete si nemarturisit si se intreba mereu de ce-o fi pedepsit-o Dumnezeu asa de rau cu toti copii muti? Intr-o noapte a avut un vis; un tanar frumos imbracat i-a spus: "Sa stii, femeie, ca tu noua suflete ai intors cu vorbele tale rele din calea bisericii unde mergeau sa slaveasca pe Dumnezeu. Le-ai intors la calea cea rea a demonilor si s-au pierdut. Pocaieste-te de pacatul acesta si mai spune si altora ca sa nu-ti pierzi si fericirea raiului.
Asa ca frati crestini, sa nu ne plecam urechea la lumea aceasta care umbla in intuneric si sa nu ne lasam amagiti de soaptele demonilor care umbla in intuneric. De aceea nu pot unii sa vina la biserica sa se roage, sa cante lui Dumnezeu, sa faca fapte bune pentru ca nu sunt curati la suflet si nu fac parte din cei ce vor mosteni binele cel vesnic. Sa adancim bine in sufletele noastre toate cuvintele Domnului si plini de harnicie sufleteasca, ca niste vrednici lucratori si negutatori ai stapanului, sa lucram acum pana nu vine ziua cea mare a judecatii ca sa ne plateasca fiecaruia dupa lucrul nostru.
Iar atunci fericiti vom fi daca am adus Stapanului macar un suflet in plus, nu sa-l ingropam si pe al nostru cu noianul faradelegilor. Caci de vom da Stapanului suflete lamurite, convertite pe calea cea buna, ne va numara si pe noi cu cei dintai care au facut mari ispravi, adica cu sfintii si cu dreptii.
Slugile Lui suntem noi oamenii, de la cei mai mari pana la cei mai mici. Talantii Lui sunt tot binele si cinstea ce o da pe lumea aceasta oamenilor, toate darurile cele sufletesti si pamantesti: viata aceasta, mintea cu intelepciunea ei, toate meseriile, toatele talentele, precum vocea, sanatatea, priceperea de a descoperi, de a lucra, de a chivernisi bine, precum si toate bogatiile pamantesti, adica aurul si argintul, dobitoacele pamantului, pasarile si pestii apelor. Toate cate le are omul, le-a impartit, le-a dat milostivul Dumnezeu dupa puterea fiecaruia, ca Unul ce stie puterile noastre. El, care este Creatorul cerului si al pamantului a stiut ce face si toate le-a facut cu marea Sa intelepciune.
Cand a dat unora mai mult si altora mai putin nu a insemnat ca cel ce primit mai putin a fost necinstit de Dumnezeu, caci tot acelasi Stapan a dat si unuia si altuia. Dar milostivul a stiut cat poate sa duca unul si altul si mai ales ca oamenii in lumea aceasta sa fie trebuinciosi unii altora, caci daca ar fi fost toti la fel, atunci n-ar mai fi trebuit sa se ajute unul pe altul si nici dragoste n-ar mai fi fost intre oameni.
Asa spune Sfanta Evanghelie, ca la ziua judecatii va cere Dumnezeu socoteala slugilor Sale, ca sa vada cum a cheltuit fiecare darurile lui, daca le-a impartit si altora sau numai el insusi le-a folosit. Cei ce au luat cinci talanti sunt patriarhii, arhiereii, preotii si diaconii, pentru ca acestia au cea mai mare raspundere de sufletele celorlalti, ca unii ce trebuie sa poarte grija sa inmulteasca si sa aduca la Stapanul Hristos toata lumea care nu-L cunoaste si nu este botezata in numele Sfintei Treimi.
Cei ce au primit doi talanti sunt stapanitorii si conducatorii tarilor, mai marii oraselor si satelor care au mai mare cinste decat oamenii de rand si au raspundere pentru treburile pamantesti. Iar altii, cu o raspundere mai mica din lumea de rand, care stau sub ascultarea altora, au numai un talant. Daca-l vor inmulti, vor avea plata si cinste mare de la Dumnezeu, ca si cei cu cinci talanti. Acestia, daca nu-i vor inmulti, vor fi aruncati in muncile iadului.
Asa vor pati si slujitorii Bisericii ce nu vor invata poporul legea lui Hristos, ca sa-i castige pentru Imparatia Lui. Asa vor pati dregatorii lumii, de nu vor face dreptate asupritilor, napastuitilor, nedreptatitilor, paratilor. Asa vor pati bogatii, de nu vor ajuta pe saraci si pe vaduve, pe orfani si pe neputinciosi. Asa vor pati inteleptii de nu vor da sfat bun si drept si invatatura sanatoasa spre folosul sufletelor si al trupurilor. Asa vor pati si cei ce au putere si nu vor sa sprijineasca pe cei mici si slabi. Asa vor pati meseriasii care nu vor invata meseria lor si pe altii. Asa vor patimi in muncile iadului toti acei care nu-si pun in lucru talantul lor, darurile date de Dumnezeu, talentul lor, ca sa fie de folos.
Dupa cum vedem si in lumea aceasta, ca cei mari platesc celor mai mici dupa vrednicia lor, sa ne pazim si noi sa nu fim slugi rele si viclene Domnului nostru. Sa nu cheltuim bunatatea Lui numai pentru trupul nostru, mancand, band si alte cheltuieli rele facand, ci sa-l impartim, cum zice Domnul si sa-l dam negutatorilor. Negutatorii sunt bisericile, saracii si lipsitii care, daca iau ajutor, incep sa aduca laude lui Dumnezeu multumindu-i. Cel ce ingroapa talantul este cel ce se ingrijeste numai de binele sau. Acestia sunt egoistii carora le place sa stea comozi, lafaindu-se si chefuind si cheltuind darurile lui Dumnezeu numai pentru ei si familia lor. Acestia sunt vicleni si cu nedreptate cauta sa inghita munca altuia. Aceasta lacomie este pamantul in care ingroapa sluga cea vicleana talantul Domnului sau.
Dupa multa vreme, zice Sfanta Evanghelie, a venit Domnul slugilor acelora si le-a cerut socoteala de cele ce au lucrat cu talantii. Tot asa va face si Dumnezeu cu noi la judecata. Acum, Dumnezeu ne asteapta, ne rabda greutatile si nadajduieste de la noi sa ne intoarcem la pocainta pana va veni El. Dar noi gresim, Sfintia Sa tace ca si cum n-ar sti. Noi nu ne oprim de pacate si nu vrem sa lucram pentru mantuirea sufletului nostru.
Stam in lenea aceasta sufleteasca si trupeasca care este pacat de moarte. Vremea cea multa, in care a lipsit stapanul din mijlocul slugilor este timpul de cand s-a inaltat la cer cu trupul si pana la ziua judecatii cand va veni El. Atunci va veni cu mare slava si cu toti sfintii ingeri si va incepe judecata cu slugile Sale pentru talantii pe care i-a dat fiecaruia. Cei ce au lucrat bine si au facut negutatoria buna inmultindu-i talantii, fericiti vor fi si plata mare vor lua de la Stapanul Hristos.
Atunci se vor apropia fericitele suflete cele dintai, care au lucrat cu multa ravna pentru Imparatia lui Iisus si L-au slavit pe El prin toate talentele pe care le-au avut si care se vad pana in zilele noastre. Caci intr-adevar, frati crestini, pentru nici un imparat sau cuceritor al lumii nu s-a lucrat mai mult si nu s-a vorbit mai mult ca pentru Imparatul Slavei, Domnul nostru Iisus Hristos. El a fost proslavit de inaintasii nostri, stramosii nostri crestini, prin arhitectura construind cele mai marete biserici de inchinare Prea Sfantului Sau nume. Numai in tara noastra avem o multime, printre care cele cinci perle, numite astfel de straini, cele cinci manastiri din Moldova care au o valoare imensa.
Deci, cei mai mari arhitecti ai lumii, pentru Domnul au lucrat. Cei mai mari pictori ai lumii, pentru Domnul au lucrat. Cei mai mari sculptori, scriitori si poeti ai lumii, pentru Domnul au lucrat. Au scris, pe El L-au cantat, L-au adorat si asa si-au inmultit talantii pentru binele suprem, mantuirea sufletului si binele omenirii. Cine a vizitat marile muzee ale lumii a putut vedea cele mai valoroase lucrari de arhitectura, pictura, sculptura, care au fot puse in slujba Domnului Hristos.
Toti strainii, care ne viziteaza tara, vin cu dorinta aceasta, de a vedea aceste monumente de arta religioasa, asa cum dorim si noi sa vizitam Ierusalimul, orasul lui Hristos, Muntele Athos cu toata bogatia sfintelor moaste ce se afla acolo, in aceasta tarisoara a Maicii Domnului.
In Grecia si Italia si in toate tarile de pe pamant se gasesc asezaminte din primele veacuri, inchinate Domnului Hristos Imparatul tuturor. Mai peste tot pana acum nu era oras sau comuna sa nu aiba ca cea mai inalta institutie si cea mai frumoasa arhitectura Sfanta Biserica. In zilele noastre s-au cladit multe turnuri, caci este vremea, cum spune Domnul Hristos, a harniciei fara El, a zidirii turnului Babel, caci lumea este apucata de frica pieirii trupesti, nu sufletesti. Insa cu sufletul inoata in potopul pacatelor, dorind salvarea trupului, nu a sufletului.
Daca cineva ar fi spus mai inainte unor copii, care nu stiu ce inseamna cutremur de pamant, ca intr-o zi pamantul acesta atat de greu cu atatea blocuri, cu muntii de pe el, cu padurile, se va cutremura cateva secunde si va rasturna multe, cred ca cei mai multi copii n-ar fi crezut si ar fi zis ca li se spune o poveste. Dar iata ca le-au vazut, le-au simtit si s-au ingrozit, incat multi au ramas cu mare spaima de atunci. Tot asa multi nu cred despre existenta lui Dumnezeu, despre puterea Lui cea mare, despre chinurile iadului ce asteapta pe pacatosii care nu se intorc la calea cea dreapta a credintei, a Bisericii.
In Sfanta Scriptura, Domnul Hristos vorbeste despre cele noua fericiri din care curge tot noianul frumusetilor si fericirii vesnice. Si tot Sfanta Scriptura ne descopera noua feluri de chinuri din care izvorasc celelalte nesfarsite suferinte.
Primul chin este arderea in foc, cum zice Domnul Hristos: "Duceti-va blestematilor, in focul cel vesnic! Acest foc este cumplit, nu se aseamana cu focul pamantesc, este nematerial, nestins si niciodata nu scade. Vaiul si tipetele sufletelor pacatoase care ard acolo sunt ingrozitoare. De mii de ori ar rabda pe pamant orice temnita, foame, sete, decat cuptorul acela nestins. Sa ne gandim numai la soarele care dogoreste vara, cand suntem bolnavi si avem temperatura mare, cum ne mai intoarcem si ne zvarcolim in toate partile si nu ne mai gasim locul in pat.
A doua pedeapsa este gheata si frigul. Dracii vor scoate pe pacatosi din foc ca sa-i arunce in tartar, unde este o balta mare plina cu apa si gheata. Aceasta este si scrasnirea dintilor de care vorbeste Sfanta Evanghelie. Acolo isi aduc aminte pacatosii de toti aceia care i-au indemnat la rele sau care i-au inselat pe pamant ducandu-i la pacate grele. Scrasnesc cu dintii impotriva lor si de durere scot racnete sfasietoare.
A treia pedeapsa este putoarea, imputiciunea, un loc unde sunt toate imputiciunile si necuratiile din lumea aceasta, de la atatea trupuri, toata murdaria de pe fata pamantului. Tot acolo exista si multime de diavoli care maresc putoarea prin naduseala lor. Asa de mare imputiciune este ca, daca ar veni cineva din osanditii aceia pe pamant s-ar molipsi aerul si ar muri lumea de mirosul acela.
Intr-o sfanta carte a bisericii se povesteste ca erau doi frati care aveau acelasi duhovnic. Acesta le spunea mereu despre muncile iadului; unul din ei s-a facut calugar, iar celalalt a ramas in necredinta si traia mereu in felurite pacate, distractii si placeri lumesti. Dupa putini ani, acesta din urma s-a imbolnavit si a murit. Calugarul se ruga mult lui Dumnezeu sa-i arate unde se afla sufletul fratelui sau. Si iata ca intr-o noapte, s-a aratat sufletul fratelui sau zicandu-i ca se afla in mari chinuri. Calugarul a intrebat zicand:
"- Te rog, frate, spune-mi adevarul daca in iad sunt asa de infricosate chinurile cum zic cartile noastre sau le-au scris numai asa ca sa ne infricoseze pe noi?
- O, sa stii fratele meu, ca de mii de ori sunt mai grele decat zic cartile si ca nici o limba omeneasca nu poate sa povesteasca aceste chinuri!
- Dar voi putea si eu sa simt cat de putin ca sa ma incredintez de adevar?
- Da. Cu care simt vrei sa intelegi?
- Eu sunt prea fricos si ma tem sa nu mor, daca vad cu ochii sau voi pipai cu mainile. Dar fa in asa fel ca sa miros cat de putin.
Atunci fratele a scuturat haina cu care era imbracat si a iesit atata imputiciune incat nu mai putea trai ceilalti calugari in manastirea aceea. Fugeau in toate partile nelinistiti si pana cand nu s-au dus in alt loc unde si-au facut alta manastire, n-au putut sa mai traiasca in locul acela, asa de grozava a fost imputiciunea aceea.
A patra munca este cea a vederii, un loc unde sunt adunate toate duhurile schimonosite ale dracilor si atat de infricosate si urate sunt, incat, daca s-ar arata unul aici pe pamant si ar fi in fata noastra o prapastie mare sau un cuptor aprins, ne-am arunca acolo de frica.
A cincia munca este foamea cea cumplita si setea nesaturata, cum zice la Apocalipsa: vor manca limbile lor de foame si nemasurata durere si vor flamanzi ca si cainii. Vor dori o picatura de apa ca sa-si racoreasca limba cea arsa de sete, dar nimeni nu le-o va da.
A sasea pedeapsa este viermele cel neadormit. Toate pacatele pe care le-a savarsit fiecare suflet cu dulceata pe pamant se vor transforma in viermi, vor trece prin fata lui si vor roade intr-una sufletul lui chinuindu-l.
A saptea munca este intunericul cel mai dinafara, legarea mainilor si a picioarelor, cum spune Sfanta Evanghelie de astazi: "Legati-i mainile si picioarele, luati-l pe el si-l aruncati in intunericul cel mai din afara.
A opta pedeapsa este deznadajduirea si mahnirea cea vesnica pe care o au osanditii fara vreo nadejde de a mai iesi din acel loc jalnic. Acolo vor striga neincetat, blestemand si hulind ziua in care s-au nascut.
A noua munca este tanguirea cea neincetata, lacrimi nefolositoare. In acel loc de mare spaima sunt serpi, viermi si demoni nemilostivi. Toti acesti ticalosi osanditi, fara nadejde de scapare, striga ziua si noaptea zicand: "Mai bine era de mii de ori sa fi murit cand eram mic si sa nu ma fi nascut pe fata pamantului, sa fac pacate.
Dupa cum pe pamant s-a inmultit pacatul si a aparut cate un pacat mai nou, asa si in iad s-a infiintat un loc de chin. Acum se fac unele pacate ce nu se faceau inainte de potopul lui Noe si nici in Sodoma si Gomora, cetatile arse cu foc si pucioasa de sus de la Dumnezeu. Dumnezeu a descoperit unor alesi ai Lui si alte locuri de chin pentru unele pacate mai noi.
O sfanta a vazut in iad o femeie care facuse sapte avorturi si era inchisa intr-un fel de grota bine ferecata, cu sapte draci la un loc, sapte serpi care sugeau din ea si sapte gramezi de carne din care o indopau demonii mereu si carnea aceea nu se mai termina, chinul fiindu-i vesnic. In alt loc, a vazut un cuvios parinte, Intr-un fel de arena ca de circ, dar foarte murdara si namoloasa, o multime de suflete care aveau trup de om, iar capete de fiare salbatice. Unele aveau cap de balaur, altele de tigru, altele de pisica, altele de caine, altele de porc si de lup. Si tare se mira acest parinte si se ingrozea de cele ce vedea si nu stia ce pacate au facut pe pamant aceste suflete.
Dar povatuitorul lui, care era un sfant inger, i-a spus ca aceia sunt cei care au mancat carne de om.
- Cum au mancat carne de om? a Intrebat cuviosul.
- Unii au vandut pe bani suflete nevinovate care au fost bagate la inchisoare si au murit din cauza lor, altii au parat si au stat impotriva celor credinciosi, incat crestinii au suferit de pe urma paraciunii lor. Altii au fost maniosi ca niste tigri, au sfasiat suflete nevinovate, chinuindu-le in multe feluri ca sa traiasca de pe urma lor si sa le ia avutul.
Si asa, frati crestini, spun sfintele carti, ca in iad sunt fel de fel de munci si chinuri si locuri de osanda, jale si tanguire. Noi sa nu fim lenesi ca sluga cea vicleana din Evanghelia de astazi care a ingropat talantul Stapanului sau! Numai unul a avut si pe acela l-a ingropat. Sa ne dam silinta sa inmultim zilnic osteneala dupa osteneala, fapte bune de tot felul, caci fiecare avem de la Dumnezeu cate un dar.
Unul are darul indemnarii si indeamna pe altii la bine, sa vina la biserica, sa faca fapte bune. Altul are voce frumoasa, sa-si puna talentul acesta in slujba Domnului si sa cante Creatorului in Biserica cea sfanta a Lui, nu creaturilor. Multi au voce si canta lumii tot felul de cantece, iar pentru Dumnezeu, cand vin la Sfanta Biserica nu zic nici Doamne miluieste!
Deschideti gura si cantati, pentru ca sfintii din cer vin intre noi si canta impreuna cu noi! Sfintiti-va limba cu cantece si rugaciuni sfinte, caci cu limba noastra deschidem raiul si tot cu limba, daca nu vrem sa ne rugam si sa cantam Domnului, deschidem iadul, caci limba se face prin cantec si rugaciuni cheie a raiului, iar prin cantece lumesti, glume proaste si cuvinte de hula impotriva credintei si a lui Dumnezeu, cheie pentru iad, asa cum spune cantarea: "Evreii au ascuns Viata in mormant, iar talharul cu limba a deschis raiul.
Nimeni sa nu indrazneasca sa va opreasca de la fapta aceasta buna de a-i canta Domnului, pentru ca, toti cei ce se vor mantui, aceasta treaba o vor avea in rai, sa cante cu ingerii neincetate cantari de slava lui Dumnezeu, de aceea este un pacat mare ca cineva sa opreasca pe altii de a canta Domnului.
Asa era odata o femeie care obisnuia sa descurajeze pe tineri zicandu-le sa nu mai mearga la biserica sa cante, ca acolo trebuie sa cante numai babele. Aceasta femeie intorsese multe suflete din calea aceasta buna. Venind insa timpul sa se casatoreasca si sa aiba copii, a nascut noua copii muti si tare se intrista si plangea ca nici unul macar nu-i spunea "MAMA.
Copii s-au facu mari si de la nici unul nu a putut auzi cuvantul mama si tata. Ea insa uitase pacatul facut in tinerete si nemarturisit si se intreba mereu de ce-o fi pedepsit-o Dumnezeu asa de rau cu toti copii muti? Intr-o noapte a avut un vis; un tanar frumos imbracat i-a spus: "Sa stii, femeie, ca tu noua suflete ai intors cu vorbele tale rele din calea bisericii unde mergeau sa slaveasca pe Dumnezeu. Le-ai intors la calea cea rea a demonilor si s-au pierdut. Pocaieste-te de pacatul acesta si mai spune si altora ca sa nu-ti pierzi si fericirea raiului.
Asa ca frati crestini, sa nu ne plecam urechea la lumea aceasta care umbla in intuneric si sa nu ne lasam amagiti de soaptele demonilor care umbla in intuneric. De aceea nu pot unii sa vina la biserica sa se roage, sa cante lui Dumnezeu, sa faca fapte bune pentru ca nu sunt curati la suflet si nu fac parte din cei ce vor mosteni binele cel vesnic. Sa adancim bine in sufletele noastre toate cuvintele Domnului si plini de harnicie sufleteasca, ca niste vrednici lucratori si negutatori ai stapanului, sa lucram acum pana nu vine ziua cea mare a judecatii ca sa ne plateasca fiecaruia dupa lucrul nostru.
Iar atunci fericiti vom fi daca am adus Stapanului macar un suflet in plus, nu sa-l ingropam si pe al nostru cu noianul faradelegilor. Caci de vom da Stapanului suflete lamurite, convertite pe calea cea buna, ne va numara si pe noi cu cei dintai care au facut mari ispravi, adica cu sfintii si cu dreptii.
Rugaciune
Doamne Imparate al dreptatii, Stapane Iisuse Hristoase, mai inainte de ziua venirii Tale, revarsa Harul Tau peste robii tai si invata-ne sa nu fim lenesi pentru mantuirea noastra si pentru binele aproapelui nostru.
Da-ne sarguinta sa iubim lucrarea Ta cea sfanta, da-ne minte si intelepciune, ca sa fim de folos fratilor nostri, iar la venirea Ta sa auzim si noi glasul Tau cel dulce: "Bine, sluga buna si credincioasa, intra in bucuria Domnului Tau!. Amin.
Doamne Imparate al dreptatii, Stapane Iisuse Hristoase, mai inainte de ziua venirii Tale, revarsa Harul Tau peste robii tai si invata-ne sa nu fim lenesi pentru mantuirea noastra si pentru binele aproapelui nostru.
Da-ne sarguinta sa iubim lucrarea Ta cea sfanta, da-ne minte si intelepciune, ca sa fim de folos fratilor nostri, iar la venirea Ta sa auzim si noi glasul Tau cel dulce: "Bine, sluga buna si credincioasa, intra in bucuria Domnului Tau!. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu